Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
46/2013 din 15 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia nr. 46/2013

Ședința publică din 15 ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L_______ M_____

Judecător M______ S______

Judecător S_____ I____ T_______

Grefier M____ R______

Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenta petentă S.C. M______ S.A. și de recurenta intimată G____ Națională de Mediu - Comisariatul Județean Gorj împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2012 din 19 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, recurenta petentă fiind reprezentată de consilier juridic G______ S_____, iar recurenta intimată de consilier juridic N_____ C______.

Procedura de citare legal îndeplinită .

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință , după care, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursurilor.

Consilier juridic G______ S_____ a solicitat respingerea recursului declarat de intimată, admiterea recursului propriu, admiterea plângerii și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Consilier juridic N_____ C______ a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, respingerea plângerii și menținerea cuantumului amenzii aplicate prin procesul verbal. Cu privire la recursul declarat de către petentă a solicitat respingerea cestuia.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. xxxxx/2012 din 19 Septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea formulată de petiționara S.C. M______ S.A.împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxx/14.12.2012, în contradictoriu cu intimata G____ Națională de Mediu - Comisariatul Regional V_____ -Comisariatul Județean Gorj și a fost redusă amenda contravențională de la 25.000 lei la 17.500 lei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal contestat petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 25.000 lei în temeiul art.51 alin. 1, prf. A, lit. a din OUG 78/2000 si art. 16 lit. a din HG nr. 235/200, reținându-se în sarcina acesteia că la data de 05.12.2011, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Gorj au efectuat un control planificat la sediul petentei unde au constatat faptul că, unitatea petentă a abandonat deșeuri în locuri nepermise (deșeuri din ambalaje tip recipiente metalice,menajere), tot la acea data s-a mai constatat faptul ca pe sol se aflau pierderi de ulei uzat.

Din ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei, s-a reținut că plângerea este întemeiată în parte. Prin probele administrate intimata a făcut dovada acuzației reținută în sarcina petentei prin procesul verbal de contravenție contestat.

Din actele prezentate de intimată și planșele foto a rezultat că la data de 05.12. 2011 cu ocazia controlului efectuat de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Gorj s-a constatat că petenta a abandonat în locuri nepermise deșeuri din ambalaje tip recipiente metalice, menajere și s-a mai constatat faptul că pe sol se aflau pierderi de ulei uzat. Cele constatate constituie contravenții prevăzute și sancționate de OUG 78/2000 art. 51 , alin.1 prf. A, lit. a și HG 235/2007 art. 16 lit. a .

Nu au fost reținute susținerile petentei că a fost sancționată cu amendă în cuantum de xxxxx aplicată în baza unui act normativ abrogat anterior controlului efectuat de intimată întrucât OUG 78/2000 în baza căreia a fost aplicată sancțiunea conform art. 51 alin. 1 prgf. A lit.a a fost abrogată prin Legea nr.211/2011 publicată în M.O. din 25.11.2011 însă, în conformitate cu. art. 68 alin.3 „ dispozițiile referitoare la contravenții intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în MO” deci ulterior constatării și aplicării sancțiunii petentei de către intimată respectiv data de 14.12.2011 conform procesului verbal contestat, data controlului fiind 05.12.2011, iar data abrogării OUG 78/2000 privind contravențiile este 25.12.2011.

S-a mai reținut că susținerile petentei în sensul că la data controlului deșeurile erau gestionate corespunzător nu corespund cu realitatea, având în vedere mențiunile din procesul verbal și planșele foto depuse e intimată, de unde rezultă faptul că erau abandonate în locuri nepermise deșeuri de ambalaje iar pe sol se aflau pete de ulei. Se poate observa că petele de ulei scurse se aflau nu numai pe platforma betonată ci direct pe sol, fiind astfel contrazise susținerile petentei și ale martorilor ascultați la solicitarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, instanța a reținut că petenta a săvârșit contravențiile prevăzute de art.51 alin.1, prf. A, lit. a din OUG 78/2000 si art. 16 lit. a din HG nr. 235/2007, așa cum au fost descrise în procesul verbal de contravenție contestat, însă amenda aplicată este disproporționată ca sancțiune, având în vedere gradul de pericol social al faptei, raportat la împrejurările comiterii ei, respectiv la aspectul că petenta a remediat ulterior deficiențele constatate.

