Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
26/2014 din 09 ianuarie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX Pl. OUG 195/2002


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI JUDETUL SUCEAVA

Sentința civilă nr. 26

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: U_______ M______

GREFIER: C________ C_______

Pe rol, judecarea plângerii formulată potrivit OUG 195/2002 de petentul R___ I___ A________ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 05.09.2013 de agent constatator N_____ G______ din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc petentul și reprezentantul intimatului.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, în conformitate cu art. 1591 alin. 4 din Legea nr. 202/2010 s-a procedat la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, ocazie cu care s-a constatat că există temeiurile de drept dar instanța sesizată nu este competentă, invocând astfel excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rădăuți, având în vedere că presupusa faptă a fost constatată pe raza localității Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava aflată în raza de competență a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

J U D E CĂ T O R I A

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2013, sub numărul de dosar XXXXXXXXXXXXX, petentul R___ I___ A________ a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 05.09.2013 de agent constatator N_____ G______ din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc .

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă contravențională și i s-a reținut permisul de conducere pentru faptul că ar fi fost implicat într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale și nu s-a prezentat la poliție pentru a anunța accidentul.

A precizat petentul că, în realitate, la data de 18 august 2013, în timp ce a oprit autoturismul pe care îl conducea la calea ferată din Câmpulung Moldovenesc spre Vatra Dornei, având autovehiculul plin de persoane, a simțit că a fost lovit din spate. După ce a trecut de calea ferată a oprit autoturismul pentru a verifica ce s-a întâmplat. A constatat că a fost lovit de autoturismul condus de numitul Gascu P____, împreună cu care a verificat și constatat că niciunul dintre autovehicule nu prezintă avarii astfel că și-au continuat deplasarea. Ulterior, agentul constatator i-a întocmit procesul verbal de contravenție.

Petentul și-a întemeiat cererea în drept pe dispozițiile OUG 195/2002 și OG 2/2001.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 05.09.2013 (fila 5)și copia cărții de identitate ( fila 7) .

Intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava a formulat întâmpinare, prin care, reiterând temeiurile de fapt și de drept care au dus la sancționarea petentului, a solicitat respingerea acțiunii formulate de către petent și menținerea pe cale de consecință a valabilității procesului – verbal de constatare a contravenției contestat și a măsurii complementare.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C. procedură civilă.

În temeiul art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va soluționa, cu prioritate față de fondul cauzei, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rădăuți, întrucât în caz de admitere a acestei excepții, cercetarea în fond a pricinii ar fi de prisos.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

De asemenea, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită contravenția.

Aceste dispoziții au caracter de normă imperativă de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga prin voința lor, competența teritorială fiind exclusivă în materie contravențională, după cum rezultă din interpretarea art. 32 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 126 și art. 130 din Codul de procedură civilă.

În raport de textele legale mai sus arătate, instanța constată faptul că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției CP nr. xxxxxxx încheiat la data de 05.09.2013 de agent constatator N_____ G______ din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc, petentul R___ I___ A________ a fost sancționat cu amendă în valoare de 400 lei și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 zile pentru o presupusă abatere la regimul circulației pe drumurile publice.

Astfel, instanța reține că prezumtiva contravenție a fost constatată pe raza localității Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava aflată în raza de competență a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, fapt ce atrage competența de soluționare a plângerii contravenționale a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 09.06.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, Judecătoria Rădăuți nefiind competentă să judece prezenta cauză.

Față de aceste considerente, în temeiul art.132 din Codul de procedură civilă și a art.32 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rădăuți, și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Rădăuți.

Declină competența de soluționare a plângerii formulată potrivit OUG 195/2002 de petentul R___ I___ A________ cu domiciliu procesual ales la Cabinet av. "O_____ A________" situat în mun. Rădăuți, Piața Unirii, nr. 70, ______________________ xxxxxx, J____ SUCEAVA în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava cu sediul în mun. Suceava, _______________. 9, Cod postal xxxxxx, J____ SUCEAVA, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 05.09.2013 de agent constatator N_____ G______ din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc, în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică la data de 9 ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

U_______ M______ C________ C_______



Red.UM/170.2.2014

Tehnored.UM/17. 01.2014/Ex. 2

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025