Cod operator: xxxxx
TRIBUNALUL SATU M___
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din 18 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE : P____ T_________ N____
Judecător : C____ R_____
Judecător : M____ L____
Grefier : F_____ A_______
/////////////////////////////////
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat în materia contenciosului administrativ și fiscal promovat de către recurental – petentă H_______ O______, cu domiciliul în Satu M___, _______________________ 53, ______________ M___, împotriva sentinței civile nr. 8589 din 12.10.2012, pronunțată de Judecătoria Satu M___, în dosar cu nr. de mai sus, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE al județului Satu M___, cu sediul în Satu M___, __________________.5/A, jud. Satu M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că judecarea asupra recursului declarat a avut loc în ședința publică din 14 iunie 2013, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea ședinței din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când instanța a considerat lămurit recursul, a declarat închise dezbaterile și a amânat pronunțarea pentru data de azi, când;
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8589/12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M___ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX s-a admis în parte plângerea formulată și precizată de petentul H_______ O______ cu domiciliul în loc.Satu-M___ _________________________ 53 _____________-M___, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.8724767emis la data de.19.01.2012, de intimatul I____________ de POLIȚIE al JUDEȚULUI cu sediul în loc.Satu-M___ ________________.5/A jud.Satu-M___ și în consecință s-a înlocuit amenda în cuantum de 140 lei, aplicată petentului prin procesul verbal CC nr.8724767emis la data de.19.01.2012, menținând sancțiunea contravențională complementară a reținerii permisului de conducere, cu sancțiunea „AVERTISMENT”.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/19.01.2012,in baza art.135 lit.h din OG 1391/2006, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 280 lei. în sarcina sa s-a reținut că circulând cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX pe _______________________ M___ nu a acordat prioritate pietonilor care traversau ______________________.
Procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, care însă trebuie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentului fapt care implică dreptul acesteia de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, contrariul celor înscrise în procesul-verbal.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal atacat, instanța a constatat că petenta nu a administrat probe pentru a dovedi altă stare de fapt decât cea reținută în procesul verbal atacat iar afirmațiile sale din petit nu au fost dovedite.
Așa cum rezultă din clișeele foto și CD-ul atașat, în data de 19.01.2012, autovehiculul marca cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX pe raza localității Satu M___ nu a acordat prioritate pietonilor care traversau ______________________.
Deși petenta susține că starea de fapt reținută în procesul verbal nu corespunde realității, nu a administrat nicio probă în acest sens, conform art.1169 C.civ.
Potrivit art. 135 lit h din OUG nr. 195/2002, republicata, constituie contravenție neacordarea priorității pietonilor la trecerea de pietoni marcată și semnalizată cu indicator rutier.
Prin urmare, coroborând clișeele foto depuse de intimat în probațiune cu procesul verbal contestat, instanța a apreciat că fapta petentului de neacordare a priorității pietonilor la trecerea de pietoni marcate și semnalizate cu indicator rutier întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute si sancționate de art. 135 lit.h din OUG nr. 195/2002, republicată.
Pe de altă parte însă, conform art. 21 aii. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Raportat la aceste dispoziții legale, având în vedere natura faptei săvârșite, faptul că nu s-au produs consecințe grave, împrejurarea ca, potrivit probelor administrate, nu rezultă că petenta a mai fost sancționată pentru alte fapte contravenționale de natura celei reținute în sarcina sa, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale este disproporționată față de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite și că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru realizarea scopului si funcțiilor sancțiunii contravenționale.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 7 alin. 2 si 3 din OG nr. 2/2001, instanța a admis plângerea contravențională formulată de petent, a înlocuit amenda contravențională în cuantum de 280 lei aplicată petentului prin procesul verbal ________ nr.` xxxxxxx/19.01.2012cu sancțiunea „ AVERTISMENT".
S-a atras atenția petentei asupra pericolului social al faptei pentru care s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment si i s-a recomandat să respecte dispozițiile legale.
Referitor la sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile aplicate prin procesul verbal, instanța a apreciat că aplicarea unei sancțiuni complementare se justifică pentru contravențiile cu un grad ridicat de pericol social.
În speță, nu s-a făcut dovada unor priorități ale contravenientului care ar necesita stringent deținerea permisului de conducere.
Prin urmare instanța a considerat că sancțiunea complementară aplicată nu este de natură a-i crea petentului contravenient prejudicii de nereparat.
Pentru toate aceste motive, instanța a respins cererea privind înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal recurenta H_______ O______, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii sale contravenționale și pe cale de consecință să se dispună în principal anularea procesului verbal de contravenție în cauză ca fiind netemeinic și nelegal, iar în subsidiar, înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare a reținerii permisului de conducere, în urma înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivare recurenta critică hotărârea atacată pentru netemeinică și nelegalitate.
Precizează că așa cum a arătat în fața instanței de fond prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 19.01.2012, a fost sancționată cu 4 puncte-amendă, în valoare de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.135 lit.h din HGl391/2006 și i-a fost aplicată sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 19.01.2012, ora 17,05 a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în Satu M___, în intersecția ________________________ Bld. C_____ și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât acesta a fost administrat de intimat respectiv clișee foto si CD-ul atașat, apreciază că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și se impunea anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 19.01.2012 astfel cum a solicitat în petit plângerii.
