ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR.108/A
Ședința publică din 4 februarie 2016
Președinte:S______ C_______ Ș______
Judecător:N_______ C____
Grefier:C______ S______
S-a luat în examinare apelul declarat de terțul poprit _____________________ A___, în contradictoriu cu creditoarea ____________________________ LTD, debitorul H____ G______ C______ și petentul B__ Soameș C_____ R_____, împotriva sentinței civile nr.6182 din 12.11.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei, avocat Mișcuța C_____ din Baroul A___, absenți fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentanta apelantei depune la dosar împuternicire avocațială și declară că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe cu consecința respingerii cererii de validare poprire și a desființării popririi înființată în dosarul de executare, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A___ la data de 22.12.2015 constată că prin sentința civilă nr. 6182 din 12.11.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX s-a admis cererea formulată de petentul B__ Soameș C_____ R_____, în contradictoriu cu creditoarea ____________________________ LTD, debitorul H____ G______ C______ și terțul poprit _____________________, având ca obiect validare poprire.
A fost validată poprirea înființată de executorul judecătoresc prin adresa din data de 24.07.2015 emisă în dosarul execuțional nr. 480/2013 al B__ Soameș C_____ R_____ și obligat terțul poprit să plătească creditoarei suma datorată debitoarei, până la concurența sumei de 2.464,57 lei, în limita de 1/3 din venitul lunar net.
A fost obligat terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 20 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 7430/13.06.2013 din dosarul nr. xxxxx/325/2013, instanța a încuviințat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de cerere - contract de emitere a unui card de credit nr. 43/07.02.2006.
Prin înscrisul emis de I.T.M. T____ executorul este înștiințat că debitorul este angajat cu contract individual de muncă la _____________________.
În dosarul de executare nr. 480/2013, prin adresa din 24.07.2015 emisă de B.E.J. Soameș C_____ R_____ și comunicată către _____________________ la data de 27.07.2015 s-a înființat poprirea asupra veniturilor salariale obținute de debitor de la această societate comercială.
Fiind sesizată cu o cerere de validare a popririi, instanța este ținută să verifice raporturile juridice dintre părți și să confirme prin validare sau să desființeze poprirea înființată de executorul bancar.
În drept, art. 789 alin. 1 C.p.civ. prevede că „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”, iar alin.4 prescrie „Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.”
Văzând starea de fapt și prevederile legale de mai sus instanța a reținut că cererea de validare a popririi este întemeiată. Astfel, raportul de muncă dintre terțul poprit și debitor este reținut din înscrisul de la dosar. Din moment ce, la data formulării cererii de validare, debitorul este urmărit silit pentru suma de 2.464,57 lei, iar debitorul este creditorul terțului poprit pentru sumele datorate cu titlu de salariu, instanța a admis cererea de validare a popririi înființată de executorul judecătoresc prin adresa din data de 24.07.2015 emisă în dosarul execuțional nr. 480/2013 și a obligat terțul poprit să plătească creditoarei suma datorată debitorului, până la concurența sumei de 2.464,57 lei, în limita de 1/3 din venitul lunar net.
În baza art.453 Cod procedură civilă instanța a obligat terțul poprit la plata către petent a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel terțul poprit _____________________ A___ solicitând, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe cu consecința respingerii cererii de validare poprire și a desființării popririi înființată prin adresa B__ Soameș C_____ din data de 24.07.2015 în dosarul de executare 480/2013, până la concurența sumei de 2,464,57 lei.
În motivare arată că, conform înscrisului intitulat „Raport per salariat" din programul Revisal, rezultă fără putință de tăgada ca debitorul H____ G______ C______ a fost angajatul societății în baza contractului individual de muncă nr. 378/16.02.2015 pe perioada 17.02.xxxxxxxxxxxxxxx15. Astfel, nici la data emiterii adresei de înființare a popririi din dosarul execuțional 480/2013 respectiv 24.07.2015 și nici la data comunicării cu societatea, 27.07.2015, numitul H____ G______ C______ (debitor în dosarul execuțional) nu mai era salariatul societății, între societate și H____ G______ C______ nemaiexistând niciun raport juridic. Or, una dintre condițiile validării popririi este ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului, astfel încât între debitor și terțul poprit trebuie să existe raporturi juridice actuale.
