Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TIMIŞOARA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
9/2016 din 20 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:040.xxxxxx


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE PENALĂ Nr. 9/A

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A___ N___

Judecător L____ Ani B_____

Grefier A_____ J___


Ministerul Public este reprezentat de procuror E____ B_____, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2465/15.10.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul intimat M______ A_____ M______, asistat de avocat ales P____ M____.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul susține apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara, solicitând admiterea acestuia, desființarea în parte a hotărârii apelate și urmare rejudecării, să se impună inculpatului obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile dau mai mare, iar termenul de supraveghere stabilit în cauză, de 3 ani și 6 luni, să curgă de la data de 22.06.2015, dată la care a rămas definitivă o hotărâre anterioară, prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

Apărătorul inculpatului intimat solicită admiterea apelului, având în vedere că inculpatul a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității, însă instanța în mod greșit a stabilit numărul de zile. În privința persoanei inculpatului arată că acesta abia a împlinit vârsta majoratului, nu are antecedente penale și a înțeles că repetarea unui comportament contrar celui stabilit de instanță i-ar aduce prejudicii.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 2465/15.10.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în temeiul art. 335 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, s-a dispus condamnarea inculpatului M______ A_____ M______, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În temeiul art. 67 alin. 1 CP, art. 66 alin. 1 lit. a), b) CP s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP.

În temeiul art. 65 alin. 1 CP, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 336 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, s-a dispus condamnarea inculpatului M______ A_____ M______, la pedeapsa de 1 (un) an și 1 (una) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În temeiul art. 67 alin. 1 CP, art. 66 alin. 1 lit. a), b) și i) CP s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce vehicule de categoriile B pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP.

În temeiul art. 65 alin. 1 CP, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și i) (dreptul de a conduce vehicule de categoria B).

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul M______ A_____ C______ a fost condamnat prin prezenta sentință sunt concurente cu infracțiunea pentru care i-a fost stabilită inculpatului o pedeapsă de 10 luni închisoare prin sentința penală nr. 60/27.05.2015 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin neapelare la data de 22.06.2015.

În temeiul art. 89 alin. 1 CP, s-a anulat amânarea aplicării pedepsei de 10 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. 60/27.05.2015 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin neapelare la data de 22.06.2015.

În temeiul art. 38 alin. 1 CP, art. 39 alin. 1 lit. b) CP s-a contopit pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 CP aplicată prin sentința penală nr. 60/27.05.2015 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin neapelare la data de 22.06.2015, cu pedepsele de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 CP și 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 CP aplicate prin prezenta sentință în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 1 lună închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 7 (șapte) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 2 CP, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce vehicule de categoria B pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP.

În temeiul art. 45 alin. 5, raportat la art. 45 alin. 2 CP, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și i) (dreptul de a conduce vehicule de categoria B), în condițiile art. 65 alin. 3 CP

În temeiul art. 91 CP, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 (un) an și 7 (șapte) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni.

În temeiul art. 93 alin. 1 CP, s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune T____, la datele fixate de acesta,b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. 2 CP, s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune T____ sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. 3 CP, s-a impus inculpatului obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 45 de zile, la una dintre următoarele două instituții: Atelierul de Muncă în Folosul Comunității Timișoara sau S.C. HORTICULTURA S.A. din mun. Timișoara, în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. 2 CPP și ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune T____.

În baza art. 404 alin. 2 CPP, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere

În temeiul art. 94 CP, s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probațiune T____

În temeiul art. 274 alin.1 CPP inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 1891/P/2015 din 14.05.2015 întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara, înregistrat pe rolul instanței la data de 17.06.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M______ A_____ M______ pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 CP și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 CP, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 CP

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 08.02.2015, în jurul orelor 06.00, organele de cercetare penală ale PMT– Biroul Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul M______ A_____ M______, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Audi cu nr. de înmatriculare TM-xxxxxx, pe DN 6 din jud. T____, la intersecția cu __________________. Ghiroda a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. În urma testării inculpatului cu aparatul Alcotest, a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că inculpatul M______ A_____ M______ nu poseda permis de conducere pentru nici categorie de autovehicule.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii (ff.9-10 UP), rezultat testare etilotest (f.11 UP), cerere de analiză, proces-verbal de prelevare (f. 12 UP), buletin de examinare clinică (f.14 UP), adresă Instituția Prefectului Județului T____ nr.xxxxx/03.03.2015 (f. 17 UP), buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr.47/A/10.02.2015 (f.15 UP), fișă cazier inculpat (f.24 UP).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut aceiași stare de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu.

Tinând cont de declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptelor în modalitatea expusă, și a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța a constatat fără echivoc că numitul M______ A_____ M______ se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare.

