Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul HUNEDOARA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1277/2015 din 28 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1277/A/2015 DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

Ședința publică din data de 28 septembrie 2015

PREȘEDINTE:D___ C_____-judecător

IFTIMUȘ A____ C______-președinte secție

B___ A______ E____-grefier



Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către apelantul H________ G_______ împotriva sentinței civile nr. 262/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți deși au fost legal citate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 262/2015 a Judecătoriei D___, s-a admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

S-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul H________ G_______, în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al județului Hunedoara, împotriva procesului verbal ________ nr.xxxxxx/7.07.2014.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxx/7.07.2014 petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1260 lei pentru săvârșirea a trei contravenții prevăzute și sancționate de OUG nr.195/xxxxx.

Conform dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o … în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii”.

Potrivit, art. 248 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe înainte de a intra în fondul dezbaterilor, asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 31 alin.1 din OG 2/2001 – „ Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia” – termen imperativ ce nu a fost respectat de către petent. Iar potrivit art. 185 (2) Cod procedură civilă – „(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Sancțiunea decăderii se află într-o legătură indisolubilă cu termenele de procedură. Rațiunea și importanța decăderii este legată tocmai de necesitatea instituirii unor termene imperative de natură a disciplina întreaga activitate judiciară. Cu toate acestea, prin efectele sale decăderea se răsfrânge în mod direct asupra drepturilor procedurale care nu au fost exercitate în termenele legale. Astfel, decăderea este menită să garanteze celeritatea procedurilor judiciare și să contribuie la apărarea intereselor legitime ale părților.

În acest sens s-a conturat și jurisprudența CEDO, conform căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că ea nu-și propune să garanteze drepturi teoretice și iluzorii, ci drepturi concrete și efective. În acest sens, Curtea a reamintit (cauza V_____ I______ împotriva României, cauza Tejedor Garcia împotriva Spaniei, cauza Stone Court Shipping Company împotriva Spaniei) că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări.

Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare.

În speță, procesul verbal contestat a fost comunicat petentului cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar ulterior prin afișare la locuința acestuia, la data de 6.08.2014 (fila 21 din dosar). De altfel,m petentul a mai atacat procesul verbal cu plângere și în cadrul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei D___, acvirat la prezentul dosar, dosar ce a fost anulat în procedura de regularizare.

Potrivit art. 181 Cod. Proc.civ “(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: 2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol – „Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează”.

În cauza de față, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de 6.08.2014, termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 se împlinea la sfârșitul zilei de 24.08.2014. Prin urmare, ultima zi de formulare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție era data de 24.08.2014.

Raportat la data introducerii plângerii, respectiv 7.10.2014 instanța a constatat că plângerea contravenientului a fost formulată cu depășirea termenului.

În ceea ce privește susținerea petentului că nu ar fi incidentă excepția tardivității față de faptul că el a introdus plângerea inițială în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX la Judecătoria D___, iar prezenta plângere trebuia înregistrată tot în acel dosar, instanța a reținut că apărarea nu este fondată, devreme ce dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei D___ era deja soluționat la data formulării prezentei plângeri, potrivit încheierii civile nr.4283/CC/25.09.2014, care era deja comunicată petentului.

Având în vedere toate aceste motive, ca instanță a admis excepția tardivității formulării plângerii și s-a respins ca fiind tardiv formulată plângerea petentului.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen petentul H________ G_______, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii plângerii.

În motivarea apelului s-a arătat că, sentința civilă sus-menționată este nelegală motivat de faptul că apelantul-petent a formulat în termen plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.xxxxxx din data de 07.07.2014 încheiat de IPJ Hunedoara, iar pe rolul instanței s-a creat dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Mai arată că dintr-o eroare care nu aparține petentului cel de-al doilea exemplar al plângerii contravenționale trimis de petent nu a ajuns la dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX ci s-a creat un nou dosar, respectiv dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

În drept invocă disp.art.466-482 Cod de procedură civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, față de criticile aduse prin motivele de apel se rețin următoarele:

Apelul este nefondat.

Instanța de fond prin sentința civilă nr.262/2015 a admis excepția tardivității și a respins plângerea contravențională formulată de petent ca tardiv formulată.

Susținerile apelantului în sensul că a formulat în termen plângere împotriva aceluiași proces-verbal de contravenție sunt nefondate.

Astfel, dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei D___ a avut ca obiect plângerea petentului împotriva aceluiași proces-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx/7.07.2014 dar la data înregistrării plângerii ce face obiectul prezentului dosar (7.10.2014) era soluționat deja dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX prin încheierea civilă nr. 4286/CC/2014 din 25.09.2014. Și această încheiere a fost atacată de către petent cu cerere de reexaminare, respinsă de instanță prin încheierea civilă nr. 5632/CC/2014.

Toate aspectele invocate de către apelant au fost analizate de instanță cu ocazia soluționării fondului, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin.3 din OG nr. 2/2001modificat, apelul petentului se va respinge ca nefondat.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul introdus de către apelantul H________ G_______, împotriva sentinței civile nr. 262/2015 pronunțată de Judecătoria D___, județul Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 28.09.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D___ C_____ IFTIMUȘ A____-C______

GREFIER,

B___ A______-E____





Red.IAC/dact.DL/4ex

23.10.2015( judec.fond Ș_____ D____-M______)




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025