Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria TÂRGU-CĂRBUNEŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
2978/2015 din 14 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Cod operator 3924

R O M Â N I A


JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEȘTI

TG-CĂRBUNEȘTI


Sentința civilă Nr. 2978/2015

Ședința publică de la 14 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N_______ M______ P______

Grefier M______ Z_____


Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta RNP ROMSILVA Direcția S______ Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Ticleanu C. C_________, având ca obiect reziliere contract și pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul Ticleanu C. C_________, personal, lipsă fiind reprezentantul reclamantei.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la verificarea competenței în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă și potrivit dispozițiilor art. 94 și 107 Cod procedură civilă, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Pârâtul este de acord cu înscrisurile depuse la dosar, de către reclamant și precizează că nu solicită probe în apărare.

Instanța încuviințează pentru reclamantă, proba cu înscrisurile depuse la dosar și ia act că pârâtul nu solicită probe în apărare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Pârâtul solicită respingerea acțiunii, întrucât, a plătit serviciile de pază și a încheiat un nou contract pentru 2015.

INSTANȚA


Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu J__, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta RNP ROMSILVA Direcția S______ Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Ticleanu C. C_________ a solicitat rezilierea contractului de prestări servicii silvice nr. 2406/24.08.2006, obligarea pârâtului Ticleanu C. C_________, la plata sumei de 287,82 lei (220 lei reprezintă contravaloarea serviciilor silvice efectuate de unitatea reclamantă și 67,82 lei penalități contractuale), obligarea pârâtului la plata contravalorii serviciilor de pază efectuate de reclamantă până la data preluării efective a suprafeței de pădure din paza acesteia - sume actualizate la data plății; reclamanta a solicitat ca, în caz de refuz al plății debitului sau de insolvență a pârâtului, instanța să dispună potrivit clauzelor contractuale din contract ca debitul să fie recuperat din valorificarea masei lemnoase proprietatea pârâtului rezultată din posibilitatea anuală de exploatare condițiile normelor tehnice cu obligația pârâtului de a permite accesul la masa lemnoasă. A solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că RNP Romsilva-Direcția S______ Gorj, prin OS Peșteana a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii silvice nr. 2406/24.08.2006, prin care reclamanta se obliga să presteze contracost serviciile silvice în scopul aplicării regimului silvic pe suprafața de teren cu vegetație forestieră, proprietate a pârâtului. Unitatea reclamantă a arătat că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în contractul de prestări servicii silvice menționat mai sus, însă pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor efectuate potrivit facturilor anexate la prezenta.

Totodată, reclamanta a invocat dispozițiile art. 16 și 17 din Legea 46/2008, arătând că nu poate lăsa pădurea fără asigurarea serviciilor silvice dacă pârâtul nu se prezintă să o preia sau să o predea unei alte structuri silvice, însă nici nu poate presta servicii silvice gratuite întrucât conform art.2 din H.G. 229/2009 unitatea „funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară" iar prestarea de servicii gratuite ar conduce la un mare deficit economic cu finalitatea unei eventuale insolvabilități. În temeiul acestor textele de lege s-a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor silvice efectuate de către Direcția S______ Gorj până la data preluării efective a suprafeței de teren cu vegetație forestieră din paza acesteia și predarea ei către o altă structură silvică, în condițiile dispuse de lege.

În drept, acțiunea a fost întemeiată prevederile art.6, alin. 6) din Noul cod civil și art.969, 971,1020,1021 și 1069 din Codul civil aplicabil la data încheierii contractelor.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contract de prestări servicii silvice, CI ________, nr. xxxxxx, titlu de proprietate nr. 419/12.04.2006, act de control, proces verbal de predare-primire temporară/definitivă a cantonului silvic nr. xxxxxxx.08.2006, facturile nr. xxxxx/31.12.2014, nr. xxxxx/31.07.2014 și nr. xxxxx/31.07.2014.

Cererea a fost timbrată cu 23 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă la termenul de judecată din data de 08.09.2015 , pârâtul a depus chitanța nr. xxxxx/30.04.2015 și adresa nr. 1634/19.05.2015 emisă de Ocolul Silvic Peșteana .

Prin sentința civilă nr. 5465/28.09.2015 pronunțată de Judecătoria Tg. J__ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale , invocată din oficiu de către instanță, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Tg.-Cărbunești, județul Gorj.