Împotriva sentinței a declarat recurs petenta S.C. M______ S.A. solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii plângerii astfel cum a fost formulată.

Prin motivele scrise de recurs s-a susținut că instanța de fond, în situația în care considera că s-au săvârșit fapte care sa atragă răspunderea contravenționala, putea sa înlocuiască sancțiunea amenzii cu avertisment.

Prin procesul-verbal de contravenție G____ de Mediu a reținut doua fapte contravenționale si anume pierderi de ulei uzat pe sol și abandonarea de deșeuri în locuri nepermise.

S-a susținut că în ceea ce privește prima fapta, în fața instanței s-a probat cu martorul audiat faptul ca nu a fost vorba despre pierderi de ulei uzat pe sol ci uleiul provenea de la un autovehicul la care se efectuau reparații, aspect evidențiat și de către martorul T________ D_____ cu ocazia audierii, dar și de planșele foto unde se poate observa ca existau pe sol câteva pete de ulei la suprafața solului, pete care nu erau de natura să provoace poluarea mediului, considerând astfel, că amenda aplicata a fost exagerata iar instanța de fond avea suficiente argumente pentru a înlocui amenda cu avertisment.

In ceea ce privește cea de-a doua faptă consideră de asemenea că nu se justifica aplicarea unei amenzi, în fapt nefiind vorba despre abandonarea de deșeuri în locuri nepermise, din declarația martorului B______ M_____ rezultând în mod indubitabil că starea de fapt la momentul controlului nu era cea descrisa în procesul-verbal de contravenție, deșeurile provenind dintr-o magazie la care se efectua o acțiune de curățenie, nicidecum nu erau abandonate.

S-a învederat instanței faptul ca prin controlul efectuat de către G____ de Mediu s-a verificat întreaga activitate a societății pentru a se constata daca sunt respectate normele de mediu.

Așa cum rezultă din raportul de inspecție, S.C. M______ S.A. își desfășoară activitatea având toate autorizațiile obținute respectiv autorizația integrată de mediu, autorizația de mediu atât pentru fabricarea elementelor din beton pentru construcții cât si pentru recuperarea materialelor reci dabile sortate, autorizația de gospodărire a apelor, autorizația privind emisiile de gaze cu efect de sera.

Deși controlul a fost amplu, nefiind găsite nereguli în desfășurarea activității societății, totuși s-au „identificat" doua „abateri" pentru care s-au aplicat amenzi în suma de 25.000 lei.

Ordonanța 2/2001 prevede la art. 21 alin. 3 ca sancțiunea trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținându-se seama de împrejurările in care a fost comisa fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului.

Consideră recurenta că toate elementele de mai sus trebuiau avute în vedere de agentul constatator si de către instanța de fond, elemente în funcție de care sa fie stabilită sancțiunea.

De asemenea agentul constatator trebuia să menționeze în procesul-verbal dacă faptele reținute in sarcina sa sunt de natura sa polueze mediul înconjurător, doar o astfel de urmare putând atrage aplicarea unei amenzi.

S-a susținut că faptul că au fost abateri minore rezultă și din raportul de inspecție unde se precizează ca deficientele constatate au fost remediate, chiar instanța de fond reținând că amenda aplicata este disproporționată având in vedere gradul de pericol social al faptei, raportat la împrejurările comiterii ei.

De asemenea, consideră că în contextul actualei situații economice, aplicarea unei astfel de amenzi pentru așa-zise fapte fără consecințe asupra mediului, este nejustificată.

În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 C.proc.civ., solicitând modificarea sentinței instanței de fond sensul admiterii plângerii așa cum a fost formulata, ținându-se seama și de teza subsidiara si anume aplicarea unui avertisment.

A fost declarat recurs și de către intimata G____ Națională de Mediu - Comisariatul Județean Gorj.

