Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizie nr. 1826/2015

Ședința publică din 23 septembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: C______ B______

Judecător: C_______ C____

Grefier: E____ D_____ M____

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta petentă M_____ M____ împotriva sentinței civile nr.7572 din data de 04.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelanta petentă fiind reprezentată de avocat M____ G_______.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul de față a fost înregistrat la data de 06.02.2014 și repartizat în sistemul Ecris completului C__ A03 cu termen recomandat la 10.09.2015.

Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 10.09.2015 la data de 12.05.2015 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și 718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere nr.18/2014.

La data de 12.05.2015 prin rezoluția președintelui completului de judecată C__ 03 s-a procedat la examinarea cererii de apel înregistrată și formulată de apelanta petentă M_____ M____, s-a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.470 alin.3 NCPC, fiindu-i pusă în vedere obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei. Prin cererea depusă la 21.05.2015 apelanta petentă a depus chitanța nr.xxxxxxxxxxx din 21.05.2015 în original, prin care face dovada achitării taxei.

Având în vedere dispozițiile art.471 alin.5 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul, căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare, fiind comunicată apelantei petente, prin rezoluția din data de 15.06.2015 și luând la cunoștință de aceasta la data de 17.06.2015 a depus răspuns la întâmpinare la data de 29.06.2015.

În consecință, prin rezoluția din data de 01.07.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 23.09.2015, pentru când părțile au fost legal citate.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Instanța constată că dispozițiile prevăzute art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății.

În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că apelanta petentă și intimatul nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.

Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC., acordând cuvântul.

Av. M____ G______, pentru apelanta petentă, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii plângerii și în subsidiar înlocuirea cu avertisment și exonerarea de plata amenzii. De asemenea, invocă și decizia nr.6/2015 a ÎCCJ și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.7572 din data de 04.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petenta M_____ M____, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/19.08.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.2 din OG nr.15/2002 cu modificările și completările ulterioare. Din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă că vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX a circulat pe DN 66 km 206+100 m fără a deține rovinietă valabilă. Verificând actul de constatare a contravenție sub aspectul legalității sale, instanța de fond a constatat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la formă si conținut, prevăzute de art.16 si art.17 din O.G. 2/2001.

Instanța de fond a apreciat că lipsa semnăturii unui martor asistent nu conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție având în vedere că petentul nu a dovedit vătămarea ce i-a fost produsă, dovada necesară având în vedere că acest motiv privește o nulitate relativă ce este condiționată de dovada existenței unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Totodată, instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art.9 alin.2 și 3 din ordonanță care prevăd că: „începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În cazurile prevăzute la alin.2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de M.A.I – D.R.P.C.Î.V. sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.”.

În privința stării de fapt, instanța de fond a constatat că petenta a fost amendată contravențional prin procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Totodată, instanța de fond a constatat că petenta a vândut autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX întocmindu-se contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit cu numitul H_______ E_____ N______. Petenta a solicitat scoaterea din evidența mijlocului de transport, fapt dovedit prin adeverința emisă de Direcția Publică Venituri din cadrul Consiliului Local Municipal Tg.J__ din data de 04.03.2014 (fila 7).

Din prevederile art.7 și art.1 lit.b din OG nr.15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal. Raportat la dispozițiile art.9 alin.2 și 3 din ordonanță: „Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

În cazurile prevăzute la alin.2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de M.A.I – D.R.P.C.Î.V. sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.”.

