Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
449/2013 din 20 martie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 449/2013

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L____ M______ S______

Judecător L_______ B_________

Judecător M_____ D______

Grefier R_____ C_________

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul intimat I____________ de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr. 1765 din 10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent Ș____ P_________.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent, lipsă fiind recurentul intimat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că recursul este declarat în termen și motivat, intimatul petiționar depunând la 4 martie 2013 întâmpinare.

Verificându-și competența în temeiul art.159 ind.1 alin.4 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 tribunalul stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Constatând că părțile nu au formulat alte cereri iar recursul este în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.

Intimatul petent a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 1765 din 14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul Ș____ P_________ împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 20.10.2012 de Postul de Poliție Crasna, modificându-se procesul verbal contestat în sensul că s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 20.10.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ Gorj procesul-verbal _________ nr.xxxxxxx prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art.19 lit.b din Legea 171/2010, constând în aceea că în ziua de 15.10.2012 a transportat la domiciliul său din punctul „ Lacuri”, cu tractorul TAF aparținând Obștei ACC cantitatea de 6,098 m.c. lemn rotund fag, fără aviz de însoțire. Potrivit celor menționate în procesul-verbal contravenientul a declarat că avizele sunt la administratorul ___________. S-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 5000 lei.

Petentul a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța învestită cu soluționarea plângerii a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal și a hotărât asupra sancțiunii.

Sub aspectul legalității, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art.17 din OG 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia, instanța a aratat că procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului, beneficiază, de regulă, de prezumția de temeinicie.

Curtea CEDO a arătat în jurisprudența sa că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor de drept, Convenția neinterzicându-le în principiu.

Ceea ce Convenția impune este ca o anumită proporție între acestea și prezumția nevinovăție să fie respectată, ținându-se seama în analiza proporționalității, pe de o parte de miza concretă a procesului pentru individ iar pe de altă parte de dreptul său la apărare (Salabiaku c. Franței, A_____ c.României).

În speță, atât miza litigiului respectiv obligativitatea achitării unei amenzi cât și posibilitatea petentului de a-și dovedi susținerile permit aplicarea acestor prezumții.

Coroborând depozițiile martorilor audiați în cauză (filele 22,23) din care a rezultat că transportul materialului lemnos a fost efectuat fără documente însoțitoare, cu faptul că petentul a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni, instanța a apreciat că, în cauză, prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată.


Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, articol care coroborat cu art. 38 alin.3 al aceluiași act normativ, permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată petentului, instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă în cauză.

Opinia instanței a avut la bază, pe de o parte, dispozițiile art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 (sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art.21 alin3 din O.G. 2/2001 conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, modul și mijloace de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, precum și art. 7 alin. 3 care prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ prin care au fost stabilite contravențiile respective nu prevede în mod expres această sancțiune.

Pe de altă parte, instanța a avut în vedere faptul că petentul a depus la dosar documentele de proveniență a materialului lemnos, respectiv factura fiscală nr.562 din data de 15.10.2012 (fila 5), chitanța nr. 369 din 15.10.2012 (fila 5) și aviz de însoțire nr.xxxxxxx din data de 15.10.2012 (fila 6).


Având în vedere aceste aspecte, instanța a admis în parte plângerea contravențională și a modificat procesul-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen și motivat intimatul I____________ de Poliție Județean Gorj.

S-a susținut în motivele de recurs că soluția pronunțată în cauză este netemeinică pentru următoarele motive:

Din probele administrate a rezultat că petentul a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat.

Apreciază că fapta are un grad de pericol social scăzut, astfel încât nu se justifică aplicarea sancțiunii avertismentului. Regimul sancționator sever stabilit de legiuitor pentru astfel de fapte, în scopul protejării fondului forestier național, confirmă susținerea.

De asemenea, consideră că trebuie avută în vedere și atitudinea petentului, reflectată în plângerea contravențională aceasta solicitând anularea procesului verbal de contravenție și nu aplicarea unei sancțiuni mai blânde.

