Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1309/2015 din 07 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 07 Octombrie 2015

Președinte - E____ P____

Judecător G_______ F____

Grefier L_______ A_____


DECIZIE Nr. 1309/2015


Pe rol judecarea apelului privind pe apelant O______ M____ și pe intimat POLIȚIA L_____ IAȘI-SERVICIUL SIGURANȚA CIRCULAȚIEI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța având în vedere că părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția tardivității formulării apelului, reține apelul spre deliberare și pronunțare asupra excepției.


T R I B U N A L U L


Prin sentința civilă nr 2681 din 21.02.2014 Judecătoria Iași a respins plângerea contravențională formulată de petenta O______ M____ în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ Iași, împotriva procesului-verbal _________ nr.xxxxxx din 02.01.2013.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petenta O______ M____ a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx încheiat la data de 02.01.2013 de către Poliția L_____ Iași.

În motivarea plângerii petenta a susținut că procesul-verbal este lovit de nulitate motivat de lipsa semnăturii martorului asistent, fiind încălcate prevederile art.19 din OG nr.2/2001, nu se face vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa întrucât la data reținută în procesul-verbal avea piciorul imobilizat în gips pe o perioada de 30 de zile, în perioada sărbătorilor de iarna a stat imobilizată la domiciliul sau, neavând posibilitatea obiectivă de a se deplasa.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe disp. art.31 din OG nr.2/2001 si art.453 NCPC.

Alăturat plângerii petentul a depus copia actului contestat și act medical.

Intimata Politia Locala Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție întrucât fapta a fost săvârșită de către petenta iar procesul-verbal a fost legal și temeinic întocmit.

Alăturat întâmpinării a depus procesul-verbal de contravenție contestat, dovada comunicării și planțe foto.

F___ de întâmpinarea intimatei, petenta a formulat răspuns scris care a fost depus la dosar la data de 05.08.2013.

Prin încheierea interlocutorie din 09.01.2014, instanța a constatat ca plângerea a fost formulată în termen legal si a respins excepția tardivității.

A fost audiat martorul O______ G_______ propus de către petenta.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx încheiat la data de 02.01.2013 de către Poliția L_____ Iași, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptei prev. la cap. II pct. 8 din HCL Iași 172/2002, modificată, constând în aceea că la data de 02.01.2013, ora 20:40 autoturismul marca Renault, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentei se afla staționat pe trotuarul aferent ________________ stația RATP Hotel M______, blocând calea de rulare a tramvaielor.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al.1 din O.G. nr.2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută astfel cum sunt acestea prevăzute de disp. art.17 din OG nr.2/2001.

Instanța retine ca lipsa semnăturii martorului asistent care sa ateste întocmirea procesului-verbal in lipsa petentei-contraveniente nu este de natura sa atragă nulitatea procesului-verbal, aceasta omisiune reprezintă un motiv de nulitate relativa a actului sancționator care poate atrage anularea acestuia condiționat de producerea unei vătămări care sa nu poată fi înlăturată altfel or, existenta unei vătămări cauzata petentei prin încheierea procesului-verbal in aceasta modalitate nu a fost invocata si nici dovedita în speță.

Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 02.01.2013, la orele 20:40, autoturismul proprietatea petentei, având numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, a fost identificat de către agenții constatatori din cadrul Poliției Locale Iași, staționat pe trotuarul aferent ________________ stația RATP Hotel M______, blocând calea de rulare a tramvaielor.

Fapta este prevăzută ca și contravenție la cap.II pct. 8 din HCL Iași nr.172 din 2002, potrivit căruia pe raza municipiului Iași se interzice: 8) Accesul sau staționarea autovehiculelor pe spații verzi, alei pietonale, trotuare cu excepția locurilor special amenajate și semnalizate corespunzător;

Fapta a fost constatată în mod direct de agentul constatator care a instrumentat procesul-verbal si este dovedita cu planșele foto aflate in copie la f.17-18 dosar, din care reiese ca autoturismul marca Renault, având nr. de înmatriculare XXXXXXXXX se afla staționat pe trotuar și bloca calea de rulare a tramvaielor.

