R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A___ I____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2366/2015
Ședința publică din 15.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V_____ M____ L_______
GREFIER – D_________ E____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul U__ D_____ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA (CESTRIN), având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R15 NR. xxxxxxx
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, atât la primul cât și la cel de al doilea apel nominal făcut în cauză.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care : se constată lipsa părților, atât la primul cât și la cel de al doilea apel nominal făcut în cauză.
În temeiul art. 131C.pr.civ. coroborat cu disp. art. 32 din OG 2/2001, având în vedere locul săvârșirii contravenției, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. De asemenea constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de lege.
Constatând că este admisibilă, utilă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul art.237 pct.7, 255 și 258 C.pr.civ., va încuviința pentru reclamant proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosar și înregistrarea video depusă de intimat.
Față de actele depuse la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 29.06.2015, sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXX, petentul U__ D_____ a chemat în judecată pe intimata C_______ NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA (CESTRIN), solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
- în principal anularea procesului verbal de constatare a contravenției R15 nr.xxxxxxx/08.06.2015 și exonerarea petentului de plata amenzii în cuantum de 1500 lei.
- în subsidiar - înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, conf. art. 5 pct. 2 lit a rap. la art. 7 alin. 3 din OG 2/2001
În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 1500 lei pentru a autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXX a circulat pe DN1, în localitatea S____, jud. A___ fără a deține rovinietă valabilă.
Petentul a invocat excepția nulității procesului verbal sus menționat în baza art. 17 din O.G. nr. 2/2001, conform căruia lipsa semnăturii agentului constatator de pe procesul verbal de contravenție atrage nulitatea acestuia, nulitate care se poate constata și din oficiu.
Petentul a menționat că potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2011, printre mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină procesul verbal de contravenție se numără și semnătura agentului constatator, iar lipsa acesteia este sancționată de dispozițiile art. 17 din același act normativ cu nulitatea absolută, sancțiune ce poate fi constatată din oficiu de către instanța de judecată.
Petentul a precizat că ceea ce apare pe procesul verbal contestat la rubrica semnătură nu are certitudinea că este o semnătură olografă, pentru că nu i-a fost comunicat un proces verbal în original ci o copie a acestuia.
Potrivit art. 15 din Legea 455/2001, procesele verbale de contravenție se încheie de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori, respectând formalitățile prevăzute de OG 2/2001, astfel încât acestea constituie înscrisuri oficiale – autentice.
Totodată, petentul consideră că potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, doar cu înscrisul sub semnătură privată.
Nici O.G. 2/2001 nu prevede posibilitatea întocmirii procesului verbal în format electronic.
În consecință, petentul apreciază că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, neexistând semnătura olografă a agentului constatator pe forma tipărită a procesului verbal contestat.
În drept, petentul a invocat prevederile O.G. 2/2001,art. 192 și urm. art. 517 alin. 4 C.pr.civ.
În probațiune, petentul a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie: procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx/08.06.2015
Prin serviciul registratură, la data de 23.07.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/08.06.2015 ca fiind temeinic și legal.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că la data de 18.12.2014, pe DN1 km370+200 m, pe raza localității S____, jud. A___, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând lui U__ D_____, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care la data de 08.06.2015 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/08.06.2015 de către C.N.A.D.N.R. S.A. prin C.E.S.T.R.I.N.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Ordonanța 15/2002, începând cu data de 01.07.2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante, de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz.
Intimatul apreciază că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind făcută cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Intimatul a menționat că procesul verbal este întocmit cu respectarea prevederilor legale, inclusiv a orientării impuse de către I.C.C.J. prin Decizia nr. 6/2015, respectiv semnat olograf de către agentul constatator. De asemenea, apreciază că nu este suficient contractul de vânzare cumpărare pentru modificarea în baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Contractul de vânzare cumpărare este un înscris sub semnătură privată și data acestui înscris poate fi opusă terților doar dacă a fost înregistrat conform art. 1182 Cod civil la o instituție publică, din ziua în care a fost înscris într-un registru public, din ziua morții celui care l-a încheiat sau din ziua în care a fost trecut în extras de către funcționarii publici, cum ar fi punerea de sigilii sau pentru efectuarea de inventare.
