Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE nr. 2157/2015

Ședința publică de la 04 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C______ B______

Judecător - O_______ C_____ S________

Grefier - R_____ C_________

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul petent A_______ E_____ I____ împotriva sentinței civile nr.72 din data de 14.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul petent personal și martorul F_______ D______, lipsă fiind intimatul I__ G___.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a prezentat martorul F_______ D______ în vederea audierii.

Tribunalul a procedat la ascultarea martorului F_______ D______, conform dispozițiilor art.318, 319 alin.1 și 2, art.321 NCPC, declarația acestuia fiind consemnată în scris conform dispozițiilor art.323 alin.1 NCPC și atașată la dosar, după care apelantul petent a învederat că nu mai are de formulat cereri în cauză.

În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.

Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.

Apelantul petent, A_______ E_____ I____, solicită admiterea apelului și anularea procesului verbal de contravenție și a învederat instanței de judecată că a achitat jumătate din minimul amenzii aplicate și nu solicită restituirea acesteia.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.72 din 14.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul A_______ E_____ I____, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/02.07.2014 întocmit de Serviciul Rutier G___, petentul a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă, în cuantum de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002, reținându-se în sarcina petentului că la data susmenționată, ora 08,59, pe raza localității Scoarța – Primărie, a condus autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, din direcția Bengești în direcția Tg.J__ și nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii regulamentar, pe trecerea de pietoni din fața Primăriei Scoarța, semnalizată cu indicator și marcaj, aflându-se pe sensul său de mers.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica „Alte mențiuni” a fost consemnată susținerea petentului în sensul că a apreciat că nu este vinovat. Plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin 1 din OG 2/2001.

Instanța de fond sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat. Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a procesului-verbal contestat. Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a avut în vedere prevederile art.100 alin.3 lit. b din OUG nr.195/2002, în forma în vigoare la data întocmirii procesului-verbal contestat, conform cărora“constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducatorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”.

Din perspectiva Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale faptele contravenționale intra in sfera cauzelor penale. În acest sens s-a pronunțat CEDO in cauza A_____ contra României când a hotărât că faptele contravenționale intra sub incidenta art. 6 paragraf 2 din Convenție, care prevede ca o persoana acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până când vinovăția sa este legal stabilită. Instanța de fond, analizând probele pe care organul constatator le-a folosit în dovedirea situației de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție, le-a apreciat ca fiind concludente întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârșirii contravenției.

Potrivit art.135 lit h din regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului. Din fotografiile video–radar, depuse de intimat, a rezultat că pe sensul de mers al autoturismului condus de petent, se află un pieton angajat în traversare pe trecerea de pietoni, căruia petentul nu i-a acordat prioritate de trecere. Petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute prin procesul-verbal contestat, susținerile acestuia în sensul că pietonul se afla în afara părții carosabile, pe trotuar, neavând suport probator.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța de fond a apreciat că agentul constatator a făcut o corectă individualizare a acesteia, raportat la dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege, iar sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile este prevăzută de textul normativ ce sancționează contravenția reținută în sarcina petentului. Totodată, instanța a apreciat că fapta săvârșită de petent prezintă un grad ridicat de pericol social, din prisma siguranței pietonilor. Față de considerentele expuse mai sus, reținând că starea de fapt consemnată în procesul verbal a fost confirmată de probele menționate anterior, având în vedere și dispozițiile art.34 alin.1 OG nr.2/2001, instanța de fond a constatat că procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/02.07.2014 a fost încheiat în mod legal și temeinic, iar plângerea petentului a fost neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Împotriva sentinței civile nr.72 din 14.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, a declarat recurs petentul A_______ E_____ I____, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2015 s-a recalificat calea de atac formulată de recurentul A_______ E_____ I____ împotriva sentinței civile nr.72 din 14.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX ca fiind apel, urmând ca, în raport de dispozițiile art.99 alin.3 din Hot. CSM nr.387/2005, completul de judecată să fie format din primii 2 judecători ai completului de recurs, pentru termenul de judecată ce se va acorda,iar potrivit dispozițiilor art.153 și următoarele NCPC s-a dispus citarea părților, conform calității de lor de apelant și intimat, raportat la dispozițiile art.458 NCPC. În motivarea cererii de apel, apelantul petent a susținut faptul că pietonul era în afara părții carosabile și nu se angajase în traversarea străzii în momentul trecerii sale cu autovehiculul, aspect la care a fost martor numitul F_______ D______. În acest sens a solicitat audierea acestuia pentru confirmarea celor susținute în cererea de apel. A arătat că echipajul de poliție era amplasat mult în afara părții carosabile, tocmai pentru a nu fi observat și din acest motiv fotografiile nu sunt concludente și nu pot fi luate în considerare pentru că echipajul era ascuns în fața unui magazin sătesc și protejat de un copac pentru a fi greu de observat.

