Cod ECLI ECLI:RO:TBILM:2016:005.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 57/A
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE : V______ M____
JUDECĂTOR : A___ M____
GREFIER : M______ I______
Pe rol soluționarea apelului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de apelanta-petentă S.C. EUROPACO T____ S.R.L. G_____, cu sediul în mun. G_____, ____________________, ____________. 69, CUI xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXX, jud. G_____, împotriva sentinței civile nr. 2031 din 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, C__ xxxxxxxx, cu sediul în mun. București, ________________________. 38, sector 1, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele: pricina este la primul termen de judecată în apel, în cadrul procedurii prealabile intimatul-pârât a depus întâmpinare și că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă; se mai arată că apelanta-petentă a transmis prin fax o cerere de probatoriu prin care solicită instanței să pună în vedere intimatei să facă dovada verificării metrologice a planeității locului destinat cântăririi vehiculelor, după care;
Analizând probele solicitate de către apelanta-petentă, tribunalul constată că organul constatator avea obligația de a depune toate înscrisurile în baza cărora a întocmit procesul-verbal și, raportat la teza probatorie ce se solicită a fi dovedită prin probele solicite, reține că din tichetul de cântărire reiese data ultimei verificări metrologice a aparatului de cântărire, motiv pentru care respinge probatoriile solicitate .
Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și nemaifiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, tribunalul se consideră lămurit, constată încheiată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra apelului în contencios administrativ și fiscal de față ;
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești sub nr. XXXXXXXX/16.05.2014 petenta _________________________ G_____ cu sediul în mun. G_____, ____________________, ____________. 69, CUI xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier București, cu sediul în mun. București, _________________________. 38, sector 1, cu sediul procesual ales în mun. C________, _______________________, nr. 2, _______________________ C________, C__ xxxxxxxx, cont Bancar RO65TREZ7015025XXX012676 deschis la Trezoreria Statului Sector 1, București, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ___________, nr. xxxxxx, întocmit la data de 09.04.2014, de I____ București.
Soluționând cauza prin sentința civilă nr 2031/20 noiembrie 2014, Judecătoria Fetești a respins plângerea contravențională formulată de petenta _________________________ G_____ împotriva intimatului Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier București, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție ___________, nr. xxxxxx, întocmit la data de 09.04.2014, de I____ București, contravenientei _________________________ G_____ i s-a aplicat amenda de xxxxx lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 61 alin. 1 pct. p din OG nr. 43/1997.
La dosar s-au depus copii de pe aviz de însoțire a mărfii, tichete de cântar, bon de cântar, CMR, buletin de verificare metrologică, certificat de etalonare.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța de fond a constat că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal.
Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, prima instanță a reținut că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În cauză, instanța a constat că în urma opririi în trafic și cântăririi de către agentul constatator, la autotractorul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX și semiremorca XXXXXXXXX s-a constatat depășirea masei maxime admise pe axa triplă pe categoria de drum european cu 1000 kg, ansamblul auto cântărind cu 4,17 % mai mult decât limita maximă admisă, aceasta fiind de 24 tone.
Apărarea petentei precum că marfa transportată (deșeuri de fier vechi) avea o greutate de 40 de kg corespunzătoare limitelor legale, nu poate fi reținută din bonurile de cântar depuse de petentă la dosar pentru că se poate ca autovehiculul să fi fost cântărit înainte de a fi încărcat cu marfă în greutate peste limita legală.
A apreciat prima instanță că proba de veridicitate o face în cauză doar cântarul verificat metrologic de organul constatator cu care a fost cântărită marfa la momentul controlului.
Față de aceste considerente, a apreciat că procesul verbal de constatare a contravenției este legal și temeinic întocmit, în ce privește săvârșirea faptei prev. de art. 61 alin. 1 pct. p din OG nr. 43/1997, iar sancțiunea corect individualizată considerând că aceasta este proporțională cu fapta reținută, și anume la individualizarea acesteia au fost respectate de către agentul constatator, dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.a concluzionat prima instanță că sancționarea petentei cu amendă contravențională în cuantum de xxxxx lei, nu este doar legală dar și temeinic dispusă, apreciind că numai astfel poate fi asigurată finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat, a declarat apel apelanta contestatoare S.C. EUROPACO T____ SRL G_____, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii plângerii contravenționale , anulării procesului – verbal de contravenție și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 25.000 lei.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că procesul verbal este nelegal și de asemenea sancțiunea aplicată, întrucât masa totală maximă admisă pentru vechiul este de 40 de tone potrivit dispozițiilor art. 2.2.2 punctul A anexa 2 privitoare la mase și dimensiuni maxime admise din OG 43/1997 , greutate maximă care a fost respectată întocmai. Învederează că această masă maximă admisă de până la 40 de tone este regăsită în toate documentele de transport și bonurile de cântărire ale transportului respectiv, atât în bonul de cântărire de la expeditor cât și în bonul de cântărire de la destinatar.
