Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2483 R

Ședința publică de la 30 Octombrie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE C______ C_________ M____

Judecător E______ V______

Judecător R_____ P______

Grefier M_____ P_______ M___

Pe rol soluționarea recursului C_________ administrativ și fiscal formulat împotriva sentinței 8517 pronunțată la data de 13.12.2013 de Judecătoria Cornetu, în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, privind pe recurenta - petentă __________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ G______ AL POLIȚIEI ROMÂNE SPA.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.10.2014, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.10.2014.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 11.06.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub numărul de dosar XXXXXXXXXXXXXX, plângerea formulată de petenta __________________, prin reprezentant, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/07.05.2012 întocmit de intimata IGPR BP A2, precum și restituirea diagramelor reținute.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că diagramele din data de 30.04.2012 au fost reținute fără a se elibera o dovadă în acest sens, periclitându-se activitatea societății, iar fără aceste diagrame nu se poate verifica respectarea perioadelor de odihnă și de condus. Procesul-verbal nu a fost înmânat conducătorului auto oprit în trafic, deși acesta a fost sancționat și el prin intermediul altui act de constatare, semnând ambele acte.

În drept nu a fost invocat niciun temei juridic.

Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.15 lit. i) din L146/1997 și timbru judiciar, potrivit art.1 alin. 2 din OG32/1995.

În dovedirea plângerii s-a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunându-se la dosar în copii procesul-verbal, dovada de comunicare.

Intimatul a depus prin Serviciul Registratură la data de 05.08.2013 procesul-verbal contestat, dovada de comunicare, diagramele tahograf, raportul agentului constatator, planșe foto.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 242 C.pr.civ.

În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 8517/13.12.2013 s-a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/07.05.2012 întocmit de către intimata IGPR BP A2, petenta a fost sancționată cu amendă de 4.000 lei, precum și două sancțiuni contravenționale a constând în avertisment, în temeiul art. 8 alin. 1 pct. 6, art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007 și art. 4 pct. 57 din HG nr. 69/2012. S-a reținut că la momentul și locul efectuării controlului în trafic, 07.05.2012, ora 12:15, Autostrada A2 km 20, asupra ansamblului rutier alcătuit din autotractor IVECO înmatriculat XXXXXXXXX și semiremorcă KRONE înmatriculată XXXXXXXXX, s-a constatat că în ziua de 30.04.2012 conducătorul auto S_____ M_____ nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă la conducerea în echipaj cu 35 de minute, iar conducătorul auto I__ I____ la aceeași dată nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă cu 3 ore. De asemenea s-a constatat la momentul controlului faptul că nu exista la bordul ansamblului rutier contractul de leasing al semiremorcii.

Procesul-verbal nu a fost semnat de către petentă, fiind întocmit în lipsă, dar a fost semnat de numitul S_____ M_____ în calitate de martor asistent.

În actul de constatare s-a menționat reținerea diagramelor din data de 30.04.2012 ca mijloace de probă.

Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Cu privire la controlul de legalitate, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța a reținut că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.

Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și verdicitate este încrederea că autoritatea statală, mai exact agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța a reținut că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.

De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:

a) caracterizarea faptei în dreptul național;

b) natura faptei;

c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.

În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).

În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.

Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.

În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.

În acest sens, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.

De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.

Cu toate acestea, în cauza A_____ împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.

Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța a constatat că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate -asociată cu cele de autenticitate și veridicitate- a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentei, instanța a apreciat că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considerat că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.

Instanța a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A_____ împotriva României.

Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța a apreciat că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentei.

Referitor la modul de comunicare al procesului-verbal, susținerea petentei conform căruia se putea realiza înmânarea conducătorului auto este neîntemeiată, deoarece acesta nu are calitatea de reprezentant legal al societății. Art. 26 din OG nr. 2/2001 permite această modalitate de comunicare doar în cazul în care la momentul și locul întocmirii și al aplicării sancțiunii prin proces-verbal se află și contravenientul, iar în cazul persoanelor juridice, al reprezentantului legal al acestora conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

De altfel, conducătorul auto a semnat procesul-verbal în calitate de martor asistent la întocmirea în lipsa reprezentantului legal a actului de constatare și de sancționare a contravențiilor. Această situație s-a datorat faptului că nu a prezentat un document care să ateste calitatea sa de reprezentant, funcția sa de șofer oferindu-i doar situația de prepus, un simplu angajat al societății.

Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a constatat că petenta nu a probat contrariul situației de fapt reținute prin procesul verbal contestat.

Astfel, petenta a susținut că în din verificările efectuate în caietul în care șoferii își notează perioadele de conducere și perioadele de odihnă a reieșit faptul că au fost respectate prevederile legale, dar pentru că nu deține diagramele nu poate confirma exactitatea celor declarate de către șoferi.

Instanța, analizând diagrama pentru conducere în echipaj din data de 30.04.2012 a conducătorului auto S_____ M_____ (f. 41), a observat că ziua de lucru a început la ora 08:25, conducându-se efectiv în intervalul orar 8:25 – 13:05, 17:05 – 21:07, 23:40 – 00:00, existând următoarele perioade de pauză: 00:00 – 8:25, 13:05 – 17:05, 21:07 – 23:40.

Din diagrama pentru conducere în echipaj aferentă zilei de 30.04.2012 a conducătorului auto I__ I____ (f. 41) rezultă următoarele perioade de conducere de la 05:35 la 8:20, de la 13:05 la 17:00 și de la 21:10 la 23:35, precum și următoarele perioade de odihnă de la 8:20 la 13:05, de la 17:00 la 21:10 și de la 23:35 la 5:35, 01.05.2012.

Art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007 prevede că reprezintă încălcare minoră a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenție nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu până la o oră.

În temeiul art. 8 alin. 1 pct. 6 din OG nr. 37/2007 reprezintă încălcare foarte gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenție nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult.

Din verificarea perioadelor de conducere și de odihnă efectuate în data de 30.04.2012, instanța a constatat că șoferul S_____ M_____ a efectuat doar o perioadă de odihnă neîntreruptă de la 00:00 la ora 8:25, aceasta fiind cea mai îndelungată pauză, în total 8 ore și 25 de minute, cu 35 de minute sub minimul de 9 ore prevăzut de art. 8 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006.

Pentru conducătorul auto I__ I____, perioada de pauză cea mai îndelungată a fost de la ora 23:35 la ora 5:35 (01.05.2012), un total de 6 ore, cu 3 ore sub minimul de 9 ore prevăzut de art. 8 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 care prevede că pe parcursul fiecărei perioade de douăzeci și patru de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămânal, conducătorul trebuie să efectueze o nouă perioadă de repaus zilnic. În cazul în care prima perioadă de repaus zilnic care intră în această perioadă de douăzeci și patru de ore este de cel puțin nouă ore, car mai puțin de unsprezece ore, perioada respectivă de repaus zilnic este considerată perioadă de repaus zilnic redusă.

Față de aceste considerente instanța a observat că fapta conducătorului auto S_____ M_____ de a nu respecta perioada de odihnă zilnică redusă cu 35 de minute reprezintă contravenția prevăzută de art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007, iar fapta conducătorului auto I__ I____ de a nu respecta perioada de odihnă zilnică redusă cu 3 ore constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 6 din OG nr. 37/2007.

Din certificatul de înmatriculare (f. 27) al semiremorcii KRONE înmatriculată XXXXXXXXX se constată că proprietarul vehiculului este Raiffeisen Leasing IFN SA, iar utilizatorul este S______ T__ SRL, însă la momentul controlului la bordul ansamblului rutier nu se afla contractul de leasing, situație constatată prin propriile simțuri de către agentul intimatei. Art. 4 pct. 57.3 din HG nr. 69/2012 dispune că nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a contractului de leasing sau de închiriere, după caz, în original orie în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul este deținut cu contract de leasing sau de închiriere reprezintă contravenție.

Acest aspect rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat, petenta nedovedind o situație de fapt contrară celei reținute de agentul constatator.

Prin urmare, având în vedere că petenta nu a probat o situație de fapt contrară celei reținute de agentul intimatei prin prezentul act de constatare, instanța a menținut temeinicia procesului-verbal contestat.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Potrivit art.9 alin. 1 din OG nr. 37/2007, „contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează (…) c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15 - 16, 18 - 20, 22 - 26, 28 - 30, 36 și 38, aplicabilă conducătorului auto, și faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1 - 11, 31 și 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.”

Petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.000 de lei, minimul prevăzut de lege pentru fapta comisă de către conducătorul auto I__ I____.

Astfel, referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța a apreciat drept justificat cuantumul minim al amenzii aplicate prin raportare la perioada de timp prin intermediul căreia nu s-a respectat durata minimă zilnică redusă de odihnă și nu va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment, având în vedere rolul esențial pe care respectarea timpilor de odihnă îl are asupra siguranței traficului rutier, dar și asupra modului de conformare a operatorilor de transport la legislația incidentă în materie. Siguranța traficului rutier a impus ca să fie sancționată nerespectarea perioadei zilnice reduse de odihnă deoarece o cauză majoră de accidente rutiere se identifică în oboseala participanților la trafic, rezultând astfel pierderi de vieți umane, precum și pierderi materiale importante. De altfel, Regulamentul (CE) nr. 561/2006 definește faptele care constituie contravenții conform regulamentului ca fiind contravenții grave, astfel că o schimbare a sancțiunii aplicate din amendă în avertisment ar lăsa fără obiect legislația privitoare la siguranța traficului rutier – acela de a preveni și de a sancționa într-un mod eficient abaterile care pot crea un risc crescut de producere a accidentelor rutiere.

Pentru faptele prevăzute de art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007 și art. 4 pct. 57.3 din HG nr. 69/2012, agentul constatator a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 2 și 3 din OG nr. 2/2001, aplicând două averstimente în locul sancțiunilor amenzilor contravenționale prevăzute de texte de lege mai sus indicate, astfel că nu se mai impune înlocuirea sancțiunilor.

Cererea de restituire a celor două diagrame a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, aceste documente fiind reținute pentru a susține temeinicia procesului-verbal contestat. Chiar în cuprinsul actului de constatare care face obiectul prezentei cauze se menționează că diagramele din data de 30.04.2012 au fost reținute ca și mijloace de probă.

Împotriva acestei sentințe, petenta a formulat recurs, prin care solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței de fond, iar pe fondul cauzei admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție.

În motivarea recursului, petenta a arătat instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în urma constatărilor efectuate de agenții intimatei, astfel încât actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că a actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de lege.

În actul de constatare s-a menționat reținerea diagramelor din data de 30.04.2012 ca mijloace de probă. Aceste diagrame au fost reținute fără a se elibera o dovadă în acest sens, periclitându-se activitatea societății, iar fără aceste diagrame nu se poate verifica respectarea perioadelor de odihnă și de condus.

Recurenta – petentă a mai arătat că procesul verbal a fost înmânat conducătorului auto oprit în trafic, deși acesta a fost sancționat și el prin intermediul altui act de constatare, semnând ambele procese verbale.

Intimata, deși legal citată nu a depus întâmpinare, și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală.

Analizând sentința civilă atacată în raport de motivele invocate, tribunalul constată următoarele:

La data de 11.06.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub numărul de dosar XXXXXXXXXXXXXX, plângerea formulată de petenta __________________, prin reprezentant, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/07.05.2012 întocmit de intimata IGPR BP A2, precum și restituirea diagramelor reținute.

Prin sentința civilă nr. 8517/13.12.2013 s-a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în mod corect următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/07.05.2012 întocmit de către intimata IGPR BP A2, petenta a fost sancționată cu amendă de 4.000 lei, precum și două sancțiuni contravenționale a constând în avertisment, în temeiul art. 8 alin. 1 pct. 6, art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007 și art. 4 pct. 57 din HG nr. 69/2012. S-a reținut că la momentul și locul efectuării controlului în trafic, 07.05.2012, ora 12:15, Autostrada A2 km 20, asupra ansamblului rutier alcătuit din autotractor IVECO înmatriculat XXXXXXXXX și semiremorcă KRONE înmatriculată XXXXXXXXX, s-a constatat că în ziua de 30.04.2012 conducătorul auto S_____ M_____ nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă la conducerea în echipaj cu 35 de minute, iar conducătorul auto I__ I____ la aceeași dată nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă cu 3 ore. De asemenea s-a constatat la momentul controlului faptul că nu exista la bordul ansamblului rutier contractul de leasing al semiremorcii.

