Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr. xxxxx
Ședința publică din data de 18.11.2015
Instanța constituită din :
Președinte: S____ S________
Grefier : M_____ P________
Pe rol judecarea cauzei civile formulata de creditoarea L____ I_______ BANK SA, în contradictoriu cu debitorul E_____ E_____ D_____ si terțul poprit A___ Y__, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost comunicate relațiile solicitate din partea Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, după care:
Instanța, potrivit art. 131 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă material si teritorial să soluționeze cauza, în baza art. 789 alin. 1 raportat la art. 650 alin. 1 C.proc.civ., în forma anterioară modificării din 10 aprilie 2015.
In raport de disp. art. 238 C.proc.civ, instanța apreciază că pricina ar putea fi soluționată ____________ în temeiul disp. 255 raportat la art. 258 C.proc.civ, încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului.
Instanța ia act că debitorul și terțul poprit, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare sau vreo altă apărare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, în baza art. 394 C proc civ, instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, creditoarea L____ I_______ BANK SA, în contradictoriu cu debitorul E_____ E_____ D_____ si terțul poprit A___ Y__, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea terțului poprit la indisponibilizarea și consemnarea în contul menționat de către executorul judecătoresc în adresa de înființare a popririi, în baza raporturilor de munca existente între ______________ E_____ E_____-D_____, a următoarelor sume de bani: suma care ar fi trebuit consemnată de către terțul poprit de la data comunicării adresei de înființare a popririi - 23.07.2015, până la data pronunțării hotărârii judecătorești în prezenta cauza, calculată în limita prevăzuta de art. 729 cod.proc.civ republicat, în vederea achitării creanței datorată creditoarei în baza contractului de credit menționat; obligarea terțului poprit ca, pe durata existenței unui raport de munca între acesta și debitor, să consemneze în favoarea L____ I_______ Bank S.A. 1/3 din venitul lunar net până la achitarea în integralitate a creanței datorate; suma de 6.627 lei, reprezentând cheltuielile efectuate de către SCPEJ D____, Cosoreanu și Asociații, în dosarul de executare silită nr. 330/2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 790 alin. 6 C.proc.civ., creditoarea a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor.
Creditoarea a mai solicitat să se dispună amendarea terțului poprit cu suma maximă prevăzuta de art. 790 alin. 9 C.pr.civ. republicat, precum și obligarea terțului poprit la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.
În motivare, creditoarea a arătat că între debitorul E_____ E_____-D_____ și L____ Bank S.A. (in prezent L____ I_______ Bank S.A.) s-a incheiat contractul de credit nr. 275 BU in data de 05.09.2005. Având in vedere faptul că debitorul E_____ E_____-D_____ nu și-a îndeplinit obligațiile asumate față de prin contractul anterior menționat, L____ I_______ Bank S.A. a solicitat SCPEJ D____, Cosoreanu si Asociații, începerea procedurilor de executare silită pentru recuperarea sumelor restante, prin cererea de executare nr. xxxxx/12.12.2013.
Susține că, urmare a cererii de executare formulata de L____ I_______ Bank SA și a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sector 3 la data de 18.02.2014, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a dispus înființarea popririi asupra a 1/3 din venitul lunar net pe care debitorul E_____ E_____-D_____ îl are sau îl va avea de încasat de la terțul poprit _______________ calitate de salariat (conform adresei ITM nr. P15281/xxxxx/MRM din data de 05.12.2014), până la acoperirea creanței în integralitate, precum și a cheltuielilor de executare. Adaugă că adresa de înființare a popririi emisă la data de 15.07.2015 în dosarul de executare nr. 330/2014 a fost comunicata terțului poprit ________________ scrisoare recomandată, în data de 23.07.2015, însă până în acest moment terțul poprit nu s-a conformat dispozițiilor legale privind înființarea popririi, nu a virat nicio sumă de bani în contul de consemnări menționat în adresa de înființare a popririi și nu a trimis nicio dovada executorului judecătoresc în acest sens.
