Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 43/R/CA/2015

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D____ B_____

Judecător A_____ T__

Judecător A____ C______ C______

Grefier G____ M_____

Pe rol fiind pronunțarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurenta _______________ P___ LICHIDATOR JUDICIAR CI RUKAJ I____, recurent _______________ în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, împotriva sentinței civile nr. 1519 /05.02.2013 , pronunțată de Judecătoria Oradea , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 09.02.2015 când partea a pus concluzii în recurs , consemnate în încheierea din aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru azi.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele:

P___ sentința civilă nr. 1519 /05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea instanța de fond a respins ca nefondată excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale invocată de petentă.

A respins ca nefondată excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocată de petentă.

A respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta ___________________. cu sediul în localitatea Uileacu de Criș, nr.50, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, ____________________. 2, județ Bihor ca nefondată.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

P___ procesului verbal de constatare și sancționare contravențională ___________ A/2006 nr.xxxxx din 14 aprilie 2010, petenta ___________________. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2% din suma totală a achizițiilor/livrărilor intracomunitare, în baza art. 219^1 alin.(2) din OG 92/2003 pentru că nu a depus pentru anul fiscal 2007, trimestrele II, III, IV, declarațiile recapitulative privind achizițiile și livrările intracomunitare (declarația 390).

Instanța a constatat că plângerea contravențională a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de lege, având în vedere data la care petenta a luat cunoștință de procesul verbal de contravenție, moment necontestat de către intimată, respectiv 09.03.2011.(f 9-10).

În ceea ce privește excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, raportat la momentul săvârșirii faptei, 2007, și momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție (14.04.2010), instanța a respins această excepție, motivată de faptul că în cauză sunt incidente prevederile prevederile art. 13 alin (2) din OG 2/2001, referitoare la fapta continuă, pentru care termenul de 6 luni, prev. de alin. (1), curge de la data constatării faptei, iar nu de la data săvârșirii faptei. Contravenția este continua în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp. Or, în speță, obligația depunerii declarațiilor fiscale persistă până la îndeplinirea obligației de a face de către cel obligat prin lege, respectiv până la depunerea efectivă a acestor documente.

În ceea ce privește, anularea procesului verbal pe motivul prescripției executării sancțiunii, potrivit art.14 din OG 2/2001, instanța a respins și această excepție, întrucât acestea sunt aspecte care țin de executarea procesului verbal, iar nu de anularea lui ca nelegal.

În ceea ce privește nerespectarea prevederilor art.19, referitor la confirmarea celor consemnate în procesul verbal de către un martor, instanța a apreciat că această neregularitate nu este de natură a conduce la anularea procesului-verbal de contravenție, fiind vorba de o nulitate relativă, și consideră ca nu se încalcă prezumția de nevinovăție, contravenientul având posibilitatea deplina de a-si exercita dreptul la aparare. În acest sens a opinat și Curtea Constituțională, prin Decizia 353 din 24 aprilie 2012.

Instanța a avut în vedere și DECIZIA Nr. XXII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație șiJustiție, potrivit căreia situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la confirmarea celor consemnate de către un martor, pentru cazul în care contravenientul lipsește, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Or, atâta timp cât contravenientul a avut posibilitatea de a formula plângere contravențională, și de a-și formula toate apărările de care a înțeles să se folosească, instanța a apreciat că în speță nu se impune anularea procesului-verbal nici sub acest aspect.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate.

Fapta reținută în sarcina petentei constituie contravenție potrivit prevederilor art. art. 219^1 alin. 1 din OG 92/2003 privind Codul de pr.fiscală. “Contravenții în cazul declarațiilor recapitulative

(1) Constituie contravenție nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau depunerea de astfel de declarații cu sume incorecte ori incomplete.” , iar potrivit alin.(2), “fapta prevăzută la alin. (1) se sancționează cu amendă de 2% din suma totală a achizițiilor/ livrărilor intracomunitare de bunuri nedeclarate sau, după caz, din diferențele nedeclarate rezultate ca urmare a declarațiilor incorecte ori incomplete.”

Analizând temeinicia procesului verbal contestat, instanța a constatat că starea de fapt descrisă în acesta corespunde realității.