În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.

Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.

În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 și 3041din Codul de procedură civilă și art. 34, alin 2 din OG nr. 2/2001.

Intimatul petent a formulat întâmpinare conform disp. art. 115 și urm. C.pr.civ., depusă prin serviciul registratură, la data de 04.03.2012, în dublu exemplar, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală pentru următoarele considerente:



A făcut două precizări, respectiv lemnele au fost ridicate din rampa de distribuție a obștei A_____ Radoși Cărpiniși și lemnele reprezentau partea din dividente ( dată în natură ) ce avea dreptul a le primi de la obște.

Printr-o convenție care nu este cunoscută de subsemnat –între obște și firma Beta-ce aducea materialul din parchet în depozit, aceasta din urmă elibera actele de însoțire a mărfii.

La data transportului cu utilajul obștei actele de proveniență existau întocmite ( factură, aviz ) data 15.10.2012.Nu a avut actele întrucât reprezentantul societății _________________ în depozit, iar în acel moment taf-ul obștei pentru transport era disponibil și distanța fiind foarte mică lemnele au fost transportate cu târâșul.

Nu a scris nimic la mențiuni dar a explicat agentului de poliție care nu a încercat nimic altceva decât a-i obține semnătura. A arătat că nu a avut actele și că este vinovat, însă 5000 lei reprezintă de 15 ori valoarea lemnelor și avertismentul dat de instanță fiind sancțiunea legală.

Luând în examinare recursul prin prisma motivelor invocate și a argumentelor expuse în întâmpinare de intimatul petiționar, tribunalul constată următoarele;

Prin procesul verbal contestat încheiat de IPJ Gorj la 20.10.2012 s-a reținut că petiționarul Ș____ P_________ a săvârșit contravenția prevăzută de art. 19 lit. b din Legea nr. 171/2010 întrucât în ziua de 15.10.2011 ora 20,00 a transportat la domiciliul său din punctul „Locuri”, cu tractorul TAF aparținând obștei ACC cantitatea de 6,098 mc. lemn rotund de fag, fără a putea prezenta aviz de însoțire.

În urma administrării probelor instanța de fond a reținut ca fiind dovedită starea de fapt expusă în procesul verbal însă a procedat la reindividualizarea amenzii în cuantum de 5.000 lei cu sancțiunea avertismentului, raportat la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 și având în vedere că pe parcursul soluționării cauzei petiționarul a depus factura fiscală nr.562 din data de 15.10.2012 (fila 5), chitanța nr. 369 din 15.10.2012 (fila 5) și aviz de însoțire nr.xxxxxxx din data de 15.10.2012 (fila 6).

Recursul declarat de IPJ Gorj vizează doar reindividualizarea amenzii și se privește ca întemeiat raportat la dispozițiile art. 3041 C.pr.civ. așa încât în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. urmează a fi admis și sentința modificată în sensul admiterii plângerii, amenda aplicată în cuantum de 5.000 lei fiind redusă la cuantumul de 2.000 lei.

HG 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund definește la articolul 3 literele e “aviz de însoțire - document care însoțește materialul lemnos, cu scopul de a atesta proveniența legală a acestora, pe perioada transportului și/sau pe perioada depozitării; mijloc de transport - partea autovehiculului rutier distinct înmatriculată, vagonul de cale ferată, șlepul, nava, containerul pentru transportul terestru sau naval, mijlocul de tractare hipo, în care se transportă materiale lemnoase, după caz; în sensul prezentelor norme sunt considerate mijloace de transport și vehiculele neînmatriculate “.

Conform art. 3 din HG 996/2008 „Documentele de proveniență a materialelor lemnoase sunt: actul de punere în valoare, avizul de însoțire, declarația vamală de import, documentele intracomunitare, registrul de intrări-ieșiri material lemnos.

