ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A Nr. 2397

Ședința publică din data de 30 septembrie 2015

Președinte - G_______-S_____ P________

Judecător - I____ S_______

Judecător - I______ L______

Grefier - I____ M_____

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul I___ A. I__, domiciliat în _______________________________, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 275 din data de 17 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ T________ V______ E_____ cu sediul în Târgoviște, ____________________.26B, __________, județul Dâmbovița pentru debitoarea ______________________ SRL cu sediul în _____________________________, __________________________________, având cod de identificare fiscală xxxxxxxx și număr de ordine în registrul comerțului JXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul pârât I___ A. I__ reprezentat de avocat A_____ A____ din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că recurentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, însă nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță în ceea ce privește timbrajul, după care,

Reprezentantul convențional al recurentului pârât, avocat A_____ A____ a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru reprezentată de chitanța nr. 4500/03.04.2015 în valoare de 100 lei, care a fost anulată de instanță și depusă la dosarul cauzei, precizând totodată că alte cereri nu mai are de formulat.

Totodată, ca un prim aspect solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei, față de împrejurarea ca la data de 10 septembrie 2014 recursul a fost suspendat pentru lipsa nejustificată a părților.

Instanța repune cauza pe rol și acordă cuvântul reprezentantului convențional al recurentului pârât în susținerea recursului.

Reprezentantul convențional al recurentului pârât, avocat A_____ A____, având cuvântul asupra recursului solicită admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea cererii antrenare a răspunderii patrimoniale a recurentului.

În motivarea solicitării sale arată că pentru a fi angajată răspunderea patrimonială trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv trebuie să existe o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, respectiv fapte enumerate în măsura în care au fost săvârșite culpabil și au cauzat un prejudiciu.

Susține apărătorul recurentului că în cauză din probele administrate reiese că nu sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 din legea 85/2006, iar împrejurarea că nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile nu valorează cu neținerea contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente. De asemenea nici nedepunerea declarațiilor fiscale nu este de natură să determine atragerea răspunderii patrimoniale.

Mai arată recurentul că intimata s-a rezumat numai la a face afirmații generale, nesusținute prin dovezi concludente și pertinente.

Față de cele arătate solicită admiterea recursului cu consecința respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a recurentului pârât. Cu plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, reclamantul Cabinetul de Insolvența T________ E_____ V______ a chemat în judecată pârâtul I___ A I__ domiciliat în __________________________________, C__ xxxxxxxxxxxxx în calitate de administrator al debitoarei ___________________________________ răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului pentru suma de 147.203,04 lei , suma ce reprezintă valoarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat.

In motivarea cererii s-a arătat că în conformitate cu adresa depusă la dosar de către ORC de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, precum și datele publicate pe siteul oficial al Ministerului de Finanțe, debitoarea ____________________________ in _________________________________.

Debitoarea a fost înființată la data de 15.04.1998, fiind înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Dâmbovița sub nr.JXXXXXXXXXXX si are CUI xxxxxxxx.

Societatea are un capital social de 200 lei împărțit în 20 de părți sociale a câte 10 lei fiecare ce aparține unicului asociat I___ A I__.

Administrarea societății, anterior deschiderii procedurii insolvenței a fost asigurată de către I___ A I__, deși legal și în termen notificat, acesta nu a prezentat documentația contabilă sau gestiunea societății, solicitată în scris de către lichidatorul judiciar.

Deoarece registrele contabile nu au fost predate lichidatorului judiciar, se creează astfel, prezumția ca administratorul statutar al societății, fie a ținut o contabilitate fictivă, fie ascunde cu buna știință realitatea economico financiară, fie că a făcut să dispară documentele contabile.

In conformitate cu art.10 din Legea 82/1991 a contabilității, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului statutar.

In raportul cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, întocmit în baza documentelor de care a dispus lichidatorul judiciar, acesta opinează că starea de insolvență s-a datorat faptului că administratorul statutar nu a condus o contabilitate conform normelor legale in vigoare, ori a făcut să dispară documentele contabile, refuzând să prezinte lichidatorului judiciar documentele ; a ascuns activul persoanei juridice refuzând să prezinte lichidatorului judiciar activele imobilizate în valoare de 16.922,00 și active circulante în valoare de 316.730,00 lei cu care debitoarea figurează înregistrată în evidențele sale la finele anului 2011.

Prin prisma art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței , răspunderea membrilor organelor de conducere devine operantă in toate cazurile când pasivul social nu poate fi acoperit din culpa lor, când aceștia au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea vreuneia din faptele expres și limitativ enumerate la lit. a – g ale articolului menționat, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.

Fapta pe care lichidatorul judiciar o impută administratorului statutar este aceea reglementată de art.138 alin 1 lit d – a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea.

