Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul HARGHITA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Sechestru asigurător
Număr hotarâre:
1963/2015 din 23 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Document finalizat





R O M Â N I A

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1963

Camera de consiliu din 23 noiembrie 2015


Completul compus din:

Președinte: S___ R_____

Grefier : A_____ M____ I_____


Pe rol judecarea cauzei civile promovată de reclamantul D___ V_____ în contradictoriu cu pârâtul A___ P____, având ca obiect sechestru asigurător.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 din Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța în baza actelor și lucrărilor dosarului reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXX, din data de 17.11.2015, reclamantul D___ V_____ domiciliat în mun. Toplița, ___________________, jud. Harghita, în contradictoriu cu, pârâtul A___ P____, domiciliat în București, _____________________, ____________, _____________, sector 6, a solicitat instituire a sechestrului asigurator, prin care să se dispune indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile urmăribile aflate în posesia pârâtului sau a unui terț, până la concurența sumei de 330.000 lei.

În motivarea cererii se arată că în data de 01.04.2014 în calitate de cumpărător a încheiat cu pârâtul din cauză contractul de vânzare cumpărare cu dată certă nr. 1/2014, având ca obiect masa lemnoasă de compoziția brad-molid pe picior, nemarcată, existentă pe suprafața de pădure de 100.768 mp, proprietatea acestuia, conform studiului de amenajare executat de RNA ROMSILVA - Stațiunea R____ și identificată prin cărțile funciare nr. xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx a UAT Tugheș.

Prețul materialului lemnos a fost stabilit la suma de 380.000 lei, din care a achitat pârâtului în mai multe rate suma de 330.000 lei, ultima rată fiind achitată în data de 07.10.2014.

Pe parcursul derulării contractului a constatat că nu poate exploata în regim silvic masa lemnoasă, pentru că pârâtul a solicitat Ocolului Silvic Tulgheș încetarea contractului de pază și administrare a pădurii, chiar în ziua semnării convenției de vânzare cumpărare, iar ulterior nu a mai încheiat un alt contract prin care să asigure paza și administrarea pădurii în regim silvic.

Pentru că pârâtul nu și-a executat obligațiile prevăzute în contract și de legislația silvică, a promovat cerere de chemare în judecată și a solicitat Tribunalului Harghita să dispună rezilierea contractului încheiat și să-l oblige la plata daunelor interese compensatorii în cuantum de 330.000 lei, reprezentând prejudiciul suferit prin neexecutarea obligațiilor contractuale.

Se arată că, conduita pârâtului manifestată prin scoaterea pădurii din paza și administrarea silvică, chiar în ziua semnării contractului de vânzare a masei lemnoase și refuzul acestuia timp de peste un an de zile de a încheia un nou contract de pază și administrare a pădurii cu o structură silvică autorizată care să permită exploatarea masei lemnoase conform codului silvic, demonstrează că a acționat cu intenția de a prejudicia.

Se mai arată că sunt îndeplinite condițiile pentru instituirea sechestrului asigurator, respectiv, a fost promovată cerere de chemare în judecată, este pericol ca pârâtul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea, motiv pentru care solicită admiterea cererii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept se invocă dispozițiile art. 952 si art. 953 alin. 3, teza a II-a din Codul de procedura civila.

În conformitate cu prevederile art. 969 raportat la art. 953 alin.2 Cod de procedură civilă cauza a fost soluționată în camera de consiliu fără citarea părților.

Instanța constată că cererea este legal timbrată.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză instanța constată că:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Harghita cu nr. de mai sus, reclamantul D___ V_____ solicită instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună instituirea sechestrului asigurator, respectiv să dispună indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile urmăribile aflate în posesia pârâtului A___ P____.

În susținerea cererii formulate, reclamantul arată că a încheiat cu pârâtul contract de vânzare cumpărare nr. 1/2014 și întrucât pârâtul nu și-a executat obligațiile prevăzute în contract a promovat cerere de chemare în judecată – înregistrată cu nr. XXXXXXXXXXXX și a solicitat Tribunalului Harghita să dispună rezilierea contractului cu nr. 1/2014 și să-l oblige pe pârât la plata sumei de 333.000 lei cu titlu de prejudiciu suferit prin neexecutarea obligațiilor contractuale. Până la soluționarea acțiunii care face obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Harghita, reclamantul solicită luarea măsurii asiguratorii întrucât susține că este pericol ca acesta să se sustragă de la de la urmărire ori să își risipească averea.

În probațiune reclamantul depune înscrisurile de care a făcut vorbire în cererea sa.

În ce privește temeiul de drept reclamantul a invocat prevederile art. 952 și art. 953 alin. 3 teza a II a din Codul de procedură civilă.

Întrucât reclamantul nu a menționat în mod expres temeiul legal pe care îl invocă raportat la ipotezele prevăzute de art. 952 din Codul de procedură civilă, instanța, având în vedere starea de fapt expusă de reclamant în cererea de instituire a sechestrului, consideră că este aplicabil temeiul prevăzut de art. 952 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Aceasta deoarece creanța sa nu este exigibilă în sensul arătat de art. 662 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dar și raportat la motivele pentru care reclamantul solicită luarea măsurii asiguratorii – pericolul pârâtul debitor să se sustragă de la de la urmărire ori să își risipească averea.

Analizând cererea de instituire a măsurii asiguratorii prin prisma temeiului legal arătat, „ Instanța poate încuviința sechestrul asigurator chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a asigurat bunurile promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă sau să își risipească averea. (…)” instanța apreciază că este nefondată.

Afirmația reclamantului privind conduita pârâtului constând în scoaterea pădurii din paza și administrarea silvică, chiar în ziua semnării contractului de vânzare a masei lemnoase ce a făcut obiectul contractului și refuzul acestuia timp de peste un an de zile de a încheia un contract de pază și administrare a pădurii care să permită exploatarea masei lemnoase, chiar dacă ar fi adevărată, nu dovedește faptul că pârâtul a încercat să se sustragă de la urmărire sau că a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a asigurat bunurile promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă sau să își risipească averea.

Față de cele de mai sus instanța va respinge cererea de instituire a sechestrului asiguratoriu formulată de reclamantul D___ V_____, ca fiind nefondată.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de instituire a sechestrului asigurator formulată de reclamantul D___ V_____ domiciliat în mun. Toplița, __________________, jud. Harghita în contradictoriu cu pârâtul A___ P____, domiciliat în București, _____________________, ____________, _____________, sector 6 .

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 noiembrie 2015.



Președinte Grefier

S___ R_____ A_____ M____ I_____

Red.SR

Primit: 24.11.2015

Tehnored/id.24.11.2015

Ex.3 AMI









Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025