Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MEHEDINŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
481/2013 din 28 mai 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL M________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 481/2013

Ședința publică de la 28 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ P______

Judecător N____ P______

Judecător D______ Z_____

Grefier V________ B____


Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul petent B________ I__, împotriva sentinței civile nr.1412/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________, intervenient O____ C______ D____ și terțul asigurător ________________________ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul petent personal, lipsă fiind celelalte părți .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________ prin serviciul registratură la data de10.05.2013, întâmpinare, întâmpinare ce a fost comunicată recurentului petent și că intervenient O____ C______ a depus întâmpinare la data de 22.05.2013, petente, după care;

Se înmânează recurentului petent copia întâmpinării depuse de intervenient O____ C______ D____.

Recurentul petentă a susținut că a observat întâmpinarea depusă și nu solicită termen în acest sens.

Nemaifiind cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra recursului .

Recurentul petent a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul înlocuiri sancțiunii amenzii cu avertisment, având în vedere circumstanțele în care s-a săvârșit faptele și pericolul social minim. A susținut recurentul petent că nu a plecat de la locul accidentului, s-a înțeles cu parte implicată pe cale amiabilă, s-au prezentat la sediul societății de asigurări, însă numita O____ C______ s-a răzgândit, iar constatarea amiabilă nu s-a finalizat. A mai susținut recurentul petent că procesul verbal i-a fost încheiat după o săptămână de la producerea evenimentului rutier, apreciind că nu se face vinovat de faptul că nu s-a finalizat constatarea amiabilă.


TRIBUNALUL

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T____ S______ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul B________ I__ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________ a solicitat instanței anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx întocmit de intimată la data de 28.08.2012.

La termenul din 23.10.2012, petentul a depus precizare de acțiune, în sensul că înțelege să conteste procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/28.08.2012, depunând totodată procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/28.08.2012, în original, și motivele în fapt ale plângerii.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în data de 23.08.2012,ora 10:20, în calitate de conducător auto al autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe _______________________. Tr. S______ la intersecția cu _________________ fost acroșat pe partea stângă de autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX.

Precizează că în mașină se afla cu soția sa și cu numita Gîrțoi A________.

Mai învederează că nu au fost victime sau pagube materiale. Ulterior, după 5 zile, fiind chemat organele de organele de poliție, petentului i s-a întocmit proces-verbal de contravenție prin care a fost sancționat cu amendă și reținerea permisului de conducere.

În drept, petentul nu a motivat plângerea.

În dovedirea plângerii a depus la dosar copie de pe plângerea penală nr. 5/11.10.2012.

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În fapt a arătat că în data de 22.08.2012, ora 10:20, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ________________________. Tr. S______ la intersecția cu ___________________ indicatorul „Oprire”, nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de O____ C______ D____, rezultând coliziunea celor două vehicule. Mai învederează că petentul nu a anunțat organele de poliție despre producerea accidentului.

În susținerea întâmpinării, intimatul a depus raportul agentului constatator din 09.10.2012, dovada comunicării procesului-verbal, declarația petentului, declarația intervenientei, procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/28.08.2012, în copie.

Legal citată, intervenienta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

A arătat că în data de 22.08.2012, intervenienta se afla la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX deplasându-se pe ______________________ prioritate. La intersecția cu _______________________ implicată într-un accident cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care nu a oprit la indicatorul „STOP”.

A mai menționat că petentul și-a recunoscut vina, prezentându-i o poliță de asigurare obligatorie expirată. Totodată, a învederat că petentul nu a contactat-o niciodată și nu i-a dat polița de asigurare valabilă pentru a-și putea repara mașina.

În drept, intervenienta își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 52 și art. 115-118 C.proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1412/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ a fost respinsă plângerea formulată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, din probatoriul administrat în cauză că petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 101 alin 3 lit. a și art. 100 alin 3 lit. g din OUG nr.195/2002, prin aceea că în data de 22.08.2012, ora 10:20, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ________________________. Tr. S______ la intersecția cu ___________________ indicatorul „Oprire”, nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de O____ C______ D____, rezultând coliziunea celor două vehicule.