O altă faptă pe care lichidatorul judiciar o impută administratorului statutar este aceea reglementată de art.138 alin.1 lit e a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, având in vedere că debitoarea figurează in evidențele sale contabile, la finele anului 2011, cu active imobilizate și circulante, care insă, nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar nici scriptic și nici faptic, deși administratorul statutar al societății debitoare a fost legal și in termen notificat.

Răspunderea patrimonială a administratorului statutar este antrenată intrucât acesta a cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea faptelor ilicite prevăzute de lit. d și e ale art. 138 alin.1 din lege, iar consecutiv, prin cauzarea insolvenței a determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i in acest fel pe creditori.

Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea cererii având în vedere că reclamanta a arătat prin cererea de chemare in judecată aspecte legate de răspunderea civilă delictuală fără analiza fundamentală a condițiilor unei așa zise fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu.

A mai arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ elementele ce intră in componența faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.

In concluziile scrise depuse de apărătorul pârâtului s-a arătat că, împrejurarea că, la dispoziția administratorului judiciar și, ulterior a lichidatorului judiciar nu au fost depuse documentele contabile nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii documentelor, ci, cel mult, poate crea o prezumție in acest sens, insuficientă insă, in lipsa dovedirii in concret, in condițiile art.1169 Cod civil a instalării stării de insolvență ca efect al neținerii contabilității ori a distrugerii ei. Nici nedepunerea declarațiilor fiscale nu este de natură să determine atragerea răspunderii patrimoniale, pe de o parte pentru că omisiunea înregistrării situațiilor contabile la organele fiscale, nu constituie in sine o dovadă a neîndeplinirii obligației de organizare și conducere a contabilității și, pe de altă parte nu s-a probat legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu constând in contribuirea la ajungerea in insolvență a societății.

S-a invocat Decizia nr.257/R/15.02.2010 a Curții de Apel București Secția VI comercială.

Prin sentința nr. 275 din data de 17 aprilie 2014, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de T________ V______ E_____, practician in reorganizare si lichidare judiciara, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei _________________, împotriva pârâtului I___ A I__ în calitate de administrator al debitoarei _________________ cu sediul in M_______ și a obligat pârâtul la plata sumei de 147.203,04 lei, suma ce reprezintă valoarea creanțelor înscrise la masa credală și în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, întocmit împotriva debitoarei _________________.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit art.138 alin (1) lit. d, din Legea 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.

Tribunalul a mai observat că, fapta persoanei care nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, este sancționată expres de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, reprezentând elementul constitutiv al răspunderii patrimoniale a acestei persoane pentru datoriile debitoarei.

De asemenea, s-a constatat că rațiunea sancțiunii faptelor de distrugere, ascunderea, sau ținere fictivă a actelor contabile, etc., este faptul că săvârșirea lor pun pe administratorul societății în imposibilitatea de a avea o oglindă a activității economice a societății și că din această cauză nu poate să ia măsurile necesare pentru a desfășurarea activității, producând astfel insolvență societății.

În consecință, săvârșirea acestor fapte constituie o prezumție a existenței legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea insolvenței debitoarei.

Ar fi inadmisibil că administratorul societății, adică persoana care potrivit Legii nr. 31/1990 are obligația de a ține contabilitatea societății să ascundă aceste acte, încălcând deci obligația arătată, și ca ulterior să se prevaleze de propria culpă și să pună astfel pe judecătorul sindic, să dovedească legătura de cauzalitate dintre lipsa actelor și producerea insolvenței. În realitate, rațiunea legiuitorului este cea arătată, ea fiind logică și rațională. Altfel s-ar da primă de încurajare administratorilor societății care, vor ascunde actele contabile și vor beneficia de propria culpă scăpând de obligația de a răspunde pentru fraudele produse în administrarea societății.

În raport de aceste considerente, s-a concluzionat că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută la art. 138 alin.1 lit. d și e din Legea nr.85/2006.

Împotriva sentinței precizate a declarat apel pârâtul, solicitând desființarea în tot a acesteia, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar – apel care a fost corect înregistrat la prezenta instanță ca fiind recurs, față de data deschiderii procedurii debitoarei și dispozițiile art.12 al.1 din Legea nr.85/2006.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și l-a obligat la plata sumei de 147.203,04 lei, sumă de bani care în opinia intimatei reclamante reprezintă valoarea creanțelor înscrise la masa credală și în tabelul definitiv consolidat al creanțelor.

S-a mai arătat că răspunderea reglementată de dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la aducerea societății debitoare în stare de insolvență, că pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condiții generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 C.Civ., caracterul special al reglementării invocate în cauză constând în aceea că aprecierea culpei persoanei chemată să răspundă este făcută în concreto, cerându-se o cauzalitate specifică între faptă și prejudiciu, respectiv fapte enumerate , în măsura în care au fost săvârșite culpabil și au cauzat un prejudiciu , să fi fost în măsură sa contribuie la aducerea societății debitoare în insolvență .

