Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
4229/2015 din 09 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 4229

Ședința publică din 09 septembrie 2015

Președinte : R___ A______

Grefier : L_______ M_____


S-a luat în examinare plângerea formulată de către petenta ____________ împotriva procesului verbal ___________ nr. xxxxxxxx/16.03.2015, formulată în contradictoriu cu intimatul ISCTR- Regiunea nr. 5.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Constatând că nu au mai fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, pe baza actelor de la dosar, trece la soluționarea ei.

I N S T A N Ț A


Constată că prin plângerea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 07.04.2015, petenta ____________ în contradictoriu cu intimatul ISCTR- Regiunea nr. 5 a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxx/16.03.2015, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În motivare, petenta a arătat că, prin procesul verbal de contravenție contestat a fost sancționată pentru că în data de 16.03.2015 ora 17:52 pe DN7 km 533 localitatea V___________, județ A___ ansamblul de vehicule format din cap tractor XXXXXXXXX și semiremorca cu număr de înmatriculare OL-42-GS a fost controlat și s-a constatat nerespectarea obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile admise/autorizate ale acestora.

Fapta a fost calificată contravenție conform art. 4 pct. 61 și sancționată conform art. 7 alin. 1, 2 lit. A cu amendă în cuantum de 6000 lei sau în termen de 48 ore 2000 lei.

A arătat că sancțiunea a fost aplicată în baza unui articol de lege care nu există așa cum a fost înscris în procesul verbal atacat.

A invocat excepția nulității absolute a procesului verbal, iar pe fond a considerat ca netemeinic și nelegal procesul verbal de constatare a contravenției în raport de dispozițiile art. 19 alin. 1 si 3 din OG 2/2001 referitoare la încheierea procesului verbal în absența unui martor și respectiv art. 16 din OG. 2/2001 referitoare la existența faptei.

În drept a invocat dispozițiile art. 16 alin 1 ,art. l9, art. 31 din OG 2/2001, iar în probațiune a depus procesul verbal atacat, talon vehicul, certificat informații producător.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că, în fapt, cu ocazia controlului efectuat în trafic rutier în data de 16.03.2015, ora 17:33 în localitatea V___________, pe DN 7, km 533, județ Hunedoara a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/OL-42-GS deținut și utilizat de societatea petentă în baza copiei conforme a licenței de transport nr. xxxxxxx, conducător auto T____ M_____ N___, efectuând transport rutier contra cost de marfă în trafic internațional conform CMR nr.xxxxxxxx/13.03.2015, constatându-se faptul că operatorul de transport rutier nu și-a respectat obligația de a asigura echiparea autovehiculului cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestuia.

A menționat că vehiculul trebuia sa fie dotat cu plăcutele din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise în termen de maxim 10 zile de la data efectuării ITP-ului, abatere care constituie contravenția prevăzută și sancționată de art. 4 pct. 61 din HG 69/2012 și încălcare gravă ale prevederilor Regulamentului (CE) 1071/2009 și Regulamentului (CE) 1072/2009 si ale OG 27/2011 privind transporturile rutiere.

În ceea ce privește lipsa martorului și a obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientului a arătat că acestea sunt acoperite de mențiunile înscrise de agentul organului constatator, iar nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin 7 din OG nr. 2/2001 atrage o nulitate relativă, a procesului verbal ceea ce presupune că petenta trebuie să sufere o vătămare ce nu ar putea fi înlaturată decât prin anularea procesului verbal.

A solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție care are forță probantă prin el însuși, constituie o dovadă a vinovăției petentei care nu a făcut proba contrară. De asemenea, în cauză nu au fost dovedite circumstanțe de ordin personal sau real care sa demonstreze ca fapta concretă are o gravitate redusă, motiv pentru care a considerat că nu este oportună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului întrucât s-ar încălca principiul legalității sancțiunii și nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea contravenției.

