Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2015:002.xxxxxx
CURTEA DE APEL B_____
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.900/Ap DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 16 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Completul de judecată CA5:
Președinte: A____ C________ M____ – judecător
Judecător: M_____ Ș_____
Grefier: E____ R_____ G___
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror șef secție A______ P_________ – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B_____
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelurilor declarate de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA TÂRGU S_______ și inculpatul V____ D____ împotriva sentinței penale nr. 54 din data de 22 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgu S_______ în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXX.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru datele de 04 decembrie 2015 și 16 decembrie 2015, când,
C U R T E A:
Prin sentința penală nr.54 din 22.04.2015 a Judecătoriei Tg. S_______ în baza art.396 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul V____ D____ a fost condamnat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, prevăzută și pedepsită de art.335 alin.2 Cod penal, la pedeapsa principală de 1(un) an închisoare.
În baza dispozițiilor art.83 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea dispozițiilor art.15 alin.2 din Legea nr.187 din 24 octombrie 2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei principale de 6 ( șase ) luni închisoare , aplicată inculpatului V____ D____, prin Sentința penală nr.38 din data de 28 martie 2013 a Judecătoriei Tg.S_______, definitivă prin nerecurare la data de 9 aprilie 2013.
S-a dispus revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art.64 alin.1 lit.”a”, teza a II-a și lit.”b” Cod penal din anul 1969.
În baza dispozițiilor art.44 alin.1 și alin.2 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art.10 din Legea nr.187 din 24 octombrie 2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, raportat și la dispozițiile art.39 alin.1 lit.b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 (două) luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr.38 din data de 28 martie 2013 a Judecătoriei Târgu S_______, definitivă prin nerecurare la data de 9 aprilie 2013, inculpatul V____ D____, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 a fost condamnat la pedeapsa principală de 6 (șase) luni închisoare plus pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art.64 alin.1 lit.”a”, teza a II-a și lit.”b” Cod penal din anul 1969.
În baza dispozițiilor art.81 - art.82 Cod penal din anul 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata de 2 (doi) ani și 6 ( șase ) luni, ce a constituit termen de încercare și cu atragerea atenției inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal din anul 1969.
Termenul de încercare a început să curgă la data de 9 aprilie 2013.
Din adresa Serviciului Public Comunitar –Regim Permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor C______ nr.38.289 din data de 16 aprilie 2014 instanța a reținut faptul că inculpatului i-a fost anulat permisul de conducere la data de 9 aprilie 2013.
La data de 3 aprilie 2014, în jurul orelor 17,45 inculpatul a condus autoturismul marca Daewoo Cielo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul public și anume pe drumul comunal 7 C______ și pe raza comunei Ojdula, satul Hilib, fiind identificat de către organele de poliție în dreptul imobilului în care inculpatul domiciliază conform procesului-verbal de constatare depus la dosar la fila nr.9.
Instanța a reținut faptul că inculpatul a fost oprit în trafic în prezența martorului V____ Z_____, care prin declarația dată în cursul urmăririi penale a arătat faptul că la data de 3 aprilie 2014, în jurul orelor 17,45 a văzut că inculpatul rula la volanul autoturismului marca Daewoo Cielo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul comunal 7 C______ dinspre ________________________________ Hilib, ambele din județul C______.
Deși, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa (în faza judecății acesta prevalându-se de dreptul de a nu da declarații), invocând în apărare faptul că la data de 3 aprilie 2014, în jurul orelor 17,45 avea autoturismul parcat în fața imobilului în care locuiește, această apărare a fost înlăturată prin declarația de martor a numitului Vitalyos V_____ care a arătat că în baza unei înțelegeri prealabile, urma ca în după amiaza zilei de 3 aprilie 2014 să conducă autoturismul inculpatului, atât martorul cât și inculpatul locuind în aceeași localitate, însă în momentul în care martorul a ajuns la locuința inculpatului acesta deja se afla la organele de poliție.
Apărarea inculpatului a fot înlăturată și prin declarațiile de martor ale numitului T____ Z____, precum și prin înscrisurile depuse la dosar la filele nr.71- 77, instanța apreciind că la data de 3 aprilie 2014, inculpatul a fost transportat cu microbuzul aparținând ______________ din municipiul S_____ G_______ în municipiul Târgu S_______, unde inculpatul a ajuns la ora 17,30, oră după care inculpatul a condus autoturismul marca Daewoo Cielo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul comunal 7 C______ dinspre municipiul Târgu S_______ spre __________________________, județul C______.
