Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
852/2013 din 02 aprilie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ


DECIZIE Nr. 852/2013

Ședința publică de la 02 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E____ A____

Judecător A____ D___

Judecător E_______ M_______ C_______

Grefier E____ R________


S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de petenta _____________________________ sentinței civile nr.xxxxx/2011 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SR DNE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul, față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin.2 c.pr.civ., nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.


INSTANȚA

Asupra recursului civil de față ,deliberând constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXX petenta _____________________. în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Argeș a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx/18.05.2011 solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului-verbal contestat.

În motivarea plângerii contravenționale a arătat că la data de 18.05.2011 ____________________. a fost sancționată pe motiv că s-a reținut că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX a circulat pe ________________________ Pitești, jud. Argeș fără a avea foaie de parcurs sau ordin de serviciu și nu avea aplicat în partea din spate a vehiculului indicator cu limitările de viteză pentru categoria de transport a acestuia.

A mai arătat că sancțiunea a fost aplicată în mod eronat _____________________. datorită faptului că respectivul vehicul de transport marfă face obiectul contractului de închiriere operațională nr.76/13.04.2006, iar sancțiunea a fost aplicată eronat.

În drept, plângerea contravențională se întemeiază pe disp. O.G. nr.2/2001.

A anexat plângerii contravenționale copia procesului-verbal contestat (fila 5), copie contract de închiriere operațională nr.76/13.04.2006 (filele 6-27), copie certificat de înregistrare (fila 28).

La data de 22.08.2011 intimatul a depus întâmpinare (fila 31) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 9086/30.09.2011 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins plângerea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale active a petentei și reținând că prin procesul verbal a fost sancționată ___________________ ,iar plângerea a fost formulată de ___________________,astfel că nu există identitate între titularul dreptului dedus judecății și petenta din prezenta cauză a admis-o ca fiind întemeiată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petenta ___________________( fostă ___________________) criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive :

În mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active deoarece la data de 01.09.2010 ___________________ și-a schimbat denumirea în ___________________,astfel că își justifică calitatea procesuală activă.

În recurs, recurenta petentă a depus la dosarul cauzei înscrisuri de care a înțeles să se folosească în soluționarea cauzei .

Analizând sentința recurată prin prisma criticii formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză tribunalul va constata că recursul este întemeiat.

Astfel cu înscrisurile depuse în recurs societatea petentă a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a ___________________ prin schimbarea denumirii acesteia din urmă ,dar care și-a păstrat neschimbată atributele de identificare , cum ar fi sediul social , codul unic de înregistrate și numărul de ordine din registrul comerțului .

În acest context probator tribunalul va constata că societatea petentă are calitate procesuală activă’ pentru a contesta procesul verbal de contravenție.

Având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza pe excepție fără a intra în cercetarea fondului, împrejurare care atrage casarea hotărârii , tribunalul în temeiul art. 312 alin5 C.pr.civ. va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond .


PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE


Admite recursul formulat de petenta _____________________>, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/2011 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SR DNE .

Casează sentința recursul și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,02.04.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă


Președinte,

E____ A____

Judecător,

A____ D___

Judecător,

E_______ M_______ C_______

Grefier,

E____ R________


Red. A.D.

Tehn D.T. 4 ex.

10.04.2013

Jud fond F.M_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025