Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX (Număr intern XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1465

Ședința publică de la 06 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ G_______ I___

Judecător M______ P______

Grefier E______-R_____ L____

************

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de creditoarea reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4904/26.05.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât R____ T_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.223 alin.3 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.

CURTEA,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială 10.02.2015 sub nr. XXXXXXXXX15/a2, reclamanta creditoare Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, reprezentată de Direcția Generală Regională Finanțelor Publice București a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul R____ T_____, să dispună obligarea acestuia din urmă la suportarea pasivului societății debitoare _________________________.

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, prin sentința civilă nr. 4904 din 26.05.2015 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta creditoare s-a limitat la simple alegații referitoare la încălcarea de către pârât a obligației de ținere a contabilității, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d) în persoana acestuia.

Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a administratorului în activitățile legate de managementul societății, instanța a apreciat că simpla calitate de administrator statutar nu poate impune per se concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d).

Atragerea răspunderii pârâtului nu poate fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția pârâtului și legătura de cauzalitate.

În acest context se reține că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din lege fac referire la trei ipoteze diferite, care au în vedere fapta de a ține o contabilitate fictivă, determinarea dispariției unor documente contabile și omisiunea de a ține contabilitatea societății în conformitate cu legea.

Niciuna dintre cele trei ipoteze nu a fost dovedită însă în cauză de către reclamantă.

Împrejurarea că debitoarea nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Mai mult, distinct de încălcarea obligației de a ține contabilitatea conform prevederilor legale, atragerea răspunderii presupune în mod concret ca această faptă să fi determinat starea de insolvență a societății debitoare ori să fi contribuit la apariția acesteia.

Pe cale de consecință, simpla constatare că pârâtul nu a înțeles să își îndeplinească în mod corespunzător obligația de a ține contabilitatea societății potrivit legii nu este de natură să atragă angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Or, o astfel de probă nu a fost făcută în cauză de către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 4904/26.05.2015 a declarat apel creditoarea reclamantă D_______ G_______ Regionala a Finantelor Publice Bucuresti în reprezentarea Administratiei Sector 1 a Finantelor Publice.

În motivarea apelului său, a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înțeleg acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.

Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se afla în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. d) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să înregistreze la organul fiscal declarațiile și bilanțurile contabile aferente activității desfășurate.

Societatea debitoare în cauză nu figurează cu bilanțuri contabile depuse la organul fiscal pentru perioada 2009 - 2014. Ultima declarație depusă a fost la 1.07.2009.

Deși lichidatorul a notificat reprezentanții debitoarei să predea documentele prevăzute de art. 67 din lege, aceștia nu au pus la dispoziție documentele contabile. În Raportul de activitate nr. 1, lichidatorul judiciar a menționat faptul că societatea debitoare nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 74 din OUG 91/2013.

Această omisiune reprezintă o încălcare a dispozițiilor legii contabilității. Astfel, conform cu art. 28 alin. (1) din legea 82/1991 rep. societatea, prin reprezentații ei, avea obligația de a întocmi situații financiare anuale.

Potrivit art.198 alin. (1) și (2) art.148 și art. 73 lit. c) din legea 31/1990 rep. administratorii/asociații sunt solidari răspunzători pentru neținerea registrelor prevăzute de lege.

Aceste dispoziții se coroborează cu art. 10 din legea 82/1991 rep., în sensul că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii unității respective.

În aceste condiții, lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale menționate creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, lasă să se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum și de a ascunde patrimoniul față de creditori; dovedește culpa pârâtului în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.

Răspunderea persoanelor vizate de dispozițiile art. 138 din Lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.

Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", or, conform/dispozițiilor art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).

Se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale și a dispus continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, așa cum rezulta din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.

Răspunderea persoanelor vizate de dispozițiile art. 138 din Lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.

Astfel, în cauza de față este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtului R____ T_____, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.

Fapta ilicita constă tocmai în omisiunea, inacțiunea, în neîndeplinirea unei activități, în speță, în nerespectarea dispozițiilor legale sus-menționate.

Față de cele învederate, constatând că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți datorită conduitei culpabile a administratorului societății debitoare, apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr. 4904/26.05.2015, admiterea cererii formulate în temeiul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2005 și să se dispună ca numitul R____ T_____ să suporte în întregime datoriile astfel cum au fost evidențiate în tabelul definitiv consolidat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466, 470 și următoarele Codul de Procedura Civila, art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicată.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către apelantă și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul nu este fondat și în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC îl va respinge.

Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.

Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

De asemenea, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.

Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.

Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimat a faptelor care îi sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către apelantă nefiind fondate.

Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, se observă că toate ipotezele avute în vedere de acest text de lege au un numitor comun, respectiv prin această conduită a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare.

Curtea apreciază că încălcarea de către intimat a obligației de a ține contabilitatea în conformitatea cu legea poate fi prezumată în condițiile în care nu s-au înregistrat la organele fiscale toate declarațiile și bilanțurile contabile iar documentele contabile nu au fost predate lichidatorului.

Nu trebuie pierdut însă din vedere că această faptă poate atrage răspunderea doar în condițiile în care a cauzat în mod real starea de insolvență, respectiv în situația în care este dovedită și legătura de cauzalitate, ceea ce în cauză nu s-a probat.

Aceasta deoarece este foarte posibil ca, chiar în condițiile în care contabilitatea nu a fost ținută în conformitate cu legea, situațiile financiare nu au fost depuse la instituțiile abilitate sau documentele contabile nu au fost puse la dispoziția administratorului judiciar sau lichidatorului, starea de insolvență să nu fi fost determinată de niciuna dintre aceste fapte, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.

Se are în vedere în acest sens că legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită în concret, prin arătarea și dovedirea mecanismului prin care motivul la care se face referire a condus la starea de insolvență, nefiind suficientă doar formularea unor aprecieri de ordin general, cum ar fi cele invocate prin cererea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de creditoarea reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4904/26.05.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât R____ T_____, domiciliat în A___, _______________________.17, __________________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2015.

Președinte, C_______ G_______ I___		Judecător, M______ P______
	Grefier, E______-R_____ L____

Red. Jud. C.G.I.

Tehnoredactat: C.G.I.

4 ex./18.11.2015

Comunicat: 2 ex./.20.11.2015.

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: E____ B______ M_______