Acest aspect rezultă din înscrisurile depuse la dosar, precum procesul-verbal de inspecție fiscală (f 35) , situația achizițiilor intracomunitare (f 37-39), decizia de impunere privind obligațiile fiscale (f 42), care nefiind atacată potrivit procedurii contenciosului administrativ se impune ca titlu executoriu, precum și celelalte înscrisuri privind măsurile stabilite și raporturile de inspectie ale organelor de inspecție fiscală(f 43 -52), de asemenea neatacate în contencios administrativ.

Față de apărarea petentei, care invocă paragrafe din rezoluția procurorului dată în dosar nr.989/P/2011, instanța a avut în vedere și acest înscris, cu precizarea că acesta nefiind o hotărâre judecătorească, nu s-a impus cu autoritate de lucru judecat, însă poate fi avut în vedere ca înscris probatoriu. Astfel, se reține, în chiar paragrafele indicate de către petentă, că au fost înregistrate vânzări de mărfuri către petentă. Cu atât mai mult cu cât aceste înregistrări vizează părți minore din întreaga activitate comercială desfășurată de petentă “la negru”, cu atât mai mult se impune împiedicarea acesteia de la sustragerea față de obligația de achitare a impozitelor și a celorlalte obligații fiscale către statul român, măcar pentru operațiunile comerciale înregistrate în vederea acoperirii activității ilicite. Faptul că nu s-a reținut în sarcina administratorilor petentei săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, pe considerentul competenței teritoriale a organelor de urmărire penală, mărfurile fiind livrate ca punct final și valorificate “la negru” în Ungaria, nu este de natură a înlătura obligația petentei de a îndeplini obligațiile fiscale față de statul român, pentru operațiunile înregistrate, chiar și numai intermediar, în România.

Declarațiile și deconturile depuse în probațiune de către petentă cu acont 0, sunt doar de natură a proba faptul că aceste operațiuni comerciale nu au fost înregsitrate în contabilitate, tocmai în vederea sustragerii de la plata contribuțiilor fiscale, însă achizițiile/livrările au putut fi constatate de către intimată cu ocazia verificărilor încrucișate, ca metodă de control prev. de OG 92/2003.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că procesul-verbal este temeinic, astfel încât nu s-a impus anularea lui nici sub acest aspect.

Cât privește sancțiunea aplicată, conform art. 21 alin. 3 din O.G.2/2001 este necesar ca aceasta să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei și să se țină seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită. În speță, instanța a constatat că sancțiunea aplicată, respectiv amenda contravențională în cuantum de 2% din valoarea sumei totale a achizițiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri nedeclarate sau, după caz, din diferențele nedeclarate rezultate ca urmare a declarațiilor incorecte ori incomplete, este o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al faptei petentei.

P___ urmare, instanța a respins ca nefondată plângerea contravențională.

Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs _______________ solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______/2006 nr.xxxxxxx/14.04.2010.

În motivarea căii de atac se arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea legii și printr-o interpretare eronată a întregii probațiuni administrată în cauză.

P___ întreg probatoriul administrat în această cauză, recurenta a demonstrat că nu a realizat nici o achiziție sau livrare intracomunitară în anul 2007 - anul constituirii firmei, dar nici ulterior. Firma B_______ SRL a fost folosită ca o „firmă paravan" de alte persoane, care nu au nici o legătură cu administratorul recurentei, respectiv un cetățean maghiar pe nume Bagda S_____, care „a folosit ___________________. pentru a efectua tranzacții comerciale cu diferite mărfuri din spațiul intracomunitar, furnizorii de mărfuri fiind societăți din Belgia și Ungaria" - a se vedea în acest sens Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 03 decembrie 2012, din dosar 989/P/2011.

Recurenta a susținut în mod constant că de la înființare până în prezent nu a desfășurat nici un fel de activitate, datorită crizei care a intervenit la scurt timp după constituirea firmei. De altfel, administratorul firmei, o femeie singură ce are o fetiță grav bolnavă (insuficientă vascularizare a creierului) s-a mutat în Italia la scurt timp după înființarea firmei în încercarea de a găsi de lucru, în condițiile în care fiica acesteia a necesitat și necesită internări frecvente în spitale din Italia - a se vedea actele medicale depuse la dosar și traducerea acestora din limba italiană în limba română.

