Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Operator de date cu caracter personal:2949

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECTIE I CIVILA

Decizia civilă nr. 905

Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A___ P______

Judecător: A___ - M____ M____

Grefier: F______ D_____

Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de apelanta-debitoare ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____, cu sediul în G_____, ____________________ și apelanta-terț poprit ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU, cu sediul în G_____, sector 6, ______________________________. 294, corp A, împotriva sentinței civile nr. 7082 din 09.07.2015 pronunțată de Judecătoria G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-creditor I____ I____, domiciliat în T_____, __________________, jud. G_____ și cu domiciliul procesual ales la CIA T_____ R_____, în G_____, ______________________.3, ___________, ______________ obiect „validare poprire”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare; stadiul pricinii, fiind primul termen de judecată; apelurile sunt motivate; scutite de la plata taxei de timbru judiciar; nu s-a formulat întâmpinare în cauză; se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;

Având în vedere se solicită judecarea cauzei în lipsă, tribunalul declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G_____, la data de 04.02.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, creditorul I____ I____ a formulat cerere de validare a popririi, înființată în dosarul de executare nr.418/2014, în contradictoriu cu debitoarea ANAF - DGRFP G_____ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____ și cu terțul poprit ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU, în vederea asigurării posibilității de recuperare a creanței în sumă de 3300,37 lei, reprezentând taxă de poluare.

În motivarea cererii, creditorul a arătat, în esență, că a fost emisă de B.E.J. C______ C_____ adresă de poprire pentru suma 3300,37 lei către terțul poprit ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU, care a comunicat că nu poate onora poprirea, motivat de faptul că art. XV din OUG nr. 8/2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 28.02.2014, dispune în alin.(1), (4) și (7) suspendarea executărilor silite și achitarea sumelor de bani în mod eșalonat pe o perioadă de 5 ani, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

S-a argumentat de către creditor că art. XV din OUG nr. 8/2014 nu este aplicabil deoarece este înlăturat de legislația europeană și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ce sunt prioritare.

S-a susținut că, potrivit jurisprudenței CEDO (cauzele Ruianu c. Romania, Pini ș.a. c. Romania, S_____ c. Romania, V. I______ c. Romania, S____ P______ c. Romania), statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești de condamnare a lor, termenul rezonabil prev. de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite, iar refuzul de a aloca sumele necesare plății, când statul are calitatea de debitor, constituie o atingere adusă art.1 din Protocolul nr. I la Convenție.

De asemenea, a pretinde creditorului pentru realizarea creanței sale îndeplinirea unei noi proceduri, formularea unor noi cereri sau acțiuni, ulterioare pronunțării hotărârii instanței de judecată în mod definitiv și irevocabil, dar anterioare executării silite, reprezintă o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.

S-a mai arătat că potrivit Hotărârii din 18.04.2013 a CJUE, pronunțate în cauza 565/11, sunt discriminatorii prevederile similare analizate în cauza supusă instanței europene, deoarece este înlăturată egalitatea de tratament. Egalitatea de tratament presupune că un creditor al unei creanțe asupra statului trebuie să beneficieze de aceleași proceduri și dispoziții legale, precum cele de care beneficiază A___ în raporturile în care are calitatea de debitor.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 780 și urm. Cod proc. civ., art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr. I CEDO, art.11 și 20 din Constituție.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Debitoarea ANAF – DGRFP - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de validare deoarece executorul judecătoresc și creditorul nu au luat în considerare art. XV din OUG nr.8/2014, potrivit cărora executările silite se suspendă de drept, iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe art.205 Cod proc. civ. și OUG nr.8/2014.

Terțul poprit ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU, prin întâmpinarea formulată, a solicitat de asemenea respingerea cererii de validare deoarece executorul judecătoresc și creditorul nu au luat în considerare art. XV din OUG nr.8/2014, potrivit cărora executările silite se suspendă de drept, iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe art.205 Cod proc. civ. și OUG nr.8/2014.

