Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel GALAŢI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Ucidere din culpă (art.192 NCP)
Număr hotarâre:
705/2015 din 10 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL G_____

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 705/A

Ședința publică de la 10.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M______ C________

Judecător - D______ L______ C_____________

Grefier - A______ B____

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror- M______ P_______

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G_____

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat inculpata P_____ S_____ împotriva sentinței penale nr. 104 din 03.04.2015 a Judecătoriei T_____.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 08.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 10.06.2015.

Ulterior deliberării,

CURTEA,

Asupra apelului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 104 din 03.04.2015 a Judecătoriei T_____ a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.192 al.2 Noul Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.178 al.1,2 Vechiul Cod penal cu aplicarea art.5 Noul Cod penal.

În baza art.178 al.1,2 Vechiul Cod penal coroborat cu art.74 al.1 lit.a și art.76 al.1 lit.d Vechiul Cod penal a fost condamnată inculpata P_____ S_____ la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

S-a făcut aplicarea disp.art.71 raportat la art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b Vechiul Cod penal

Potrivit art.81 Vechiul Cod penal și art.71 al.5 Vechiul Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate și a executării pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni , conf.art.82 Vechiul Cod penal .

S-a atras atenția inculpatei asupra disp.art.83 Vechiul Cod penal.

A fost obligată inculpata, alături de asiguratorul _______________________________ SA , în limita sumei asigurate, conform poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA ________/02/X1/SP nr.xxxxxxxxx din 20.01.2012, să plătească părții civile S_______ Clinic Județean de Urgență”Sf.A______ A_____” G_____ suma de 3765,04 lei reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate victimei I______ M____.

S-a luat act că numiții M_____ A______ și C_______ P____ nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 274 alin. 1 Noul Cod procedură penală a fost obligată inculpata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr.9322/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____ a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata P_____ S_____, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.192 al.2 Noul Cod penal, cu aplicarea art.5 Noul Cod penal reținându-se, în esență, că, la data de 20.12.2012, în jurul orei 18:00, inculpata conducea autoturismul înmatriculat cu nr.XXXXXXXXX , proprietatea tatălui său, pe ______________________, dinspre str.Domnească spre ____________________ banda a treia de circulație.Ajunsă în dreptul blocului BR1, inculpata nu a sesizat prezența numitei I______ M____, pieton, care se angajase în traversarea străzii Brăilei, pe trecerea de pietoni, intrând în coliziune cu aceasta din urmă.În urma acestui impact, numita I______ M____ a suferit multiple traumatisme, fiind transportată la S_______ județean G_____, unde a decedat la data de 27.12.2012.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probe:

-procesul-verbal de cercetare la fața locului din 20.12.2012;

- buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.2849/21.12.2012;

- act de constatare a stării tehnice după accident din 21.12.2012;

- raportul medico-legal de necropsie nr.549/28.12.2012;

- raportul de expertiză tehnică;

- declarațiile părților civile M_____ A______ și C_______ P____

- declarațiile inculpatei și ale martorilor G_______ L________ și D_______ O_____.

În cursul judecății s-a procedat la audierea inculpatei și a martorilor G_______ L________ și D_______ O_____, declarațiile acestora fiind atașate la dosar.

Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 20.12.2012, în jurul orei 18:00, inculpata conducea autoturismul înmatriculat cu nr.XXXXXXXXX , proprietatea tatălui său, pe ______________________, dinspre str.Domnească spre ____________________ banda a treia de circulație.

Ajunsă în zona trecerii de pietoni din dreptul blocului BR 1, inculpata a acroșat-o pe victima I______ M____ pe trecerea de pietoni și a proiectat-o pe carosabil.