De asemenea, petentul nu a anunțat organele de poliție despre producerea accidentului.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor prevăzute sub sancțiunea nulității exprese de art.17 din O.G. nr.2/2001 deoarece cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.

Cu privire la situația de fapt instanța a reținut că cele constatate prin procesul verbal corespund realității, urmând a înlătura susținerea petentului în sensul că s-a asigurat înainte de a se încadra pe __________________________>

Instanța a avut în vedere, în primul rând că, întrucât coliziunea s-a produs de îndată ce petentul a pătruns pe ____________________ singura consecință a constat în zgârierea superficială a celor două autovehicule (f. 57-63), înseamnă că autoturismul condus de intervenientă s-a deplasat cu viteză redusă – susținerea contrară a petentului (f. 8) și ale celor două martore (f. 50-51) neputând fi reală - și, deci, nu se putea afla decât la o distanță redusă față de punctul de impact. În aceste condiții, văzând distanța foarte mică parcursă de petent, înseamnă că acesta, înainte de a pătrunde pe ________________________ să observe autoturismul condus de petentă și avea obligația de a-i acorda prioritate, conform indicatorului „Stop” care se afla pe _______________________________ petent (f. 8) și de cele două martore (f. 50-51).

Pe cale de consecință, având în vedere că autoturismele au intrat în coliziune, înseamnă că petentul nu a respectat obligația de a acorda prioritate.

În același timp, instanța a constatat că petentul a recunoscut în declarația dată la 26.10.2012 în dosarul de urmărire penală 4887/P/2012 (f. 11), respectiv a susținut că „nu îmi explic cum de nu am observat că totuși din partea stângă a venit un autoturism (...) care m-a lovit”. De asemenea și martora B________ M____ a dat o declarație similară în cercetarea penală efectuată în același dosar (f. 13), iar martora Gîrțoi A________ (f. 15) a arătat că nu a observat când a venit autoturismul.

Având în vedere aceste aspecte și că martorele audiate în instanță se contrazic asupra unor date privitoare la situația de fapt (martora B________ M____ arată că intervenienta s-a dus imediat la un mecanic, f. 50, în timp ce martora Gîrțoi A________ a învederat că intervenienta le-ar fi spus că se va duce la un mecanic a doua zi, f. 51), instanța va înlătura declarațiile date de acestea în instanță în sensul că petentul a respectat regulile privind prioritatea de trecere și că vina în producerea accidentului îi revine intervenientei.

În consecință s-a apreciat de instanță că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 101 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 195/2002, fapta fiind probată în cauză.

Conform dispozițiilor art. 79 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002 conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

Întrucât accidentul a avut loc în data de 22.08.2012, ora 10,20, în raport de dispozițiile precizate, termenul de 24 de ore a expirat la data de 23.08.2012, ora 10,20.

Intervenienta a declarat accidentul la data de 23.03.2012, ora 09,06 (declarație, f. 24).

În urma acestei declarații, petentul a fost citat de către intimată (citație f. 4).

Prima declarație în legătură cu accidentul din data de 22.08.2012, ora 10,20, a fost dată de petent la data de 28.08.2012, ora 10, 00 (declarație, f. 23), așadar după expirarea termenului prevăzut de lege pentru întocmirea documentelor de constatare.

În consecință s-a apreciat de instanță că sunt întrunite și elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. g) din OUG nr. 195/2002, fapta fiind probată în cauză.

În ceea ce privește „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia”, instanța a constatat că petentul s-a angajat în traversarea străzii fără a se asigura s-a creat în concret o stare ridicată de pericol pentru circulația în condiții de siguranță pe drumurile publice deoarece nu este previzibilă pentru ceilalți conducători auto. Acest pericol s-a și concretizat în accidentul care a avut loc. Totodată instanța a constatat că petentul a dat prima declarație în legătură cu fapta după șase zile de la producerea accidentului. Instanța a mai reținut că, similar pedepselor penale, sancțiunile contravenționale au nu doar o funcție represivă, ci și una educațională constând în procesul de învățare a individului să respecte anumite norme de comportament și alta preventivă care pornește de la ideea că amenințarea cu o sancțiune poate determina persoanele să nu mai încalce legea.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social al faptei săvârșite este reprezentat de circumstanțele personale ale contravenientului. În cadrul acestora un loc important îl are atitudinea subiectivă a autorului față de fapta săvârșită.