Actele contabile aferente anului 2007 sunt depuse la dosarul cauzei și din acestea rezultă că firma nu avut activitate în anul respectiv.

Pentru a lămuri situația contradictorie dintre cele susținute de către DGFP și cele cunoscute de către administratorul recurentei, administratorul a întreprins mai multe acțiuni, respectiv: a formulat o cerere adresată I.P.J.-Bihor, o cerere adresată D.G.F.P.-Bihor, dar și o plângere penală - toate documentele se găsesc la dosarul cauzei.

Totodată, în dosarul de insolvență ce se judecă la Tribunalul Bihor sub nr. de dosar xxxxx/111/2010, prin întâmpinarea depusă de către societate s-au contestat sumele pe care DGFP - Bihor susține că recurenta le-ar datora Statului Român, ca urmare a achizițiilor/livrărilor intracomunitare aferente aceleiași perioade, adică trimestrele II, III și IV ale anului 2007.

De asemenea, chiar DGFP - Bihor a formulat o plângere penală împotriva administratorului ___________________., cele două dosare penale fiind conexate.

P___ Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din dosar nr. 989/P/2011 s-a constatat că firma B_______ SRL a fost folosită de către un cetățean maghiar pe nume Bagda S_____, „pentru a se crea aparența unui circuit comercial licit", „în scopul eludării plății T.V.A.-ului datorat statului maghiar". În realitate, arată recurenta, bunurile nu au fost achiziționate de către firma B_______, ci „au fost achiziționarte din bani puși la dispoziția învinuitului Baiazsi L_____ de către Bagda- S_____ sau prin firme intermediare", bunurile nu au fost recepționate în România și, de asemenea, B_______ SRL nu a dispus niciodată de aceste bunuri.

Codul Fiscal definește livrarea de bunuri și achiziția de bunuri intracomunitare. Ambele noțiuni presupun proprietatea, condiție care lipsește în cazul B_______ cu privire la așa zisele achiziții/livrări intracomunitare efectuate în anul 2007.

Raportat la cele arătate mai sus și la actele depuse la dosar, recurenta apreciază că nu a realizat nici o achiziție sau livrare intracomunitară de bunuri. Alte persoane au realizat, în numele B_______, aceste operațiuni, fără însă ca administratorul firmei B_______ să cunoască aceste aspecte. Ori, având în vedere cele arătate în paragrafele anterioare, în mod evident, nu subzistă obligația administratorului B_______ de a depune o declarație fiscală referitoare la aspecte pe care acesta nici măcar nu le cunoștea.

În opinia recurentei, este absurdă pretenția de a se plăti o amendă pentru nedeclarare în scopul colectării de TVA, în condițiile în care Statul român nu a fost prejudiciat în nici un fel, singurul păgubit fiind Statul maghiar, pe teritoriul acestuia fiind presupunerea că ar fi avut loc achizițiile/livrările de bunuri intracomunitare. Rezoluția Parchetului concluzionează că „locul achizițiilor intracomuniatare nu a fost în nici un caz România`` și că „lipsește operațiunea comercială" de achiziție și respectiv de livrare de bunuri.

P___ plângerea contravențională s-a invocat și excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, în condițiile în care amenda a fost aplicată în anul 2010 pentru fapte din anul 2007.

Prima instanță a respins această excepție pe motiv că „în cauză sunt incidente prevederile art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la fapta continuă, pentru care termenul de 6 luni, prev. de alin. 1, curge de la data constatării faptei, iar nu de la data săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp".

Având în vedere că legea – art. 156 ind.4 C.fiscal - prevede un termen în care se depune această declarație, recurenta opinează că instanța de judecată a greșit stabilind că ar fi vorba de o contravenție continuă. Cu atât mai mult cu cât, așa-zisele achiziții sau livrări de bunuri intracomunitare ar fi avut loc doar până la finalul anului 2007, ulterior nemaiexistând nici o mențiune că ar fi avut loc alte asemenea operațiuni.

Instanța de fond nu a stabilit nici în ce luni au avut loc achizițiile/livrările de bunuri intracomunitare, nici în ce lună a anului 2007 ar fi fost obligată recurenta-reclamantă să depună declarația recapitulativă 390 sau câte asemenea declarații ar fi trebuit să depună subscrisa, ori în aceste condiții este greu de stabilit, dacă nu chiar imposibil, existența unei contravenții continue.