Audiată în faza de cercetare judecătorească, inculpata a arătat că s-a uitat cu atenție când a ajuns aproape de trecerea de pietoni și nu era nici un pieton, iar pe victimă nu a văzut-o la acel moment, deoarece era mascată de vegetația de pe mijlocul scuarului. A redus viteza, după care a apărut în raza sa vizuală victima, care nu și-a manifestat intenția de a trece pe trecerea de pietoni, după care aceasta a apărut dintr-o dată în față.A mers la victimă și s-a asigurat de starea sa.Pe carosabil era un strat de zăpadă îmbibat cu apă, iar în zonă exista iluminat public, mai puțin pe mijlocul scuarului.

În urma întrebărilor primite, inculpata a mai declarat că, prima dată a văzut-o pe victimă de la 2, 3 m de trecerea de pietoni și, la momentul acela, victima se afla pe trotuar ieșită din spatele vegetației.În acel moment a redus viteza, a văzut că victima nu are intenția de trece pe trecerea de pietoni și și-a continuat traversarea cu viteză redusă.Când a auzit bufnitura se afla în dreptul scuarului pe la mijlocul trecerii de pietoni, iar victima se afla lângă trotuar și lângă mașină.Victima se afla pe trotuar și crede că a alunecat de pe trotuar în fața mașinii.

Martorul G_______ L________ a declarat că, în seara de 27.12.2013, se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe _________________________ de justiție, pe banda a treia de lângă scuar.Când a ajuns în zona unde se afla victima căzută a crezut inițial că este o cârpă.Afară ningea foarte tare.Victima era căzută cu picioarele spre stradă și mai mult căzută pe scuar între trandafiri.

Martora D_______ O_____ a declarat că a vorbit cu victima la spital și acesta i-a spus că nu știe ce s-a întâmplat, însă crede că a alunecat.A venit și inculpata la spital pentru a se interesa de victimă.Victima suferea doar de tensiune și se deplasa cu ușurință.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în faza de urmărire penală a rezultat următoarele:

- inculpata avea o viteză de 8,9 m/h când a avut loc impactul;

-locul impactului a fost la distanța de 0,8 m de scuarul central;

-accidentul putea fi evitat de către victima pieton dacă, înainte de a se angaja în traversarea sensului Str.Domnească-__________________ străzii Brăilei, se asigura că o poate face fără pericol pentru sine sau pentru ceilalți participanți la trafic în concordanță cu art.72 al.2 și art.72 al.3 din OUG nr.195/2002.

Față de probatoriul administrat, instanța a îndepărtat concluziile raportului expertiză tehnică în ceea ce privește culpa în producerea accidentului, apreciind că culpa exclusivă în producerea accidentului revine inculpatei P_____ S_____, în sensul că nu a luat toate măsurile de prevedere pentru a evita producerea accidentului, întrucât nu există dovezi că victima ar avea vreo culpă în producerea evenimentului rutier.

Instanța a avut în vedere declarația inculpatei care a arătat că , prima dată a văzut-o pe victimă de la 2, 3 m de trecerea de pietoni și, la momentul acela, victima se afla pe trotuar ieșită din spatele vegetației. În acel moment a redus viteza, a văzut că victima nu are intenția de trece pe trecerea de pietoni și și-a continuat traversarea cu viteză redusă pentru ca, ulterior, să audă bufnitura în timp se afla în dreptul scuarului pe la mijlocul trecerii de pietoni.

Este adevărat că, condițiile meteorologice și cele de iluminat nu erau tocmai bune, însă tocmai acest aspect trebuia avut în vedere de inculpată, astfel că , la momentul când a văzut-o prima dată pe victima I______ M____ , la 2, 3 m de trecerea de pietoni, trebuia să prevadă că aceasta putea să pună piciorul pe trecerea de pietoni pentru a traversa, ceea ce de altfel s-a și întâmplat.

Împrejurarea că victima ar fi alunecat pe trecerea de pietoni sau că acesta nu s-ar fi asigurat la trecerea de pietoni, s-a apreciat că reprezintă doar supoziții susținute de inculpată, chiar dacă victima i-ar fi spus martorei D_______ O_____ că nu știe de s-a întâmplat, că poate a alunecat.

