Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria HUŞI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Completare/lămurire dispozitiv
Număr hotarâre:
183/2014 din 06 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX Completare dispozitiv

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HUȘI-JUDEȚUL V_____

SENTINȚA CIVILĂ NR.183 /2014

Ședința publică de la 06 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_____ A___

Grefier N_______ C_____

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamanta H_____ P______ domiciliată în mun. Huși, _______________________. 2, jud. V_____, având ca obiect completare dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta av.Tonica D______, lipsa fiind reclamanta H_____ P______ si pârâții T________ M____, P______ E______, T________ I__, M_____ A__, I_______ M______, T________ R_____, T_____( fostă C______) F_________, C______ I__.

Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens, iar potrivit art.88, al.1, pct.51 Cod pr.civilă se prezumă că părțile au în cunoștință și termenele de judecată ulterioare pentru care citația le-a fost înmânată personal, prin reprezentant legal sau convențional, sub semnătură de primire.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, părțile au fost legal citate, s-a atașat la dosarul cauzei urma dosarului nr.XXXXXXXXXXXX în care s-a pronunțat sentința civilă nr.980 pronunțată la data de 30.12.2013 de Judecătoria Huși, după care:

Instanța constata ca a fost investită cu o cerere având ca obiect completarea dispozitivului sentinței civile nr.980 pronunțată la data de 30.12.2013 de Judecătoria Huși, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, având ca obiect partaj succesoral, cu pasivul succesoral.

Verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială conform dispozițiilor art. 159 ind. 1 C.p.c. , instanța constată, potrivit al.4 al acestui articol, că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, dat fiind faptul că a fost investită cu o cerere incidentală de completare a dispozitivului sentinței civile nr.980 pronunțată la data de 30.12.2013 de Judecătoria Huși, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.

S-au studiat actele și lucrările de la dosar.

Fiind vorba de o pricină care se judecă cu precădere, instanța constată cauza în stare de judecată si acorda cuvântul la fond pentru dezbateri.

Av.Tonica D______ pentru reclamantă având cuvântul la fond, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și în temeiul art.281 ind.2 din Vechiul Cod de pr.civilă, să se dispună completarea dispozitivului sentinței civile nr.980 pronunțată la data de 30.12.2013 de Judecătoria Huși, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în sensul de a se dispune asupra pasivului succesoral rămas de pe urma defuncților T________ S____ si T________ V_____, format din suma de 2121 lei, sumă ce reprezintă impozitele aferente masei succesorale neachitate pana la data de 14 martie 2012.

Instanța lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față.

I N S T A N Ț A

Asupra cererii civile de față, constată următoarele;


Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanta H_____ P______, a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 980 pronunțată la data de 30.12.2013 de Judecătoria Huși, in dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, prin care instanța s-a pronunțat asupra acțiunii având ca obiect partaj succesoral, formulată de reclamanta H_____ P______, în contradictoriu cu pârâții T________ M____, P______ E______, T________ I__, M_____ A__, I_______ M______, T________ R_____, T_____ (C______) F_________ și C______ I___.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că instanța nu s-a pronunțat expres asupra pasivului succesoral rămas de pe urma defuncților T________ S____ si T________ V_____, format din suma de 2121 lei, suma ce reprezintă impozitele aferente masei succesorale, neachitate pana la data de 14 martie 2012, deși prin cererea introductivă s-a solicitat partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților T________ S____ si T________ V_____ si s-a solicitat atât sistarea stării de indiviziune în ceea ce privește activul succesoral cât si cea a pasivului succesoral.

Se arată ca același lucru a fost solicitat și în dezbateri și pe calea concluziilor scrise.

Întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra acestui aspect, solicită să se dispună completarea dispozitivului hotărârii, constatând că datoriile succesiunii sunt în sumă de 2121 lei, si să se dispună ca acestea sa fie suportate de părți conform cotelor ce li se cuvin.

In drept au fost invocate prevederile art.281 indice 2 Cod pr.civilă.

Examinând cererea în raport de conținutul dosarului, instanța constată că, într-adevăr, la judecarea în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, instanța a omis să se pronunțe expres asupra pasivului succesoral rămas de pe urma defuncților T________ S____ si T________ V_____, format din suma de 2121 lei, suma ce reprezintă impozitele aferente masei succesorale, neachitate pana la data de 14 martie 2012.

În cauză, reclamanta a solicitat să se constate că ea a suportat în exclusivitate valoarea pasivului succesoral în cuantum de 2.121 lei, reprezentând impozitele aferente masei succesorale, neachitate până la data de 14 martie 2012.

Pârâții nu au contestat valoarea pasivului succesoral, fiind de acord să suporte valoarea pasivului succesoral, raportată la cota lor succesorală.

În cauză, a fost dovedit faptul că reclamanta a fost singura care a avansat cheltuielile și a achitat impozitele aferente masei succesorale în suma de 2121 lei, neachitate pana la data de 14 martie 2012, conform chitanței emisă de Primăria ________________________ la dosarul cauzei(fila nr.16).

Prin urmare, cererea de completare a hotărârii este întemeiată și în temeiul dispozițiilor art.281 indice 2 Cod pr.civilă, va fi admisă.

Instanța va dispune completarea dispozitivului sentinței civile nr. 980, pronunțată la data de 30.12.2013, de Judecătoria Huși, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în sensul că, va constata că reclamanta a suportat în exclusivitate pasivul succesoral în cuantum de 2.121 lei – reprezentând impozitele aferente masei succesorale, neachitate pana la data de 14 martie 2012.

Instanța va dispune obligarea pârâților la plata sumelor de 424,20 lei, reprezentând 1/5 din valoarea pasivului succesoral, conform cotei lor de 1/5, din masa succesorală.

De asemenea, va dispune menținerea celorlalte dispoziții ale instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea formulată de reclamanta H_____ P______, domiciliată în mun. Huși, _______________________. 2, jud. V_____, în contradictoriu cu pârâții T________ M____, domiciliat în mun. Iași, ______________________, nr. 64, _____________, _____________, jud. Iași, P______ E______, domiciliată în satul Darova, _______________________, _______________________, T________ I__, domiciliat în mun. Huși, _____________________. 9, jud. V_____, M_____ A__, domiciliată în __________________________________________, I_______ M______, domiciliată în mun. V_____, _____________________, ____________, __________________, T________ R_____, domiciliată în mun. Huși, _____________________. 9, jud. V_____, T_____ (fostă C______) F_________, domiciliată în _______________________. 110, jud. Bistrița Năsăud, C______ I___, domiciliat în mun. Huși, _____________________. 11, jud. V_____ și, în consecință:

Dispune completarea dispozitivului sentinței civile nr. 980, pronunțată la data de 30.12.2013, de Judecătoria Huși, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în sensul că:

Constată că valoarea pasivului succesoral în cuantum de 2.121 lei, a fost suportată în exclusivitate de reclamantă.

Obligă pârâta T________ R_____ să achite reclamantei suma de 424,20 lei, reprezentând cota sa din pasivul succesoral.

Obligă pârâta M_____ A__ să achite reclamantei suma de 424,20 lei, reprezentând cota sa din pasivul succesoral.

Obligă pârâtul T________ I__ să achite reclamantei suma de 424,20 lei, reprezentând cota sa din pasivul succesoral.

Obligă pârâții T_____ F_________, C______ I___, să achite reclamantei suma de 424,20 lei, reprezentând cota lor din pasivul succesoral.

Menține celelalte dispoziții ale instanței.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06 martie 2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C.A. N.C.

A.C./ C.N.

EX.11/21.03.2014.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025