Învederează recurenta că drumul public pe care se deplasa are câte două, benzi de circulație pe fiecare sens de deplasare, iar ea se afla pe banda a doua din stânga lângă axul drumului. În momentul în care a ajuns pe marcajul trecerii de pietoni, fiind pe banda a doua, un pieton și-a început traversarea de pe trotuar pe banda întâi a sensului ei de mers, aceasta având timp suficient pentru a trece de marcajul pietonal fără a periclita siguranța acelui pieton. Astfel, în momentul în care recurenta deja trecea de marcajul pietonal, acel pieton nu se afla nici măcar la jumătatea benzii întâi de lângă trotuar.
De asemenea, învederează faptul că a pătruns în intersecție virând stânga din direcția Cartier Micro 17 spre Bld. C_____, pe culoarea verde a semaforului pentru autovehicule, intersecția fiind aglomerată, circulând și alte autovehicule în spatele ei, motiv pentru care dacă ar fi oprit pentru a aștepta ca acel pieton să finalizeze traversarea ambelor benzi aș fi blocat intersecția.
Având în vedere că prin continuarea deplasării nu periclita siguranța acelui pieton dar determina blocarea intersecției prin oprirea sa, singura soluție oportună, arată recurenta, a fost continuarea deplasării.
Așadar, arată recurenta, întrucât din însăși probatoriul administrat în cauză rezultă că partea carosabilă pe care se deplasa avea două benzi de circulație pe sensul de mers, iar la trecerea de pietoni pe sensul de mers al vehiculului condus de ea, pe banda a doua, nu se afla niciun pieton angajat în traversare, consideră în mod întemeiat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale răspunderii contravenționale, motiv pentru care se impunea anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 19.01.2012.
Pentru aceste considerente recurenta apreciază că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fapta contravențională reținută în sarcina sa neputând fi dovedită de către intimată prin probatoriul administrat, motiv pentru care solicită admiterea recursului cu consecința modificării Sentinței civile nr.8589/12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M___, în sensul admiterii plângerii și anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 19.01.2012, ca fiind netemeinic și nelegal.
În situația în care se va aprecia că motivele invocate nu sunt de natură a determina modificarea sentinței recurate în sensul admiterii plângerii și anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca fiind netemeinic și nelegal, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul înlăturării sancțiunii contravenționale complementare a reținerii permisului de conducere, în urma înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment de către instanța de fond.
În drept, invocă art.304, 304 indice 1, art.299 din Codul de procedură civilă și art.34 alin. 2 din O.G. nr.2/2001.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a dispozițiilor art.3041 C.proc.civ., instanța a apreciat recursul petentei ca fiind nefondat, pentru următoarele:
În ceea ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicie a procesului verbal invocate de recurenta, instanța de recurs constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:
Astfel, pentru contravenția reținută în sarcina recurentei, din CD-ul atașat la dosar, rezultă cu claritate faptul ca pietonul se afla pe banda a II-a dreapta a direcției de mers al vehiculului condus de petenta.
Ori, potrivit art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006, „conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonilor care traversează…atunci când aceștia se afla pe sensul de mers al vehiculului.”
Sub acest aspect, este lipsit de relevanta aspectul ca autoturismul contravenientei se afla pe banda a II-a din stânga lângă axul drumului, în condițiile în care pietonul se afla pe sensul de mers al autoturismului condus de petenta recurenta, indiferent câte benzi de circulație se afla în dreapta acestuia.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanta fiecărui mijloc de proba, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează si apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 07.09.1999).
ersoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de proba și sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 04.10.2007).
Prin urmare, în lipsa unor motive de nulitate de ordine publică a procesului verbal de contravenție contestat, a existenței unor dovezi certe privind săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentei, în mod temeinic și legal, prima instanță a reținut legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, însă a apreciat ca, raportat la natura faptei, faptul ca nu s-au produs consecințe grave, fata de faptul ca sancțiunea aplicată (cuantumul acesteia) nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise, este îndestulătoare sancțiunea avertisment.
În schimb, prima instanță a reținut în mod corect ca nu se justifica înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, raportat la gradul de pericol social al faptei, coroborat cu faptul ca petenta nu a făcut dovada unor priorități care ar determina deținerea permisului de conducere.
Constatând că prima instanță a procedat la o analiză și soluționare corectă a motivelor de nulitate a procesului verbal de contravenție invocate de petenta- recurenta prin plângerea la contravenție formulată, în lipsa altor motive de nulitate de ordine publică a sentinței recurate, în temeiul art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001, art. 3041, art. 312,art. 274 C.proc.civ., instanța urmează să respingă recursul petentei ca nefondat și să mențină ca temeinică și legală sentința recurată, conform dispozitivului prezentei.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat pe recurenta H_______ O______, cu dom. în mun. Satu-M___, ___________________________ 53, ________________-M___, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Politie al Județului Satu-M___, cu sediul in mun. Satu-M___, __________________. 5/A, jud. Satu-M___, împotriva sentinței civile nr. 8589/12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Satu-M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.06.2013.
Pt.Președinte, Judecător, Pt.Judecător,
P____ T_________ N____ C____ R_____ M____ L____
fiind în concediu legal de odihnă, fiind în concediu legal de odihnă,
semnează președintele instanței semnează președintele instanței
Grefier,
F_____ A_______
Red.C.R./16.07.2013.
Tehnored_VD /18.07.2013.
2 ex.
Jud.fond: M____ T___