Procesul-verbal nu a fost semnat de către petentă, fiind întocmit în lipsă, dar a fost semnat de numitul S_____ M_____ în calitate de martor asistent.

În actul de constatare s-a menționat reținerea diagramelor din data de 30.04.2012 ca mijloace de probă.

Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Cu privire la controlul de legalitate, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța a reținut că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.

Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și verdicitate este încrederea că autoritatea statală, mai exact agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța a reținut că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.

De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:

a) caracterizarea faptei în dreptul național;

b) natura faptei;

c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.

În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).

În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.

Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.

În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.

În acest sens, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.

De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.

Cu toate acestea, în cauza A_____ împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.

Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța a constatat că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate -asociată cu cele de autenticitate și veridicitate- a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentei, instanța a apreciat că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considerat că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.

Instanța a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A_____ împotriva României.

Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța a apreciat că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentei.

Referitor la modul de comunicare al procesului-verbal, susținerea petentei conform căruia se putea realiza înmânarea conducătorului auto este neîntemeiată, deoarece acesta nu are calitatea de reprezentant legal al societății. Art. 26 din OG nr. 2/2001 permite această modalitate de comunicare doar în cazul în care la momentul și locul întocmirii și al aplicării sancțiunii prin proces-verbal se află și contravenientul, iar în cazul persoanelor juridice, al reprezentantului legal al acestora conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

De altfel, conducătorul auto a semnat procesul-verbal în calitate de martor asistent la întocmire în lipsa reprezentantului legal a actului de constatare și de sancționare a contravențiilor. Această situație s-a datorat faptului că nu a prezentat un document care să ateste calitatea sa de reprezentant, funcția sa de șofer oferindu-i doar situația de prepus, un simplu angajat al societății.

Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a constatat că petenta nu a probat contrariul situației de fapt reținute prin procesul verbal contestat.

Astfel, petenta a susținut că în din verificările efectuate în caietul în care șoferii își notează perioadele de conducere și perioadele de odihnă a reieșit faptul că au fost respectate prevederile legale, dar pentru că nu deține diagramele nu poate confirma exactitatea celor declarate de către șoferi.

Instanța, analizând diagrama pentru conducere în echipaj din data de 30.04.2012 a conducătorului auto S_____ M_____ (f. 41), a observat că ziua de lucru a început la ora 08:25, conducându-se efectiv în intervalul orar 8:25 – 13:05, 17:05 – 21:07, 23:40 – 00:00, existând următoarele perioade de pauză: 00:00 – 8:25, 13:05 – 17:05, 21:07 – 23:40.

Din diagrama pentru conducere în echipaj aferentă zilei de 30.04.2012 a conducătorului auto I__ I____ (f. 41) rezultă următoarele perioade de conducere de la 05:35 la 8:20, de la 13:05 la 17:00 și de la 21:10 la 23:35, precum și următoarele perioade de odihnă de la 8:20 la 13:05, de la 17:00 la 21:10 și de la 23:35 la 5:35, 01.05.2012.

Art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007 prevede că reprezintă încălcare minoră a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenție nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu până la o oră.

În temeiul art. 8 alin. 1 pct. 6 din OG nr. 37/2007 reprezintă încălcare foarte gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenție nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult.

Din verificarea perioadelor de conducere și de odihnă efectuate în data de 30.04.2012, instanța a constatat că șoferul S_____ M_____ a efectuat doar o perioadă de odihnă neîntreruptă de la 00:00 la ora 8:25, aceasta fiind cea mai îndelungată pauză, în total 8 ore și 25 de minute, cu 35 de minute sub minimul de 9 ore prevăzut de art. 8 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006.

Pentru conducătorul auto I__ I____, perioada de pauză cea mai îndelungată a fost de la ora 23:35 la ora 5:35 (01.05.2012), un total de 6 ore, cu 3 ore sub minimul de 9 ore prevăzut de art. 8 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 care prevede că pe parcursul fiecărei perioade de douăzeci și patru de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămânal, conducătorul trebuie să efectueze o nouă perioadă de repaus zilnic. În cazul în care prima perioadă de repaus zilnic care intră în această perioadă de douăzeci și patru de ore este de cel puțin nouă ore, car mai puțin de unsprezece ore, perioada respectivă de repaus zilnic este considerată perioadă de repaus zilnic redusă.