În drept,faptele inculpatului M______ A_____ M______ de a conduce pe drumurile publice, la data de 08.02.2015, autoturismul marca Audi, cu nr. provizoriu de înmatriculare TM-xxxxxx pe DN6 din județul T____, având o alcoolemie de 2,05 g/l alcool pur în sânge la proba de sânge recoltată și respectiv de 1,80 g/l la a doua probă de sânge recoltată, fără a deține permis de conducere, constituie infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 CP și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 CP.

Întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile în condițiile concursului de infracțiuni s-au reținut dispozițiile art. 38 CP.

La alegerea și individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, în baza criteriilor generale de individualizare prev. în cuprinsul art. 74 CP, raportate în prezenta cauză. În concret, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul are un loc de muncă fiind încadrat la ________________________ Systems SRL pe durată nedeterminată, având același loc de muncă de un an și 7 luni (f. 23 dosar instanță). Totodată, s-a avut în vedere faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare la locul de muncă, fiind bine văzut în comunitatea în care locuiește (f. 24 dosar instanță). Însă, nu s-a ignorat faptul că inculpatul a condus vehiculul pe un drum național intens circulat și a provocat un accident de circulație soldat cu pagube materiale. Pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul are un loc de muncă fiind încadrat la ________________________ Systems SRL pe durată nedeterminată, având același loc de muncă de un an și 7 luni (f. 23 dosar instanță, că acesta a avut o conduită corespunzătoare la locul de muncă, fiind bine văzut în comunitatea în care locuiește, dar și împrejurarea că inculpatul a condus vehiculul pe un drum național intens circulat și a provocat un accident de circulație soldat cu pagube materiale. Totodată, s-a avut în vedere concentrația de alcool din sânge, 2,05 g/l. Având în vedere circumstanțele săvârșirii infracțiunii, instanța a considerat că o pedeapsă cu amenda este insuficientă, urmând a aplica inculpatului pedeapsa închisorii.

Instanța, în privința pedepsei complementare a considerat că prin raportare la modul de săvârșire a infracțiunii și la gravitatea acesteia (autovehiculul a fost condus la intersecția unei străzi sătești cu un drum național, cu o concentrație de alcool în sânge ridicată, 2, 05 g/l) este necesară aplicarea în temeiul art. 67 alin. 1 CP, art. 66 alin. 1 lit. a), b) și i) CP a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce vehicule de categoriile B pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și i) (dreptul de a conduce vehicule de categoria B).

Potrivit fișei de cazier judiciar (f. 27 dosar instanță), inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 CP, dispunându-se amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani (cf. sentinței penale nr. 60/27.05.2015 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin neapelare la 22.06.2015, ff. 20 – 22 dosar instanță). Raportând data săvârșirii infracțiunilor pentru care inculpatul va fi condamnat prin prezenta, 08.02.2015, la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 60/27.05.2015 a Judecătoriei Strehaia, 22.06.2015, a rezultat că infracțiunile din prezenta cauză au fost săvârșite în condițiile concursului de infracțiuni cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală menționată.

În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile art. 91 CP pedeapsa aplicată fiind mai mică de 3 ani închisoare, respectiv 1 (un) an și 7 (șapte) luni închisoare; inculpatul nu are antecedente penale; și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă apreciază de asemenea că este necesară supravegherea conduitei acestuia pe un termen de supraveghere determinat.

Împotriva sentinței penale nr. 2465/15.10.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a declarat apel, în termen legal, P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara criticând-o ca nelegală sub aspectul duratei stabilite pentru prestarea muncii neremunerate în folosul comunității și a datei de la care curge termenul de supraveghere.

În motivarea apelului s-a arătat că soluția pronunțată de prima instanță este nelegală, întrucât instanța a impus inculpatului obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 45 de zile, sub limita legală, impunându-se a fi impusă această obligație pe o perioadă de 60 de zile sau mai mare, conform art. 93 al.3 C.p și nu a prevăzut că termenul de supraveghere stabilit în cauză, de 3 ani și 6 luni, curge de la data de 22.06.2015, dată la care a rămas definitivă sentința penală nr. 60/27.05.2015 a Judecătoriei Strehaia prin care s-a dispus anterior amânarea aplicării pedepsei, pedeapsa stabilită anterior fiind contopită cu pedepsele din prezenta cauză, infracțiunile fiind concurente.

Analizând apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara prin prisma motivelor formulate de acesta și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, se reține că în cauză nu a fost contestată nici starea de fapt, nici încadrările juridice sau individualizarea pedepselor și modalității de executare; că nu există elemente de nelegalitate sau netemeinicie în raport cu aceste elemente, inculpatul uzând de procedura recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 C.p.p..

