Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
329/2015 din 22 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 329/2015

Ședința publică de la 22 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ A_____

Judecător L_______ G______

Judecător M____ M_______

Grefier A_____ P_______


Pe rol judecarea recursului C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent _________________ și pe intimat POLIȚIA L_____ A MUNICIPIULUI BACĂU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că recursul a fost formulat în termen, motivat și timbrat, constată că nu mai sunt cereri de formulat și reține cauza în pronunțare cu privire la recursul formulat.


INSTANȚA


Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3603/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta _________________ cu sediul în Bacău, Calea Romanului, nr. 73 în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ A MUNICIPIULUI BACĂU.

Pentru a se pronunța instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contraventie ________ nr. xxxxxx din 18.11.2012 încheiat de Poliția L_____ a Municipiului Bacău petentã _________________ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei , reținându-se în sarcina sa, că la data de 18.11.2012, ora 00 15 desfășura acte și fapte de comerț, respectiv activitatea de alimentație publică bar, nerespectând orarul de funcționare impus prin Autorizația de Funcționare și Profil de Activitate, emisă de Primăria Municipiului Bacău , respectiv desfășurând activitate după ora 22, 30.

In temeiul art. 34 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.

La soluționarea cauzei instanța a avut în vedere că procesul verbal a fost întocmit cu toate elementele prevăzute de art 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Astfel cum rezultă din conținutul procesului verbal și raportul organului constatator agentul constatator a constatat personal săvârșirea de către petent a faptei reținute în sarcina sa, cu propriile simțuri, după ce a fost sesizat telefonic la ora 00,00 de un locatar al blocului nr 15 de pe Bulevardul Unirii prin care se arăta că barul aparținând __________________________ și muzica era dată la un nivel ridicat .

Procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie ( prezumție relativă) instituită în favoarea sa tocmai pentru că faptele ce constituie contravenții sunt constatate personal de agenții constatatori prev. de art. 15 alin.2 și 3 din O.G. nr.2/2001, asigurându-se astfel obiectivitatea perceperii situației de fapt.

Din înscrisurile depuse la dosar de petentă rezultă că aceasta poate funcționa în mod legal, potrivit Autorizației de Funcționare depuse la dosar ( fila22) și adresei nr xxxxx/12.11.2012, până la ora 23,00.

Având în vedere că din constatarea agentului constatator al intimatei menționată în conținutul procesului verbal de contravenție rezultă că verificarea la societatea petentă s-a efectuat la ora 00,15 în data de 18.11.2012, mult după închiderea legală a programului de funcționare, ora 23,00.

Cu privire la apărarea petentului prin care arată că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate deoarece nu a fost semnat de un martor, instanța a reținut că această susținere nu este fondată.

Potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Totodată, instanța a mai reținut că, potrivit deciziei nr. XXII/2007 date în soluționarea unui recurs în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare și de a consemna distinct acele obiecțiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, nulitate ce nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Așadar, în condițiile în care la întocmirea procesului-verbal nu se aduce la cunoștință contravenientului dreptul său de a formula obiecțiuni, sau nu se consemnează eventualele obiecțiuni formulate de petent, sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea relativă a actului constatator. Astfel doar în măsura în care petentul dovedește că i s-a creat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât anulând procesul-verbal, acesta va fi anulat de către instanța de judecată.

Or, având în vedere dispozițiile deciziei în interesul legii, nr. XXII/2007, instanța a apreciat că și în situația în care petenta ar fi formulat obiecțiuni la momentul întocmirii procesului-verbal iar agentul constatator ar fi omis să le menționeze în cuprinsul acestuia, neconsemnarea obiecțiunilor nu este de natură a atrage nulitatea procesului-verbal, întrucât vătămarea suferită de către petentă poate fi înlăturată prin formularea obiecțiunilor și apărărilor împotriva procesului-verbal în fața instanței de judecată, ceea ce petenta a și făcut.

Prin urmare, instanța a reținut faptul că petentei nu i s-a adus nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată ulterior.

Față de împrejurarea că societatea petentă nu este la prima abatere, instanța constată că aplicarea amenzii contravenționale este legală și temeinică.

Având în vedere că petentul, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea procesului verbal de contravenție a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta.

În motivarea recursului s-a arătat că prin sentința atacată instanța a înlăturat toate apărările formulate, motivând că petenta nu a dovedit că s-a creat o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât anulând procesul-verbal. Consideră că prin probele administrate a răsturnat prezumția legalității și temeiniciei instituită în favoarea procesului-verbal contestat.

Analizând motivele de recurs instanța reține că recursul este neîntemeiat deoarece procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx din 18.11.2012 a fost întocmit cu respectarea cerințelor legale prevăzute de Ordonanța nr. 2/2001, modificată. Constatându-se că s-au încălcat dispozițiile art. 9 combinat cu art. 73 pct. 4 din OG 99/2000 intimata a procedat la încheierea procesului-verbal de contravenție stabilindu-se o amendă de 4.000 lei.

Potrivit art. 9 din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață: „Orarul de funcționare se afișează la _______________________ mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat să asigure respectarea acestuia.”

Cu privire la temeinicia procesului-verbal instanța reține faptul că deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispozițiile exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din OG nr. 2/2001.

Procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces ridicat.

Controlul s-a efectuat ca urmare a sesizării telefonice a unui locatar din blocul nr. 15 de pe ______________________________ că barul M___ Cafe de la parterul imobilului funcționează și muzica era dată la un nivel ridicat.

Sub aspectul sancțiunii aplicate instanța constată că amenda de 4.000 lei stabilită este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Contravenția menționată la art. 9 din OG nr. 99/2000 se sancționează cu amendă cuprinsă între 400 lei și 4.000 lei, amenda aplicată de organul constatator fiind limita maximă agentul constatator individualizând corect sancțiunea, având în vedere prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Față de cele expuse mai sus instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx din 18.11.2012 a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va menține sentința recurată și va respinge recursul ca fiind nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge ca nefondat recursul formulat de recurent _________________ cu sediul în Bacău, ________________________. 73, județ Bacău, împotriva sentinței civile nr. 3603/18.04.2013, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat POLIȚIA L_____ A MUNICIPIULUI BACĂU, cu sediul în Bacău, ____________________. 2, județ Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2015.


Președinte,

G_______ A_____

Judecător,

L_______ G______

Judecător,

M____ M_______

Grefier,

A_____ P_______




Red./tehnored. sent. M________ M____ L_______

Red./tehnored. dec. A.G. 22.12.2015/2 ex.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025