Față de aceste considerente instanța a observat că fapta conducătorului auto S_____ M_____ de a nu respecta perioada de odihnă zilnică redusă cu 35 de minute reprezintă contravenția prevăzută de art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007, iar fapta conducătorului auto I__ I____ de a nu respecta perioada de odihnă zilnică redusă cu 3 ore constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 6 din OG nr. 37/2007.

Din certificatul de înmatriculare (f. 27) al semiremorcii KRONE înmatriculată XXXXXXXXX se constată că proprietarul vehiculului este Raiffeisen Leasing IFN SA, iar utilizatorul este S______ T__ SRL, însă la momentul controlului la bordul ansamblului rutier nu se afla contractul de leasing, situație constatată prin propriile simțuri de către agentul intimatei. Art. 4 pct. 57.3 din HG nr. 69/2012 dispune că nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a contractului de leasing sau de închiriere, după caz, în original orie în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul este deținut cu contract de leasing sau de închiriere reprezintă contravenție.

Acest aspect rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat, petenta nedovedind o situație de fapt contrară celei reținute de agentul constatator.

Prin urmare, având în vedere că petenta nu a probat o situație de fapt contrară celei reținute de agentul intimatei prin prezentul act de constatare, instanța a menținut temeinicia procesului-verbal contestat.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Potrivit art.9 alin. 1 din OG nr. 37/2007, „contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează (…) c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15 - 16, 18 - 20, 22 - 26, 28 - 30, 36 și 38, aplicabilă conducătorului auto, și faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1 - 11, 31 și 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.”

Petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.000 de lei, minimul prevăzut de lege pentru fapta comisă de către conducătorul auto I__ I____.

Astfel, referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța a apreciat drept justificat cuantumul minim al amenzii aplicate prin raportare la perioada de timp prin intermediul căreia nu s-a respectat durata minimă zilnică redusă de odihnă și nu a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertisment, având în vedere rolul esențial pe care respectarea timpilor de odihnă îl are asupra siguranței traficului rutier, dar și asupra modului de conformare a operatorilor de transport la legislația incidentă în materie. Siguranța traficului rutier a impus ca să fie sancționată nerespectarea perioadei zilnice reduse de odihnă deoarece o cauză majoră de accidente rutiere se identifică în oboseala participanților la trafic, rezultând astfel pierderi de vieți umane, precum și pierderi materiale importante. De altfel, Regulamentul (CE) nr. 561/2006 definește faptele care constituie contravenții conform regulamentului ca fiind contravenții grave, astfel că o schimbare a sancțiunii aplicate din amendă în avertisment ar lăsa fără obiect legislația privitoare la siguranța traficului rutier – acela de a preveni și de a sancționa într-un mod eficient abaterile care pot crea un risc crescut de producere a accidentelor rutiere.

Pentru faptele prevăzute de art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007 și art. 4 pct. 57.3 din HG nr. 69/2012, agentul constatator a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 2 și 3 din OG nr. 2/2001, aplicând două averstimente în locul sancțiunilor amenzilor contravenționale prevăzute de texte de lege mai sus indicate, astfel că nu se mai impune înlocuirea sancțiunilor.

Cererea de restituire a celor două diagrame a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, aceste documente fiind reținute pentru a susține temeinicia procesului-verbal contestat. Chiar în cuprinsul actului de constatare care face obiectul prezentei cauze se menționează că diagramele din data de 30.04.2012 au fost reținute ca și mijloace de probă.

Având în vedere considerentele anterior reținute, prin prisma analizării coroborate a materialului probator administrat în cauză se impun astfel a fi înlăturate apărările recurentului ca neîntemeiate și nedovedite.

F___ de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legala și temeinica soluție pronunțată prin sentința civilă recurată, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta - petentă __________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ G______ AL POLIȚIEI ROMÂNE SPA, împotriva sentinței 8517 pronunțată la data de 13.12.2013 de Judecătoria Cornetu, ca nefondat .

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2014.

Președinte, C______ C_________ M____	Judecător, E______ V______	Judecător, R_____ P______
	Grefier, M_____ P_______ M___

M.M. 12 Noiembrie 2014

Redactat MCC – 2 ex.

Jud. fond D_____ S_____ – Jud. Cornetu