De asemenea, deși debitorul E_____ E_____-D_____ a fost înștiințat asupra popririi prin adresa comunicată la data de 27.07.2015, acesta nu s-a liberat singur de obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, prin consemnarea, cu afectațiune specială, a întregii valori a creanței la creditoarei L____ I_______ Bank S.A, conform art. 783 C. proc. civ. republicat.
În concluzie, creditoarea a mai arătat că suma datorată de către debitorul E_____ E_____-D_____ în baza contractului de credit nr. 275 BU încheiat în data de 05.09.2005, este în cuantum de 57.565,73 lei, la care se vor adaugă dobânzile majorate aferente, plus cheltuielile de executare.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 729 și 781-792 C.pr.civ.
În dovedirea acțiunii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri (filele 7-25).
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform art. 27 din OUG nr. 80/2013.
În urma comunicării cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor însoțitoare, debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare sau vreo altă apărare.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 30.01.2014, s-a început procedura de executare silită împotriva debitorului în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 275 BU/05.09.2005 (f. 7-9), urmare a sesizării executorului judecătoresc (f. 12), sens în care s-a constituit dosarul de executare nr. 330/2014.
Prin încheierea din data de 18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București (f. 10-11), s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului în baza titlului executoriu mai sus menționat.
Din cuprinsul adresei de înființare a popririi din 15.07.2014 transmise terțului poprit la data de 23.07.2015 (f. 7), instanța reține că s-a înființat poprirea asupra venitului lunar net al debitorului, înregistrat de la terțului poprit, până la concurența sumei de 57.565,73 lei, reprezentând suma datorată de debitor creditoarei – 50.938,73 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare, în cuantum de 6627 lei.
În drept, față de momentul introducerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc – 30.01.2014, care determină legea aplicabilă cererii de validare a popririi, conform art. 622 alin. 2 C.proc.civ., instanța reține aplicabilitatea prevederilor art. 780-793 C.proc.civ. (în forma în vigoare la data de 30.01.2014; în continuare, C.proc.civ.).
Astfel, pentru analiza temeiniciei cererii, urmează a se verifica cerințele specifice acestei materii, respectiv: a) respectarea termenului de o lună prevăzut de art. 789 alin. 1 C.proc.civ. pentru introducerea cererii de validare a popririi; b) existența unei datorii a terțului poprit față de debitor, prezente sau viitoare, în temeiul unui raport juridic existent; c) refuzul terțului poprit de executare a plății față de creditor.
Cât privește prima cerință, instanța constată că, potrivit art. 789 alin. 1 C.proc.civ., în cazul în care terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi - inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă - creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Astfel, față de momentul transmiterii adresei de înființare a popririi, 23.07.2015, și data introducerii cererii de validare a popririi - 10.08.2015 - instanța constată că s-a respectat termenul prevăzut de lege în acest sens.
În ceea ce privește fondul validării popririi solicitate, instanța constată aplicabilitatea dispozițiilor art. 789 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cu care, dacă, din probele administrate, rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va pronunța o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
Din această perspectivă, în ceea ce privește raporturile dintre debitor și terțul poprit, din cuprinsul relațiilor transmise de către Inspecția Muncii (f. 53-54), instanța reține că debitorul figurează cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în cadrul societății terț poprit. Astfel, terțul poprit datorează lunar debitorului o sumă de bani, cu titlu de salariu. Prin urmare, atunci când terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi emisă de executor pentru recuperarea sumei datorate de debitor creditoarei, ar fi trebuit să efectueze, în termen de 5 zile, toate demersurile descrise de art. 786 C.pr.civ., în vederea executării sumei respective.
