Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CRAIOVA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
3190/2015 din 17 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA C______

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 3190

Ședința publică din data de 17.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: F_____ M_____ G____

Grefier: V______ B______

Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria C______ –

a fost reprezentat de procuror G_______ R________.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C_________ A________, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 al. 1 Cp (două acte) cu aplic. art. 35 lit. 1 Cp, în dosarul de urmărire penală nr. 7840/P/2014 din 29.04.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C______.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns inculpatul C_________ A________, personal și asistat de apărător ales, avocat G____ I____.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 374 Cpp se da citire actului de sesizare al instanței, după care instanța explica inculpatului în ce constă învinuirea care i se aduce și îi aduce la cunoștință dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva sa, precum și dreptul de a pune întrebări și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești când socotește necesar.

Potrivit art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, instanța pune în vedere inculpatului ca poate solicita ca judecata sa aibă loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale și al înscrisurilor prezentate de părți, daca recunoaște în totalitate faptele reținute in sarcina sa, situație în care, în ipoteza condamnării sau amânării aplicării pedepsei limitele pedepsei se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii.

Inculpatul C_________ A________, personal, arată că a luat cunoștință de dreptul prezentat, consimțind să dea o declarație de recunoaștere a vinovăției și solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate.

În temeiul art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a procedat la ascultarea inculpatului C_________ A________ sub aspectul recunoașterii faptelor reținute in sarcina sa, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

În temeiul art. 386 NCpp, instanța pune în discuție schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpatul C_________ A________ a fost trimis în judecată din infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, infracțiune prev. de art. 335 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p., în două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, infracțiune prev. de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 38 alin.1 C.p.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune.

Apărătorul inculpatului, având cuvântul, arată că lasă soluționarea acestui aspect la aprecierea instanței.

Inculpatul C_________ A________ arată că lasă soluționarea acestui aspect la aprecierea instanței.

În temeiul art. 387 NCpp instanța constată terminată cercetarea judecătorească și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 388 NCpp, acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că probatoriul administrat confirmă săvârșirea infracțiunilor de către inculpat și având în vedere și cazierul judiciar al acestuia solicită condamnarea la pedeapsa închisorii, cu aplicarea art. 91 Cp ca modalitate de executare și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul inculpatului, având cuvântul, arată că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii în modalitatea descrisă în rechizitoriu și lasă la aprecierea instanței pedeapsa aplicată. De asemenea, mai arată că inculpatul urma cursurile școlii de șoferi și făcea manevre pentru a învăța să conducă.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul cu numărul 7840/P/2014 din 29.04.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C______,inculpatul C_________ A________ a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată, infracțiune prev. de art. 335 alin.1 cu aplicarea art. 35 alin.1 din C.p.

În fapt s-a reținut că în ziua de 04.08.2014, în jurul orelor 23,45, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 6 poliție a municipiului C______ au oprit pentru control specific autoturismul marca BMW 320 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXX,autoturismul fiind condus de către inculpatul C_________ A________, pe ______________________ municipiu. Fiindu-i solicitate documentele personale și ale autovehiculului,inculpatul a înmânat lucrătorilor de poliție doar documentele autoturismului,declarând că nu posedă permis de conducere; în urma verificării inculpatului în baza de date s-a stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere auto .

În ziua de 09.08.2014, în jurul orelor 20,30, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 6 poliție a municipiului C______ au oprit pentru control specific autoturismul marca BMW 320 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXX, autoturismul fiind condus de către inculpatul C_________ A________, pe ____________________________. Fiindu-i solicitate documentele personale și ale autovehiculului, inculpatul a înmânat lucrătorilor de poliție doar documentele autoturismului , declarând că nu posedă permis de conducere; în urma verificării inculpatului în baza de date s-a stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere.

Potrivit adreselor cu numărul xxxxxx/14.08.2014 a IPJ D___ și respectiv cu numărul xxxxxx/22.08.2014 a IPJ M________ - Serviciul Rutier , rezultă că inculpatul nu este posesor de permis de conducere.