În condițiile art.208 NCPC, prin încheierea interlocutorie din 9 septembrie 2015, instanța de apel a constatat că intimatul I__ G___ nu a depus întâmpinare la cererea de apel comunicată la data de 8 iunie 2015, conform măsurii dispuse prin încheierea interlocutorie din 3 iunie 2015, fiind aplicabilă sancțiunea decăderii acestuia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 2 iulie 2014 ora 8:59, în localitatea Scoarța în dreptul sediului primăriei, a fost surprins apelantul petent în timp ce conducea autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, din direcția Bengești – Tg.J__, și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor (fără a se menționa numărul acestora) angajați în traversarea străzii regulamentar pe trecerea de pietoni din fața primăriei Scoarța, semnalizată cu indicator și marcaj, aflată pe sensul său de mers. Agentul constatator a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute de art.135 lit.h din HG nr.1391/2006 și conform dispozițiilor art.100 alin.3 lit. b din OUG nr.195/2002 s-a aplicat sancțiunea contravențională de patru puncte amendă în valoare de 360 lei, precum și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile alături de măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere. Se menționează că fapta a fost înregistrată cu aparatul video radar Autovision amplasat pe autospeciala MAI xxxxx.

La momentul întocmirii procesului verbal apelantul petent a arătat că are obiecțiuni, în sensul că apreciază că nu este vinovat și a semnat procesul verbal de luare la cunoștință. Se constată că fapta a fost percepută direct de agentul constatator și a fost înregistrată, așa cum s-a menționate anterior.

În susținerea procesului verbal de constatare a contravenției agentul constatator G____ F_____ a depus raportul din data de 14 decembrie 2014, în care acesta menționează că la data de 02.07.2014 în jurul orelor 08:59 a executat serviciul conform planificării în localitatea Scoarța, acționând pe linia neacordării de prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii. A procedat la oprirea regulamentară a autoturismului conduse de apelantul petent întrucât acesta nu a acordat prioritate de trecere unui pieton (deși în procesul verbal de constatare a contravenției menționează „pietonilor”) aflat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaje și indicatoare. Se arată că i-a adus la cunoștință apelantului petent motivul opririi, dispozițiile legale încălcate, precum și sancțiunea ce o va primi, fapt pentru care a procedat la întocmirea procesului verbal prin care a aplicat sancțiunile contravenționale menționate. Agentul constatator menționează că apelantul ar fi precizat la rubrica „alte mențiuni” că este vinovat, deși din procesul verbal rezultă în mod clar că apelantul petent de la momentul întocmirii actului contestat a apreciat că nu este vinovat, contestând astfel lipsa de obiectivitate a acestuia.

În procedura de regularizare a plângerii contravenționale la instanța de fond apelantul petent a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorul F_______ D______ din localitatea Pitești, cartier G_____ II, ___________________________________________, însă acesta nu s-a prezentat la instanța de judecată din lipsa mijloacelor financiare fiind depusă o declarație olografă din partea acestuia pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere în considerentele sentinței atacate.

În raport de întreg probatoriul administrat de către instanța de fond, aceasta în mod eronat a reținut că situația de fapt a fost confirmată, deși petentul a contestat încă de la momentul întocmirii procesului verbal lipsa de obiectivitate a agentului constatator, astfel că se impunea verifica și analiza toate aspectele și împrejurările de fapt care au condus la întocmirea actului contestat, având în vedere și aspectele contradictorii dintre conținutul procesului verbal și conținutul raportului, ambele întocmite de același agent constatator.

Conform dispozițiilor art.6 alin.1 pct.1 din OUG nr.195/2002: „acordare a priorității - obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească;”.

Conform dispozițiilor art.6 alin.1 pct.26 din aceeași ordonanță: „prioritate de trecere - dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalți participanți la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulația pe drumurile publice;”.

Conform dispozițiilor art.62 alin.2 din ordonanță: „La ______________________________ lumina roșie a semaforului este în funcțiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorității de trecere, conducătorii autovehiculelor prevăzute la art. 61 alin. (1) trebuie să reducă viteza și să circule cu atenție sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulație, în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii.”.