În raport de acest criteriu, față de atitudinea nesinceră adoptată de petent în prezenta cauză și având în vedere considerentele precedente, instanța a constatat că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contravenționale, considerente pentru care a fost respinsă plângerea formulată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea în parte a recursului, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, având în vedere circumstanțele personale, condițiile în care s-au săvârșit faptele și pericolul social minim.

În motivare, recurentul petent a susținut că, instanța de fond a dat o apreciere greșită a probelor administrate pronunțând o hotărâre care nu reflectă realitatea, având în vedere că circumstanțele producerii accidentului nu au fost cercetate nemijlocit de organele de poliție ci doar din relatările ulterioare, procesul verbal fiind încheiat după circa o săptămână de la accident.

A mai susținut recurentul petent că nu are o vină atât de mare încât să atragă o sancțiune atât de gravă , iar cealaltă persoană nici măcar nu a fost avertizată .

Mai mult, după producerea accidentului au convenit să rezolve amiabil situația, potrivit atr.79 pct. 2 lit. a din OUG nr.195/2002 și Ordinului CSA nr.21/2008, dar ulterior acesta s-a răzgândit fără să-l anunțe, apreciind astfel că nu se face vinovat de faptul că nu s-a finalizat constatarea amiabilă de accident , fiind indus în eroare.

Așa cum s-a constatat și în referatul poliției , după accident s-a prezentat la sediul societății de asigurări , inspectorul de specialitate efectuând fotografii și constatând pagubele , dar nu a mai întocmit dosarul de daună , acesta urmând să fie deschis ulterior.

În drept, recursul nu a fost motivat.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________ a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât din analiza procesului verbal contestat a rezultat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor OG nr.2/2001, și nu sunt motive de anulare , iar în ceea ce privește temeinicia, prin probele administrare în cauză , recurentul petent nu a răsturnat situația de fapt consemnată în procesul verbal.

Referitor la gradul de pericol social al faptelor săvârșite, a susținut că hotărârea instanței este legală, întrucât starea ridicată de pericol social al faptei săvârșite s-a concretizat în accidentul care a avut loc.

Intervenient O____ C______ a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât instanța de fond a apreciat în mod corect starea de fapt existentă în momentul săvârșirii faptei contravenționale de către recurentul petent , pronunțându-se în urma analizării în amănunt a probelor administrate în cauză.

Mai mult, starea de fapt a fost confirmată chiar de către recurentul petent care, în declarația dată la data de 26.10.2012 în dosarul de urmărire penală nr.4887/P/2012 a precizat faptul că „ nu îmi explic cum de nu am observat că totuși din partea stângă a venit un autoturism”, fapt confirmat și de ceilalți martori.

Cu privire la gradul de pericol social al faptelor săvârșite, a susținut că instanța de fond a făcut o apreciere corectă având în vedere atât faptul că sancțiunile aplicate se înscriu în limitele speciale stabilite de textul de lege incidente cât și atitudinea nesinceră a recurentului petent față de săvârșirea faptei.

În drept, întâmpinare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 308 Cod de procedură civilă și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 Cod de procedură civilă .

Analizând cauza în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 Cod de procedură civilă, se constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/28.08.2012 s-a reținut că în data de 22.08.2012, ora 10:20, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ________________________. Tr. S______ la intersecția cu ___________________ indicatorul „Oprire”, nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de O____ C______ D____, rezultând coliziunea celor două vehicule, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art.101 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002 și pentru care s-a aplicat petentului amendă în cuantum de 420 lei. Totodată petentul nu s-a prezentat și nu a anunțat organele de poliție despre producerea accidentului, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art.100 alin.3 lit.g din OUG nr.195/2002 și pentru care s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei.

