Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ALEXANDRIA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3305/2015 din 07 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A_________ JUDEȚUL TELEORMAN

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3305

Ședința publică din 07 octombrie 2015

Instanța constituită din :

Președinte : D___ M____ G______

Grefier : Ț_____ G________

*********


Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect anulare proces verbal de contravenție formulat de petentul L_______ C_____ domiciliat în Caracal, ________________________. 62, județul O__, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/23.04.2015 încheiat de intimata IPJ Teleorman.

La apelul nominal făcut în ședință publică a au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței din 22.05.2015 ( fila 7 dosar).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.


I N S T A N Ț A,



Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXX/07.05.2015 petentul L_______ C_____ a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul IPJ Teleorman să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/23.04.2015.

În motivarea cererii s-a arătat că fapta reținută în procesul verbal de contravenție este neadevărată.

La data de 10.07.2015 s-a formulat întâmpinare de către intimatul IPJ Teleorman prin care s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

S-a arătat că situația prezentată de petent în plângere nu corespunde realității întrucât la data de 23.04.2015, ora 16,48, acesta a condus auto marca Mercedes cu nr. XXXXXXXXX pe DN 6(DE 70), în localitatea P______ unde a fost înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 74 km/h (+24 km/h). De asemenea, nu purta centura de siguranță. Abaterea a fost filmată cu mijloace tehnice certificate și omologare de lege pe harddisck-ul aparaturii montate pe autospeciala cu nr.de înregistrare MAI xxxxx.

Se menționează că, în aceeași dată, după mai puțin de o oră, petentul a fost sancționat de un alt echipaj de poliție pentru același gen de abatere. Consideră că, pe fond până la proba contrară, procesul verbal de constatare face dovada deplină a celor înscrise în acesta, potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie contravențională, bucurându-se de prezumția relativă de legalitate.

Cu ocazia cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri, inclusiv imaginea radar care a stat la baza emiterii procesului verbal.

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/23.04.2015 a fost sanctionat petentul L_______ C_____, retinandu-se de catre agentul constatator că la data de 23.04.2015, ora 16,48, acesta a condus auto marca Mercedes cu nr. XXXXXXXXX pe DN 6(DE 70), în localitatea P______ unde a fost înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 74 km/h (+24 km/h).

Din probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 23.04.2015, în jurul orelor 16,48 petentul L_______ C_____ se deplasa pe D.N. 6 pe raza localității P______, jud Teleorman în autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX.

Potrivit imaginii radar depusă de IPJ Teleorman la fila 19 dosar , petentul a fost surprins în timp ce se deplasa cu viteza de 74 km/h.

De asemenea, din imagine rezultă cu claritate că deplasarea s-a făcut în localitate cu viteza sus-menționată.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.

Concluzionând, agentul constatator în mod corect a stabilit situația de fapt și a aplicat sancțiunile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul L_______ C_____ domiciliat în Caracal, ________________________. 62, județul O__, în contradictoriu cu intimatul IPJ Teleorman împotriva procesul verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx/23.04.2015 emis de intimat.

Obligă petentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 07.10.2015, în ședință publică.


Președinte, Grefier,

D___ M____ G______ Ț_____ G________






Red. DMG/ 28.10.2015

Dact. M.O./28.10.2015/ 4 ex.

____________________. la data de _______________Grefier,


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025