Prin sentința civilă nr. 7082/09.07.2015, Judecătoria G_____ a admis cererea de validare a popririi formulată de creditorul I____ I____ și a dispus validarea popririi înființate în dosarul de executare nr.418/2014, aflat pe rolul B__ C______ C_____, și a obligat terțul poprit ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU să rețină din sumele datorate debitoarei ANAF – DGRFP G_____ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____, suma de 3300,37 lei și să plătească creditorului I____ I____ consemnând sumele poprite pe seama B.E.J. C______ C_____. Au fost obligați debitorul și terțul poprit să plătească creditorului suma de 20 lei, reprezentând taxă de timbru.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

În fapt, la data de 09.01.2015, B.E.J. C______ C_____, pentru creditorul I____ I____ , prin adresă în dosarul de executare silită nr. 418/2014, a dispus înființarea popririi cu privire la suma de 3300,37 lei, la terțul poprit Administrația F_______ pentru Mediu, pentru sumele de bani pe care terțul poprit le datorează debitoarei Administrația Finanțelor Publice G_____ (fila 10).

Terțul poprit, Administrația F_______ pentru Mediu a refuzat executarea obligațiilor decurgând din poprirea înființată, apreciind că potrivit art. XV din O.U.G. nr.8/2014 orice executare este suspendată de drept, iar plata creanțelor se face o perioadă de 5 ani, în cuantum de 20% pentru fiecare an (file 11-12).

În drept, potrivit art. 789 Cod procedură Civilă „dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.

Analizând cererea de validare a popririi instanța a constatat că terțul poprit Administrația F_______ pentru Mediu, a refuzat transmiterea sumelor datorate debitoarei ANAF – DGRFP - Administrația Județeană A Finanțelor Publice G_____ către creditorul popritor.

Instanța a reținut că, deși nu se neagă puterea executorie a titlurilor deținute de către creditoare, sumele de bani datorate, în temeiul acestor titluri, nu au fost înaintate către creditoare deoarece au intervenit dispozițiile legale prevăzute de art. XV din OUG nr.8/2014.

Sumele nu au fost virate de către terțul poprit, învederând că urmează ca sumele de bani să fie restituite eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, în cuantum de 20%.

Având în vedere motivele invocate de terțul poprit privind aplicabilitatea art. XV OUG nr.8/2014, a fost necesar ca instanța să analizeze concordanța, în circumstanțele concrete ale cauzei, a acestor dispoziții și susțineri, cu prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 martie 2005, în cauza Ș_____ c. Romaniei, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 1048 din 25.11.2005, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești.

Prin această hotărâre Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin.(1) din Convenție, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (par. 23-25).

S-a mai reținut că nu este oportun să se ceară unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.

În aceeași cauză Curtea a constatat și încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție prin refuzul autorităților de a plăti despăgubirile recunoscute în favoarea reclamantei printr-o hotărâre judecătorească.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că “Dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează, de asemenea, și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv” (hotărârile Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Burdov împotriva Rusiei din 7 mai 2002; Jasiuniene împotriva Lituaniei din 6 martie 2003; Ruianu împotriva României din 17 iunie 2003, S____ P______ împotriva României, 2005).

În cazul Burdov contra Rusiei (Hotărâre a CEDO din 7 mai 2002), Curtea a decis că “o autoritate a statului nu ar putea invoca o lipsă a resurselor pentru a nu onora o obligație bazată pe o decizie a justiției. Sigur că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată de circumstanțe particulare, dar întârzierea nu poate avea drept consecință atingerea substanței dreptului protejat de articolul 6 paragraful 1″.

Prin Decizia nr.1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reținut că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.

De asemenea, în Hotarârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 29 iulie 2008, în Cauza T_________ impotriva României, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 386 din 9 iunie 2009, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecatorești.

Curtea a conchis ca statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în executare hotărârea judecătorească în cauză, constatându-se astfel o încălcare a art.6 paragraful 1 din Conventie.

Pe de altă parte, prin Hotărârea Secției a II-a a Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, definitivă la 25 iunie 2002, pronunțată în cauza Saggio contra Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale].

Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie, deci, prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".

Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului.

În concret, instanța a reținut că obligația de plată față de creditorul din cauză îi era cunoscută debitorului și terțului poprit câtă vreme aceasta a fost stabilită prin hotărâre judecătorească într-un proces în care debitorul a fost parte și care i-a fost comunicată.

În ciuda acestei situații și a faptului că Sentința Civilă ce constituie titlul executoriu, a rămas definitivă și irevocabilă, deci executorie, la data introducerii prezentei acțiuni terțul poprit și debitorul nu achitaseră încă datoria avută față de creditoare.

Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a reținut faptul că statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească, prin care au fost condamnați în calitate de debitori.