Ca urmare, având în vedere că victima a fost lovită pe trecerea de pietoni, instanța s-a apreciat că inculpata P_____ S_____ a încălcat următoarele dispoziții legale:

Potrivit art.35 aliniat 1 din OUG nr.195/2002, participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.

Potrivit art.135 lit.h din Hotărârea nr. 1391/ 2006, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Astfel că, în drept, fapta inculpatei P_____ S_____ care, în data de 20.02.2012, în timp ce conducea, pe drum public, autoturismul marca „Dacia L____”, cu nr. de înmatriculare Gl -08-WFW, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice, a accidentat pe numita I______ M____, care ulterior a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 Cod penal.

Având în vedere că, până la soluționarea cauzei pe fond,a intervenit legea penală nouă, intrată în vigoare la data de 01.02.2014, instanța a constatat că legea mai favorabilă, în raport cu disp.art.5 Noul Cod penal, este legea veche, întrucât aceasta prevede mijloace de individualizare a executării pedepsei mai favorabile inculpatei.

Pentru aceste motive, instanța a condamnat-o pe inculpata P_____ S_____ la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.

La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, atitudinea inculpatei pe parcursul întregului proces penal( în sensul că a achitat cheltuielile de înmormântare și a mers la spital pentru a se interesa de starea victimei), lipsa antecedentelor penale, aspecte care au putut fi reținute ca și circumstanțe atenuante, circumstanțe care au atras coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în acord cu dispozițiile art. 76 lit. d) Vechiul Cod penal. În consecință, pedeapsa aplicată s-a dispus să fie cu închisoare, însă apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare efectivă, a fost suspendată condiționat executarea acesteia, conf.art.81 Cod penal.

În conf.cu art.71 al.1 și 5 Cod penal inculpatei i-a fost aplicată și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 al.1lit.a teza a II-a și lit.b Cp, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, executarea acesteia urmând a fi suspendată condiționat pe durata termenului de încercare.

Pe latură civilă, instanța a reținut că S_______ Clinic Județean de Urgență”Sf.A______ A_____” G_____ s-a constituit parte civilă cu suma de 3765,04 lei reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate victimei I______ M____.

Față de considerentele expuse mai sus cu privire la vinovăția inculpatei, instanța a obligat-o pe acesta, alături de asiguratorul _______________________________ SA, în limita sumei asigurate, conform poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA ________/02/X1/SP nr.xxxxxxxxx din 20.01.2012, să plătească părții civile suma de mai sus.

S-a luat act că numiții M_____ A______ și C_______ P____ nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 Noul Cod procedură penală inculpata a fost obligată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata P_____ S_____.

Motivele de apel sunt amplu detaliate în încheierea de dezbateri ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, sens în care nu vom insista în reluarea integrală a acestora.

Inculpata a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, în esență solicitând achitarea sa conform art. 16 lit. b teza a-II-a Cod procedură penală.

În susținerea acestei solicitări, inculpata a arătat că în cauză nu s-a făcut dovada vinovăției sale și nu rezultă că a încălcat vreo dispoziție legală care se referă la circulația pe drumurile publice.

Totodată s-a arătat că victima a ajuns pe carosabil prin alunecare de pe acostament, fără să se fi asigurat și să fi intenționat să se angajeze în traversarea străzii.

S-a mai arătat în continuare că aceasta, dacă ar fi avut intenția să traverseze _____________________________ să se asigure înainte de a traversa, că o poate face fără pericol atât pentru sine cât și pentru ceilalți participanți la trafic, așa cum prevăd dispozițiile legale în materie.

De asemenea, s-a mai arătat că, la acel moment, carosabilul nu era acoperit cu zăpadă și inculpata putea circula cu o viteză de până la 50 km/h, iar inculpata a arătat că circula inițial cu o viteză de 38,8km/h și a redus gradual viteza, astfel că în apropierea marcajului pietonal avea viteza de 17,4 km/h.

