ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 78

Ședința publică din 18.02.2015

PREȘEDINTE: Rujița R____

JUDECĂTOR: F_____ Ș___

JUDECĂTOR: G_______ O___________

GREFIER:A____ M______ T_________

S-a luat în examinare recursul declarat de petentul B________ A____ L____ A________ împotriva Încheierii nr. 29/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații B_____ V_______, C______ B_______ E____ și B________ Ș_____ A____, având ca obiect completare/lămurire dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata B_____ V_______ av. Ș_____ U________, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul pârâtei depune la dosar împuternicirea avocațială și concluzii scrise. De asemenea, arată că este de acord să se judece cauza pe vechiul Cod de procedură civilă și că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin Încheierea nr. 29/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A___ în dos. nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă cererea formulată de petentul – intimat B________ A____ L____ A________ în contradictoriu cu apelanta B_____ V_______ și intimații C______ B_______ E____( B____) și Birtolon Ș_____ A____, având ca obiect lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 320/24.09.2012 a Tribunalului A___ pronunțată în dosarul nr. xxxxx/55/2010.

În consecință, a fost lămurit dispozitivul deciziei civile în sensul că obligația de plată a cheltuielilor de judecată (10.023 lei în primă instanță și 1.837 lei în apel) stabilită în sarcina intimaților – pârâți este solidară.

Pentru a dispune astfel asupra cererii de lămurire a dispozitivului înregistrată la 06.11.2014, instanța a avut în vedere că prin decizia civilă nr. 320/24.09.2014 pronunțată de Tribunalul A___ în dosarul nr. xxxxx/55/2010 a fost admis apelul declarat de apelanta B_____ V_______ în contradictoriu cu intimații B________ A____ L____ A________, C______ B_______ E____ și Birtolon Ș_____ A____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/14.12.2011 a Judecătoriei A___ (dosar nr. xxxxx/55/2010); a schimbat în tot sentința civilă, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta B_____ V_______ în contradictoriu cu pârâții B________ A____ L____ A________, C______ B_______ E____ și Birtolon Ș_____ A____; a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile înscrise în CF nr. xxxxxx A___, nr. xxxxxx A___ și nr. xxxxxx A___ și să evacueze terenurile respective; a obligat intimații – pârâți să plătească apelantei – reclamante sumele de 10.023 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și 1.837 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această soluție, referitor la cheltuielile de judecată acordate, instanța de apel a reținut că intimații B________ A____ L____ A________, C______ B_______ E____ și Birtolon Ș_____ Aure au căzut în pretențiuni, astfel că, în baza art. 274 din Codul de procedură civilă, a înlăturat obligația stabilită de prima instanță în sarcina reclamantei B_____ V_______ de plată a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată și a obligat intimații – pârâți să plătească apelantei – reclamante sumele de 10.023 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și 1.837 lei cheltuieli de judecată în apel.

Prin prezenta cerere, petentul B________ A____ L____ A________ a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 320/24.09.2012 a Tribunalului A___ (dosar nr. xxxxx/55/2010) cu privire la natura obligației de plată a cheltuielilor de judecată reținută de instanță în sarcina intimaților.

În motivare, a arătat că pârâții intimați au fost obligați prin decizia invocată la plata cheltuielilor de judecată către apelantă și, deși dosarul se află în continuare în stare de judecată în recurs în fața Curții de Apel Timișoara, B_____ V_______ a demarat executarea silită pentru recuperarea cheltuielilor de judecată, îndreptându-se pentru suma reprezentând aceste cheltuieli doar împotriva petentului.

A mai arătat că, față de dispozitivul hotărârii în care se prevede strict obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată fără altă specificare, raportat la dispozițiile art. 455 C__ care dau posibilitatea instanței să dispună cum va fi distribuită plata cheltuielilor de judecată între coparticipanții la procesul civil, coroborat cu art. 1445 CC care prevăd că solidaritatea nu se prezumă și art. 1423 CC care prevăd ca divizibilitatea se prezumă, a formulat o contestație la executare în cadrul căreia a arătat că în mod nelegal s-a realizat executarea silită doar împotriva petentului B________ A____ L____ A________ pentru întreaga sumă, deși o datorează alături de ceilalți pârâți intimați. Prin sentința civilă nr. 3392/15.07.2014, Judecătoria A___ a respins contestația astfel formulată.