A reținut instanța că regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 Cod procedură civilă, potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În speță, Judecătoria Tg. J__ a fost învestită cu o acțiune având capăt de cerere principal reziliere contract, deci o acțiune personală, care își are temeiul în reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractul încheiat între părți și în lipsa unei dispoziții legale exprese care să stabilească altfel, cererile personale sunt soluționate de instanța de la domiciliul pârâtului.

Art. 113 alin. 3 C. proc. civ. prevede și o competență alternativă în favoarea locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Față de dispozițiile art. 107 C. proc. civ. și reținând că în speță este aplicabilă regula de drept comun în materia competenței teritoriale, văzând și dispozițiile art. 129 și următoarele C.pr.civ., întrucât domiciliul pârâtului este în orașul Țicleni, aflat în raza de competență teritorială a Judecătoriei Târgu Cărbunești, instanța a admis excepția invocată din oficiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Tg. Cărbunești la data de 23.09.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii silvice nr. 2406/24.08.2006 prin care RNP Romsilva- Direcția S______ Tg-J__, prin Ocolul Silvic Peșteana s-a obligat să presteze, în beneficiul pârâtului, toate serviciile silvice ca activități cu caracter tehnic ce se execută în scopul aplicării regimului silvic și a altor reglementări specifice, în vigoare, pentru suprafața de 1,10 ha, valoarea serviciilor de pază fiind de 50 Ron/ha/an.

În contractul părților s-a prevăzut ca termen de plată pentru activitățile executate de prestator, data de 15 a lunii următoare celei în care s-au executat prestațiile sau în antură, prin material lemnos, urmând ca regularizarea plăților să se facă la sfârșitul anului ,iar pentru nerespectarea prevederilor privind plata serviciilor s-au prevăzut penalități de întârziere de la data scadentă a facturii neplătite.

La data de 31.12.2014 a fost emisă factura fiscală ________ nr. xxxxx pentru suma de 55 lei , iar la data de 31.07.2014 a fost emisă factura ________ nr.xxxxx pentru suma de 1650 lei , reprezentând contravaloarea serviciilor de pază cu TVA , pentru perioada 2011-2014 sumă ce a fost achitată de pârât la data de 30.04.2015 conform chitanței nr. xxxxxxxx.

Tot la data de 31.07.2014 a fost emisă factura nr. xxxxx pentru suma de 67,82 lei reprezentând penalități de întârziere.

Având în vedere că înscrisurile depuse de pârât atestă achitarea contravalorii serviciilor de pază, instanța, văzând și dispozițiile art.969 și următoarele din Codul civil de la 1864, reține că pârâtul și-a executat, ulterior formulării cererii de chemare în judecată, obligațiile derivând din contractul încheiat între părți, cererea reclamantei de obligare a acestuia la plata serviciilor silvice în valoare de 220 lei urmând a fi respinsă ca rămasă fără obiect de obiect.

Instanța reține ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, cererea reclamantei de acordare a penalităților în cuantum de 67,82 lei, având în vedere că în convenția părților s-a stabilit că acestea se calculează de la data scadenței facturii neplătite, iar în cauză penalitățile au fost calculate pentru o perioadă anterioară emiterii facturii fiscale nr. xxxxx/31.07.2014, factura privind penalitățile fiind emisă la aceeași dată.

Întrucât pârâtul și-a îndeplinit obligațiile derivând din contractul încheiat între părți,urmează a fi respins ca neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect rezilierea contractului nr. 2406/2006.

În baza art.451-453 și următoarele Cod procedură civilă, pârâtul având culpă procesuală doar în ceea ce privește efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise și fiind de drept în întârziere, urmează a fi obligat, să plătească reclamantei suma de 20 lei cu acest titlu.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge acțiunea formulată de reclamanta RNP ROMSILVA Direcția S______ Gorj, cu sediul în Tg-J__, ________________________ P_______, numărul 3, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Ticleanu C. C_________, domiciliat în Țicleni, _________________________________, județul Gorj, având ca obiect reziliere contract și pretenții.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Tg. Cărbunești.

Pronunțată în ședință publică azi 14.10.2015.

Președinte,

N_______ M______ P______

Grefier,

M______ Z_____

Red. tehn NMP

4ex/ 12 Noiembrie 2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025