În ceea ce privește leziunile victimei de la șoldul drept, s-a arătat că acest fapt este explicabil prin aceea că victima a alunecat și în perioada alunecării a intrat pe carosabil fiind lovită de autoturismul inculpatei, care în acel moment avea o viteză extrem de redusă, de 8,9 km/h.

Apelul este nefondat .

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, constatăm că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatei P_____ S_____, pe baza unei analize complete a materialului probator.

Inculpata P_____ S_____ a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal.

Ca situație de fapt, reținem în esență împrejurarea că inculpata la data de 20.02.2012, în timp ce conducea, pe drum public, autoturismul marca „Dacia L____”, cu nr. de înmatriculare Gl -08-WFW, nu a sesizat prezența numitei I______ M____, pieton, care se angajase în traversarea străzii Brăilei, pe trecerea de pietoni, intrând în coliziune cu aceasta din urmă. În urma acestui impact, numita I______ M____ a suferit multiple traumatisme, fiind transportată la S_______ Județean G_____, unde a decedat la data de 27.12.2012.

Considerăm că probatoriul administrat în cauză confirmă că fapta dedusă judecății există în materialitatea sa, este prevăzută de legea penală ca infracțiune și a fost comisă cu vinovăție de inculpată.

Situația de fapt și probatoriile administrate în cauză au fost amplu detaliate de prima instanță și ne însușim în totalitate opinia acesteia.

Întrucât pe parcursul soluționării căii de atac nu au intervenit modificări ale probatoriilor administrate în cauză, nu vom insista în reluarea acestora.

Considerăm că soluția de condamnare a inculpatei P_____ S_____ este legală, nefiind incident niciunul din cazurile reglementate de art. 16 alin. 1 lit. a-d Cod procedură penală.

Motivul de apel susținut de inculpata P_____ S_____ este nefondat, neexistând date certe care să impună incidența disp. art. 16 lit. b teza a-II-a Cod procedură penală.

În concret, Curtea constată că probatoriile administrate în tot cursul procesului penal confirmă fără niciun dubiu împrejurarea că inculpata P_____ S_____ a săvârșit fapta cu vinovăția prevăzută de lege.

În mod corect prima instanță a apreciat că, în producerea accidentului, culpa exclusivă a revenit inculpatei P_____ S_____, în sensul că nu a luat toate măsurile de prevedere pentru a evita producerea acestuia, la dosar neexistând nicio dovadă că victima ar avea vreo culpă în producerea acelui accident.

Prima instanță a avut în vedere declarația inculpatei, care a arătat că a observat victima la 2-3 metri de trecerea de pietoni, aceasta traversase jumătate din drumul public și se oprise pe acel scuar, iar inculpata trebuia să-i acorde atenție, nu doar să reducă viteza, să observe dacă se angaja sau nu în traversare. Or, inculpata nu a procedat în acest mod, ca atare s-a produs accidentul, iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că victima ar fi alunecat, întrucât leziunile sunt la nivelul șoldului, fiind lovită în poziție verticală, deci în momentul în care s-a angajat în traversare.

Astfel, din raportul de expertiză și raportul de necropsie rezultă că la momentul impactului victima I______ M____ se afla în mers, în poziție verticală, aceasta rezultând și din analiza leziunilor traumatice situate pe partea dreaptă (unde a fost lovită) și pe partea stângă (pe care a căzut). De asemenea, din raportul de necropsie rezultă că politraumatismul a putut fi produs prin lovire și proiectare de către un autoturism în mișcare.

Așa cum a arătat prima instanță, împrejurarea că victima ar fi alunecat pe trecerea de pietoni sau că acesta nu s-ar fi asigurat la trecerea de pietoni, reprezintă doar supoziții susținute de inculpată, chiar dacă victima i-ar fi spus nepoate sale - martora D_______ O_____ că nu știe ce s-a întâmplat, că poate a alunecat.