Conform dispozițiilor art.11 din OUG nr.195/2002 atât proprietarii de vehicule, cât și deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze după caz, înainte de a le pune în circulație. Așadar, chiar și in condițiile în care petenta ar fi înstrăinat autoturismul, acesta avea obligația înregistrării contractului de vânzare cumpărare conform dispozițiilor art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002, în care se menționează că în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării fostului proprietar, în termen de 30 zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. In cauza de față, instanța constată că această obligație nu a fost îndeplinită, deoarece in evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor petentul figurează ca proprietar al autoturismului, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrație și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Susținerile petentei cu privire la înstrăinarea autoturismului XXXXXXX nu pot conduce la exonerarea acesteia de răspundere contravențională. Orice schimbare a proprietarului/ utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Instanța de fond a constatat că petentei îi revenea, conform art.24 alin.2 lit.d din Ordinului nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie a vehiculelor, obligația de a proceda la efectuarea formalităților privind înregistrarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său și in baza de date a MAI- Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Cum petenta nu a efectuat diligențele pentru menționarea eventualelor modificări in privința proprietarului autoturismului XXXXXXXXX in evidențele Direcției, Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, petenta a rămas menționată in cartea de identitate a autoturismului ca fiind proprietar și utilizator, situație in care răspunde contravențional pentru fapta prevăzută de art. 8 alin 1 din OUG nr.15/2002. Instanța de fond a apreciat că adeverința emisă de Direcția Publică de Venituri, depusă la dosar la fila 7, a dovedit doar că petenta are stinse orice creanțe fiscale locale cuvenite bugetului local al unității administrativ teritoriale unde este înregistrat mijlocul de transport autoturismul respectiv nu are însă relevanță cu privire la obligația de plată a rovinietei. Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C_____ SA, in evidențele căruia apare ca proprietar petentul. Temeinicia contravenției a fost dovedită cu fotografiile depuse la dosarul cauzei.

Împotriva sentinței civile nr.7572 din data de 04.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, a declarat apel apelanta petentă M_____ M____, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea cererii de apel a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței civile nr.7572 din data de 04.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX în sensul anulării procesului verbal de contravenție, exonerarea petentei de la plata amenzii, în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment în baza art.21 alin.3 din OG nr.2/2000, pentru următoarele considerente: În fapt, la data de XXXXXXXXXX petenta a fost sancționată contravențional pe motiv că la data mai sus menționată autoturismul petentei ar fi circulat la data de XXXXXXXXXX, ora 19.57, locul DN66 Băcia, județul Hunedoara, fără a deține rovinieta valabilă, pentru autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX. A arătat că cele menționate de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal nu corespund realității deoarece petenta a înstrăinat autoturismul marca Daewoo Matiz, cu numărul de înmatriculare mai sus menționat încă din data de XXXXXXXXXX numitului H_______ E_____ N______.

Așadar, autoturismul se afla în posesia acestuia încă de la data anterior menționată, însă deși petenta a luat legătura în nenumărate rânduri cu acesta, este de rea credința refuzând să meargă să radieze autoturismul și să îl treacă pe numele său. În consecință, petenta nu mai este proprietara autoturismului încă de la această dată, nemaiavând calitate, intimata trebuind să sancționeze contravențional pe numitul H_______ E_____ N______.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că procesul verbal de contravenție nu poate face dovada prin el însuși a existentei vinovăției autorului acesteia și a vinovăției faptei, acest proces fiind doar actul prin care o persoana este acuzată de săvârșirea contravenției. Beneficiind de prezumția de nevinovăție, orice îndoiala îi profita persoanei acuzate de săvârșirea contravenției potrivit principiului in dubio pro reo. Persoanei acuzate trebuie să i se aducă la cunoștință probele pe care se întemeiază aceste acuzații, planșele foto și toate celelalte înscrisuri care au stat la baza întocmirii procesului verbal. Procesul verbal nu a fost semnat nici de petentă așa cum se poate observa. A invocat nulitatea relativă a procesului verbal având în vedere că nu există nici un martor asistent care să confirme starea de fapt reținută de agentul constatator în procesul verbal.

În mod eronat a fost respinsă plângerea formulată în cauză instanța de fond dând o interpretare greșită întregului probatoriu administrat în cauză, interpretând eronat dispozițiile legale aplicabile în cauză. Potrivit art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 30 zile de la data dobândirii acestuia. Art.17 alin.2 din același act normativ stabilește că radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altor persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului.