Conform dispozițiilor art.72 alin.2: „Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.”.

Conform art.52 alin.2 din regulamentul de aplicare OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „La semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat.”.

Conform art.135 lit.h din regulament conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritatea de trecere: „pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.”.

Din interpretarea teleologică și succesivă a dispozițiilor amintite, rezultă faptul că apelantul petent în calitatea sa de conducător auto are obligația să acorde prioritate pietonului angajat în traversarea drumului public, pe trecerea marcată sau semnalizată cu indicator. De asemenea, atunci când drumul este prevăzut cu cel puțin două benzi de circulație pe sens, conducătorul de autovehicul trebuie să acorde prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare pe sensul său de mers.

În consecință, instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale în materie, astfel că starea de fapt reținută de agentul constatator în procesul verbal a fost contrazisă de declarația martorului audiat care a învederat instanței de judecată că reclamantul nu avea obligația să acorde prioritate de trecere pietonului, întrucât acesta nu se angajase în traversarea străzii, precum și de înregistrarea video radar administrată de intimatul petent prin care, de asemenea, nu rezultă momentul în care pietonul s-ar fi angajat în traversarea străzii prin locul marcat în mod corespunzător, întrucât imaginea este obturată de unghiul amplasării camerei de filmat, în sensul că nu se observă în totalitate momentul angajării doamnei respective în traversarea străzii, respectiv dacă aceasta s-a angajat anterior sau ulterior traversării trecerii de pietoni cu autoturismul, pentru a putea stabili dacă reclamantul avea sau nu obligația de acorda prioritate de trecere în condițiile legii, astfel că această probă nu duce la soluționarea cauzei de față.

Ca atare, înregistrarea video radar nu mai poate fii considerată un mijloc de probă concludent cauzei de față întrucât, după vizionarea acesteia și coroborarea cu celelalte mijloace de probă din dosar, se naște un dubiu în ceea ce privește veridicitatea contextului reținerii săvârșirii faptei contravenționale și nu poate dovedi sau confirma situația de fapt descrisă de agentul constatator în procesul verbal de constatare a contravenției.

În consecință, se constatată că această înregistrare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.255 NCPC în sensul că aceasta deși este pertinentă, având legătură cu pricina de față, nu poate duce la soluționarea cauzei fiind neconcludentă, așa cum s-a menționat anterior, astfel că instanța de apel va avea în vedere principiul in dubio pro reo care profită intimatului petent, întrucât apelanta intimata nu a putut face dovada certitudinii, a situației de fapt dincolo de orice îndoială în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art.102 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.

Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC.

În raport de dispozițiile art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de fond în mod corect a motivat că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece situația de fapt a fost infirmată de declarația martorului și de înregistrarea prezentată de apelantul intimat. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției. Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În consecință, instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale în materie, astfel că starea de fapt reținută de agentul constatator în procesul verbal a fost contrazisă de declarația martorului care au învederat instanței de apel că reclamantul nu avea obligația de acorda prioritate de trecere doamnei pieton întrucât aceasta nu s-a angajat în traversarea străzii, aceasta staționând pe trotuar și purtând o discuție cu un domn care se afla pe partea opusă a drumului. Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC.

În raport de dispozițiile art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de fond în mod greșit a motivat că poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece situația de fapt a fost infirmată de declarația martorului prezentat mai sus. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției. Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Aprecierea probatoriului administrat trebuie efectuată în condițiile art.264 NCPC, astfel că instanța de apel va da putere probantă declarației martorului audiat, în raport de percepție simplă a agentului constatator, percepție ce poate fi apreciată ca fiind lipsită de obiectivitate atâta timp cât mențiunile agentului constatator din raportul prezentat nu corespund cu cele menționate în procesul verbal de constatare a contravenției, iar înregistrarea video radar nu confirmă situația de fapt descrisă și pe cale de consecință situația de fapt reținută în procesul verbal cu privire la fapta prevăzută de art.135 lit.h din HG nr.1391/2006 nu mai este susținută de nici o probă.

