Cod ECLI ECLI:RO:JDTGJ:2016:019.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU J__
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 122/2016
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M______ P_______
Grefier E____ L______ P_____
Pe rol soluționarea acțiunii civile privind pe creditor S________ S___ PRIN REPREZENTANT LEGAL ___________________ și pe terț poprit _______________________ SRL, debitor S______ I__, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a înaintat în copie certificată dosarul de executare nr.XXXXXXXXXXXXX de B__ D______ D__ G______.
Nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.05.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei C______, creditoarea S________ S___ prin reprezentant legal ___________________ a formulat in temeiul dispozitiilor art.789 alin.1 Cod procedura civila cerere de validare a popririi in contradictoriu cu _______________________ SRL in calitate de tert poprit si S______ I__ in calitate de debitor.
În motivarea cererii, se arată că prin adresa comunicata în data de 4.05.2015 B__ D______ D__ G______ a dispus terțului poprit înfiintarea popririi asupra sumelor de bani pe care debitorul le datorează.
Poprirea a fost înființată iîn dosarul de executare nr.XXXXXXXXXXXXX în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr 48 din data de 30.04.2007.
Avand în vedere că tertul poprit nu a inteles sa se conformeze dispozitiile de infiintare a popririi pe veniturile debitorului S______ I__ pana la concurenta sumei de 4625,49 lei solicita admiterea prezentei cereri si pronuntarea unei hotarari de validare a popririi infiintate prin adresa B__ D______ D__ G______, obligand tertul poprit la plata catre creditor in limita creantei, a sumelor datorate debitorului.
Totodată a solicitat aplicarea dispozitiilor art.789 alin. 9 Cod procedura civila in sensul amendarii tertului poprit avand in vedere că acesta cu rea credinta a refuzat să își îndeplinescă obligațiile privind efectuarea popririi.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 alin. 1 si 9 C__.
În dovedire s-au depus înscrisuri, respectiv :contract de credit nr. 48 din 30.04.2015 in copie, incheierea nr.646 din 2.03.2015 pronuntata in dosar nr.XXXXXXXXXXXXX privind investirea cu formula executorie a titlului, incheierea de incuviintare executare silita din data de 10.03.2015, adresa emisa de ANAF din data de 20.04.2015, adresa de infiintare a popriri din data de 29.04.2015, proces verbal de inmanare a adresei de infiintare a popririi.
Terțul poprit a depus întampinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.
În motivare se arată că societatea nu are calitatea de debitor față de S______ I__. Susține în continuare că între părți a fost încheiat contractul individual de muncă temporara înregistrat sub nr.208 din 2.01.2014, relatiile contractuale desfășurându-se intre 3.01.xxxxxxxxxxxxx14, iar in data de 11.02.2014 perioada contractuala a fost prelungita pâna la data de 15.03.2014.
Prin decizia nr 5 din data de 15.03.2014 s-a decis incetarea contractului individual de munca.Menționează că la momentul comunicarii adresei de infiintare a popririi societatea nu datoreaza niciun fel de suma de bani față de S______ I__.
În drept, întampinarea este intemeiata pe disp. art. 790 Cod procedura civila.
În dovedire au fost depuse înscrisuri, respectiv contract individual de munca, act aditional la contractul de munca si decizia nr.5 din data de 15.03.2014.
La data de 18.09.2015 creditoarea a depus răspuns la întampinare.
Prin sentința civilă nr.xxxxx/2015, Judecătoria C______ a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Tg-J__ , dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 12.11.2015.
La solicitarea instanței, a fost înaintat în copie certificată dosarul de executare nr.XXXXXXXXXXXXX de B__ D______ D__ G______.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 48/30.04.2007 încheiat între BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA și debitorul S______ I__, s-a început executarea silită împotriva acestuia din urmă, la solicitarea creditoarei cesionare S________ S___, formându-se dosarul de executare nr. DDG 5721/381/10.03.2015 instrumentat de Biroul Executorului Judecătoresc D______ D__ G______.
În vederea recuperării creanței și a cheltuielilor de executare, prin adresa din 29.04.2015 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc D______ D__ G______ a fost înființată poprirea asupra veniturilor obținute de debitor de la terțului poprit _______________________ SRL, până la concurența sumei de 4625,49 lei.
Potrivit art. 781 alin.1 din Codul de procedură civilă sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.
De asemenea art.790 din Codul de procedura civilă prevede că daca terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Din coroborarea dispozițiile art.781 cu cele ale art.790 din Codul de procedură civilă, rezultă că pentru ca instanța să poată dispune validarea popririi este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții: terțul poprit să datoreze debitorului în prezent sau viitor, în baza unor raporturi juridice existente o sumă de bani, să fi fost înființată poprirea, iar terțul să nu-și execute obligațiile ce-i revin.
Astfel, creditoarei îi revenea obligația să dovedească faptul că debitorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă în conformitate cu dispozițiile art. 663 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă împotriva terțului poprit, nefiind suficientă existența unei creanțe a creditoarei față de debitor care să întrunească aceste condiții.
În caz de neexecutare a obligațiilor, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu. Rezultă că prin validarea popririi se naște un raport juridic nou, direct, între creditor și terțul poprit. Ori, pentru a se putea stabili un astfel de raport juridic obligațional, creditorul trebuie să dovedească, la momentul validării popririi, faptul că terțul poprit datorează anumite sume de bani debitorului.
Instanța reține că în cauză nu s-a dovedit că terțul poprit datorează debitorului vreo sumă de bani, terțul poprit neavând calitatea de debitor în raport cu debitorul urmărit, S______ I__.
Pentru a reține astfel, instanța are în vedere faptul că între debitor și terțul poprit s-a încheiat contractul individual de muncă nr.208/2.01.2014 pentru perioada 3.01.xxxxxxxxxxxxx14, perioadă prelungită prin actul adițional nr.1 până la data de 15.03.2014. Prin decizia nr.5/15.03.2014 s-a dispus încetarea contractului de muncă începând cu data de 16.03.2014, deci anterior emiterii adresei de înființare a popririi și analizării cererii de validare a popririi.
Cum din probele administrate rezultă că terțul poprit nu datorează sume de bani debitorului urmărit, văzând și disp. art. 790 alin.4 din Codul de procedura civilă, instanța va respinge cererea și va desființa poprirea înființată de Biroului Executorului Judecătoresc D______ D__ G______ în dosarul nr. DDG 5721/381/10.03.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorul S________ SRL inregistrata in Registrul Comertului sectiunea B sub nr. xxxxxx in Luxemburg, cu sediul social in Rue du Laboratoire, nr.9, L-1911 Luxemburg prin reprezentant legal ___________________, cu sediul in Bucuresti, __________________________.1, subsol, parter, __________, sector 4, inregistrata la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx în contradictoriu cu terțul poprit _______________________ SRL C__ xxxxxxxx, cu sediul in C______, _____________________, jud. D___ si debitorul S______ I__, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în com Ionesti, _____________________. 199, jud. Gorj, ca neîntemeiată.
Desființează poprirea înființată de Biroului Executorului Judecătoresc D______ D__ G______ în dosarul nr. DDG 5721/381/10.03.2015.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Târgu-J__.
Pronunțată în ședință publică din 13.01.2016.
|
Președinte, M______ P_______ |
|
|
Grefier, E____ L______ P_____ |
|
Red.M.P./teh. E.P
6 ex/ 14 Ianuarie 2016