Prin urmare, pârâtul în calitate de proprietar al autoturismului, avea obligația de a cere radierea autoturismului și înmatricularea acestuia pe numele său. Aceasta obligație nu a fost îndeplinită, situație de natură a-i aduce grave prejudicii întrucât, în baza vechilor mențiuni existente în evidențele autorităților, apelanta este ținută în continuare de suportarea eventualelor contravenții sau infracțiuni săvârșite în legătură cu acesta pentru care se atrage răspunderea proprietarului din acte. Pe de altă parte, evidențele autorităților atestând împrejurări care nu mai corespund realității, sunt apte de a determina și alte situații neplăcute, atât pentru aceasta cât și pentru alte autorități care sunt ținute să cunoască identitatea autovehiculelor și a deținătorilor acestora. Având în vedere importanța cunoașterii proprietarului autovehiculului în orice moment nerespectarea înțelegerii de către pârât îi aduce grave prejudicii apelantei.

În condițiile art.471 alin.5 NCPC, intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-C______ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și în consecință menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală pentru următoarele considerente: în fapt, instanța de fond a respins plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx.

Din analiza dispozițiilor art.7 și 8, coroborate cu cele cuprinse în art.1 alin.1 pct.B din OG nr.15/2002 reiese, cu claritate, că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției. Înscrierea în cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Această formă de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea să se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic față de terți, el producând efecte doar între părțile contractante, nu și față de terți.

Atâta timp cât apelantul figurează ca și proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, și nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit dispozițiilor art.8 coroborat cu art.1 lit.B din OG nr.15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei. Potrivit art.7 coroborat cu art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002 obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, deciziile nr.217/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1 alin.1 lit.b, art.7, art.8 alin.1, art.9 alin.2 si 3 din OG nr.15/2002 si nr.623/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002, certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act in baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, iar persoana înscrisa în certificat își asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul sa fie folosit si pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea unei roviniete este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinieta îi aparține.

Conform Ordinului nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art.24 alin.2 lit.d, petentul avea obligația, să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său și în baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligențe pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului și pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta rămâne menționat în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar și utilizator, situație în care răspunderea contravențională în sarcina acestuia s-a angajat conform OG nr.2/2001 și OG nr.15/2002.

Din moment ce intimatul-petent este înscris în continuare în evidențele MAI ca proprietar/utilizator al autoturismului, iar art.9 alin.3 din OG nr.15/2002 prevede posibilitatea legala de a încheia procesul verbal de constatare a contravenției pe baza datelor furnizate de MAI -D.R.P.C.I.V., iar părțile contractante au obligația legală de a se prezenta la acest serviciu pentru a proceda la transcrierea autovehiculului pe numele cumpărătorului, pentru a asigura opozabilitatea tranzacției, conform Ordinului nr.1501/2006, încheierea unui contract de vânzare cumpărare nu poate fi opus subscrisei, iar responsabilitatea deținerii rovinietei revine intimatului-petent.

Astfel, singura persoana vinovată de a fi circulat fără a deține rovinieta valabilă este persoana fizica sau juridică, care are în proprietate sau poate folosi în baza unui drept legal vehiculul, menționată în certificatul de înmatriculare și care figurează în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, neavând nici o relevanță faptul că până la momentul constatării contravenției au intervenit contracte de înstrăinare a vehiculului sau de cedare a folosinței acestuia, chiar având dată certă, dar care nu au fost înregistrate pentru opozabilitate la autoritățile competente, în conformitate cu art.11 din OUG nr.195/2002, raportat la dispozițiile Ordinului nr.1501/2006 al Ministrului Administrației și Internelor.