În cazul in care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului societății, chiar dacă raporturile juridice stabilite între acesta și societate sunt guvernate de dispozițiile art. 71 - 72 din Legea nr. 31/1990, răspunderea, în temeiul art. 138 alin 1 din lege nu se circumscrie răspunderii civile contractuale. În consecință, răspunderea administratorului societății debitoare va fi analizată ca răspundere delictuală pentru fapta proprie, situație în care se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta prejudiciului, a faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul reprezentat de cauzarea stării de insolvență, iar fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție.

Recurentul a susținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 138 alin 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, că potrivit acestor dispoziții, se poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei sa fie suportată de membrii organelor de conducere care au contribuit la starea de insolvență, prin faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară documentele contabile sau nu a ținut contabilitatea conform legii, că împrejurarea că, la dispoziția administratorului judiciar si, ulterior a lichidatorului nu au fost puse documentele contabile, nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci, cel mult, poate crea o prezumție în acest sens, insuficientă însă , în lipsa dovedirii în concret în condițiile art. 1169 C.Civ., a instalării stării de insolvență, ca efect al neținerii contabilității ori distrugerii ei.

Nici nedepunerea declarațiilor fiscale nu este de natură să determine atragerea răspunderii patrimoniale, pe de o parte pentru că omisiunea înregistrării situațiilor contabile la organele fiscale nu constitui, în sine, o dovadă a neindeplinirii obligației de organizare și conducere a contabilității si, pe de altă parte, nu s-a probat legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu constând în contribuirea la aducerea în insolvență a societății. Intimata s-a limitat la a formula afirmații generale, nesusținute prin dovezi concludente si pertinente. Or, sarcina probei, conform art. 1169 C.Civ. , îi incumbă celui ce face o susținere în fața judecății, astfel că creditoarei îi revenea, de asemenea, sarcina de a arata, pe de-o parte , care au fost acțiunile sau inacțiunile paratei care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora, prevăzute de art. 138 alin 1 lit. c și care au dus la falimentul societății și , pe de altă parte, rolul lor în determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente in considerarea specificului răspunderii reglementate de Art. 138 din Legea Nr. 85/2006.

Recurentul a mai arătat că atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului, astfel cum este reglementată în art. 138 din Legea 85/2006 nu poate fi angajată decât pentru fapta anterioară apariției stării de insolvență care a condus la apariția acesteia, că simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură a atrage, în mod necesar, răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție si răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia că, prin faptele săvârșite, s-a cauzat insolvență societății.

Nedepunerea situațiilor financiare Ia instituțiile abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006, dacă nu se dovedește că prin această faptă s-a cauzat starea de insolvență a debitoarei, acestea fiind fapte sancționate de legiuitor prin dispozițiile art. 238 lit. b din Legea Nr. 85/2006 .

S-a mai susținut că, potrivit art. 3 pct. 1 lit b din Legea nr. 85/2006, insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăți la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile, că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie o prezumție de culpă, ci culpa trebuie dovedită, precum și că, atâta timp cât nu au fost administrate probe din care să rezulte legătura de cauzalitate dintre faptele descrise de intimată creditoare și prejudiciul creeat, nu se poate dispune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 138 alin 1 din Legea nr. 85/2006 .

Examinând sentința recurată, prin prin prisma criticilor invocate de către recurentul pârât și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele :

Prin cererea introductivă, T________ V______ E_____ - lichidatorul judiciar al debitoarei _________________ - a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului I___ I__, în calitate de administrator statutar al debitoarei precizate, pentru pasivul neacoperit al acesteia în cuantum de 147.203,04 lei, cererea fundamentată pe dispozițiile art.138 al.1 lit.d și e din Legea nr.85/2006.

Prin sentința recurată, judecătorul sindic a reținut, în esență, că fapta pârâtului – de a nu ține contabilitatea societății în conformitate cu legea – este sancționată expres de dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, reprezentând elementul constitutiv al răspunderii patrimoniale pentru datoriile societății, precum și că rațiunea acestei sancțiuni este aceea că săvârșirea lor îl pun pe administratorul societății în imposibilitatea de a avea o oglindă a activității societății, cu consecința producerii stării de insolvență, starea de insolvență dintre această stare și fapta analizată fiind astfel prezumată.

Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.138 al.1 lit.d și e din Legea nr.85/2006 „ în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabila apariția stării de insolenta a debitorului, la cererea 37 administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvența, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societății, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvența a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au ținut o contabilitate fictiva, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.