Intimatul a precizat că în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, petentul apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.
De asemenea, intimatul apreciază că înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, care este obligatorie, iar nerespectarea ei se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic față de terți, el producând efecte doar între părțile contractante, nu și față de terți, motiv pentru care încheierea unui contract de vânzare cumpărare nu poate fi opus intimatei.
În temeiul art. 411 (1), pct. 2 N.C.P.C., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, ordinul M.T.I. nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare – Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În probațiune, intimata a depus la dosar înscrisuri: planșe foto (fl.15-16) și autorizația de control (f. 14).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 08.06.2015, petentul U__ D_____ a fost sancționat contravențional cu amendă de 3000 de lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 și sancționată de art.8 alin.2 din același act normativ, reținându-se că în data de 18.12.2014, ora 13:48, pe DN 1 km 370+200 m, petentul a condus autoturismul categoria F cu nr. de înmatriculare AB-99-urs, fără de dețină rovinietă valabilă, acesta fiind verificat cu aparatul IKON al CNADNR.
Petentul a invocat nelegalitatea procesului verbal de contravenție, întrucât nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța constată că acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, acestea fiind singurele mențiuni a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție.
Sub acest aspect, instanța va respinge ca nefondată susținerea contravenientului privind lipsa semnăturii agentului constatator, procesul-verbal de contravenție conținând semnătura olografă a agentului.
Totodată instanța reține că la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției au fost respectate și cerințele impune de art.16 și 19 din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petentul a fost sancționat în temeiul art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, conform căruia „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă”.
Potrivit art.1 alin.1 ind.1 din OG nr.15/2002 prin rovinietă valabilă se înțelege „a) rovinieta-ecuson, al cărei model este prevăzut în normele metodologice, aplicată la loc vizibil, pe partea interioară a parbrizului, însoțită la bordul vehiculului, prin grija utilizatorilor ai căror conducători auto au obligația să îl prezinte, la cerere, organelor de control abilitate, de următorul document: (i) pentru utilizatorii persoane fizice - documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată; (ii) pentru utilizatorii persoane juridice - documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original, sau o copie a acestuia ștampilată și semnată în original de către conducătorul unității, cu înscrisul "Conform cu originalul"; b) rovinieta matcă-cupon, alcătuită din matca aplicată în partea stânga-jos a parbrizului vehiculului și a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea, care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România și care este însoțită, la bordul vehiculului, de cuponul cu aceeași ___________ înscris numărul de înmatriculare al vehiculului, cupon care va fi prezentat în mod obligatoriu de către conducătorii auto, la cerere, organelor de control abilitate”.
De asemenea, conform art.4 alin.1 din Ordinul nr. 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, achitarea tarifului de utilizare, emiterea rovinietei și controlul acesteia se realizează prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei, denumit în continuare SIEGMCR.
Instanța reține, așadar, că petentul avea obligația să dețină rovinieta valabilă pentru autovehiculul condus de aceasta. Ca atare, ținându-se cont de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului - verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
În ce privește cererea subsidiară de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001-care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din acest act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului nu se impune a fi aplicată, nefiind suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin în materia circulației pe drumurile publice.
Opinia instanței are la bază pe de o parte disp. art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului"), instanța având în vedere împrejurarea că petentul a circulat pe un drum național, nu au fost depuse probe în circumstanțiere iar acestuia i-a fost aplicat minimul amenzii prevăzut de actul normativ menționat.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001 și a textelor legale menționate, instanța va respinge plângerea formulată de către petentul U__ D_____ și va menține procesul-verbal de constatare a contravenției ____________ R 15 nr.xxxxxxx/08.06.2015 încheiat de către intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN ca legal și temeinic.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul U__ D_____, domiciliat în A___ I____, _________________________.11 B, județ A___, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, _____________________.401 A, sector 6 împotriva procesului-verbal de contravenție _______ 15 nr.xxxxxxx/08.06.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria A___ I____.
Pronunțată în ședință publică din 8 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
V_____ M____ L_______ D_________ E____
Red. V.L
Tehnored DE
Data 28.10.2015 /4 ex