Fiind audiat inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul pe drumul public, deși nu poseda permis de conducere auto.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu s-a probat cu: procesele verbale de constatare a infracțiunilor flagrante,adresele cu numărul xxxxxx/14.08.2014 a IPJ D___ și respectiv cu numărul xxxxxx/22.08.2014 a IPJ M________ - Serviciul Rutier,declarațiile martorilor P____ Beșcuță,L______ B_____ și C____ I_____, declarațiile inculpatului.

Potrivit art. 344 alin. 2 N.C.p.p.,la data de 20.05.2015, s-a constatat comunicarea către inculpatul C_________ A________ a unei copii certificate a rechizitoriului, aducându-i-se la cunoștință obiectul procedurii de cameră preliminară și stabilindu-se un termen de 20 zile, până la expirarea căruia inculpatul are posibilitatea de a formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Inculpatul nu a formulat cereri și excepții în termenul acordat;prin încheierea din 11.06.2015,judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, potrivit art. 346 alin. 2 N.C.p.p., dispunând începerea judecării în cauză.

La termenul de judecată din 17.09.2015, inculpatului C_________ A________ i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. art. 374 alin. 4,art. 375 și art. 396 alin.10 C.p.p. conform cărora până la începerea cercetării judecătorești, poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește și că nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, situație în care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

La același termen de judecată, instanța a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului,din infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, infracțiune prev. de art. 335 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p., în două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, infracțiune prev. de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 38 alin.1 C.p

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

În ziua de 04.08.2014, în jurul orelor 23,45, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 6 poliție a municipiului C______ au oprit pentru control specific autoturismul marca BMW 320 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXX,autoturismul fiind condus de către inculpatul C_________ A________, pe ______________________ municipiu. Fiindu-i solicitate documentele personale și ale autovehiculului,inculpatul a înmânat lucrătorilor de poliție doar documentele autoturismului,declarând că nu posedă permis de conducere; în urma verificării inculpatului în baza de date s-a stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere auto .

În ziua de 09.08.2014, în jurul orelor 20,30, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 6 poliție a municipiului C______ au oprit pentru control specific autoturismul marca BMW 320 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXX, autoturismul fiind condus de către inculpatul C_________ A________, pe ____________________________. Fiindu-i solicitate documentele personale și ale autovehiculului, inculpatul a înmânat lucrătorilor de poliție doar documentele autoturismului , declarând că nu posedă permis de conducere; în urma verificării inculpatului în baza de date s-a stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere.

Potrivit adreselor cu numărul xxxxxx/14.08.2014 a IPJ D___ și respectiv cu numărul xxxxxx/22.08.2014 a IPJ M________ - Serviciul Rutier , rezultă că inculpatul nu este posesor de permis de conducere.

Starea de fapt reținută este confirmată de recunoașterea inculpatului și de înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală, anume: procesele verbale de constatare a infracțiunilor flagrante,adresele cu numărul xxxxxx/14.08.2014 a IPJ D___ și respectiv cu numărul xxxxxx/22.08.2014 a IPJ M________ - Serviciul Rutier,declarațiile martorilor P____ Beșcuță,L______ B_____ și C____ I_____.

Instanța apreciază că infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere nu este susceptibilă de săvârșire în formă continuată; pentru efectuarea fiecărui act material de conducere a unui autovehicul pe drumul public fără a deține permis de conducere, inculpatul adoptă o nouă rezoluție infracțională, neputând fi vorba de o rezoluție infracțională unică; din aceste considerente, în baza art. 386 C.p.p., instanța va schimba încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul,din infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere în formă continuată, în două infracțiuni de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere,în concurs real.

Față de cele expuse mai sus,în drept, faptele inculpatului care,în zilele de 04.08.2014, în jurul orelor 23,30 și respectiv 09.08.2014, în jurul orelor 20,30,a condus pe drumul public un autovehicul, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, infracțiuni prev. de art. 335 alin.1 cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.p.

