Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Completare/lămurire dispozitiv
Număr hotarâre:
3704/2015 din 29 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXX13

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3704

Ședința publică din 29.06.2015

Președinte: M____ C________ F______

Grefier: M______ D___

S-a luat în examinare cererea formulată de C___ Județeană de Asigurări de Sănătate A___ în contradictoriu cu Dr. M____ G_______ E_____ titulara Cabinetul individual C__ „Dr.M____ G_______” __________________, P______ R____ și P_____ V_______, având ca obiect „completare hotărâre”.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța reține cauza spre soluționare.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea de completare a sentinței civile nr. 1763/06.04.2015 formulată de pârâta C___ de Asigurări de Sănătate A___ s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert, și ca atare completarea Sentinței civile nr. 1763/06.04.2015 sub aspectul obligării reclamantei la plata sumei de 1750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta apreciază că sunt întrunite condițiile imperative stabilite de legiuitor pentru acordarea cheltuielilor de judecată și anume reclamanta se află în culpă procesuală, s-a făcut dovada achitării acestora, cheltuielile de judecată reprezentând onorariu expert au fost solicitate în cursul judecării pe fond a cauzei.

În drept se invocă dispozițiile art. dispozițiile art. 281^2 Cod pr. civilă.

În probațiune se depun înscrisuri: Sentința civilă nr.1763/06.04.2015, Note de ședință nr.2441/04.03.2014 și nr. 9571/27.06.2014, adresele nr.1334/06.02.2014 și nr.xxxxx/23.01.2015 însoțite de copiile chitanțelor nr.xxxxxxx/1/03.02.2014 și xxxxxxx/1/23.01.2015 prin care s-a achitat onorariu expert în sumă totală de 1.750 lei.

Prin sentința civilă nr.1763 pronunțată de Judecătoria A___ în ședința publică din data de 06.04.2015 în dosar nr. XXXXXXXXXX13 , s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale a reclamantei Dr. M____ G_______ E_____, titulară a C.M.I. Dr. M____ G_______, a lipsei dovezii privind parcurgerea procedurii prealabile prevăzută

de art. 15 din Anexa 42 din Ordinul M.S.P./C.N.A.S. nr. XXXXXXXXXXXXX.excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Dr. P_____ V_______ și a pârâtei __________________ și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P______ R____, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru pretențiile reprezentând câștigul nerealizat pentru intervalul 01.11.xxxxxxxxxxxxx11 și s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată, precizată și completată de către reclamanta Dr. M____ G_______ E_____, titulară a C.M.I. Dr. M____ G_______ în contradictoriu cu pârâtele Dr. P_____ V_______ și __________________ și în consecință au fost obligate în solidar pârâtele la plata sumei de 1587,11 lei către reclamantă , reprezentând chiria pentru spațiul situat în Șeitin, ___________________ – înscris în CF xxxxxxx Șeitin.s-a respins cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâta C___ Județeană de Asigurări de Sănătate –cu sediul în A___ _______________________ - și cu pârâtele Dr. P_____ V_______ și __________________ – având ca obiect obligarea pârâtelor în solidar , către reclamantă, la despăgubiri periodice în cuantum de 5649,24 lei aferente perioadei 05.09.xxxxxxxxxxxxx11și în cuantum de 5649,24 lei aferente perioadei 05.10.xxxxxxxxxxxxx11 și obligarea la despăgubiri periodice în cuantum de 1121,06 lei lunar, începând din luna noiembrie 2013 și până la împlinirea vârstei de 75 de ani, s-a respins acțiunea față de pârâtul P______ R____, s-a respins petitul cu privire la pretențiile în sumă de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâții Dr. D____ G_______ domiciliat în A___, _____________________. 16, jud. A___, Dr. G____ Steluța domiciliată în A___, __________________________. 40, județul A___ și Dr. P_____ I___, domiciliat ___________________________ județul A___ și s-a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 2000 lei către pârâtul P______ R____, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorar de avocat.