Totodată, în ceea ce privește avariile autoturismului, acestea au fost constatate la nivelul barei-față, capotei motorului și a farului stânga-față, din toate acestea rezultând că dinamica producerii accidentului a avut ca vector principal autoturismul care a lovit pietonul, nicidecum invers (fila 16 dosar urm.penală).

De asemenea, apreciem că în cauză sunt aplicabile disp. art. 123 lit. e din Regulamentul de aplicare a O.U.G 195/2002 întrucât condițiile meteo de la acel moment sunt cele menționate în articol, și anume era mâzgă.

Victima a respectat dispozițiile legale, în sensul că s-a asigurat la momentul traversării, era o trecere de pietoni, aceasta s-a deplasat încet.

Alta ar fi fost situația dacă ar fi traversat prin alt loc sau pe culoarea roșie a semaforului – atunci am fi putut vorbi de o culpă a victimei.

Considerăm că regimul de viteză trebuia adaptat la condițiile meteo iar inculpata trebuia să fie atentă, să oprească autoturismul chiar în momentul în care a observat că victima s-a angajat în traversare.

Întrucât victima a fost lovită pe trecerea de pietoni, apreciem că în mod corect prima instanță a reținut că inculpata a încălcat dispozițiile art.35 alin. 1 din OUG nr.195/2002 și disp. art.135 lit.h din Hotărârea nr. 1391/ 2006. Potrivit acestei ultime dispoziții legale, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Față de toate acestea, apreciem că declarația inculpatei și apărările invocate de aceasta nu sunt de natură să asigure aflarea adevărului și nu pot fi primite drept favorabile, apărând ca nefondat motivul de apel invocat de inculpata P_____ S_____ privind achitarea sa conform art. 16 lit. b teza a-II-a Cod procedură penală.

Considerăm că prima instanță a identificat corect incidența legii penale mai favorabile și împărtășim punctul de vedere al acesteia, în sensul că normele Codului penal din 1969 sunt mai favorabile inculpatei sub aspectul efectelor circumstanțelor atenuante și a modalității de executare a pedepsei.

Apreciem, de asemenea, că prima instanță a realizat și o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatei, respectând dispozițiile art.72 Cod penal din 1969.

În mod just au fost reținute în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969, având în vedere că inculpata este la primul impact cu legea penală, pedeapsa aplicată, de 6 luni închisoare, fiind legală și temeinică.

De asemenea, prin raportare la art. 52 Cod penal din 1969, considerăm că în mod just s-a apreciat că îndreptarea și reeducarea inculpatei se pot realiza în condiții optime prin suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 Cod penal din 1969.

Față de cele mai sus arătate, neexistând aspecte favorabile inculpatei P_____ S_____ care să impună reformarea hotărârii primei instanțe, se va respinge ca nefondat apelul declarat de aceasta.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluționarea cauzei în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata P_____ S_____ (fiica lui I__ și L_____, născută la data de 11.02.1986, în G_____, domiciliată în G_____, _________________, ____________, județul G_____, CNP xxxxxxxxxxxxx) împotriva sentinței penale nr. 104 din 03.04.2015 a Judecătoriei T_____.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea cauzei în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 10.06.2015.

Pt.PREȘEDINTE, Pt. judecător,

M______ C________ D______ L______ C_____________

Aflat în C.O, Aflat în C.O,

Conf. art.406 alin.4 Cod procedură penală, Conf. art.406 alin.4 Cod procedură penală,

Președintele Curții de Apel G_____ Președintele Curții de Apel G_____

JUDECĂTOR M______ NEAGUJUDECĂTOR M______ N____

GREFIER,

A______ B____

Red- D.L.C- 06.07.2015

Dact- A.B- 06.07.2015- 7 ex.

Fond- B___ N.

________________-inculpat

2 ex. intimat-asigurator

2 ex. intimați-p-civile- 08.07.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025