ÂNIA
JUDECĂTORIA D___
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.3059/2015
Ședința publică din 03.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A______ R_____
GREFIER – C_______ M______
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta __________________________ SRL în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, având ca obiect anulare proces-verbal contravenție.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 26.11.2015, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 03.12.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data 01.07.2015, sub dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, petenta __________________________ SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului Hunedoara anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 17.06.2015.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că în data 17.06.2015 a fost sancționată cu avertisment pentru încălcarea prevederilor art.53 lit.n și art.19 alin.10 din Legea nr.333/2003, pe motiv că administratorul R______ I__ nu mai îndeplinește condițiile de avizare conform legislației incidente.
Petenta apreciază că procesul-verbal este nul față de indicarea greșită a faptei presupus a fi săvârșită, întregul personal al societății fiind avizat în mod legal pentru portarmă, indicarea obligației fiind greșită, sau cel puțin ilizibilă, asimilabilă neîncadrării faptei. A învederat petenta că îndeplinește toate condițiile legale prevăzute de lege de la momentul avizării.
În ceea ce privește prevederile art.19 alin.10 din Legea nr.333/2003, petenta a precizat că probabil organul de control se referă la ultima condiție pe care trebuie să o îndeplinească pentru obținerea licenței conducătorul unității și anume aceea de a nu fi suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție. În acest sens, petenta a arătat că administratorul societății nu a suferit nicio condamnare, arestarea preventivă fiind independent de condamnare, astfel încât nu se poate reține neîndeplinirea condițiilor pentru avizare.
Petenta a menționat că deși i s-a aplicat doar sancțiunea avertismentului, s-a procedat și la ridicare licenței de funcționare și îndeplinește condițiile de avizare prevăzute la art.19 din Legea nr.333/2003 și nu sunt incidente prevederile art.60 din legea indicată, de anulare a licenței de funcționare.
În drept, petenta a invocat prevederile OG nr.2/2001 și cele ale Legii nr.333/2003.
Plângerea a fost legal timbrată (f.3).
În probațiune, petenta a depus procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/ 17.06.2015, dovadă de comunicare (f.5).
La data 18.09.2015, intimata a depus întâmpinare (f.29), prin care solicită respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție așa cum a fost întocmit. În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că petenta a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor art.19 alin.10 din Legea nr.333/2003, reținându-se în sarcina acesteia că nu îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării licenței în domeniul pazei, în sensul că administratorul său nu mai îndeplinește condițiile de avizare în conformitate cu prevederile actului normativ – în conținutul încheierii Tribunalului București din dosar nr.xxxxx/3/2015 prin care s-a dispus arestare preventivă a administratorului societății reținându-se că acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, consideră intimata că nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza avizării favorabile de conducător, context în care societatea a fost sancționată contravențional. Apreciază că procesul-verbal încheiat este temeinic și legal, contravenția fiind constatată direct de către agentul constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, procesul-verbal îndeplinind condițiile de fond și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din Ordonanța nr.2/2001.
A solicitat intimata aplicarea prevederilor art.187 alin.1 pct.1 lit.a C.proc.civ., motivat de faptul că plângerea a fost introdusă cu rea credință.
În drept, intimata a invocat prevederile art.205-208 C.proc.civ., OG nr.2/2001 și cele ale Legii nr.333/2003.
În probațiune, intimata a depus raportul întocmit de agentul constatator din data 08.09.2015, procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/22.04.2015, încheierea pronunțată în dosar nr.xxxxx/3/2013 (f.30-43).
Petenta a depus răspuns la întâmpinare (f.51-53), prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/17.06.2015 petenta a fost sancționată contravențional cu avertisment, de către intimata I____________ Județean de Poliție Hunedoara, în cuprinsul procesului verbal reținându-se că __________________________ SRL nu îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării licenței în domeniul pazei în sensul în care administratorul R______ I___ A_____ nu mai îndeplinește condițiile de avizare conform legislației incidente.