Cu privire la același aspect, acceptarea unei soluții contrare nu ar conduce decât la perpetuarea și consolidarea unei situații juridice anormale, în sensul că părțile nu vor efectua nici pe viitor demersurile necesare în vederea reglementarii situației juridice dintre ele, atitudinea de pasivitate având la baza și convingerea părților contractului de vânzare-cumpărare că orice sancțiune contravențională aplicabilă fostului proprietar după data predării autoturismului va fi anulată de instanța de judecată. Astfel, nefinalizarea formalităților de publicitate se poate transforma într-o cauză perpetuă de impunitate contravențională, iar, pe de altă parte, un vânzător diligent are la dispoziție suficiente mijloace juridice pentru îndeplinirea tuturor formalităților de publicitate prevăzute de lege, chiar și în situația unui cumpărător de rea-credință (de exemplu: acțiunea în constatare urmată de demersuri către instituțiile abilitate; acțiunea în regres împotriva cumpărătorului).

De asemenea, a menționat că, în momentul aplicării sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, în sensul că a aplicat minimul amenzii contravenționale prevăzut de OG nr.15/2002.Pe lângă procesul verbal, dovada săvârșirii contravenției o reprezintă proba foto emisă de sistemul SIEGMCR, care atestă prezența autovehiculul în data, la ora și în locul stipulat în procesul verbal. În concluzie, față de toate aceste aspecte, în temeiul art.480 alin.1 cod procedură civilă a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentința instanței de fond ca temeinică și legală. În drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiilor OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

În condițiile art.471 alin.6 NCPC apelanta petentă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței nr.7572/2014 din 04.12.2014 pronunțata de Judecătoria Tg.J__, iar judecând pe fond admiterea plângerii formulată împotriva procesului verbal _________ nr.xxxxxxx/19.08.2014 încheiat de C_____ Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C______, în sensul anularii procesului verbal contestat și pe cale de consecință exonerarea de la plata amenzii aplicate. Așa cum s-a arătat și prin motivele de apel, a considerat că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: deși a făcut dovada că autoturismul a fost înstrăinat, depunând contractul de vânzare-cumpărare încheiat între petentă ca și vânzător și actualul proprietar numitul H_______ E_____ N______ ca și cumpărător, fiind radiat din evidențele fiscale ale Primăriei Tg-J__, instanța în mod greșit reține că pică în sarcina sa plata rovinietei deși actualul proprietar răspunde contravențional. Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat a făcut dovada transferului dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Daewoo Matiz cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, către numitul H_______ E_____ N______, din care reiese cu certitudine că autoturismul a fost înstrăinat încă din data de 20.12.2013.

Potrivit art.7 din OG nr.15/2002: ,,Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor romani".....,iar prin art. l alin 1 lit. b din același act normativ este definit termenul de utilizatori „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care au în proprietate sau care după caz pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori romani...". Raportat la aceste dispoziții legale a considerat că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționată, în situația în care a făcut dovada că nu mai era proprietarul sau utilizator al autoturismului la data săvârșirii faptei și din prevederile art. l alin. l lit. b din OG nr. 15/2002 a rezultat că subiectul active al contravenției poate fi proprietarul vehiculului sau persoana care îl poate folosi în baza unui drept legal.

Totodată, a considerat că neefectuarea transmiterii dreptului de proprietate nu poate să-i fie imputată, așa cum reține în mod greșit instanța de fond în sentința apelată, întrucât aceasta avea posibilitatea să solicite transcrierea raportat la prevederile art.8 din Ordinul nr.1501/13.11.2006 care stabilește că transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează doar în baza cererii noului proprietar. Obligația ce-i revine acesteia ca și vânzător al autoturismului a îndeplinit-o așa cum reiese din adresa nr.xxxxx/18.10.2013, respectiv obligația de a o radia din evidențele fiscale.

Pentru toate aceste considerente expuse, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței iar judecând pe fond a solicitat admiterea plângerii formulate și anularea procesului verbal _________ nr. nr.xxxxxxx/19.08.2014 urmând ca pe cale de consecință să fie exonerată de la plata amenzii contravenționale, în subsidiar ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, a apreciat că aplicarea sancțiunii avertismentului este proporțional cu gradul de pericol concret al faptei reținute în sarcina apelantei petente.

Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:

Cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul reține că de regulă acesta reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

În raport de această interpretare se constată că instanța de fond avea obligația de a verifica în primul rând condițiile de legalitate ale actului administrativ contestat în condițiile art.16 alin.1 și 17 din ordonanță, în sensul dacă acesta cuprinde toate elementele obligatorii privind: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”; „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.”.

Cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator în forma sa olografă, având în vedere revirimentul judiciar, stabilit prin decizia nr.6/2015 pronunțată ÎCCJ, și anume: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”. Ca atare cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul nu mai poate reține că acesta reprezintă un act administrativ sau un act procedural prin care s-a constatat săvârșirea contravenției, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că nu mai respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001 și totodată nu se mai bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor respective rezultă că legiuitorul național s-a referit la o lipsă efectivă a mențiunilor respective, și anume, acele rubrici agentul constatator pe care nu le-a completat și în mod special la lipsa semnăturii olografe a acestuia de pe actul contestat, iar din considerentele decizie nr.6/2015 se reține: “atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (in solemnibus forma dat esse rei).”.

În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de apel constată că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece comunicare procesului verbal de constatare a contravenției deși a fost generat în formă electronică, acesta a fost comunicat intimatei petente pe suport de hârtie și ca atare solemnitatea actului contestat este dată de forma acestuia care impune obligativitatea semnăturii olografe a agentului constatator.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Curtea Europeană a stabilit în cauza precum A_____/c./României, cu referire la Oztürk/c./Germaniei, că adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier, raportat la caracterul general al normelor de circulație, și având un caracter represiv și determinant, întreaga procedură de aplicare a amenzilor administrative și sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6 din Convenție care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil. Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, atât instanța de fond cât și instanța de recurs a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi.

Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).

Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).

Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului. În ceea ce a privit forța probanta a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.

În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Ca atare cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul nu mai poate reține că acesta reprezintă un act administrativ sau un act procedural prin care s-a constatat săvârșirea contravenției, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că nu mai respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001 și totodată nu se mai bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001, având în vedere următoarele considerente din decizia nr.6/2015 a ÎCCJ: „Concluzionând, se reține că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic*14), stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor.

În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică. Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă. Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie. În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă. A doua chestiune necesar a fi dezlegată vizează aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

După cum s-a precizat anterior, textul în discuție reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal, determinat de lipsa unui element procedural esențial. Înalta Curte consideră că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial. În acest context nu poate fi reținut argumentul de interpretare juridică prezentat în cadrul celei de a doua orientări jurisprudențiale potrivit căruia art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura olografă a agentului constatator, astfel încât, conform principiului ubi lex non distinguit, nos distinguere debemus, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției poate fi semnat și prin aplicarea semnăturii electronice. În primul rând, principiul legalității impune o interpretare strictă a normei juridice, astfel încât rezultatul interpretării să fie concordant cu voința legiuitorului.”.

Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate, astfel că având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, se constată că instanța de fond a analizat și a interpretat în mod eronat probele administrate, precum și actul juridic dedus judecății, dând o aplicare necorespunzătoare prevederilor legale invocate. Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art.478 și 480 alin.2 NCPC, tribunalul va admite apelul, va schimba în tot hotărârea instanței de fond, în sensul că va admite plângerea contravențională și va dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta petentă M_____ M____, domiciliată în municipiul Tg-J__, Bulevardul C_________ B_______, ___________, ___________________, împotriva sentinței civile nr.7572 din data de 04.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______, cu sediul în București, Bulevardul I____ M____, nr.401 A, sector 6.

Schimbă în tot sentința apelată și pe fond admite plângerea contravențională formulată de petenta M_____ M____.

Anulează procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/19.08.2014.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2015 la Tribunalul Gorj.

Președinte, C______ B______		Judecător, C_______ C____
	Grefier, E____ D_____ M____

Red.C.B.

Tehnored.E.D.M.

j.f.M.P.

09.10.2015

4 ex.