Astfel, apelanta consideră nelegală hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: în mod greșit prima instanță a reținut la fila 3 paragraful 3 că marfa transportată avea 40 de Kg în loc de 40 de tone și de asemenea a înlăturat nejustificat dovada masei totale a vehiculului de 40 de tone ce rezulta din bonurile de cântărire .
În drept invocă prevederile OG 2/2001 , OG 43/1997.
Intimatul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORT RUTIER BUCURESTI formulează întâmpinare prin care solicită respingerea apelului , reiterând apărările formulate în fața primei instanțe.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 05.11.2015.
Tribunalul, analizând sentința ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Examinând procesul-verbal sub aspectul legalității, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a reținut că acesta conține toate mențiunile a căror lipsă ar fi sancționată cu nulitate absolută.
De asemenea, în urma propriului examen, constată că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001 (data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptelor, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.). Totodată , acesta a fost semnat de agentul constatator, cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, așa încât constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că motivarea primei instanțe a fost completă și pertinentă, bazată pe o analiză judicioasă atât a probelor cauzei cât și dispozițiilor legale incidente.
În primul rând trebuie precizat că apelanta a fost sancționată nu pentru că ar fi depășit greutatea maximă admisă totală de 40 de tone prevăzută de pct. 2.2.2 pct. A din Anexa nr. 2 din OG nr. 43/1997 cum în mod eronat susține, ci conform faptei descrise în cuprinsul procesului verbal de contravenție , aceasta a fost sancționată pentru că a depășit greutatea maximă admisă pe axa triplă „ tridem „ cu 1000 Kg , adică cu 4,17 % față de greutatea maximă admisă de 24 de tone permisă de pct. 3.3.2 din Anexa nr. 2 din OUG nr. 43/1997.
Potrivit art. 61 alin. 1 lit. p din OG 43/1997 rep. în forma aflată în vigoare la data comiterii faptei ( 09.04.2014) „Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează:
” efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la prezenta ordonanță, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei;”
În speță, tribunalul constată că agentul constatator nu a reținut fapta contravențională în mod arbitrar ci , în urma cântăririi ansamblului de autovehicule, s-a constatat depășirea cu 4,17 % ( respectiv 1000kg) a masei maximă admisă pe axa triplă ( tridem ) care trebuia să fie de 24 tone , în urma cântăririi constatându-se însă că aceasta avea o masă de 25 de tone. Cântărirea s-a realizat cu un sistem de cântărire PW-10 ________/11, data ultimei verificări metrologice fiind 27.11.2013 , fapt ce rezultă din chiar cuprinsul tichetului de cântărire.
Raportat la fapta reținută în sarcina apelantei , apărările acesteia privind nedepășire masei maxime totale admise, bazate pe bonurile emise la cântărirea ansamblului de autovehicule atât la expediție cât și la destinație , apar ca nerelevante și pe cale de consecință și criticile aduse sentinței primei instanțe sunt nefondate.
Sub aspectul sancțiunii, tribunalul constată că fapta contravențională a fost săvârșită la data de 09.04.2014 fiind încadrată în prevederile art. 61 alin 1 lit. p din O.G. nr. 43/1997 modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2011și LEGE Nr. 161 din 11 iulie 2011 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 5/2011.
Între timp Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 a suferit mai multe modificări, ultima modificare fiind cea realizată prin LEGE Nr. 198 din 9 iulie 2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Potrivit noilor reglementări , conținutul constitutiv al contravenției reținută în sarcina petentei se regăsește distinct pentru fiecare depășire a masei ( atât pentru depășirea masei maxime totale autorizate/admise pe drumurile din România cât și pentru depășirea masei admise pe grupul de trei axe (tridem) . Totodată noua lege prevede sancțiuni graduale în funcție de greutatea depășită și clasifică faptele contravenționale în contravenții minore, grave și foarte grave , stabilind un regim sancționator diferit.
În cazul apelantei s-a constat , așa cum s-a arătat anterior, depășirea masei admise pe grupul de trei axe ale vehiculului (tridem) cu 1000 kg (4,17%). Potrivit actualelor reglementări, depășirea masei maxime admise pe axa triplă cu mai mult de 4%, dar nu mai mult de 5% este considerată contravenție minoră și se sancționează cu amendă de la 210 lei la 1.000 lei. Se constată așadar că noile reglementări sunt favorabile apelantei.
Tribunalul amintește că prin Decizia nr.932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.42 din 19 ianuarie 2007, Curtea Constituțională a statuat că orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care are efecte și asupra raporturilor juridice penale sau contravenționale născute anterior intrării sale în vigoare. De asemenea, prin Decizia nr.228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 27 aprilie 2007, Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare.