La dosarul cauzei petenta a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, prin procesul verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxx/16.03.2015, petenta a fost sancționată cu amendă de 6000 lei, conform art. 4 pct. 61 coroborat cu art. 7 alin. 1,2 lit. A) din HG nr. 69/2012, imputându-i-se că nu a dotat autovehiculul cu nr. XXXXXXX cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxim admise.

Examinând legalitatea actului sancționator, conform art. 34 din OG 2/2001, se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută. Contrar aprecierilor petentei instanța consideră că procesul verbal este legal întocmit și prin prisma art. 19 din OG nr. 2/2001. Este adevărat că procesul verbal nu este semnat de un martor asistent, așa cum impune art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 însă este de observat că alin. 3 din același articol permite acest lucru, cu condiția ca agentul constatator să precizeze motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. În cauză, aceste motive, respectiv faptul că de față nu s-a aflat nicio persoană, sunt indicate în cuprinsul actului de sancționare. În raport de această mențiune instanța concluzionează că procesul verbal a fost legal întocmit în lipsa martorului asistent.

În plus, petenta nu a fost vătămată în niciun fel datorită faptului că procesul verbal nu este semnat de ea ori de un martor. Ea, pe calea prezentei plângeri, are posibilitatea de a formula orice apărare consideră de cuviință, instanța având obligația de a o analiza.

Neîntemeiată este și susținerea că fapta a fost greșit încadrată juridic, cu consecința nulității procesului verbal. Corect a fost încadrată fapta ca și contravenția prevăzută de art. 4 pct. 61 din HG nr. 69/2012. Faptul că agentul constatator a indicat eronat textul care prevede sancțiune nu poate conduce la concluzia unei greșite încadrări juridice atât timp cât sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de art. 7 alin. 1 din HG nr. 69/2012.

Cât privește temeinicia procesului verbal, instanța observă că starea de fapt constatată direct de agentul de trafic, respectiv lipsa plăcuțelor, nu a fost contestată de către petentă prin plângere. Petenta a susținut că, potrivit art. 6 din Directiva 96/53/CE, faptul că deține cartea de identitate a vehiculului este asimilat deținerii plăcuțelor. Or, potrivit art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, directiva nu este direct aplicabilă decât în condițiile transpunerii ei în legislația internă.

Referitor la sancțiunea aplicată, instanța constată că petenta a invocat, ca principal motiv, buna sa credință și lipsa unui cazier contravențional. Or, această din urmă susținere se dovedește a fi nesinceră în condițiile în care, așa cum rezultă din aplicație ECRIS a instanței, petenta a mai fost sancționată pentru încălcări ale reglementărilor privind transportul de mărfuri (în acest sens, dosar nr. xxxxx/55/2014 ori XXXXXXXXXXXX). Prin urmare, instanța consideră că sancțiunea aplicată este una corectă și nu se impune reindividualizarea ei.

În concluzie, apreciind că starea de fapt reținută în procesul verbal corespunde realității, și că sancțiunile aplicate, proporționale cu gradul de pericol social al faptelor, sunt conforme 7 alin. 1 din HG nr. 69/2012, instanța va respinge plângerea.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge plângerea petentei ____________, cu sediul în Sibiu, ______________________, nr. 110, având JXXXXXXXXXXXX, CUI RO22142510, împotriva procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxx/16.03.2015, formulată în contradictoriu cu intimatul ISCTR- Regiunea nr. 5, cu sediul în Timișoara, Calea Dorobanților, nr. 67, județ Timi, cu sediul procesual ales în A___, _____________________, județ A___.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel, ce se va depune la Judecătoria A___, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 septembrie 2015.


Președinte Grefier

R___ A______ L_______ M_____






Red/ Tehnred: RA/LM

09.10.2015/4 ex. /2 ______________________________ comunică:

____________, Sibiu, ______________________, nr. 110,

ISCTR- Regiunea nr. 5, A___, _____________________, județ A___.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025