Examinând procesul verbal de contravenție contestat, tribunalul reține că nu există cazuri de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu, acesta fiind legal întocmit, cum de altfel în mod corect a reținut și instanța de fond.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, tribunalul apreciază că petentul se face vinovat de contravențiile reținute în sarcina sa, acesta neadministrând probe din care să rezulte o stare de fapt contrară celei reținute în actul constatator.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă că petentul, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ______________________ oprit la indicatorul STOP situat la intersecția cu _________________ a intrat în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX ce era condus de numita O____ C______ D____.

Nu se vor reține susținerile recurentului-petent privitor la faptul că, circumstanțele producerii accidentului nu au fost cercetate nemijlocit de organele de poliție ci doar din relatările ulterioare, procesul verbal fiind încheiat după circa o săptămână de la accident, întrucât pe de o parte accidentul rutier nu a fost declarat la organele de poliție decât de către intervenienta O____ C______ și nu și de către petent, iar pe de altă parte din înscrisurile existente la dosar rezultă că organele de poliție au procedat la audierea tuturor părților implicate în evenimentul rutier, fiind astfel cercetate circumstanțele producerii accidentului.

Se va înlătura totodată și susținerea recurentului-petent că nu are o vină atât de mare încât să atragă o sancțiune atât de gravă , iar cealaltă persoană nici măcar nu a fost avertizată, întrucât această susținere nu are relevanță în cauză, având în vedere că răspunderea contravențională este personală fiecare persoană răspunzând pentru faptele sale, iar sancționarea sau nu a celeilalte persoane implicate în evenimentul rutier neavând legătura cu sancțiunea aplicată petentului, pentru faptele săvârșite de acesta.

Cu privire la susținerile recurentului-petent privitor la faptul că după producerea accidentului a convenit cu intervenienta O____ C______ D____ să rezolve amiabil situația, dar ulterior acesta s-a răzgândit fără să-l anunțe, astfel că nu se face vinovat de faptul că nu s-a finalizat constatarea amiabilă de accident , fiind indus în eroare, precum și faptul că așa cum s-a constatat și în referatul poliției, după accident s-a prezentat la sediul societății de asigurări, inspectorul de specialitate efectuând fotografii și constatând pagubele, dar nu a mai întocmit dosarul de daună, acesta urmând să fie deschis ulterior, tribunalul urmează să le înlăture, în condițiile în care pe de o parte acestea sunt simple susțineri, nedovedite în cauză, iar pe de altă parte, din adresa societății de asigurări G_______ SA (fila 76 dosar fond) rezultă contrariul celor susținute de petent cu privire la rezolvarea amiabilă a situației, respectiv faptul că „…conducătorii auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXX – marca F___ și XXXXXXX – marca Peugeout 206, cu intenția de a completa formularul „Constatare amiabilă de Accident”,; nu s-au înțeles amiabil, nu au avizat dauna, nu au completat constat amiabil”.

Cu privire la sancțiunile aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție, tribunalul apreciază că acestea au fost corect individualizate, fiind corect aplicate, cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, astfel cum în mod corect a reținut de altfel și instanța de fond, amenzile contravenționale stabilite în sarcina petentului fiind direct proporționale cu gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina acestuia.

Pentru considerentele anterior arătate tribunalul apreciază că recursul este nefondat și urmează ca în baza dispozițiilor art.312 C.proc.civ. să îl respingă și să mențină sentința instanței de fond ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul petent B________ I__, împotriva sentinței civile nr.1412/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________, intervenient O____ C______ D____ și terțul asigurător ________________________ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013 la sediul Tribunalului M________.

Președinte,

C_______ P______

Judecător,

N____ P______

Judecător,

D______ Z_____

Grefier,

V________ B____

Red. C.P./Tehn. L.A.P.

2 ex – 02.07.2013

Cod operator 2626





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025