De altfel și în decizia nr. 101 din 28 februarie 2013 Curtea Constituțională arată că retroactivitatea legii presupune existența unei noi reglementări care se aplică inclusiv situațiilor și raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi. Din perspectiva legii contravenționale mai favorabile, aceasta privește nu numai aplicarea retroactivă a reglementării noi care scoate din sfera ilicitului contravențional o faptă, dar și aplicarea retroactivă a noilor sancțiuni contravenționale mai favorabile. Dacă o lege nouă nu mai incriminează o faptă considerată până atunci ca fiind contravenție sau, deși continuă să o interzică, prevede, pentru aceeași faptă, o sancțiune mai ușoară sau instituie noi moduri de executare a sancțiunilor, care sunt mai favorabile contravenientului, legii noi trebuie să i se permită să retroactiveze, tocmai pentru a se respecta principul constituțional înscris în art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.
Respectarea principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile incumbă, pe de o parte, celui care este chemat să aplice legea (organul care constată și aplică sancțiunea contravențională/instanța de judecată), iar, pe de altă parte, legiuitorului, care nu poate împiedica producerea efectului retroactiv al legilor contravenționale mai favorabile.
Astfel, arată instanța constituțională , pentru stabilirea legii contravenționale mai favorabile, organul care constată și aplică sancțiunea contravențională sau instanța de judecată nu sunt chemate să realizeze o comparație abstractă a celor două legi în cauză, ci acestea trebuie să ia în considerare și să analizeze faptele și situația particulară a fiecărui caz în parte și abia apoi să stabilească legea mai favorabilă.
Raportat la aspectele sus reținute, Tribunalul constată că în cauza pendinte sunt incidente prevederile legii mai favorabile , având în vedere și faptul că potrivit art 12 alin 2 din OG nr 2/2001 :”Daca sancțiunea prevăzută in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. (…) ”..
Totodată, raportat la contextul circumstanțial în care a fost comisă faptă, cât și a conduitei anterioare a contravenientei (nu s-a susținut probator o recidivă contravențională) tribunalul apreciază că aplicarea amenzii orientată spre minimul prevăzut de legea mai favorabilă este de natură să asigure responsabilizarea pe viitor a acesteia în respectarea regulilor privind utilizarea drumurilor.
În consecință în baza art. 480 alin. (2) rap. la art. 476 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă admite apelul declarat de apelanta S.C. EUROPACO T____ SRL G_____ împotriva sentinței civile nr. 2031/20 noiembrie 2014 pronunțată de a Judecătoria FETEȘTI pe care o va schimbă în tot în sensul că va admite în parte plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție ___________ NR. xxxxxx/09.04.2014 încheiat de către intimat numai în ceea ce privește sancțiunea aplicată apelantei.
În baza art. 15 alin 2 din Constituție va face în cauză aplicarea legii mai favorabile reprezentată de LEGE Nr. 198 din 9 iulie 2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și va aplica apelantei sancțiunea contravențională în cuantum de 210 lei pentru săvârșirea contravenției minore sancționată de art. 61 alin 1 lit b pct (ii ) din OG nr. 43/1997 astfel cum a fost modificată prin LEGE Nr. 198 din 9 iulie 2015 .
Văzând și dispozițiile art. 633 pct. 1, art. 634 alin. 1 pct. 4 Noul cod de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 480 alin. (2) rap. la art. 476 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă admite apelul declarat de apelanta S.C. EUROPACO T____ SRL G_____ cu sediul în municipiul G_____, ____________________, _____________.69, jud. G_____ împotriva sentinței civile nr. 2031/20 noiembrie 2014 pronunțată de a Judecătoria FETEȘTI pe care o schimbă în tot în sensul că :
Admite în parte plângerea contravențională formulată de apelanta contestatoare S.C. EUROPACO T____ SRL G_____ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORT RUTIER BUCURESȚI, cu sediul în București, ________________________.38, sector 1, cu sediul procesual ales in municipiul Constanta, ______________________, nr.2, ________________, Județul Constanta.
Anulează procesul verbal de contravenție ___________ NR. xxxxxx/09.04.2014 încheiat de către intimat numai în ceea ce privește sancțiunea aplicată apelantei.
În baza art. 15 alin 2 din Constituție face în cauză aplicarea legii mai favorabile reprezentată de LEGE Nr. 198 din 9 iulie 2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
Aplică apelantei sancțiunea contravențională în cuantum de 210 lei pentru săvârșirea contravenției minore sancționată de art. 61 alin 1 lit b pct (ii ) din OG nr. 43/1997 astfel cum a fost modificată prin LEGE Nr. 198 din 9 iulie 2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 ianuarie 2016.
Președinte, V______ M____ |
|
Judecător, A___ M____ |
|
Grefier, M______ I______ |
|
Red./Tehnored.M.V.
4 ex./26.01.2016
Jud.fond. A____ C____ D______