Cât privește prima faptă imputată pârâtului (lit.d), Curtea reține că în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, s-a arătat de către lichidatorul judiciar că, deși l-a notificat pe pârât la datele de 10.10.2012 și 29.04.2013 să depună documentele menționate la art.28 din Legea nr.85/2006, totuși acesta nu s-a conformat, nepredându-i lichidatorului documentele contabile ale societății, consecința fiind aceea că practicianul în insolvență a fost în imposibilitatea de a identifica conturile și bunurile societății ori dacă aceasta a întocmit acte cu titlu gratuit sau în care prestația sa depășea vădit pe cea primită sau dacă a încheiat acte cu intenția de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor.

Față de această situație de fapt – necontestată practic de către pârât, care nu a făcut dovada contrară, în sensul că nu a dovedit împrejurarea că a predat lichidatorului judiciar documentele reglementate de art.28 din Legea nr.85/2006, precum și întreaga documentație financiar-contabilă a societății debitoare -, Curtea consideră că în mod corect judecătorul sindic a apreciat că în cauză poate fi reținută săvârșirea de către pârât a faptei analizate.

De altfel, chiar recurentul a susținut că nepredarea documentelor menționate poate valora o prezumție a neținerii contabilității conform legii, însă nu a făcut dovada contrară acesteia.

Curtea nu poate reține susținerile recurentului, vizând neîndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii sale patrimoniale pentru această faptă, în condițiile în care este evidentă săvârșirea faptei ilicite analizate a acestuia, faptă aptă prin natura ei să conducă la consecința legală impusă de legiuitor, respectiv cauzarea stării de insolvență a debitoarei.

În acest sens, Curtea consideră că judecătorul sindic a apreciat în mod judicios faptul că, în condițiile în care contabilitatea unei societăți comerciale nu este legal și regulat ținută, activitatea acesteia nu se poate desfășura, insolvența fiind practic iminentă, aceasta fiind practic tot o prezumție simplă, nerăsturnată de către pârât.

În acest sens, Curtea consideră că este pertinent raționamentul primei instanțe, vizând faptul că, în condițiile în care pârâtul a ascuns (nu a predat) actele contabile ale debitoarei, care deci nu au putut fi examinate de către lichidatorul judiciar, nu este posibil ca acesta să vină și să ceară lichidatorului și, implicit, instanței să dovedească legătura de cauzalitate dintre această împrejurare și producerea stării de insolvență.

Concluzionând, Curtea apreciază, raportat la comiterea de către pârât a faptei analizate, coroborat cu consecințele acesteia expuse în cadrul raportului lichidatorului judiciar, precizate mai sus, că se poate prezuma că această faptă a generat starea de insolvență a debitoarei, prezumție simplă aflată la îndemâna instanței și care nu a fost în vreun fel răsturnată de către pârât.

Or, este evident că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului prevăzute de art.1357 din Codul civil (art.998-999 din vechiul Cod civil), respectiv fapta ilicită săvârșită cu vinovăție analizată, prejudiciul produs, concretizat în pasivul neacoperit al debitoarei, precum și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, indicată anterior.

Cât privește cea de-a doua faptă imputată pârâtului (lit.e), Curtea reține că în raportul lichidatorului judiciar s-a învederat că în ultimul bilanț contabil depus la organele fiscale debitoarea figura cu active circulante în valoare de xxxxxx lei - din care creanțe 153 lei și stocuri xxxxxx lei -, active care nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar.

Or, în condițiile în care pârâtul nu a predat activele și nici nu a făcut dovada situației juridice a acestora, Curtea consideră că se poate lesne prezuma că activele au fost deturnate sau ascunse de către pârât, prezumție simplă care nu a fost răsturnată, prin depunerea de acte care să ateste situația lor, respectiv modul în care acestea au fost utilizate.

Raportat la considerentele expuse, Curtea urmează să înlăture susținerile recurentului, vizând aspectele analizate. Totodată, urmează să înlăture și susținerile vizând fapta prevăzută de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, aceasta neformând obiectul de analiză al instanței de fond.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale deja precizate și celor prevăzute de art.304 pct.9, art.304 ind.1 și art.312 al.1 Vechiul Cod .pr.civilă, Curtea urmează să respingă recursul, ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul de pârâtul I___ A. I__, domiciliat în _______________________________, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 275 din data de 17 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ T________ V______ E_____ cu sediul în Târgoviște, ____________________.26B, _________,județul Dâmbovița, pentru debitoarea _________________ cu sediul în _____________________________, __________________________________, având cod de identificare fiscală xxxxxxxx și număr de ordine în registrul comerțului JXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2015.

Președinte Judecători

G_______-S_____ P________ I____ S_______ I______ L______

Grefier

I____ M_____

Red . SI

Tehnored.SI M.I. /4 ex./06.10.2015

Dosar fond XXXXXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Dâmbovița

Judecător C_____ I_____ D___

Operator date cu caracter personal;

Număr notificare 3120/2006;