A invocat prevederile art. 455 Cod procedură civilă, arătând ca instanța poate să-i oblige pe cei căzuți în pretenții să plătească în mod egal, proporțional sau solidar cheltuielile de judecată, iar din acest text de lege coroborat cu cel conținut de art. 1445 NCC rezultă că această obligație trebuie să fie stabilită fie de părți, fie de lege, așa încât față de faptul că în hotărârea judecătorească în speță nu s-a stabilit solidaritatea părților în plata cheltuielilor de judecată, instanța nu poate să prezume că aceasta a fost intenția instanței. Câtă vreme instanța nu a impus vreo modalitate de plată a cheltuielilor de judecată în cadrul hotărârii ce constituie titlu executoriu, iar solidaritatea nu se prezumă, sunt aplicabile dispozițiile art.1423 privind prezumția de divizibilitate, și nu cele ale art. 1349 privind răspunderea delictuală, cu atât mai mult cu cât instanța care a soluționat contestația nu justifică motivul pentru care apreciază că în absența unei dispoziții legale clare se impune interpretarea textelor de lege în speță în favoarea creditorului.

Analizând cererea, tribunalul a reținut, în primul rând, că în motivarea cererii se invocă în mod greșit prevederile art. 455 din Noul Cod de procedură civilă (NCPC) referitor la cheltuielile de judecată, în condițiile în care prezenta cerere privește o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată într-un proces început la data de 10.08.2010, deci sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865 (C__); or, potrivit art. 25 alin. 1 NCPC, „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”.

De asemenea, pentru același motiv al declanșării litigiului la 10.08.2010, nu sunt incidente în cauză dispozițiile noului Cod civil – Legea nr. 287/2009 intrate în vigoare la 01.10.2011, ci cele ale vechiului Cod civil, conform principiului constituțional al neretroactivității legii civile (art. 15 alin. 2 din Constituția României rep.) și a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 2 din noul Cod civil.

O prevedere similară celei invocate de petent – art. 455 NCPC – conține și vechiul Cod de procedură civilă, și anume în cuprinsul art. 277, potrivit căruia „Dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau în solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei”.

Or, pârâții – intimați se află într-un raport de solidaritate pasivă, având același interes în cauză față de partea adversă.

Obligația de plată a cheltuielilor de judecată are drept cauză răspunderea civilă delictuală (sub aspectul culpei procesuale). În doctrina și jurisprudența dezvoltate în urma aplicării normelor vechiului Cod civil s-a stabilit că, în cazul răspunderii civile delictuale, debitorii se află într-un raport de solidaritate pasivă față de creditor. Această concluzie are la bază prevederile art. 1003 Cod civil (1864), conform căruia, atunci când delictul este imputat mai multor persoane, acestea răspund solidar față pentru despăgubire.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală – o formă particulară a răspunderii civile delictuale a părții care,prin conduita ei ilicită, a determinat efectuarea unor cheltuieli în cadrul unei proceduri judiciare. Prevederile art. 277 C__ (1865) instituie o singură derogare de la regula solidarității aplicabile în materie delictuală, potrivit dispozițiilor art. 1003 Cod civil (1864), și anume în cazul în care interesul procesual al părților căzute în pretențiuni este diferit sau participarea lor la proces are la bază raporturi juridice distincte.

Astfel, în materia cheltuielilor de judecată legiuitorul a optat pentru o răspundere diferențiată ca întindere, în raport de două criterii alternative: interesul fiecăruia dintre coparticipanți și, respectiv, felul raportului dintre aceștia, criterii în funcție de care răspunderea părților ce au pierdut procesul este una proporțională (divizibilă) sau solidară.

Un caz clasic de coparticipare divizibilă este cea întemeiată pe coproprietate.

În schimb, atunci când între părțile ce pierd procesul există raporturi obligaționale de solidaritate (derivate din calitate de coautori a unei fapte ilicite etc.) sau de indivizibilitate (debitorii unei obligații de întreținere convenționale), iar cererea dedusă judecății este admisă, obligația pârâților de plată a cheltuielilor de judecată a părții adverse este una solidară.

În cazul de față, pârâții – intimați au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile în litigiu și să evacueze aceste imobile, ceea ce presupune încetarea de către aceștia (posesori – neproprietari) a faptei ilicite de ocupare a terenurilor reclamantei (proprietar – neposesor).

Or, din moment ce conduita intimaților – pârâți este una nelegală, fiind obligați la încetarea uneia și aceleași fapte, apare evident că orice obligație de reparare a prejudiciului (în prezenta situație, prin eliberarea terenurilor) este una solidară, căci derivă din culpa delictuală comună. În consecință, și obligația de plată a cheltuielilor de judecată este tot una solidară, având în vedere caracterul accesoriu al acestei ultime solicitări și principiul accesorium sequitur principale (accesoriul urmează soarta cererii principale).

Pentru aceste considerente, în baza art. 281¹ C__, tribunalul a dispus conform celor mai sus-arătate.

