Cod operator: xxxxx
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SATU M___
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ Nr. 35/_____________________> Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_______ F____ M______
Judecător P____ M______
Grefier A______ A______ F____
Pe rol fiind judecarea apelului în materia C_________ administrativ și fiscal formulat de către apelantul - pârât I____________ DE P______ AL JUDETULUI SATU M___, cu sediul în Satu M___, __________________. 5/A, jud. Satu M___, împotriva sentinței civile nr. 3206 din data de 03.09.2014 pronunțată de către Judecătoria Satu M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G____ M_____, cu domiciliul în Satu M___, _____________________, jud. Satu M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CIRCULAȚIE.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care.
Președintele completului de judecată, verificând personal constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Totodată, se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 16.01.2015, dată la care susținerile părților au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrată din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de azi.
Când în urma deliberării.
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3206/03.09.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M___ în dosar nr. unic de mai sus, a fost admisă în parte plângerea petentului G____ M_____ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________, nr.xxxxxxx/13.04.2014 , încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului I____________ DE P______ AL JUDETULUI SATU M___,și, prin urmare, sancțiunea amenzii de 255 lei a fost înlocuită cu avertisment.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 18.04.2014 încheiat de intimata IPJ Satu-mare (fila 4), petentul contravenient G____ M_____ a fost sancționat contravențional cu 3 puncte – amenda si 3 – puncte de penalizare plus sancțiunea amenda în suma de 255 lei RON si sancțiunea avertisment, pentru următoarele fapte: în data de 12.04.2014, ora 15:35, a condus autoturismul marca MERCEDES cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN19 în afara localității P_______ circulând fără să aibă aprinse luminile de întâlnire deși circula pe un drum național de tip european și avea defecțiuni la sistemul de lumini dreapta spate. Faptele de mai sus constituie contravenție în sensul dispozițiilor art. 147, al. 3 si art. 44, al. 2 din OUG nr. 195/2002 R.
Prin procesul verbal contestat si prin plângerea formulată petentul nu recunoaște fapta contravențională susținând că nu corespunde adevărului faptul că circula fără sistem de lumini întrucât agentul constatator nu a observat faza de întâlnire din cauza soarelui strălucitor de afară.
Verificând, potrivit art. 34, al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile art. 147, al. 3 si art. 44, al. 2 din OUG nr. 195/2002 R au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat că procesul verbal în sine reprezintă o probă în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, revenindu-i acestuia sarcina de a răsturna acest mijloc de probă prin dovedirea unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal, stare de fapt contrară care însă nu a fost dovedită de către petent de îndată ce nu a interes sa propună probe de natura sa întoarcă prezumția de veridicitate a procesului verbal contestat.
Așadar, petentul nu a înțeles să propună alte probe si, pe cale de consecință, nu a fost răsturnată starea de fapt reținută de către agentul constatator conform căreia a condus autoturismul marca MERCEDES cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN19 în afara localității P_______ circulând fără să aibă aprinse luminile de întâlnire deși circula pe un drum național de tip european și avea defecțiuni la sistemul de lumini dreapta spate.
Instanța a apreciat că petentului îi incumbă obligația legală de a proba prin orice mijloace de probă afirmațiile deduse judecații, având în vedere temeinicia aplicării sancțiunilor contravenționale de către un funcționar public în exercitarea atribuțiilor conferite de lege. Ca atare, în lipsa unor probe temeinice, nu putem vorbi de răsturnarea prezumției de legalitate si temeinicie a procesului-verbal.
Având în vedere condițiile obiective de săvârșire a faptei sancționate (petentul a circulat fără să aibă aprinse luminile de întâlnire pe timpul zilei, la ora 15:35, când vizibilitatea era foarte ridicată și nu a împiedicat prin faptele reținute de agentul constatator normala desfășurare a traficului rutier) raportat la condițiile subiective (petentul nu a mai fost sancționat pana în prezent – raportul de serviciu de la fila 14 care nu face trimitere la alte fapte contravenționale de aceeași natura sau de alta natura), instanța a apreciat ca se impune transformarea amenzii aplicate în cuantum total de 225 lei în avertisment.
In lumina considerentelor de mai sus, instanța, a admis în parte plângerea la contravenție formulată de petent, conform dispozitivului prezentei sentințe judecătorești.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, I____________ DE P______ AL JUDETULUI SATU M___, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii plângerii la contravenție și al menținerii procesului verbal ca temeinic și legal.