Totodată, instanța a reținut că dispozițiile derogatorii ale OUG nr.8/2014 favorizează statul în raporturile de drept privat, deși statul ar trebui să se afle pe poziție de egalitate cu orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de debitor al unei obligații, nu ar putea invoca niciodată lipsa fondurilor, putând fi urmărit asupra tuturor bunurilor sale până la satisfacerea creanței.

Cu toate acestea, instanța a admis totuși că Statul beneficiază de o marjă de apreciere care i-ar fi permis, o anumită perioadă de timp, să amâne executarea obligațiilor ce-i incumbă în considerarea unor situații speciale.

Analizând minuțios art. XV din OUG nr.8/2014, instanța a reținut că demersurile pe care Statul trebuie să le îndeplinească nu sunt stabilite, creând dubiul alegerii lor la întâmplare, întrunind pe deplin condițiile arbitrariului și imprevizibilității, menționate în Hotărârea Saggio c. Italiei, ce au aplicabilitate mutatis mutandis în cauza de față.

Astfel, instanța a reținut că, toate titlurile executorii emise până la data de 31 decembrie 2015 sunt suspendate de drept în privința executării lor, fie benevol, fie silit, potrivit alin.(4), cel puțin până la data de 31.12.2015, deși titlurile executorii emană de la puterea judecătorească și sunt executorii, fără a fi necesară nicio altă procedură ulterioară.

Prin art. XV din OUG nr.8/2014 nu se prevede, în concret, metoda de stabilire a duratei de 5 ani, în care în fiecare an se va restitui suma de 20% din valoarea creanței.

Titlurile executorii se supun, pe cale de consecință, și Ordinului nr.XXXXXXXXXXXX, privind aprobarea procedurii de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei de poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit căruia creditorul, deși deține o hotărâre judecătorească, titlu executoriu, este nevoit să facă o cerere către autoritatea administrativă și, în temeiul acestei cereri, va primi o decizie de impunere sau o decizie de restituire, după caz, potrivit Anexa nr.I la Ordin.

În baza hotărârii autorității administrative se va stabili și durata de 5 ani în care se vor restitui cei 20% din creanță. Fără a exista o prevedere concretă, rezultă că primul an de la care începe restituirea este lăsat la latitudinea autorității administrative, potrivit Ordinului Ministerului căruia i se supune și care poate fi modificat de către acesta din urmă.

Instanța a mai reținut că art. XV din OUG nr.8/2014, prevede și durata de 5 ani, care prin sine este o durată lungă de timp, încadrându-se ca termen juridic, potrivit dispozițiilor legale bugetare unui termen mediu spre lung. Așadar, în opinia instanței, durata mare a termenului, fără a fi justificată ar putea fi suficientă pentru a constata încălcarea prevederilor Covenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței CEDO.

Instanța a mai reținut că prin aplicarea OUG nr. 8/2014 - care prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori și care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, fără acordul creditorilor și cu obligația acestora de a relua o procedură administrativă, deși dețin titluri executorii – în prezenta cauză, s-ar putea încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, al principiului egalității armelor în proces cât și sub aspectul nerespectării marjei de apreciere cu privire la stabilirea limitelor dreptului de proprietate asupra creanței al creditorilor.

Așadar, suntem în prezența unui conflict între aplicarea Ordonanței de Guvern ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe, constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile, și aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretată prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța fiind obligată să aplice prioritar dispozițiile Convenției în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.(1) și art.20 din Constituția României.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că suma de 3.300,37 lei solicitată împotriva debitorului și terțului poprit, astfel cum este plata acesteia eșalonată pe o perioadă de 5 ani în rate de 20% din creanță aduce atingere dreptului de proprietate și de acces la justiție – în componenta executării cu întârziere, pentru argumentele anterior enunțate, nefiind asigurat un just echilibru între dreptul asupra creanțelor, prezente și viitoare, și marja de apreciere a statului privind posibilitatea executării pe perioadă rezonabilă și fără a aplica un tratament excesiv (hotărârile Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Burdov împotriva Rusiei din 7 mai 2002; Jasiuniene împotriva Lituaniei din 6 martie 2003; Ruianu împotriva României din 17 iunie 2003, S____ P______ împotriva României, 2005).

Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea de validare a popririi formulată de petentul creditor I____ I____ în contradictoriu cu debitoarea ANAF-DGRFP G_____ – Administrația Județeană A Finanțelor Publice G_____, și cu terțul poprit Administrația F_______ Pentru Mediu, în vederea asigurării posibilității de recuperare a creanței, în sumă de 3300,97 lei, și a validat poprirea înființată de executorul judecătoresc C______ C_____, prin adresa din data de 09.01.2015, în dosarul de executare nr. 418/2014.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitoarea A___ G_____ și terțul poprit Administrația F_______ pentru Mediu.

În apelul său, debitoarea A___ G_____ a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de validare a popririi ca nefondată.

A apreciat că sentința este nelegală deoarece cu simpla motivare că în practica CEDO s-a statuat că reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unor proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza unor dificultăți financiare ale statului, prima instanța a dispus validarea popririi cu ignorarea faptului că procedura CEDO este numai împotriva statului, singurul care este obligat la despăgubiri, însă o instituție a statutului nu poate fi obligată în dreptul intern decât strict potrivit legii.

A invocat că prima instanță a omis că mecanismul de control instituit de Convenția Europeană are caracter subsidiar, ceea ce presupune ca drepturile și libertățile garantate de Convenție să fie mai întâi protejate prin dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale.

A mai învederat că prima instanță nu a luat în considerare că prin OUG nr. 8/2014 au fost reglementate termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, în sensul că se vor realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

A arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță că sunt aplicabile dispozițiile Hotărârii CEDO din 24.03.2005, întrucât A___ G_____ nu refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, nici nu întârzie în a o executa, ci doar aplică legea în vigoare.

A apreciat că prin soluția pronunțată instanța s-a erijat în Curte Constituțională, apreciind ca fiind nelegală OUG nr. 8/2014, deși aceasta nu a fost declarată neconstituțională până în prezent, ceea ce reprezintă în opinia apelantei o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

A opinat că a invoca excepția de nelegalitate a OUG nr. 8/2014 ar fi inadmisibil în opinia apelantei, deoarece art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004 prevede că excepția poate avea ca obiect doar actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ.

În apelul său, terțul poprit Administrația F_______ pentru Mediu a solicitat anularea sentinței, modificarea în tot a soluției primei instanțe, în sensul respingerii cererii de validare a popririi ca netemeinică și nelegală.

A apreciat că prima instanță a pronunțat o sentință prin care și-a depășit competențele, sancționând ca neconformă cu dreptul comunitar OUG nr. 8/2014, fără a ține cont că acest act normativ este în vigoare și că există o procedură specială de contestare la nivel național care nu a fost declanșată.

A arătat că demersul creditorului este argumentat printr-o pretinsă neconformitate a OUG nr. 8/2014 cu normativele europene, implicit printr-o pretinsă neconstituționalitate a acesteia, iar instanța de fond deși judeca în materie de executare, a sfârșit prin a-și aroga competențe specifice instanțelor de contencios administrativ, ce excede cadrului procesual. Apelanta a făcut referire la art. 1 alin.7 și art. 9 alin.1 din Legea nr. 554/2004.

A mai invocat apelanta că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea, reținând eronat că terțul poprit a refuzat să elibereze sumele datorate sau că în speță este vorba despre o persoană care ar fi obținut o creanță contra statului și ar fi obligată să recurgă la executare silită. A invocat prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014, aratand ca textul de lege nu prevede ca sumele nu vor fi restituite, ci o garantie se prevede modalitatea de restituire, fara a fi obligatorie procedura executarii silite, ci din contra, orice procedura de executare silita este suspendata. A aratat ca retinerile primei instante sunt contrare spiritului legii.

Apelanta a aratat ca eronat a retinut instanta ca nu exista o procedura concreta de restituire, ca termenele ar fi incerte sau ca statul ar fi favorizat, deoarece in completarea art. XV alin. 6 din OUG nr. 8/2014 a fost emis Ordinul nr. XXXXXXXXXXXX prin care s-a aprobat Procedura de efectuare a platii sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti, pe care a redat-o in extenso.

Apelanta a mai invederat ca dispozitiile dreptului intern nu sunt contrare dispozitiilor art. 6 din CEDO, chiar instanta europeana recunoscand ca statele au o mare libertate in alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar sa raspunda exigentelor art. 6 (cauza Ashingdane c. Regatul Unit, 28 mai 1985), cat timp limitarile nu ating insasi substanta dreptului. Or, in cauza se urmareste un scop legitim (asigurarea stabilitatii economice a tarii) si pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si obiectivul avut in vedere (executarea esalonata).