Instanța de apel își însușește criticile formulate de P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara vizând durata obligației de a presta muncă neremunerată în folosul societății și omisiunea Judecătoriei Timișoara de a menționa data de la care se calculează termenul de supraveghere dispoziție necesară conform art. 404 al. 4 lit. i C.p.p. – pentru justa soluționare a cauzei, întrucât situația în speță nu se încadrează în norma generală din art. 92 al. 2 C.p. Astfel, potrivit art. 93 alin. 3 C.p.: „Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă” (spre deosebire de art. 85 alin. 2 lit. b C.p. care în cazul amânării aplicării pedepsei prevede o perioadă cuprinsă între 30 și 60 zile). În aceste condiții, perioada de 45 de zile pentru efectuarea muncii neremunerate în folosul comunității este una sub minimul prevăzut de legiuitor.

Pe de altă parte, din fișa de cazier judiciar a inculpatului s-a reținut că acestuia i-a fost stabilită o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 C.p., fiind amânată aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani prin sentința penală nr. 60/27.05.2015 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin neapelare la 22.06.2015 ( filele 20 – 22 dosar primă instanță); iar prin sentința penală atacată s-a dispus în temeiul art. 89 alin. 1 C.p. anularea acesteia și contopirea cu pedepsele la care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză.

Relevante sub aspectul datei de la care curge termenul de supraveghere sunt dispozițiile art. 97 alin. 2 C.p.: „În caz de concurs de infracțiuni sau pluralitate intermediară, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.”; precum și cele ale art. 89 alin. 2 C.p.: „În caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.” Deși, în dispozițiile art. 97 alin. 2 C.p. se arată că termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior o suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, ceea ce ar conduce la concluzia că este aplicabil numai în ipoteza existenței aceleiași instituții, neexistând o reglementare expresă a situației în speță, Curtea de Apel constată că legiuitorul a prevăzut aceleași dispoziții în art. 89 alin. 2 C.p. pentru ipoteza amânării aplicării pedepsei. Totodată, urmează a se avea în vedere că atât amânarea aplicării pedepsei, cât și suspendarea sub supraveghere presupun termen de supraveghere, că măsurile de supraveghere sunt identice, iar obligațiile ce pot fi impuse sunt în cea mai mare parte aceleași, astfel că perioada în care inculpatul s-a suspus deja acestor restricții nu poate rămâne fără eficiență juridică. Mai mult, nu se poate omite că anularea este o instituție de drept penal ce nu operează urmare a vreunei conduite ilicite a inculpatului în perioada de supraveghere; or a calcula termenul de supraveghere de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a realizat contopirea ar echivala cu reluarea executării măsurilor de supraveghere pentru o perioadă deja efectuată.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2465/15.10.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX; se va desființa sentința penală atacată și rejudecând: se va majora perioada în care inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității conform art. 93 alin. 3 C.p. de la 45 zile la 60 (șaizeci) zile; iar în temeiul art. 97 alin. 2 C.p. raportat la art. 89 alin. 2 C.p. se va dispune în sensul că termenul de supraveghere de 3 ani și 6 luni, stabilit în cauză, curge de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 60/27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, respectiv de la data de 22.06.2015.

Se vor menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.p.p,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2465/15.10.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Desființează sentința penală atacată și rejudecând:

Majorează perioada în care inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității conform art. 93 alin. 3 C.p. de la 45 zile la 60 (șaizeci) zile.

În temeiul art. 97 alin. 2 C.p. raportat la art. 89 alin. 2 C.p. termenul de supraveghere de 3 ani și 6 luni, stabilit în cauză, curge de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 60/27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, respectiv de la data de 22.06.2015.

Menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2016.

Președinte, Judecător,

A___ N___ L____ Ani B_____

Grefier,

A_____ J___

Red. LB/18.01.2016

Tehnored A.J. /2 ex/19.01. 2016

Prima instanță : Judec.Timișoara-N______ C_______


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 887/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1413/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 630/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 198/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 867/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 71/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 281/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 30/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 742/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 121/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 51/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 475/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 499/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 909/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 983/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 3146/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2232/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 220/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 86/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 35/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1501/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2797/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 12/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 381/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 20/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 40/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 3190/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 699/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1552/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1486/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 803/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 816/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 412/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 20/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1942/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 67/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 96/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 334/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 52/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 192/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1281/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 783/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 288/P - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 319/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 137/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 184/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1359/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 108/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1172/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 308/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 3123/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 741/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 251/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 241/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 641/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 41/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1045/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 36/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 315/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025