R O M Â N I A
JUDECĂTORIA HUEDIN – JUDEȚUL CLUJ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Cod operator de date cu caracter personal 3189
SENTINȚA CIVILĂ NR. 771/2015
Ședința publică din data de 12.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S_____ J___ M____
GREFIER: M____ P_________
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul B____ G________ în contradictoriu cu intimatul M_________ M_______, APELOR ȘI PĂDURILOR - COMISARIATUL DE REGIM SILVIC ȘI CINEGETIC CLUJ-N_____, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare se constată lipsa părților.
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la a treia strigare.
La apelul nominal făcut în cauză la a treia strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că intimata a solicitat prin întâmpinarea depusă la dosar judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri .
Instanța, constatând că prezenta cauză se află la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, procedând la verificarea competenței conform dispozițiilor art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, față de dispozițiile art. 94 pct. 3 NCPC, art. 32 alin. 1 din OG 2/2001.
Instanța constată că prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 16-19, 20-23 intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului Bălas G________.
Față de dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC, instanța rămâne în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale active a petentului, invocată de intimată.
I N S T A N Ț A:
Deliberând constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 07.09.2015 sub nr. unic dosar XXXXXXXX/xxxxx, petentul B____ G________, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în com. Livada, _______________________ și domiciliul procesual ales în Cluj-N_____, _______________________. 8, jud. Cluj, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata GARDA FORESTIERĂ CLUJ (fost ITRSV Cluj-N_____ și CRSC Cluj-N_____), cu sediul în Cluj-N_____, ______________________, nr. 93/A, jud. Cluj, având C__ xxxxxxxx, cont bancar RO15TREZxxxxxxxxxxxXXXXX deschis la Trezoreria mun. Cluj-N_____, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 19.08.2015, ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii contravenționale petentul a susținut, în esență, că prin procesul-verbal contestat a fost sancționat cu amendă în cuantum de xxxxx lei pentru presupusa săvârșire a contravenției prevăzute de art. 7 alin. 1 lit. j din HG 470/2014. A susținut că starea de fapt prezentată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este nereală. Astfel, nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea contravenției în condițiile în care a achiziționat materialul lemnos pe baza celor trei avize și a borderoului. În baza borderoului a generat codul unic de aviz pentru care efectua transportul și l-a introdus în SUMAL. Se mai precizează că la data întocmirii procesului-verbal de contravenție s-a procedat la ridicarea borderoului de achiziție.
În drept au fost invocate dispozițiile HG 470/2014.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru conform art. 19 din OUG 80/2013 (f. 3).
La plângerea contravențională petentul a atașat în probațiune înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul (f. 4-7).
Intimata a depus la dosar întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 201 NCPC, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, urmând a se menține ca temeinic și legal procesul-verbal. Se susține că agenții constatatori au respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 aplicând sancțiunile în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită. Pe cale de excepție s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului B____ Greuceau, apreciind că __________________ era singura îndreptățită să depună contestația împotriva procesului-verbal și nu o persoană fizică. Agenții constatatori au verificat documentele societății menționate cu privire la modul de verificare a codurilor unice, așa cum sunt prevăzute în HG 470/2014. În urma verificărilor efectuate de către agenții constatatori a rezultat faptul că __________________ nu a verificat codurile unice pentru avizele de însoțire și astfel a fost aplicată sancțiunea.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC, HG nr. 470/2014 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 46/2008 cu modificările și completările ulterioare, OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 12.11.2015 instanța, față de dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat în instanță și s-a solicitat de către intimată judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, a reținut cauza în pronunțare pe excepția invocată de intimată prin întâmpinare.
Raportat la dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând excepția lipsei calității procesuale active a petentului, din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx întocmit de intimată la data de 19.98.2015 (f. 4) a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei __________________, reținându-se săvârșirea contravenției prevăzută de art. 7 alin. 1 lit. j din HG 996/2008, constând în aceea că domnul B____ G________, în calitate de administrator al __________________, avea obligația ca deținător de material lemnos provenit din avizele de însoțire nr. AA-xxxxxxx, AA – xxxxxxx și AA-xxxxxxx, veridicitatea codului unic, data, ora și minutul conform art. 3 alin. 8 din HG 470/2014.
Procesul-verbal de contravenție este semnat de agenții constatatori și reprezentantul legal al petentei, administratorul B____ G________, fiind aplicată și o ștampilă a __________________.
La rubrica „Alte mențiuni” este consemnat „Nu am obiecțiuni de făcut la constatare”.
Instanța reține că potrivit art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 cu modificările ulterioare, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. A___. 2 al aceluiași articol prevede că partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.
Dispozițiile OG 2/2001 se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz, astfel cum dispune art. 47 din Ordonanță.
Potrivit art. 36 NCPC calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic dedus judecății, existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituind o chestiune de fond.
Așadar, o condiție esențială pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și, în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte la procesul civil, respectiv o identitate între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului dedus judecății (calitate procesuală activă), iar pe de altă parte între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
În materie contravențională răspunderea este personală, astfel că numai cel sancționat prin procesul-verbal de contravenție are calitate procesuală activă în a formula plângere contravențională.
În speță, sancționată contravențional a fost persoana juridică __________________, iar plângerea contravențională a fost formulată de persoana fizică B____ G________ – administratorul societății.
În speță nu se poate reține că reține că ar putea fi vorba de o eroare materială în sensul că plângerea contravențională a fost formulată de către persoana fizică B____ G________ în calitate de administrator al persoanei juridice sancționată contravențional, întrucât, așa cum lesne se poate observa din cuprinsul plângerii contravenționale, singurele date de identificare furnizate au fost cele ale persoanei fizice. De asemenea, împuternicirea avocațială (f. 8) îl menționează pe petent.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse se apreciază că excepția lipsei calității procesuale active a petentului în formularea plângerii contravenționale, invocată de intimata Garda Forestieră Cluj (fost Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Cluj-N_____ și ITRSV Cluj-N_____) este întemeiată, urmând a fi admisă și, pe cale de consecință, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul B____ G________ în contradictoriu cu intimata GARDA FORESTIERĂ CLUJ împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției silvice _________ nr. xxxxxxx întocmit de intimată la data de 19.98.2015, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a petentului B____ G________ în formularea plângerii contravenționale, invocată de intimată prin întâmpinare și, în consecință:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B____ G________, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în com. Livada, _______________________ și domiciliul procesual ales în Cluj-N_____, _______________________. 8, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata GARDA FORESTIERĂ CLUJ (fost ITRSV Cluj-N_____ și CRSC Cluj-N_____), cu sediul în Cluj-N_____, ______________________, nr. 93/A, jud. Cluj, având C__ xxxxxxxx, cont bancar RO15TREZxxxxxxxxxxxXXXXX deschis la Trezoreria mun. Cluj-N_____, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției silvice _________ nr. xxxxxxx întocmit de intimată la data de 19.98.2015, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Huedin.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
S_____ J___ MATEIMARIA P_________
Red. SJM/Dact. MP/09.12.2015/5 ex.