În motivare, (fila 2), apelantul arată că în baza procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 12.04.2014, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională pentru încălcarea prevederilor art.44 alin.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice respectiv art.147 alin.3 din ROUG, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 12.04.2014 ora 15.35 a fost identificat autoturismul marca MERCEDES cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX circulând fără să aibă aprinse luminile de întâlnire deși circula pe un drum național de tip european. Totodată avea defecțiuni la lămpile stop din spate dreapta.
Precizează că prin sentința civilă atacată, plângerea petentului a fost admisă în parte, instanța înlocuind sancțiunea amenzii înscrisă în procesul-verbal cu cea a avertismentului.
Apelantul apreciază că sentința pronunțată este nelegală, arătând că în cuprinsul hotărârii atacate se reține ca motiv de admitere în parte a procesului-verbal faptul că, raportat la condițiile subiective (petentul nu a mai fost sancționat până în prezent) si a transformat sancțiunea amenzii aplicată prin procesul verbal cu avertismentul.
Învederează că din analiza procesului verbal supus analizei rezultă că nu există motive de nulitate acesta fiind întocmit cu respectarea prevederilor legale.
Mai mult decât atât, arată că acesta a fost înregistrat în cursul aceluiași an săvârșind încă două fapte contravenționale. Astfel, anexează cazierul auto al intimatului petent care rezultă că la data si ora respectivă acesta a fost sancționat la regimul circulației rutiere precum si faptul că acesta are probleme cu respectarea prevederilor legale regimul circulației rutiere.
În drept, invocă art.304, pct.9, 304 indice 1 din Codul de procedură civilă.
Intimatul nu a depus întâmpinare .
Analizând sentința atacată cu apel prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate în cauză, Tribunalul apreciază criticile apelantului ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
În mod temeinic și legal, în baza probelor cu înscrisuri administrate înaintea acesteia, prima instanță a reținut că procesul verbal de contravenție contestat de către petentul contravenient este temeinic și legal sub aspectul existenței faptei contravenționale, al încadrării juridice a acesteia și a culpei contravenientului .
De asemenea, în mod corect prima instanță a statuat asupra gradului de pericol social al faptei și a apreciat că sancțiunea contravențională aplicată petentului contravenient este disproporționată față de gradul de pericol social redus al faptei săvârșite.
Art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede: „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”
Pronunțarea de către instanța de judecată asupra sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat se realizează prin prisma dispozițiilor legale care stabilesc sancțiunile contravenționale și modalitatea de aplicare a acestora.
Astfel, în legea generală privind regimul juridic al contravențiilor se prevede la art. 5 alin. 5 că „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar la art. 21 că „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
De asemenea, potrivit art. 7 din OG nr. 2/2001, „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.”
„Avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”
Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în sarcina petentului contravenient, instanța de apel a apreciat că acesta a învederat suficiente argumente pentru a justifica gradul de pericol social redus al contravenției pe care acesta a săvârșit-o și pentru a forma convingerea instanțelor de judecată în sensul că aceasta a înțeles gravitatea faptei săvârșite, necesitatea și importanța respectării pe viitor a dispozițiilor legale încălcate.
Cu alte cuvinte s-a apreciat că scopul social al sancțiunilor contravenționale se poate realiza în cazul petentului și prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale mai ușoare, cum este sancțiunea „avertismentului”, în condițiile în care, așa cum corect a reținut și prima instanță, petentul se află la prima abatere contravențională de acest gen .
Față de considerentele de mai sus, în temeiul art.480 alin.1, art.453 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat în cauză, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-intimat I____________ DE P______ AL JUDETULUI SATU M___, cu sediul în Satu M___, __________________. 5/A, jud. Satu M___, C__ xxxxxxx, în contradictoriu cu petentul G____ M_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu dom.în Satu M___, ___________________, județul Satu M___, împotriva Sentinței civile nr.3206/03.09.2014 , pronunțată de Judecătoria Satu M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2015.
Președinte, C_______ F____ M______ |
|
Judecător, P____ M______ |
|
Grefier, A______ A______ F____ |
|
Red.P.M./21.01.2015.
Tehnored_VD /21.01.2015.
4 ex. – _____________.cu: I____________ de Poliție al Județului Satu M___, G____ M_____
Jud.fond: C_______ M_____