Instanța constata ca, in lipsa la fata locului a conducătorului autoturismului, in mod corect, organul constatator a aplicat sancțiunea contravențională a proprietarului acestuia, căruia îi aparține paza juridică a bunului, situație in care instanța apreciază ca fiind lipsita de relevanta juridică împrejurarea că la data constatării faptei contravenționale petenta avea piciorul imobilizat cu aparat gipsat și o va înlătura.

Cât privește sancțiunea aplicată, ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a faptei, instanța apreciază că este corespunzătoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta O______ M____ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta a susținut că sentința Judecătoriei Iași nu i-a fost comunicată. În procesul verbal de înmânare din data de 06.08.2015, agentul însărcinat cu înmânarea actelor de procedură a făcut precizarea că s-a aflat în imposibilitatea comunicării actelor de procedură și a returnat la instanță actele. S-a menționat destinatar necunoscut, și a bifat căsuța ,, alte motive.”

Apelanta a susținut că fiind vorba de o clădire cu mai multe birouri, factorul poștal trebuia să înmâneze plicul administratorului sau portarului, ar dacă acesta nu putea sau nu voia să semneze adeverința de primire, trebuia să depună actul în cutia poștală sau în lipsa cutiei poștale, trebuia să-l afișeze pe ușa locuinței destinatarului. Despre aceste împrejurări agentul trebuia să întocmească un proces verbal care să cuprindă mențiunile prev la art 164 din NCPC.

I-a fost comunicată sentința la adresa pe care a indicat-o în cererea de chemare în judecată, însă dovada de primire a fost restituită instanței cu mențiunea ,,destinatar necunoscut

Neîndeplinirea procedurii de comunicare a hotărârii presupune că termenul de 30 de zile nu a început să curgă, întrucât nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de conținutul sentinței.

Pe fondul cauzei, apelanta a susținut că prima instanță a greșit întrucât nu a reținut nulitatea absolută a procesului verbal contestat. Apelanta a invocat disp art 19 din OG nr 2/2001.

Apelanta a mai susținut că în perioada sărbătorilor de iarnă a stat imobilizată la domiciliu, neavând posibilitatea obiectivă de a se deplasa și nici de a conduce autoturismul.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, analizând sentința apelată, în conformitate cu disp art 248 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că excepția tardivității formulării apelului este întemeiată.

Sentința civilă nr 2681 din 21.02.2014 a Judecătoriei Iași a fost comunicată petentei la data de 06.08.2014 la adresa menționată în actele dosarului, respectiv la domiciliul procedural ales pentru comunicarea actelor de procedură în munic Iași, ___________________.

Din dovada procesului verbal de înmânare a comunicării, factorul poștal a consemnat că s-a aflat în imposibilitatea comunicării actelor de procedură cu mențiunea ,, destinatar necunoscut”.

Instanța de fond a dispus comunicarea actelor la adresa menționată de către petentă. Nu s-a formulat o altă cerere în dosar de schimbare a domiciliului ales.

Critica apelantei referitoare la faptul că în acea clădire ar fi mai multe birouri, iar factorul poștal trebuia să înmâneze plicul administratorului sau portarului, este neîntemeiată. În solicitarea formulată de comunicare a actelor de procedură petenta nu a arătat că ar fi în speță, vorba despre un imobil cu mai multe încăperi, ori că ar fi un administrator sau portar.

Potrivit art 468 din Codul de procedură civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Raportat la data comunicării hotărârii instanței de fond, 06.08.2014 și data înregistrării cererii ca și recurs, respectiv la 06.03.2015, instanța reține că apelul este tardiv formulat.

F___ de cele reținute, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, Tribunalul va admite excepția tardivității și va respinge ca tardiv apelul.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:


Admite excepția tardivității apelului.

Respinge ca tardiv apelul declarat de O______ M____ împotriva sentinței civile nr. 2681 din 21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2014. .


Președinte, Judecător, Grefier,

P.E. F.G. A.L.



Redactat și tehnoredactat PE

4 ex/30.10.2015.

Judecător fond M______ G___ T______.



L.A. 13 Octombrie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025