Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ONEŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
356/2016 din 03 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - validare poprire -

Înreg. 09.11.2015


SENTINȚA CIVILĂ NR. 356

Ședința publică din data de 03.02.2016

Instanța constituită din:

Președinte – A____ D______ U___

Grefier – L______ G________


Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. A____ B___ ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI în contradictoriu cu debitorul P_________ G______-A________ și terțul poprit ______________________., având ca obiect „validare poprire”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Instanța, față de lipsa părților, în temeiul art. 121, alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești a dispus lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată administrată proba cu înscrisuri și în temeiul art. 244, alin. 1 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească.

Având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 alin.1 Cod procedură civilă instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.11.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, creditoarea S.C.A____ B___.S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu debitorul P_________ G______ A________ și terțul poprit S.C.T__________.S.R.L. validarea popririi înființate de S.C.P.E.J. „P_________ și C______” în dosarul de executare nr. 1768/2014, asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit debitorului.

În motivare creditoarea a arătat că pe rolul S.C.P.E.J. P_________ și C______ se află dosarul de executare silită nr. 1768/2014 privind pe debitorul P_________ G______ A________. În cadrul procedurii de executare a fost emisă adresa de înființare a popririi din data de 05.10.2015, comunicată terțului poprit la data de 09.10.2015, prin care s-a înființat poprire asupra salariului debitorului, însă terțul poprit nu a consemnat sumele pe care trebuia să le indisponibilizeze.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 Cod procedură civilă.

În probațiune, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând cererii următoarele: încheiere de încuviințare executare silită nr. 4105 pronunțată la data de 15.10.2014 de Judecătoria Onești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (filele 7-9 dosar), încheierea din data de 16.10.2014 de stabilire cheltuieli de executare (filele 10-11 dosar), adresă înființare poprire din data de 05.10.2015 și dovezi comunicare (filele 12-14 dosar), înștiințare debitor și dovada comunicare (filele 15-17 dosar).

În temeiul art. 223 Cod procedură civilă creditoarea a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 20 dosar).

În temeiul art. 201, alin. (1) Cod procedură civilă, la data de 10.11.2015, instanța a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor atașate către debitor și terțul poprit, însă aceștia nu au formulat întâmpinare.

În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 228ARPDxxxxxxxxx din data de 26.01.2012 încheiat între debitorul P_________ G______ A________ și S.C.A____ B___.S.R.L. și a încheierii de încuviințare executare silită nr. 4105 din data de 15.10.2014 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, la data de 05.10.2015 s-a dispus de către S.C.P.E.J ”P_________ și C______”, în dosarul de executare silită nr. 1768/2014, înființarea popririi asupra veniturilor salariale obținute de debitorul P_________ G______ A________ de la terțul poprit S.C.T__________.S.R.L., până la concurenta sumei de 3637,74 lei reprezentând credit restant, dobânzi, comisioane și cheltuieli de executare.

Totodată, prin această adresă i s-a pus în vedere terțului poprit că are obligația ca în termen de 5 zile de la comunicarea adresei de înființare a popririi, să consemneze sumele reținute și să trimită dovada executorului judecătoresc.

Conform dispozițiilor art. 789 alin.1 Cod procedură civilă „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

În cauză instanța constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru validarea popririi. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar (adresa nr. R812/25.01.2016 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău – fila 34) instanța reține că debitorul figurează angajat la S.C.T__________.S.R.L. începând cu data de 27.01.2015, având funcția de agent de vânzări, astfel că obține venituri sub formă de salarii de la acest angajator.

Din adresa emisă de executorul judecătoresc instanța reține că nu au fost consemnate sumele de bani pe care terțul poprit era obligat să le rețină din salariul debitoarei.

Deși legal citat terțul poprit nu și-a precizat poziția procesuală, nu a făcut dovada consemnării sumelor și nici a vreunui motiv întemeiat care să îl fi împiedicat să-și îndeplinească obligațiile ce îi reveneau.

Pentru considerentele arătate instanța urmează să admită cererea, să valideze poprirea înființată la data de 05.10.2015 de către S.C.P.E.J ”P_________ și C______”, în dosarul de executare silită nr. 1768/2014 și comunicată terțului poprit la data de 09.10.2015 și să oblige terțul poprit să plătească creditoarei sumele datorate de debitor, astfel cum sunt individualizate în adresa de înființare a popririi, respectiv în limita creanței de 3637,75 lei, și în cotele prevăzute de lege.

Pentru aceste motive,
În numele legii

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C.A____ B___ România.S.A., cu sediul în București, sector 1, Calea Dorobanților, nr. 237B, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ____________________. 197, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/xxxxx/1993, CUI RO5062063, în contradictoriu cu debitorul P_________ G______ A________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în mun. Onești, _______________________. 6, ____________, jud. Bacău și terțul poprit S.C.T__________.S.R.L., C__ xxxxxxxx, cu sediul în Slatina, ______________________, ____________, jud. O__.

Validează poprirea înființată prin adresa de înființare a popririi din data de 05.10.2015 emisă de S.C.P.E.J. „P_________ și C______” în dosarul de executare nr. 1768/2014 și comunicată terțului poprit la data de 09.10.2015.

Obligă terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de 3637,74 lei și în cotele prevăzute de lege, sumele datorate debitorului.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei sentințe, ce se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,








Red./Tehnored. A.D.U. – 11.02.2016

Ex.5/__________________.2016



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025