Pârâta C___ Județeană de Asigurări de Sănătate A___ a formulat cerere de completare hotărâre respectiv completarea Sentinței civile nr.1763/06.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosar nr. XXXXXXXXXX13, cu motivarea că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe care le-a solicitat.

Pronunțându-se asupra acestei cereri instanța constată că a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate de C___ Județeană de Asigurări de Sănătate A___ care sunt în cuantum de 1750 lei reprezentând cuantumul plătit cu titlu de parte din onorar expert, aferent Raportului de expertiză contabilă efectuat de expertul contabil D_____ N______, conform chitanțelor nr. xxxxxxx/1/03.02.2014 în sumă de 500 lei și chitanța nr. xxxxxxx/1 din data de 23.01.2015 în sumă de 1250 lei.

În cauză sunt incidente în cauză prevederile art. 25 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora procesele in curs de judecata, precum si executarile silite incepute sub legea veche rămân supuse acelei leg, astfel că în cauză sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă, de la 1865 cu modificările ulterioare.

Conform prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865. „ Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”

Întrucât reclamanta este partea căzută în pretențiuni , în temeiul prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865, va obliga reclamanta la plata sumei de 1750 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta C___ Județeană de Asigurări de Sănătate A___, iar în temeiul prevederilor art.281 indice 1 Cod procedură civilă, va dispune completarea Sentinței civile nr.1763/06.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosar nr. XXXXXXXXXX13, și va dispune obligarea reclamantei la plata sumei de 1750 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta C___ Județeană de Asigurări de Sănătate A___.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de C___ Județeană de Asigurări de Sănătate A___, cu sediul în A___ _______________________, județul A___ în contradictoriu cu - Dr. M____ G_______ E_____ titulara Cabinetul Individual C__ „Dr.M____ G_______” cu sediul în loc. Șeitin ___________________ jud. A___, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avoct „ M____ A________ din A___ Calea Radnei ________________ etaj II ________________ , __________________ cu sediul în Nădlac, ______________________. 60, județul A___, Dr. D____ G_______ cu domiciliul în A___ ______________________. 16, jud. A___, Dr. G____ Steluța domiciliată în A___, __________________________. 40, județul A___, Dr. P_____ I___, domiciliat ___________________________ județul A___, P______ R____ domiciliat în Șeitin, ____________________. 2, județul A___ și Dr. P_____ V_______ domiciliată în Nădlac, _____________________. 60, județul A___ și în consecință.

Completează sentința civilă nr. 1763/06.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosar nr.XXXXXXXXXX13, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către C___ Județeană de Asigurări de Sănătate A___ în sensul că „ Obligă reclamanta Dr. M____ G_______ E_____, titulară a C.M.I. Dr. M____ G_______ la plata sumei de 1750 lei către C___ Județeană de Asigurări de Sănătate A___, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorar expert.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.06.2015.

Președinte Grefier

M____ C________ F______ D___ M______

Red. MCF. / Tehnored.DM./13.07.2015/ 10 ex./8 ex. ________________________________>

5 comunicări:

- reclamanta - Dr. M____ G_______ E_____ titulara Cabinetul Individual C__ „Dr.M____ G_______”

- pârâți: - C___ Județeană de Asigurări de Sănătate A___,cu sediul în A___ _______________________, județul A___

- __________________ cu sediul în Nădlac, ______________________. 60, județul A___.

- Dr. D____ G_______ cu domiciliul în A___ ______________________. 16, jud. A___

- Dr. G____ Steluța domiciliată în A___, __________________________. 40, județul A___

- Dr. P_____ I___, domiciliat ___________________________ județul A___

- P______ R____ domiciliat în Șeitin, ____________________. 2, județul A___

- Dr. P_____ Veronicadomiciliată în Nădlac, _____________________. 60, județul A___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025