Fapta, astfel cum a fost ea descrisă în procesul verbal contestat întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.19 alin.10 din Legea nr.333/2003 și art.58 lit.m din Legea nr.333/2003 și sancționată de art.59 alin.1 lit.a din Legea nr.333/2003.
Instanța va analiza cu prioritate chestiunea legalității procesului verbal de contravenție, ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat.
Potrivit art. 16 din OG 2/2001, procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: numele, prenumele contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Referitor la starea de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, instanța constată că intimata s-a limitat doar a preciza că petenta nu îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării licenței în domeniul pazei în sensul în care administratorul R______ I___ A_____ nu mai îndeplinește condițiile de avizare conform legislației incidente, fără însă a menționa în ce constă această încălcare. Nu se specifică în ce constă în concret fapta reținută în sarcina petentei, agentul constatator rezumându-se la a reda textul actului normativ.
Or, într-o astfel de situație, instanța se află în imposibilitate de a verifica dacă într-adevăr petenta se face vinovată de încălcarea vreunei obligații și în ce constă aceasta. Pe de altă parte, prin această lipsă a procesului-verbal de contravenție se cauzează, fără dubii, un prejudiciu petentei, întrucât în situația în care nu se specifică ce obligație a încălcat, petenta nu este în măsură a face dovada contrară.
Acest aspect reiese și din motivarea plângerii contravenționale, petenta justificând respectarea prevederilor Legii nr.333/2003 față de aspecte pe care intimata nu le-a avut în vedere la momentul constatării contravenției, așa cum reiese din raportul agentului constatator și numai după depunerea întâmpinării și a înscrisurilor anexate acesteia, s-a elucidat situația de fapt. Precizarea în concret a condițiilor care nu au fost respectate de către administratorul petentei și a faptelor/împrejurărilor din care rezultă această încălcare sunt necesare atât pentru ca instanța să poată să verifice existența faptei menționate în procesul verbal și pentru a verifica dacă individualizarea sancțiunii s-a realizat în mod corect, cât și pentru petentă care, în absența acestor detalii, nu poate să facă dovada unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal.
Instanța apreciază că o descriere succintă a stării de fapt, este suficientă cu condiția să cuprindă toate elementele necesare și esențiale ale acesteia, în concret, astfel încât să poată verifica temeinicia întocmirii procesului verbal.
Prin urmare, în condițiile în care, în procesul verbal, agentul constatator nu a oferit detalii din care să rezulte în ce fel au fost încălcate dispozițiile actului normativ, petentul se află în imposibilitate de a-și face o apărare efectivă, fapt de natură să-i aducă o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal. De asemenea, modalitatea în care a fost descrisă fapta contravențională în procesul verbal, este prea ambiguă pentru a se considera că reprezintă o descriere a faptei, care să respecte exigențele unui proces verbal corect întocmit, iar mijlocul echivoc de descriere a faptei contravenționale se impune a fi sancționat cu constatarea nulității absolute a acestuia.
Prin urmare, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petentă, și în consecință va dispune anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 17.06.2015 de intimata I____________ de Poliție al Județului Hunedoara și va înlătura sancțiunea avertismentului aplicată petentei. Pentru aceleași considerente, va respinge cererea formulată de intimată de amendare a petentei conform prevederilor art. art.187 alin.1 pct.1 lit.a C.proc.civ.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta __________________________ SRL, cu sediul în D___, __________________________.46, __________, ____________________, înregistrată ORC sub nr.JXXXXXXXXXXX, CUI RO25482240, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la cab.av.H____ M____ și Asociații, cu sediul în București, _______________________.41, ______________, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 17.06.2015 de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, cu sediul în D___, _____________________.130, jud.Hunedoara, și în consecință:
Dispune anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 17.06.2015.
Înlătură sancțiunea avertismentului aplicată prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 17.06.2015.
Respinge cererea formulată de intimată de amendare a petentei conform prevederilor art. art.187 alin.1 pct.1 lit.a C.proc.civ.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de ape în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria D___.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A______ R_____ C_______ M______
Red. AR/Tehn. CM/4 ex.
Data: 10.12.2015