Este adevărat că de regulă contravențiile din domeniul circulației rutiere par să fie constatate de către agenții rutieri doar cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, însă acest aspect nu impietează și nu interzice posibilitatea ca agenților rutieri să constate în mod direct faptele contravenționale din domeniul circulației, cum ar fi și fapta prevăzută de art.135 alin.1 lit.h din HG nr.1391/2006 și care este descrisă ca fiind obligația conducătorului auto să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului, însă așa cum s-a menționat mai sus lipsa de obiectivitate a agentului constatator a fost determinată chiar de către acesta, care prin modalitatea de întocmire a celor două acte, procesul verbal și raportul, a prezentat aspecte și împrejurări de fapt contradictorii, născându-se prezumția simplă în condițiile art.329 NCPC că percepția acestuia a fost una subiectivă și nu una obiectivă, în raport de întreg probatoriul administrat în cauză.

În situația sancționării unor contravenții constând în fapte comisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă și dovedește doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia, fără însă a stabili vinovăția apelantului petent, întrucât în situația de față petentul a invocat dubii serioase de lipsă de obiectivitate asupra constatărilor personale ale agentului constatator, astfel că acestea nu mai pot da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

În urma vizionării înregistrării video radar, instanța de apel constată că aspectele și împrejurările de fapt menționate de martor se confirmă, în sensul că într-adevăr poziționarea aparatului video radar de către agentul constatator este nefericită, întrucât imaginile nu surprind momentul angajării pietonului, și nu pietonilor așa cum se menționează în procesul verbal, pentru a putea verifica în concret dacă apelantul petent a încălcat sau norma de circulație cu privire la obligația acestuia de acorda prioritatea de trecere pietonului care traversa drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, având în vedere că acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului. De altfel, această poziționare necorespunzătoare a aparatului video radar a fost confirmată de martorul audiat care menționează că autospeciala echipajului de poliție se afla la o distanță de aproximativ 100 metri față de trecerea de pietoni, pe partea dreaptă a sensului de mers, într-un refugiu al unui magazin sătesc, la o distanță de aproximativ de 7-10 metri față de carosabil, ceea ce explică lipsă momentului angajării în traversarea străzii a pietonului și poziția autoturismului condus de apelantul petent, pentru a se putea verifica în concret dacă acesta trebuia sau nu să acorde prioritate de trecere pietonului sau acesta din urmă s-a angajat în traversarea străzii după ce autoturismul condus de petent a trecut de trecerea de pietoni semnalizată.

Cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul reține că de regulă acesta reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

În raport de întreg probatoriul administrat, instanța de apel reține că situația de fapt a fost infirmată, având în vedere că petentul a contestat încă de la momentul întocmirii procesului verbal lipsa de obiectivitate a agentului constatator, astfel că, simpla afirmație a intimatului în sensul că apreciază fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului și că rezultă temeinicia aspectelor reținute prin documentul de constatare și sancționare a contravenției, este o interpretare subiectivă și neconformă cu actele și lucrările cauzei.

În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de apel constată că nu mai poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece situația de fapt a fost infirmată de probatoriile administrate de ambele părți. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției. Curtea Europeană a stabilit în cauza precum A_____/c./României, cu referire la Oztürk/c./Germaniei, că adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier, raportat la caracterul general al normelor de circulație, și având un caracter represiv și determinant, întreaga procedură de aplicare a amenzilor administrative și sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6 din Convenție care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil. Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, atât instanța de fond cât și instanța de recurs a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).

Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).

Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului. În ceea ce a privit forța probanta a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut. În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate, astfel că având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, se constată că instanța de fond a analizat și a interpretat în mod eronat probele administrate, precum și actul juridic dedus judecății, dând o aplicare necorespunzătoare prevederilor legale invocate. Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art.478 și 480 alin.2 NCPC, tribunalul va admite apelul, va schimba în tot hotărârea instanței de fond, și pe fond va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de constatare a contravenției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul petent A_______ E_____ I____ CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Pitești, ____________________. 14, județul Argeș împotriva sentinței civile nr. 72 din data de 14.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___ cu sediul în Tg.J__, _________________, județul G___, schimbă în tot sentința, în sensul că admite plângerea contravențională.

Anulează procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/02.07.2014 întocmit de Serviciul Rutier G___ și înlătură sancțiunea principală și complementară.

Ia act că apelantul petent nu solicită restituirea a jumătate din minimul amenzii.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 noiembrie 2015, la Tribunalul G___.

Președinte, C______ B______		Judecător, O_______ C_____ S________
	Grefier, R_____ C_________

Red.B.C./Tehnored.C.R.

j.f. P______ N.M.

4 ex./ 20 Noiembrie 2015