În aceste condiții, apelanta arată că nu putea și nu poate avea calitatea de terț poprit și contrar susținerilor petentului B__ Soameș C_____ R_____, la două zile de la primirea adresei de înființare a popririi, deci la data de 29.07.2015 i-a trimis un înscris semnat de directorul societății - M_____ D______, prin care i-a adus la cunoștință faptul că H____ G______ C______ nu mai este salariatul societății din data de 13.07.2015.
Precizează că acesta este de altfel și motivul pentru care nu s-au prezentat în prima instanță, convinși fiind de buna credința a B__ Soameș C_____ R_____ și de faptul că acesta are toate informațiile necesare cu privire la raporturile dintre societate și H____ G______ C______.
În drept apelanta invocă dispozițiile art.790 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimatul B__ Soameș C_____ R_____ a arătat ca potrivit art. 659 alin. 2 Cod procedură civilă, terțul poprit era obligat să răspundă de îndată, în scris, la adresa de poprire. Prin respectiva adresă angajatorul a fost informat că, în lipsa unui răspuns, după 5 zile se va solicita instanței validarea de poprire. Precizează ca a mai trimis o adresă de înființare a popririi și în data de 24.06.2015, adresă care însă a rămas fără răspuns. A mai retrimis o nouă adresa în data de 24.07.2015, tocmai în ideea de a oferi terțului poprit ocazia de a le trimite un răspuns motivat, fie el și negativ, referitor la înființarea popririi. Cu toate acestea, terțul poprit nu a răspuns de îndată, astfel încât după 20 de zile a solicitat validarea, deoarece perioada de introducere a cererii de validare a popririi este de doar 30 de zile.
Precizează că a primit răspunsul terțului poprit abia în data de 11.09.2015, după ce a solicitat Judecătoriei validarea popririi cu privire la sumele datorate debitorului H____ G______ C______. Subliniază faptul că la dosar au fost depuse doar adresa de răspuns, extrasul Revisal și decizia de încetare a contractului de muncă, fără să existe o dovadă ca aceste acte le-au fost comunicate în data de 29.07.2015 (nu există confirmare de primire nici prin poștă și nici prin fax). Este neverosimilă susținerea terțului poprit că le-a comunicat actele în 29.07.2015, deoarece decizia de încetare a CIM a fost emisă în 10.09.2015.
De asemenea, arată că, din extrasul Revisal rezultă că activitatea debitorului în cadrul societății a încetat în data de 12.07.2015, însă decizia de încetare a contractului de muncă este emisă cu data de 10.09.2015 (cu o zi înainte de a li se comunica răspunsul la adresa de înființare a popririi). Conform art. 76 din Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu, printre alte mențiuni, și durata preavizului, urmând ca după expirarea termenul de preaviz să înceteze și contractul individual de muncă, ori în cazul de față este evidentă neconcordanța între data încetării C.I.M. (13.07.2015) și data emiterii Deciziei de concediere (10.09.2015). Art.77 din Codul Muncii prevede că „Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului", iar în acest caz, intimatul consideră că nu se putea comunica în data de 10.07.2015 o decizie emisă în 10.09.2015.
Având în vedere art. 784 Cod procedură civilă republicat, precum și actele depuse la dosar de către terțul poprit, intimatul solicită validarea popririi pentru perioada iulie 2015 (data comunicării celei de-a doua adrese) - septembrie 2015 (data de la care decizia de concediere își produce efectele față de salariat).
