Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
9202/2015 din 14 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ


SENTINȚA CIVILĂ nr. 9202/2015

Ședința publică de la 14 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A____ M______ F_____

Grefier - A____ A_____


Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect validare poprire cerere formulată de petentul B.E.J.A. C______, T________ SI I__ și privind pe creditoarea S________ S___ PRIN REPREZ LEGAL KRUK ROMANIA SRL, debitorea P______ F____ și pe terțul popritul A______ G___ IMOBILIARE SRL.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.12.2015, când a hotărât următoarele:


INSTANȚA,


Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la data de 20.07.2015, petentul B.E.J.A. C______, T________ SI I__ pentru creditorul S________ S___ PRIN REPREZ LEGAL KRUK ROMANIA SRL a formulat cerere de validare a popririi în contradictoriu cu debitoarea P______ F____ și terțul poprit A______ G___ IMOBILIARE SRL, prin care a solicitat validarea popririi înființate in dosarul de executare cu nr. 833TC/2014 aflat pe rolul B.E.J.A. C______, T________ SI I__, asupra veniturilor debitorului împrumutat P______ F____, aflate in mâinile terțului A______ G___ IMOBILIARE SRL, în temeiul titlului executoriu constând în contractul de credit nr. RFxxxxxxxxxxx/21.07.2008.

În motivarea cererii de chemare în judecată, petentul a arătat că prin încheierea din data de 21.10.2014 pronunțata de Judecătoria Sector 5 in dosarul cu nr. xxxxx/302/2014 a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu constând in contract de credit nr. RFxxxxxxxxxxx/21.07.2008.

S-a menționat că se solicită validarea popririi pentru suma totala de 9.335,92 euro reprezentând debit principal, dobânda aferentă creditului acordat și comision bancar restant, calculate până la data de 17.09.2014 la care se adaugă dobânda și penalitățile aferente contractului de credit până la achitarea efectivă a debitului și suma de 6011,26 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

În drept au fost invocate prevederile art. 786, art. 789 si următoarele din Codul de procedură civila.

În susținerea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.

La data de 22.09.2015 terțul popritul S.C. A______ G___ IMOBILIARE SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând instanței în principal respingerea ca inadmisibilă și neîntemeiată a cererii de validare a popririi, iar în subsidiar a solicitat admiterea cererii de validare a popririi pentru limita din venituri legal calculată.

Pe cale de excepție a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. A______ G___ IMOBILIARE SRL raportat la perioada 20.07.2015 și până în prezent motivat de faptul că la data de 20.07.2015 a încetat contractul de muncă al debitoarei P______ F____.

La data de 20.10.2015 s-a depus răspuns la întâmpinare formulată de terțul poprit S.C. A______ G___ IMOBILIARE SRL solicitând instanței respingerea apărărilor formulate de S.C. A______ G___ IMOBILIARE SRL și pe cale de consecință să de dispună admiterea cererii de validare a popririi și obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

La ultimul termen de judecată instanța a respins excepția lipsei calității procesuale a petentului și excepția lipsei calității procesuale pasive, ca fiind neîntemeiate, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii de ședință din data de 07.12.2012.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 783, Cod de procedură civilă, poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane, împreună cu încheierea de încuviințare a executării. În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să își îndeplinească obligațiile stabilite prin adresa de înființare a popririi, cu observarea în acest sens a prevederilor art. 787, Cod de procedură civilă. D___ în situația în care terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate fi sesizată instanța de executare în vederea validării popririi (art. 789, Cod de procedură civilă).

În cauza de față, prin adresa de înființare a popririi nr. 833T/2014 din data de 12.06.2015 emisă de B___ C______, T________ și I__ în dosarul de executare nr. 833T/2014 s-a dispus înființarea popririi în cota de 1/3 din venitul net lunar pe care terțul poprit A______ G___ IMOBILIARE SRL îl datorează debitoarei P______ F____, până la concurența sumelor specificate în cuprinsul adresei, datorate în temeiul contractului de credit nr. RFxxxxxxxxxxx din data de 21.07.2008 și a cheltuielilor de executare. Această adresă a fost comunicată terțului poprit la data de 19.06.2015 – fila 15.

Prin înscrisurile depuse de terțul poprit la dosarul cauzei s-a făcut dovada faptului că salariul lunar brut al debitoarei a fost de 250 lei, iar începând cu data de 20.07.2015 a încetat contractul individual de muncă încheiat între terțul poprit și debitoare – filele 44-49.

Față de cuantumul redus al veniturilor din muncă ale debitoarei, instanța apreciază că devin incidente prevederile art. 729 alin. 3 din Codul de procedură civilă potrivit cărora, în cazul în care veniturile destinate asigurării mijloacelor de existență sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, ele pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum. D__ fiind că în cauza de față veniturile obținute nu ating nici măcar nivelul de jumătate din cuantumul salariului minim net pe economie pe anul 2015 (785 lei), instanța apreciază că cererea de validare a popririi este neîntemeiată. Totodată, se observă că, urmare a încetării raportului de muncă, nu mai există temeiul în baza căruia a fost înființată poprirea.

Astfel, în temeiul art. 790 alin. 4, C__ cererea de validare a popririi urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, cu consecința desființării popririi supuse analizei instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Respinge cererea de validare a popririi formulată de petentul B.E.J.A. C______, T________ SI I__ cu sediul în București, ___________________. 16-18, Parter, _______________ și privind pe creditoarea S________ S___ PRIN REPREZ LEGAL KRUK ROMANIA SRL cu sediul în sector 4, București, ____________________________ ___________, nr. 1, _____________________________ cu debitoarea P______ F____ domiciliată în sector 5, București, ________________________. 2 și terțul poprit A______ G___ IMOBILIARE SRL cu sediul procesual ales în sector 5, Calea Rahovei nr. 266-268, clădirea 60, ________________, Electromagnetica Business Park, ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula apel în termen de 5 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2015.


PREȘEDINTE, GREFIER,

A____ M______ FleșerAlina A_____



Red. AMF/Tehnored. AA

6 ex/04.02.2016



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025