În speța de față, având în vedere susținerile creditoarei, necontestate de către debitor sau terț poprit, care nu au depus întâmpinare și nici nu au formulat alte apărări, neprezentându-se la termenul de judecată pentru care au fost legal citați, instanța reține că terțul poprit a rămas în pasivitate pe întreg parcursul termenului de o lună de la comunicarea adresei, prevăzut de art. 789 C.pr.civ., neefectuând nici una dintre operațiunile prevăzute de acest articol. Prin urmare, în baza art. 789 alin. 4 C.pr.civ., se impune validarea împotriva acesteia a popririi înființate prin adresa din 15.07.2014 de către SCPEJ D____, Cosoreanu și Asociații, atât cu privire la creanța de 50.938,73 lei, datorată de debitor în temeiul contractului de credit, cât și cu privire la suma de 6627 lei, reprezentând cheltuieli de executare, stabilite prin încheierea din 05.03.2014 (f. 25) emisă de SCPEJ D____, Cosoreanu și Asociații.
Pentru toate aceste motive, instanța, în temeiul art. 789 alin. 4 C.pr.civ., urmează a admite cererea de validare a popririi, și va valida poprirea înființată prin adresa din 15.07.2014 de SCPEJ D____, Cosoreanu si Asociații în dosarul de executare nr. 330/2014. În consecință, va obliga terțul poprit să plătească creditoarei sumele datorate debitoarei în prezent și pe viitor, în limita creanței de 50.938,73 lei, datorată de debitor în temeiul contractului de credit, la care se adaugă suma de 6627 lei, reprezentând cheltuieli de executare, stabilite prin încheierea din 05.03.2014 (f. 25) emisă de SCPEJ D____, Cosoreanu și Asociații.
Referitor la solicitarea de amendare a terțului poprit, instanța constată că, potrivit art. 789 alin. 9 C.proc.civ., „Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei”.
În speța de față, însă, instanța reține că nu sunt îndeplinite cerințele articolului citat, nefiind probată reaua-credință a terțului poprit sub aspectul refuzului de a-și îndeplini obligațiile. Sub acest aspect, se reține că reaua-credință a terțului poprit, în sensul textului de lege mai sus menționat, nu echivalează cu starea de pasivitate a acestuia. O interpretare contrară ar echivala cu aplicarea amenzii în mod automat, oricărui terț poprit, în ipoteza admiterii unei cereri de validare a popririi. Or, rațiunea textului legal vizează determinarea, pe baza unui probatoriu administrat, a relei-credințe a terțului poprit, care nu se prezumă și nu decurge în mod automat din lipsa oricărui răspuns al acestuia la adresa de înființare a popririi. Pe cale de consecință, având în vedere faptul că în speța de față sarcina probei relei credințe a terțului poprit îi revenea creditoarei, în susținerea acestei solicitări, iar aceasta nu a fost complinită, instanța urmează a respinge cererea de amendare a terțului poprit, ca neîntemeiată.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța reține că terțul poprit a căzut în pretenții, având o culpă procesuală, în sensul art. 453 alin. 1 C.proc.civ.. Pe cale de consecință, instanța va obliga terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 20 lei, cu titlu de taxă de timbru, ce a fost dovedită prin ordinul de plată nr. xxxxxxxxxx/05.08.2015 depus la dosarul cauzei (f. 1).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea L____ I_______ BANK SA, cu sediul în București, sector 2, ______________________-6, identificată prin CUI: xxxxxxx și nr. de înregistrare la Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu debitorul E_____ E_____ D_____, (CNP: xxxxxxxxxxxxx), domiciliat în București, sector 1, ______________________ si terțul poprit A___ Y__, cu sediul în Voluntari, ______________________. 1H, județ Ilfov, identificată prin CUI: xxxxxxxx.
Validează poprirea înființată.
Obligă terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de 57.565,73 lei, sumele datorate debitorului în prezent și pe viitor.
Respinge cererea de amendare a terțului poprit, formulată de creditoare, ca neîntemeiată.
Obligă terțul poprit la plata sumei de 20 lei către creditoare, cu titlu de taxă de timbru.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18,11.2015.
Președinte, Grefier,
S____ S________ M_____ P________