Firma a fost înregistrată ca plătitoare de TVA de la înființare, respectiv din data de 30.03.2007 - a se vedea în acest sens extrasul de pe site-ul anaf.ro. Având în vedere acest aspect, DGFP-Bihor putea să facă verificările pe care le-a efectuat în anul 2010, în anul 2008, în termenul de 6 luni de la data stipulată prin lege pentru depunerea declarației recapitulative 390.

Un alt motiv de recurs îl reprezintă neacordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că instanța de judecată a consemnat prin sentință: „la act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată", ori acest lucru nu corespunde adevărului. Cheltuielile de judecată au fost solicitate prin plângerea contravențională, solicitarea acordării acestora a fost reiterată oral cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, aspect consemnat chiar în sentință.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, Codul Fiscal și I Codul de procedură Fiscală, art. 299 și urm. Cod proc. civilă.

Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare nici nu și-a delegat reprezentant în instanță pentru a-și preciza poziția.

Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată, instanța reține următoarele:

P___ procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ____________ nr. xxxxxxx/14.04.2010, DG.F.P. - Bihor a sancționat recurenta cu amenda de 55.979 lei. pentru că „nu a depus Declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile intracomunitare de bunuri (Declarația 390 jaferentă trimestrelor II, III și IV din anul 2007`”.

Conform art. 156 ind. 4 din Codul Fiscal, astfel cum acesta era reglementat în anul 2010: „Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau art 153 ind. 1 trebuie să întocmească și să depună ia organele fiscale competente, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, o declarație recapitulativă" în care se menționează achizițiile/livrările intracomunitare de bunuri sau servicii, iar alin. (2) stipulează: „declarația recapitulativă se întocmește conform modelului stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru fiecare lună calendaristică în care ia naștere exigibilitatea taxei pentru astfel de operațiuni".

În considerarea dispozițiilor legale menționate, în mod judicios a stabilit prima instanță, că, indiferent de mențiunile din rezoluția Parchetului referitoare la locul unde s-au realizat achizițiile intracomunitare, obligația recurentei de a depune declarația recapitulativă subzistă, aceasta derivând ex lege. De asemenea, nici situația particulară a administratorului societății nu este în măsură să exonereze persoana juridică de la obligațiile legale, acesta putând fi avută în vedere, cel mult la aprecierea gradului de pericol social al contravenientului.

Referitor la excepția prescripției dreptului intimatei de a constata fapta și de aplica sancțiunea, tribunalul reține că aceasta este, de asemenea nefondată. Astfel, potrivit prevederilor art. 13 alin (2) din OG 2/2001, referitoare la fapta continuă, termenul de 6 luni, prevăzut de alin. (1), curge de la data constatării faptei, iar nu de la data săvârșirii faptei. În speță, nerespectarea de către recurentă a obligației depunerii declarațiilor fiscale exista la data intocmirii procesului verbal de contravenție și ea persistă până la îndeplinirea obligației de a face de către cel obligat prin lege, respectiv până la depunerea efectivă a acestor documente.

Cât privește neacordarea cheltuielilor de judecată, este evident, în interpretarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. că prima instanță a avut în vedere că acestea nu au fost solicitate de către partea care a câștigat procesul, în speță intimata, neavând nici o relevanță că au fost solicitate de către partea care a pierdut – recurenta.

Față de cele reținute, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind nici un motiv de casare ori modificare din cele prevăzute de art.304 C.pr.civ, instanța, în temeiul art.312 va respinge, ce neîntemeiat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta _______________ P___ LICHIDATOR JUDICIAR CI RUKAJ I____ cu sediul în Oradea , ______________________.16, ________________ în contradictoriu cu intimata DGRFP Cluj N_____ prin DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea , _________________________.2B ,jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 1519 /05.02.2013 , pronunțată de Judecătoria Oradea , pe care o menține în totalitate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 16 Februarie 2015

Președinte, D____ B_____	Judecător, A_____ T__	Judecător, A____ C______ C______
	Grefier, G____ M_____

Red.jud.fond. N______ M_____ L____ G______

Red.T.B. T__ A_____

Tehnoredactat T.A/G.M. 2 ex 16 /03/2015