Cum săvârșirea infracțiunilor și vinovăția inculpatului au fost dovedite,instanța urmează să dispună condamnarea acestuia proporțional gradului de pericol social al faptelor comise și periculozității inculpatului.

La alegerea pedepsei,precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța,conform art. 74 C.p. ,va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptelor comise,obiectul juridic lezat,împrejurările și modul de comitere,mobilul activității infracționale precum și rezultatul socialmente periculos, precum și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

Având în vedere criteriile menționate mai sus,precum și datele ce țin de persoana inculpatului, instanța urmează să stabilească o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea săvârșită în data de 04.08.2014 și o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea săvârșită în data de 09.08.2015, pedepse ca fiind de natură a îndeplini scopul acestora și anume reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta.

Instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 38 alin.1 și art. 39 alin.1 lit. b C.p., contopind cele două pedepse aplicate inculpatului , în pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare.

Ca modalitate de executare a pedepsei, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 91 și urm. C.p.,referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și anume pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani, inculpatul nu are antecedente penale, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă chiar și fără executare acesteia, fiind necesară însă supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată.

În baza art. 92 alin.1 C.p., instanța va stabili ca termen de supraveghere a inculpatului perioada de 2 ani., iar în baza art. 93 alin. 1 C.p., instanța va impune inculpatului ca, pe perioada termenului de supraveghere,să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p.,îl va obliga pe inculpatul să frecventeze programul de reintegrare socială desfășurat sub coordonarea Serviciului de Probațiune D___.

De asemenea,în baza art. 93 alin. 3 C.p. i se va impune inculpatului ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei Municipiului Dr. Tr. S______.

I se va atrage atenția inculpatului la consecințele nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse,potrivit art. 91 alin.4 C.p.

În baza dispozițiilor art. 274 alin.1 C.p.p., instanța va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 386 C.p.p.

Schimbă încadrarea juridică a infracțiunii săvârșite de inculpatul C_________ A________, fiul lui Natural și A____, născut la data de 28.11.1994 în C______, jud. D___, cu domiciliul în Drobeta T____ S______, ____________________, jud. M________, CNP xxxxxxxxxxxxx, din infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, infracțiune prev. de art. 335 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p., în două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, infracțiune prev. de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 38 alin.1 C.p.

În baza art. 335 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 374,art. 375 și art. 396 alin. 10 C.p.p..

Condamnă pe inculpatul C_________ A________ la pedeapsa de 1 an închisoare(fapta săvârșită în data de 05.08.2014).

În baza art. 335 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 374,art. 375 și art. 396 alin. 10 C.p.p..

Condamnă pe inculpatul C_________ A________ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare(fapta săvârșită în data de 09.08.2014).

În baza art. 38 alin.1 și art. 39 alin.1 lit. b C.p.

Contopește pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentință în pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare

În baza art. 91 C.p.

Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.p.

În baza art. 93 alin. 1 C.p.

Impune inculpatului ca,pe perioada termenului de supraveghere,să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p.

Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune M________.

În baza art. 93 alin. 3 C.p.

Impune inculpatului ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei Municipiului Dr. Tr. S______.

În baza art. 91 alin. 4 C.p.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 C.p. referitoare la nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse.

În baza art. 274 alin.1 C.p.p.

Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 17.09.2015.

Președinte, Grefier,

F_____ M_____ G____, V______ B______,

Red. FMG/Tehnored. VB

4 ex/ - 23.09.2015

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 36/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 5331/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 357/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 77/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1068/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 11/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 375/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 98/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 335/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 275/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 33/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 572/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 547/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 700/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 63/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 310/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 100/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1460/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 47/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 448/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 16/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 777/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 59/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 808/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 853/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 231/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 114/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 14/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 903/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 307/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 637/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 111/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 770/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 52/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 355/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 87/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 100/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 20/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1232/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 203/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1049/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 152/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 52/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1390/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 422/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1534/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 340/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1127/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1450/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 265/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 107/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 3297/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 30/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 665/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 113/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 723/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 9/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 427/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 567/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025