(3) Deținătorii de pădure ori de vegetație forestieră din afara fondului forestier, care exploatează masa lemnoasă pentru nevoi proprii și nu realizează acte de comerț, fac dovada provenienței materialului lemnos prin înscrierea în documentul de însoțire pe timpul transportului a principalelor elemente de identificare a APV-ului, și anume: număr APV, anul înregistrării acestuia, denumirea structurii silvice unde a fost înregistrat, astfel: nr. APV/an înregistrare/denumire ocol.

(4) În situația vânzării-cumpărării materialelor lemnoase de la locul de tăiere, proveniența lor se dovedește prin înscrierea pe documentele de proveniență și pe cele de însoțire a transportului a principalelor elemente de identificare a APV prevăzute la alin. (3).

(7) Avizul de însoțire este și document de proveniență numai atunci când în baza lui se emite alt aviz de însoțire, și anume : a) la transbordarea materialelor lemnoase dintr-un mijloc de transport în altul; b) la achiziționarea materialelor lemnoase de către achizitori; c) la expedierea materialelor lemnoase cumpărate din piețe, târguri, oboare, precum și din centre de sortare și prelucrare și altele asemenea.

Documentul de însoțire a materialelor lemnoase, altele decât cherestelele, este avizul de însoțire primar (articolul 4).

Din analiza documentelor ce au fost trimise de agentul constatator rezultă că lemnele transportate au fost identificate în cantitate de 6,098 mc. lemn rotund de fag, așa cum figurează în nota de constatare încheiată la 15.10.2012 (fila 18), confirmându-se prin declarațiile date la sediul poliției în aceeași zi de către petiționar și de martorul B____ I__ că în momentul audierii nu au putut prezenta documente de proveniență pentru materialul lemnos găsit în curtea petiționarului.

Chiar dacă s-ar admite argumentul petiționarului în sensul că la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție - 20 octombrie 2012, ulterior săvârșirii faptei - la 15 octombrie 2012- a prezentat documentele de proveniență pentru materialul lemnos, urmează să se aibă în vedere că sunt incidente dispozițiile art. 19 lit. b din Legea nr. 171/2010 în conformitate cu care constituie contravenție „transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoțire sau fără documentele comunitare echivalente acestora” .

La dosarul de fond intimatul petiționar a depus factura fiscală nr.562 din data de 15.10.2012 (fila 5), chitanța nr. 369 din 15.10.2012 (fila 5) și aviz de însoțire nr.xxxxxxx din data de 15.10.2012 (fila 6), însă aceste documente nu schimbă starea de fapt consemnată în procesul verbal.

Pentru considerentele expuse se concluzionează că nu se justifica aplicarea avertismentului în raport de gradul de pericol social concret al faptei, urmările produse, împrejurările comiterii faptei așa cum ele rezultă din procesul verbal de constatare, acesta nefiind de natură să responsabilizeze contravenientul în a respecta dispozițiile legale.

Contravenția prevăzută de art. 19 lit. b din Legea nr. 171/2010 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, așa încât în raport de criteriile prevăzute de art. 21 alin . 3 din OG nr. 2/2001 cu care se completează legea specială, instanța de control judiciar apreciază că este posibilă reindividualizarea amenzii de la cea aplicată în cuantumul maxim de 5.000 lei la minimul prevăzut de lege, în concret 2.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul intimat I____________ de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr. 1765 din 10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent Ș____ P_________.

Modifică sentința în sensul că admite în parte plângerea formulată de petentul Ș____ P_________ împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 20.10.2012 de Postul de Poliție Crasna.

Înlocuiește amenda stabilită în cuantum de 5000 lei cu amenda în cuantum de 2000 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 Martie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L____ M______ S______

Judecător,

L_______ B_________

Judecător,

M_____ D______

Grefier,

R_____ C_________

red.D.M./thred.C.R.

jf. N___ N.

2 ex./ 07 aprilie 2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025