Reținând vinovăția inculpatului, în baza probelor administrate în cauză, instanța de fond l-a condamnat la pedeapsa arătată mai sus.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel:
1. P________ de pe lângă Judecătoria Tg. S_______, criticând-o pentru nelegalitate, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 44 Cod penal și art. 10 din Legea nr. 187/2012, precum și în ceea ce privește modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante, întrucât în mod greșit s-a aplicat Decizia nr. 3 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind rezolvarea unor chestiuni de drept în materie penală, aceasta nefiind incidentă în cauză, având în vedere că aceasta se referă la procedeul de contopire a pedepselor ca urmare a aplicării și a art. 6 Cod penal. Or, în prezenta speță suntem în situația aplicării dispozițiilor art. 5 Cod penal.
În raport de acest aspect, în speță este incidentă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 13/06.05.2015, în sensul că sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal și a art. 83 Cod penal anterior.
2. Inculpatul, solicitând admiterea apelului și rejudecând cauza să se dispună achitarea sa în temeiul art. 16 lit. c Cod de procedură penală, întrucât nu există probe în concret și suficiente, conform căreia inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, martorii audiați chiar și în fața instanței de control judiciar nu au spus adevărul, cei doi agenți constatatori, s-au contrazis în declarațiile lor, existând un dubiu care profită inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta în mod constant a declarat că nu a condus autovehiculul, ci acesta se afla parcat în fața porții imobilului său.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin.1 Cod de procedură penală, constată că apelul parchetului este fondat, iar apelul inculpatului este nefondat, pentru următoarele motive:
Fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului au fost corect stabilită de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
Încadrarea juridică dată activității infracționale este legală, precum și pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost suspendat, prevăzută de art.335 alin.2 Cod penal.
În ceea ce privește motivele de apel ale inculpatului, privind achitarea sa, întrucât nu a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, Curtea arată că susținerile inculpatului sunt nefondate.
Astfel, în fața instanței de control judiciar au fost audiați martorii I____ T____ și I_______ E____, organele de poliție care l-au oprit pe inculpat în trafic. Potrivit declarației martorului I____ T____ – fila 18 dosar curte acesta a menționat că în timp ce se îndreptau spre ____________________________, care conducea autoutilitara cu însemnele poliției, i-a comunicat că e o problemă cu un conducător auto, care se deplasa în sens opus. Martorul a declarat că autoturismul condus de inculpat rula pe drumul public, contrar susținerilor acestuia că mașina se afla staționată în fața porții imobilului său. Inculpatul, după ce a fost atenționat să oprească mașina, și-a continuat drumul, după care a oprit în dreptul unei case, despre care agenții constatatori au aflat, ulterior, că este domiciliul inculpatului. Martorul a precizat că nu are nici un dubiu asupra faptului că inculpatul a rulat cu mașina pe drumul public, deplasarea acestuia fiind dinspre Ghelința spre Hilib.
Cele arătate de martor au fost confirmate și de I_______ E____, care a declarat că inculpatul se deplasa pe celălalt sens de mers, ceea ce i-a atras atenția a fost o frână bruscă a inculpatului, reacția acestuia fiind considerată ciudată, întrucât nimeni nu-l deranja în trafic. Martorul i-a făcut semn inculpatului să oprească,iar acesta a oprit aproape în dreptul mașinii poliției, pe celălalt sens de mers. Cu ocazia legitimării inculpatul a recunoscut că permisul de conducere îl are anulat.
Cele relatate de martori sunt susținute și de declarația martorului T____ Z____ audiat la instanța de fond, care l-a transportat pe inculpat din mun. Sf. G_______ până în mun. Tg. S_______, unde inculpatul a ajuns la ora 17,30, fiind lăsat de martor la intersecția dintre strada Fabricii și _______________________>
Potrivit declarațiilor martorilor I_______ E____ și I____ T____ și procesului verbal de constatare din data de 16.04.2014, inculpatul a fost oprit în trafic în jurul orelor 17,45, pe raza comunei Ojdula, localitatea Hilib, astfel că susținerile inculpatului sunt infirmate, întrucât acesta nu putea să se deplaseze din mun. Tg. S_______ până în localitatea Hilib, în intervalul 17,30 - 17,45, decât cu un autovehicul, iar acesta nu a justificat modul în care a parcurs această distanță, ci din contră în declarația acestuia în timpul urmăririi penale acesta a declarat ”că îl aștepta pe numitul Vitalyos L_____ pentru a merge în mun. Tg. S_______, la fiica acestuia, Vitalyos L_____ urmând să conducă autoturismul”. Susținerile inculpatului sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât acesta la ora 17,30 s-a aflat în mun. Tg. S_______, iar nu la domiciliul acestuia, iar microbuzul _____________, condus de martorul T____ Z____ l-a lăsat pe inculpat în mun. Tg. S_______, iar nu la 50 de metri distanță de domiciliul său, cum a declarat acesta.