Prin întâmpinare intimata ____________________________ Limited prin mandatar Asset Portfolio Servicing Romania SRL a solicitat a admiterea apelului formulat în cauză, cu consecința desființării sentinței de fond.
În motivare arată că, terțul poprit a fost înștiințat de către executorul judecătoresc și a primit prima adresă de poprire la data de 24.06.2015 or acesta nu a înțeles să achite obligațiile legale în termen de 5 zile astfel cum prevăd dispozițiile art.787 Cod procedură civilă.
Precizează că motivul pentru care nu a renunțat la cererea de validare de poprire a fost acela că terțul poprit era obligat să le achite parte din suma de bani datorată debitoarei pentru perioada 26.06-17.07.2015, lucru pe care nu 1-a respectat nici până în prezent. Având însă în vedere faptul că la acest moment între debitoare și terțul poprit nu mai există relații contractuale, intimata solicită să se i-a act de faptul că achiesează la cererea apelantei.
În drept, invocă dispozițiile art. 454 Cod procedură civilă.
Intimatul H____ G______ C______ nu a depus întâmpinare la dosar.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art.466-482 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este fondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Analizând înscrisurile depuse de apelantă în susținerea prezentei căi de atac, tribunalul va observa că din înscrisul intitulat „Raport per salariat” înregistrat în programul „Revisal” rezultă că debitorul H____ G______ C______ a fost angajatul apelantei în perioada 17.02.xxxxxxxxxxxxx15, conform contractului de muncă nr.378/2015.
Așadar, la data emiterii adresei de înființare a popririi – 24.07.2015, precum și la data comunicării acesteia către terțul poprit (27.07.2015), numitul H____ G______ C______ nu mai era angajatul apelantei, raporturile de muncă încetând la 12.07.2015.
Potrivit art.789 al.4 Cod procedură civilă, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Din norma legală menționată anterior, rezultă că una din condițiile validării popririi este ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului, adică între debitor și terțul poprit să existe raporturi juridice în desfășurare.
Or, în prezenta cauză, rezultă cu claritate că la data emiterii adresei de înființare a popririi (24.07.2015) între apelantă și debitor încetaseră raporturile contractuale de muncă, fapt confirmat și de creditor, care prin întâmpinarea depusă în apel (f.36) a arătat că achiesează la cererea apelantei.
Față de cele expuse anterior, în baza art.480 al.2 raportat la art.789 al.4 Cod procedură civilă, tribunalul va admite admite apelul declarat de terțul poprit _____________________ împotriva sentinței civile nr.6182 din 12.11.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect validare poprire.
Va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea formulată de petentul B__ Soameș C_____ R_____ și va dispune desființarea popririi înființată prin adresa din data de 24.07.2015 emisă în dosarul execuțional nr.480/2013.
Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de terțul poprit _____________________ A___, în contradictoriu cu creditoarea ____________________________ LTD, debitorul H____ G______ C______ și petentul B__ Soameș C_____ R_____, împotriva sentinței civile nr.6182 din 12.11.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect validare poprire.
Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea formulată de petentul B__ Soameș C_____ R_____ și dispune desființarea popririi înființată prin adresa din data de 24.07.2015 emisă în dosarul execuțional nr.480/2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
S______ C_______ Ș______ N_______ C____ C______ S______
Red.NC
Thred._____________
Prima instanță: Judecătoria A___, jud.H____ Ș_____
Ex.6/4 _______________
Se comunică cu:
1.Apelanta: _____________________, cu sediul în A___, _____________________-4, jud. A___
2.Intimatul:B__ Soameș C_____ R_____ - Timișoara, __________________________, nr. 15A, parter, camera 1, județul T____
3.Intimata: ____________________________ LTD, cu sediul procesual la împuternicitul Asset Portofolio Servicing România SRL, cu sediul în București, ____________________. 9, _______________
4.Intimatul: H____ G______ C______ - A___, ___________________________, ____________, _________________