Tribunalul, avand in vedere ca exista puncte comune intre apelurile declarate in cauza, dar si confuzii ale tuturor partilor in legatura cu normele de drept aplicate in cauza de prima instanta, constată că se impune analizarea impreuna a ambelor apeluri, precum si efectuarea următoarelor clarificări cu privire la obiectul litigiului și la normele pe care prima instanță le-a reținut incidente cauzei:

Obiectul litigiului dedus judecății primei instanțe este validarea popririi înființate în dosarul de executare nr.418/2014, aflat pe rolul B__ C______ C_____.

Dosarul de executare menționat vizează executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 720/09.04.2014, pronunțată de Tribunalul G_____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, prin care AFP G_____ a fost obligată să restituie creditorului din prezenta cauză sumele încasate cu titlu de taxă de poluare, actualizate cu indicele de inflatie de la data introducerii actiunii pana la rambursarea efectiva a sumei. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în temeiul jurisprudenței CJUE în cauza Simmenthal (1976) că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, precum și că potrivit legislației comunitare, interpretate de CJUE în cauza în cauza C – 402/09 T___, sumele plătite nu sunt datorate, astfel încât ele trebuie restituite.

Prin urmare, litigiul dedus judecății presupune rezolvarea unui incident apărut în cursul executării silite, iar instanța a admis cererea de validare a popririi reținând că prin aplicarea art. XV din OUG nr. 8/2014 în prezenta cauză se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, al principiului egalității armelor în proces, cât și sub aspectul nerespectării marjei de apreciere cu privire la stabilirea limitelor dreptului de proprietate asupra creanței.

În primul rând, instanța de apel constată că pronunțând această soluție prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, așa cum a susținut apelantul AJPF G_____.

Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești presupune ca instanța de judecată să înfrângă principiul separației puterilor în stat, realizând o imixtiune a instanței de judecată în sfera de activitate a puterii legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat, ceea ce nu s-a realizat în speță.

Încălcarea de către instanță a principiului separației puterilor în stat și imixtiunea ei în atribuțiile puterii legislative sau executive s-ar putea realiza în cu totul alte modalități decât prin examinarea priorității reglementărilor europene și compatibilității normelor interne cu acestea, cum s-a procedat în speță.

În al doilea rând, prima instanță nu a încălcat atribuțiile Curții Constituționale, după cum au susținut atât apelantul AJPF G_____, cât și apelanta AFM, deoarece nu s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014.

În al treilea rând, prima instanță nu a încălcat competența materială a instanței de contencios administrativ, după cum au susținut atât apelantul AJPF G_____, cât și apelanta AFM, deoarece nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, în condițiile Legii nr. 554/2004.

Tribunalul constată că prima instanță a apreciat cu privire la convenționalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, respectiv a analizat dacă prevederile acestuia sunt conforme cu dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție.

Procedând astfel instanța a aplicat dispozițiile art.11 alin.(1) și art. 20 din Constituția României, neputându-se reține susținerile apelantei A___ G_____ conform cărora procedura CEDO este numai împotriva statului, singurul care este obligat la despăgubiri, iar o instituție a statutului nu poate fi obligată în dreptul intern decât strict potrivit legii.

Tocmai pentru a nu se ajunge la condamnarea statului pentru încălcările drepturilor și libertăților prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de protocoalele încheiate la aceasta, se impune ca acestea să fie protejate mai întâi prin dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale, după cum a afirmat chiar apelanta când a susținut că mecanismul de control instituit de Convenția Europeană are caracter subsidiar.

Într-adevăr, art. 13 din Convenție impune statelor contractante o obligație pozitivă ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui recurs care să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispozițiilor Convenției, efectivitatea acestuia constând în aceea că abilitează instanța națională competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a Convenției și să ofere o reparație adecvată. Absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie în opinia instanței europene o încălcare a acestei obligații și deci a prevederilor Convenției.

Astfel, consacrând expres caracterul subsidiar al sistemului european de protecție, art. 13 din Convenție enunță explicit obligația statelor părți de a apăra drepturile omului, în primul rând, în propria lor ordine juridică, stabilind astfel în favoarea justițiabililor o garanție suplimentară de recunoaștere efectivă a acestor drepturi (jurisprudența Curții, cauza A____ c. Turciei, hotărâre din 25 septembrie 1997, cauza Kaya c. Turciei, hotărâre din 19 februarie 1998, cauza Z și alții c. Regatului Unit, hotărâre din 10 mai 2001).

Judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. 2 din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului). Totodată, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutandis mutandi, E. c. Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, E. P______ c. României, nr. 2, Hotărârea din 26 aprilie 2007).

Analizând criticile apelantelor cu privire la reținerea de către prima instanță că dispozitiile dreptului intern sunt contrare dispozitiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de apel reține că potrivit art. XV alin.1 din OUG nr. 8/2014, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Potrivit alin. 4 al aceluiași articol, în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate de instanțele interne, apreciind că faza executării unei hotărâri face parte din „proces”, în sensul articolului 6 din Convenție. Totodată, în măsura în care s-a considerat că o creanță recunoscută printr-o hotărâre judecătorească îndeplinea condițiile pentru a fi considerată un ”bun” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut și încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ce protejează dreptul la proprietate (a se vedea cauza Bourdov c. Rusiei, Hotărârea din 7 mai 2002).

Obligația de a pune în executare hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești interne a fost analizată cu o exigență sporită în cazul în care debitor al obligațiilor ce rezultau din hotărâre era Statul însuși, prin instituțiile sale (a se vedea cauza Bourdov, citată anterior, dar și o ________ hotărâri pronunțate împotriva României: S_________ – Hotărârea din 29 septembrie 2005, Miclici – Hotărârea din 20 decembrie 2007, O______ – Hotărârea din 29 iulie 2008, T_________ – Hotărârea din 29 iulie 2008, N______ – Hotărârea din 21 aprilie 2009).

Totuși, în jurisprudența mai recentă, Curtea a reținut că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar pot fi considerate ca urmărind un scop legitim (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele M______ și S_____ c. României din 6 decembrie 2011, Sulcs c. Letoniei din 6 decembrie 2011 și Panfile c. României din 20 martie 2012).

Și mai recent, prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012, pronunțată în cauza D______ și alții c. României (cererea nr. xxxxx/08), au fost respinse plângerile formulate de trei magistrați români, prin care aceștia invocau plata cu întârziere de către Statul Român a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești interne. Curtea Europeană a apreciat că nu a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, cât timp a fost păstrat un echilibru intre interesele particulare aflate în joc și interesul general, eșalonarea de către debitor a plăților, conform O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G. nr. 45/2010, nefiind un argument suficient pentru o constatare a încălcării drepturilor amintite, in condițiile în care nu există indicii în sensul că nu va fi respectat pe viitor calendarul plății.

În aceste condiții Tribunalul apreciază că nu se poate reține că prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014 ar fi contrare prevederilor europene.

De altfel, procedura de efectuare a platilor sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost adoptată prin Ordinul comun al Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice si Ministerul Finantelor Publice nr. XXXXXXXXXXXX, astfel încât reglementarea internă nu este lipsită de previzibilitate.

În aceste condiții, instanța de apel reține că prevederile art. XV alin.4 din OUG nr. 8/2014 instituie un veritabil impediment la executarea silită care împiedică instanța să admită cererea de validare a popririi.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., vor fi admise ambele apeluri, va fi schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că se va respinge cererea de validare poprire ca nefondată, cu consecința desființării popririi înființate în dosarul de executare nr. 418/2014 al B__ C______ C_____.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile civile formulate de apelanta-debitoare ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____, cu sediul în G_____, ____________________ și apelanta-terț poprit ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU, cu sediul în G_____, sector 6, ______________________________. 294, corp A, împotriva sentinței civile nr. 7082 din 09.07.2015 pronunțată de Judecătoria G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-creditor I____ I____, domiciliat în T_____, __________________, jud. G_____ și cu domiciliul procesual ales la CIA T_____ R_____, în G_____, ______________________.3, ___________, _____________________> Schimbă în tot sentința apelata și în rejudecare respinge acțiunea având ca obiect „validare poprire” ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23 Noiembrie 2015

Președinte,JudecătorGrefier,

A___ PungociAnne-M____ ManeaFlorina D_____

Red. jud. A.P______/03.12.2015

Dact. gref. F.D./14.12.2015/5 ex.

Jud. fond: A.A____