Prin motivele de recurs formulate recurenta intimată a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de către instanța de fond în sensul respingerii plângerii și menținerea cuantumului amenzii în totalitate, diminuarea cuantumului amenzii nefiind justificată în condițiile în care intimata petentă a mai fost sancționată de G____ de Mediu,aceasta având totodată posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii aplicate.

A considerat recurenta intimată că o primă și esențială trăsătură a contravenției o reprezintă atingerea adusă unor valori aparținând întregii comunități, iar asprimea sancțiunii aplicate nu este condiționată de producerea unor urmări grave, gradul de pericol social al faptei fiind stabilit chiar de către legiuitor prin stabilirea cuantumului amenzii.

Recursurile sunt fondate.

Examinând recursul pe baza probatoriului administrat, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C.pr. civ., tribunalul reține ca stare de fapt că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxx/14.12.2012 încheiat de intimata G____ Națională de Mediu - Comisariatul Regional V_____ - Comisariatul Județean Gorj petenta S.C. M______ S.A. a fost sancționată cu amendă în cuantum total de 25.000 lei din care amenda în suma de 15.000 lei a fost aplicată în temeiul art.51 alin. 1, prf. A, lit. a din OUG nr.78/2000 și amenda în sumă de 10.000 lei a fost aplicată în temeiul art. 16 lit. a din H.G. nr. 235/2007, reținându-se în sarcina acesteia că în urma controlului efectuat de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Gorj la data 05.12.2011 la sediul petentei s-a constatat faptul că petenta a abandonat în locuri nepermise deșeuri din ambalaje tip recipiente metalice, menajere și că pe sol se aflau pierderi de ulei uzat.

Se constată așadar că au fost aplicate petentei de către agentul constatator două sancțiuni cu amenda, pentru două fapte contravenționale distincte, sancțiuni însumând 25.000 lei, cu posibilitatea achitării în 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzută de dispoziția legală pentru faptele săvârșite, care este de 8.750 lei, așa cum s-a menționat în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Instanța de fond, apreciind asupra reindividualizarii sancțiunilor aplicate, a avut în vedere doar amenda rezultantă din însumarea sancțiunilor cu amenda aplicate, asupra căreia s-a pronunțat în sensul reducerii acesteia de la suma de 25.000 lei la suma de 17.500 lei.

Or, potrivit dispozițiilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 10 „alin. (1) Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție.

(2) Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei activități în folosul comunității.”

Întrucât instanța de fond nu a procedat la redozarea fiecărei sancțiuni cu amenda ce a fost aplicată pentru fiecare din cele două fapte contravenționale reținute în sarcina petentei, controlul judecătoresc asupra hotărârii nu poate fi exercitat, instanța de recurs fiind în imposibilitate de a aprecia asupra temeiniciei reindividualizării sancțiunii în raport de fiecare faptă contravențională.

Procedând în acest fel, instanța de fond nu a soluționat practic fondul cauzei, astfel încât în cauză sunt incidente prevederile din art. 312 alin. (3) teza a II-a C.pr.civ. care atrag casarea cu trimitere spre rejudecare. În această situație, instanța de recurs nu va mai analiza motivele de recurs invocate de către părți.

Cu ocazia rejudecării instanța va avea în vedere dispozițiile privitoare la modalitatea de aplicare a sancțiunilor contravenționale pentru fiecare faptă în parte precum și motivele de recurs invocate care nu au fost analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de recurenta petentă S.C. M______ S.A. și de recurenta intimată G____ Națională de Mediu - Comisariatul Județean Gorj împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2012 din 19 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L_______ M_____

Judecător,

M______ S______

Judecător,

S_____ I____ T_______

Grefier,

M____ R______

red. LM/thred.R.L.

2 ex./14 februarie 2013

jf. O_____ L.M.

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 549/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1702/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 701/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 5502/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 802/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1030/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 414/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 881/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 93/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 849/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 3198/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 114/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1298/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1329/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 940/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 282/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 280/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 3878/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 5529/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 681/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 287/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025