R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1416/ADOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 30.10.2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: V________ A_____ T______- judecător
JUDECĂTOR: B_______ D______
GREFIER: N____ M______
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-intimat Inspectoratul de Poliție al Județului B_____ împotriva Sentinței civile nr.xxxxx/13.11.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în contradictoriu cu intimatul-petent M________ C_________, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.
Se constată că dezbaterile au avut loc la data de 23.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea data de 30.10.2015, hotărând următoarele:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. xxxxx/13.11.2014 a Judecătoriei B_____ s-a admis în parte plângerea formulată de petentul M________ C_________ CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în municipiul S_____, _____________________, județul B_____ în contradictoriu cu intimatul INPSECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, cu sediul în municipiul B_____, _____________________. 28, județul B_____ în sensul că s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii, aplicate petentului contravenient M________ C_________ prin procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 11.02.2014, cu sancțiunea „Avertisment”.
Pentru a dispune in acest mod instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal de contravenție silvică _________, nr. xxxxxxx din data de 11.02.2014, s-a reținut că, în jurul orelor 20:00, agentul constatator a constatat la marginea pădurii din zona Valea Doftanei, două grămezi mari, învelite în saci, cu crengi de brad. La aproximativ 15 minute au sosit două persoane, care coborând din autovehicul au început să încarce respectivele crengi de brad. În cele din urmă cele două persoane au terminat de încărcat crengile de brad și au plecat cu autoturismul spre Gîrcini, moment în care agentul constatator a plecat în urmărirea autoturismului. În zona Valea Dreasă de pe DN1A, a fost oprit autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, iar potrivit art. 19 alin 1 lit. b i s-a aplicat petentului amenda contravențională în sumă de 2.000 lei, iar potrivit art. 19 alin 1 s-a procedat la confiscarea materialului lemnos.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din OG 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, sancțiunea aplicată fiind în limitele prevăzute de lege.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal instanța a reținut că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. Astfel, instanța apreciază că prin probele administrate petentul nu a fost în măsură a demonstra împrejurarea că nu ar fi avut calitatea de detentor precar al cetinii pe care o transporta. Martorul propus de petent deși a relatat contrariul, respectiv că el a fost persoana care a sustras practic cetina din pădure, este neclar pentru instanță de ce nu a avut aceeași atitudine fermă și neechivocă la momentul când au fost interogați de organul de control. Martorul asistent nu a fost în măsură a furniza practic nici o informație directă cu privire la circumstanțele comiterii contravenției. Este posibil ca petentul, să-l fi ajutat doar pe martorul G_____ A____ să transporte cetina pe care acesta a sustras-o din pădure, dorind a-i oferi ajutor pentru transportul acesteia, după cum este posibil ca petentul să fi avut o înțelegere prealabilă cu persoana care a sustras în mod efectiv cetina, dar aceste aspecte nu influențează existența actului de conduită interzis de legiuitor – ca element material – săvârșit de acesta, petentul putând fi considerat coautor al faptei contravenționale. Însă, aspectele relatate de peten și de martorul propus de acesta poate constitui aspecte de fapt, care asociate cu urmarea socialmente periculoasă de mică însemnătate (valoare pecuniară mică și acțiune indirectă), să fie de natură a conduce la înlocuirea sancțiunii amenzii cu aceea a avertismentului.
Aspectele învederate de petent și parțial susținute de declarația martorului deși nu înlătura existența contravenției și a vinovăției petentului, constituie totuși împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsura echivalentă, potrivit disp. art 5 al. 5 din OG nr 2/2001.
Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art 21 al 3 din OG nr 2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, urmarea de mică gravitate produsă de petent, instanța a apreciat că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art 7 și art 5 din teza I din OG nr 2/2001.
În consecință, sub acest aspect instanța a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și punându-i în vedere să respecte dispozițiile legale.
Împotriva acestei sentințe a declarant apel intimatul I__ B_____ prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că instant a individualizat greșit sancțiunea aplicată în raport de criteriile prev de art 21 din OG 2/2001. S-a arătat că în cauză a fost sustrasă o mare cantitate de material lemnos, respective peste 100 kilograme, zona fiind confruntată cu un adevărat fenomen, prin aceste sustrageri, pădurea din zonă fiind grav și iremediabil afecatată. De asemenea este importantă atitudinea pe care contravenientul a avut-o la momentul constatării faptei respective, faptul că deși a recunoscut comiterea faptei acesta a refuzat să coopereze cu organele de poliție, refuzând să semneze procesul-verbal care a fost întocmit în prezența unui martor asistent. Ca urmare, în acest caz nu s-a pus problema recunoașterii și a regretului pentru fapta comisă pentru a se pune problema unui act de clemență pe acest motiv din partea instanței de judecată. D___ o măsură mai severă l-ar putea determina pe acest contravenient să se supună normelor de convietuire socială și prevederilor legale. La aplicarea sancțiunii agentul constatator a înțeles să dea dovadă de clemență stabilind sancțiunea minimă pentru o astfel de faptă. S-a mai susținut că sancțiunea contravențională are un rol dublu: pe deoparte rolul sancționator, iar pe de altă parte rolul preventiv.
Intimatul-petent a formulat întâmpinare (fila 8) prin care a arătat că nu are de propus probe noi și că sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Apelanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
In probațiune nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând apelul declarant prin prisma motivelor invocate, acesta urmează a fi admis pentru considerentele următoare:
Petentul-intimat M________ C_________ nu a formulat apel, astfel că dispozițiile primei instanțe referitoare la constatarea în sarcina sa a faptei săvârșite au intrat în puterea de lucru judecat, obiectul apelului constituindu-l verficarea sancțiunii aplicate de instanța de fond.
Sub acest aspect instanța de fond a dispus aplicarea sancțiunii avertismentului față de împrejurările în care a fost savarsita fapta contravențională și urmarea de mică gravitate produsă.
Referitor la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instant reține că aceasta a fost săvârșită seara, ora 20.30 - iarna, când întunericul este de mult instalat, ceea ce face ca fapta să fie mai greu de descoperit. Fapta a fost recunoscută de contravenient atât la momentul întocmirii procesului-verbal arătând că nu are obiecțiuni cât și prin neapelarea sentinței, astfel că atitudinea acestuia de a plasa vina asupra numitului Gandac A____ se constituie de fapt într-o agravantă a faptei sale.
Referitor la cuantumul mic al prejudiciului creat, tribunalul reține că acest aspect se reflectă în aplicarea sancțiunii amenzii constând în minimul amenzii prevăzute de lege aplicat prin procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator, nejustificându-se aplicarea sancțiunii avertismentului.
În consecință, având în vedere disp art 480 alin 2 cpc tribunalul va admite apelul declarant și va schimba sentința primei instanțe în sensul că va respinge plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta I__ B_____ împotriva sentinței civile nr.xxxxx/13.11.2014 a Judecătoriei B_____ pe care o schimbă în tot în sensul că respinge plângerea contravențională formulată de petentul M________ C_________ împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx din 11.02.2014 întocmit de intimata I__ B_____.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
V________ A_____-T______ B_______ D______
GREFIER,
N____ M______
Red._____________
Dact.NM/27.11.2015
4 ex.
Judecător fond-T____ C_____ D_____