Împotriva încheierii a declarat recurs în termen petentul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

În motivare a invocat că prin încheierea pronunțată, instanța a adăugat la dispozitivul deciziei a cărei lămurire s-a cerut, măsură inadmisibilă față de menționatele prevederi legale, de disp. art. 277 Cod de procedură civilă de la 1865 și de cererea apelantei.

Astfel, arată recurentul, domnia sa a solicitat, față de dispozitivul hotărârii și de disp. art. 455 C. pr. civ., art. 1423, 1445 C. civ., lămurirea hotărârii în sensul prezumării divizibilității și nu completarea acesteia.

A învederat că referirea la solidaritate putea fi făcută de instanță doar la momentul pronunțării deciziei, ulterior aceasta neputând fi lămurită decât în sensul divizibilității obligației și nu cum s-a dispus prin încheierea recurată, în sensul acordării unui plus petit.

A invocat, cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, că în speță, dispozitivul deciziei nr. 320/24.09.2014 este mai mult decât clar, executarea silită fiind pe deplin posibilă.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 304¹ C. pr. civ., față de disp. art. 299 și urm. C. pr. civ. și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:

În prealabil, se impune a fi constatat că dispozițiile noilor coduri (civil și, respectiv, de procedură civilă) la care face referire recurentul nu sunt incidente în cauză, cum în mod corect a reținut prima instanță care a avut în vedere atât data începerii litigiului în care a fost pronunțată hotărârea a cărei lămurire se cere (10.08.2010), cât și dispozițiile art. 25 NCPC și, respectiv, art. 6 alin. 1, 2 NCC.

În continuare, instanța reține că, potrivit art. 281¹ alin. 1 Cod de procedură civilă de la 1865, „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii …, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul” acesteia.

Corespunde realității că, în cauză, petentul a solicitat lămurirea deciziei civile nr. 320/24.09.2012 a Tribunalului A___ arătând că apreciază că obligația de plată a cheltuielilor de judecată este divizibilă însă, soluționând cererea de lămurire, instanța nu este ținută de pretențiile petentului ci, în respectarea principiului legalității, are aptitudinea de a aprecia dacă aceste pretenții sunt sau nu în concordanță cu dispozițiile legale și să dispună în consecință fără ca, dispunând în alt sens decât cel urmărit de petent, să se pronunțe plus petit ori să procedeze la completarea dispozitivului și nu la lămurirea acestuia, cum nefondat susține recurentul.

Reținând că toți pârâții din cererea soluționată prin decizia al cărui dispozitiv se cere lămurit au fost obligați să respecte în integralitate dreptul de proprietate al reclamantei prin lăsarea în proprietate și posesie și evacuarea terenurilor în litigiu fără a se face vreo distincție sub aspectul suprafeței de teren ocupată de fiecare dintre pârâți ori a culpei acestora, în mod legal a făcut tribunalul aplicarea disp. art. 1003 Cod de procedură civilă de la 1864 lămurind dispozitivul în sensul reținerii caracterului solidar al obligației de plată.

Neîntemeiate ca motive de modificare a încheierii sunt și susținerile recurentului potrivit cărora doar la data pronunțării (și nu ulterior) instanța putea indica natura obligației de plată a cheltuielilor de judecată pornind de la natura răspunderii părților, câtă vreme disp. art. 281¹ alin. 1 C. pr. civ. reglementează o cale procesuală de urmat ulterior pronunțării hotărârii și redactării dispozitivului, iar raportarea la normele de drept material este impusă de necesitatea legalei soluționări a cererii de lămurire.

În fine, instanța reține că petentul însuși a solicitat lămurirea dispozitivului invocând că, acesta nefiind clar din perspectiva aplicării disp. art. 277 Cod de procedură civilă de la 1865, modalitatea în care se efectuează executarea silită pornită de creditoarea obligației de plată este de natură a-l prejudicia patrimonial.

În consecință, susținerile din recurs potrivit cărora nu se impunea lămurirea dispozitivului sunt neîntemeiate și contrazic demersul judiciar inițiat de petentul însuși, fiind nerelevant din această perspectivă că încheierea recurată nu a fost pronunțată în acord cu pretențiile sale, respectiv în sensul stabilirii caracterului divizibil al obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 304, 304¹ C. pr. civ., instanța va respinge recursul declarat de petentul B________ A____ L____ A________ împotriva Încheierii nr. 29/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de petentul B________ A____ L____ A________ împotriva Încheierii nr. 29/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 18.02.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O___________

GREFIER,

A____ M______ T_________

Red. FȘ/ 20.02.2015

Teh. AMT/2 ex./02.03.2015

Instanța de apel: Tribunalul A___ – jud. M_____ A________, T______ B__