Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BUFTEA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
5705/2015 din 18 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B_____, JUDEȚUL ILFOV

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5705

Ședința publică din data de 18.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: G____ I____

Grefier: MIRICA A____

Pe rol fiind solutionarea cererii de validare poprire înaintată de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU în contradictoriu cu debitoarea __________________. și terțul poprit S.C. E______ ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.

Procedura este legal îndeplinită, cu citarea părților, potrivit art. 789 C.pr.civ.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că terțul poprit a transmit la data de 18.09.2015 întâmpinare, după care,

În baza art.104(13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor lasă dosarul la a doua strigare față de lipsa părților. Se reia dosarul la a doua strigare, când, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Instanța analizând actele dosarului, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B_____ având în vedere prevederile art 789 alin1 rap la art 650 alin1. C.pr.civ. și rămâne în pronunțare asupra excepției.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2015, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU în contradictoriu cu debitoarea __________________. și terțul poprit S.C. E______ ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., a solicitat validarea popririi până la concurența sumei de xxxxx lei.

În motivare, creditoarea a arătat că debitoarea are obligații fiscale către bugetul consolidat al statului în cuantum de xxxxx lei,precum și faptul că a emis adresele de înființare a popririi nr. xxxxxx/25.05.2015 și xxxxxx/16.04.2015. Creditoarea a mai învederat instanței că debitoarea are de încasat de la terțul poprit suma de xxxxx lei în baza facturii nr. 1415/19.06.2015.

În drept au fost invocate prevederile art 789 C.pr.civ și art 145, 146 și 149 C.pr.fisc.

Creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În probațiune, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 4-20)

În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul, solicitarea de validare a popririi, protocol de colaborare, factura fiscala, adrese de înființare a popririi, titlu executoriu, dovada de comunicare, respectiv filele 4-20.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru conform prevederilor art 229 C.pr.fisc..

La data de 10.08.2015, creditoarea a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare prin care a învederat instanței că cererea de validare a popririi a rămas fără obiect, întrucât debitele pentru care a solicitat validarea popririi au fost în integralitate stinse.

Creditoarea a depus în probațiune un set de înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f.31-42)

Debitorul nu a depus întâmpinare.

La data de 18.09.2015, terțul poprit a depus întâmpinare, cu depășirea termenului de 25 de zile, prin care a invocat excepția tardivității cererii de validare a popririi, susținând că adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului la data de 23.04.2015, și în condițiile în care cererea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 23.06.2015, a fost depășit termenul de 1 lună prevăzut de art 789 C.pr.civ.

Pe fond, terțul poprit a învederat instanței că nu datorează debitorului suma pentru care s-a solicitat validarea popririi, întrucât la data de 21.08.2013 a efectuat plata sumei de xxxxx,65 lei către debitor.

În temeiul art. art. 248 alin. 1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU în contradictoriu cu debitoarea __________________. și terțul poprit S.C. E______ ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., a solicitat validarea popririi până la concurența sumei de xxxxx lei

Cererea de executare a fost depusă la data de 16.04.2015 (f.4), adresele de înființare a popririi fiind emise de către ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU, la data de 16.04.2015 și 25.05.2015 , astfel încât în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 și art. 24 și art 663 din C.pr.civ., cererea de validare a popririi, este guvernată de dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data introducerii cererii la organul de executare (f.4).

Potrivit prevederilor art . 789 C.pr.civ, instanța competentă să soluționeze cererea de validare a popririi, este instanța de executare.

În conformitate cu prevederile art 650 alin1. C.pr.civ, instanța de executare este instanța în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului.

Prin urmare, având în vedere că cererea de executare a fost depusă la organul de executare pe data de 16.04.2015, adresele de înființare a popririi fiind emise la data de 16.04.2015 și 25.05.2015, competența pentru soluționarea cererii de validare a popririi, aparține instanței în circumscripția căreia se află la data sesizării organului de executare sediul debitorului .

În aceste condiții, întrucât sediul debitorului se află în Bacău, competentă să soluționeze prezenta cerere este Judecătoria Bacău.

Pe cale de consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B_____, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B_____, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BACĂU cu sediul în Bacău, _______________________. 1-3, J____ BACĂU în contradictoriu cu debitoarea __________________. cu sediul în Bacău, ______________________, J____ BACĂU și terțul poprit S.C. E______ ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A cu sediul în Voluntari, _______________________.10, Clădirea O23, _________________ Business Park, J____ ILFOV, în favoarea JUDECĂTORIEI BACĂU.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2015.

Președinte, Grefier,

G____ I____ M_____ A____

Red. G.I.

Tehn. M.A.

4 ex/23.09.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025