Potrivit adresei nr. 568/23.03.2015 emisă de _____________ - fila 75 dos. fond. ”în date de 3 aprilie 2014 societatea noastră a asigurat transportul angajaților numai până la Tg, S_______ și șoferul T____ ZS0LT nici cu microbuzul și nici cu alt mijloc de transport nu a efectuat curse în __________________________, jud. C______. În data de 03 aprilie 2014 ora exactă de plecare a microbuzului din Sf. G_______ era 16:30 și ora sosirii la Tg. S_______ 17:30”, astfel că inculpatul a fost lăsat de microbuz în Tg. S_______, pentru ca apoi să-și continue drumul până la Hilib cu autovehicului personal, toate aceste probe coroborate conducând la vinovăția inculpatului, astfel că apelul acestuia este nefondat.
În ceea ce privește apelul parchetului, Curtea reține că, prin Sentința penală nr.38 din data de 28 martie 2013 a Judecătoriei Tg.S_______, definitivă prin nerecurare la data de 9 aprilie 2013, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, fiind aplicabile în speța dedusă judecății dispozițiile art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012, fiind obligatorie revocarea suspendării condiționate.
Instanța de fond ca urmare a revocării suspendării condiționate a stabilit în mod eronat pedeapsa rezultantă și în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 44 Cod penal, prin referire la Decizia nr. 3 a înaltei Curți de Casație și Justiție privind rezolvarea unor chestiuni de drept în materie penală, aceasta nu era incidență în cauză, având în vedere că aceasta se referă la procedeul de contopire a pedepselor ca urmare a aplicării și a art. 6 Cod penal. În prezenta speță suntem în situația aplicării dispozițiilor art. 5 Cod penal, fiind incidentă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 13/06.05.2015, în sensul că sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal și a art. 83 Cod penal anterior, astfel încât rezultanta stabilită în mod corect este de 1 an și 6 luni închisoare și nu de 1 an și 2 luni.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. 2 Cod de procedură penală, analizând apelurile potrivit art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de parchet, sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 44 alin. 1, alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 10 din Legea nr. 187/2012 și a cuantumului pedepsei rezultante, iar în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală se va respinge, ca nefondat, apelul inculpatului și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, cheltuielile pentru plata interpreților se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției și vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și în baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală celelalte cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
În numele legii
D E C I D E:
În baza art.421 pct.2 lit. a Cod de procedură penală admite apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Tg. S_______ împotriva sentinței penale nr.54 din 22.04.2015 pe care o desființează sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 44 alin. 1, alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 10 din Legea nr. 187/2012 și a cuantumului pedepsei rezultante și rejudecând cauza în aceste limite:
Înlătură din sentință aplicarea dispozițiilor art.44 alin.l și alin.2 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art.l0 din Legea nr.l87 din 24 octombrie 2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, raportat și la dispozițiile art.39 alin.l lit.b Cod penal, precum și pedeapsa rezultantă ca urmare a acestor dispoziții.
Menține dispozițiile art. 83 Cod penal din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art.l5 alin.2 din Legea nr.187 din 24 octombrie 2012 și revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei principale de 6 (șase) luni închisoare, aplicată inculpatului V____ D____, prin Sentința penală nr.38 din data de 28 martie 2013 a Judecătoriei Tg.S_______, definitivă prin nerecurare la data de 9 aprilie 2013 și dispune executarea acesteia alăturat pedepsei de 1 an închisoare aplicată, urmând ca inculpatul să execute în final 1 an și 6 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V____ D____ împotriva aceleași sentințe.
În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, cheltuielile pentru plata interpreților: în sumă de 23,25 lei pentru d-na Romer Ambrus I_______ Agneș și 92,60 lei pentru d-na Kilyen I_____ E____ se plătesc din fondurile Ministerului Justiției și rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare și în baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.
Pronunțată în ședința publică din 16.12.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
A____ C________ M____ M_____ Ș_____
GREFIER
pentru E____ R_____ G___
repartizată la secția civilă,
semnează grefier șef secție
D______ B_______
Red. A.C.M/28.01.2016
Dact. A.I.P/29.01.2016/2 exemplare
Red. jud.fond: L.R_____/27.05.2015