R O M Â N I A
JUDECĂTORIA REGHIN
CIVIL-PENAL-CC
Cod ECLI ECLI:RO:JDREG:2016:001.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 3084
SENTINȚA PENALĂ NR. 23/2016
Ședința publică de la 12 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D__ D______
GREFIER: R_____ M____ R__
Ministerul Public - P________ de pe lângă Judecătoria Reghin a fost reprezentat de PROCUROR : L____ B____
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul L____ C____ și pe partea civilă D___ N______ A_____, având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP) disjungere dosar XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier; după care:
În continuare, instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta, termen la care, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen pentru pronunțare pentru data de astăzi, 12 februarie 2016.
INSTANȚA
Prin rechizitoriul din data de 15 decembrie 2014 din dosarul nr. 1108/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul L____ C____ pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b și d cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
În esență, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în noaptea de 02/03 mai 2013, inculpații L____ C____ și V___ C______ au pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții civile D___ N______ A_____, situată în localitatea Gurghiu, ______________________, jud. M____, de unde au sustras deșeuri feroase. Apoi prin escaladarea terasei au pătruns în locuința aflată în construcție, de unde au sustras un flex electric marca „King Kraft” și dintr-o ladă frigorifică, 100 kg. de carne de porc, cauzând un prejudiciu în valoare de 3000 lei.
În faza judecății, până la citirea actului de sesizare a instanței, inculpatul V___ C______ s-a împăcat cu ambele părți civile. Împăcarea părților a fost consemnată în încheierile de ședință din datele de 25.06.2015 și 29.10.2015(f.125 și 135)
Până la începerii cercetării judecătorești inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând faptele așa cum au fost reținute în actul de sesizare. Cererea inculpatului a fost admisă, iar în cursul cercetării judecătorești nu au mai fost administrate alte probe și nici nu au fost readministrate probele din faza urmăririi penale.
În consecință, analizând ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarele:
În fapt, în noaptea de 02/03 mai 2013, inculpatul L____ C____ însoțit de V___ C______, după o înțelegere prealabilă, s-au deplasat la locuința părții civile D___ N______ A_____ situată pe ________________________, din localitatea Gurghiu, jud. M____, unde, prin escaladarea gardului, au pătruns în curtea locuinței, au găsit deșeuri feroase, pe care le-au transportat la domiciliul mamei inculpatului L____ C____. Ulterior, prin escaladarea terasei de la locuința părții civile, locuință aflată în construcție, au pătruns în interiorul acesteia și au sustras un flex electric, un prelungitor electric și cantitatea de 100 kg. carne de porc. La data de 03 mai 2013, inculpatul L____ C____ a transportat deșeurile feroase la centrul de colectare din localitatea Gurghiu, încasând suma de 30 lei, sumă pe care a împărțit-o cu V___ C______.
Situația de fapt reținută mai sus rezultă din declarația inculpatului L____ C____ care a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că în noaptea de 02/03 mai 2013, după ce a consumat împreună cu inculpatul V___ C______ băuturi alcoolice, s-au hotărât să se deplaseze la domiciliul părții civile D___ N______ A_____ pentru a sustrage deșeuri fieroase. Ajunși la locuința părții civile, au escaladat gardul și au pătruns în curte, unde inculpatul V___ C______ aducea bucățile de fier până la gard și el îl scotea afară din curte. Inculpatul a mai precizat faptul că, după ce au scos deșeurile de fier din curte, le-au depozitat în curtea locuinței mamei sale, iar a două zi le-a dus personal la centrul de colectare a fierului vechi din localitate, unde a încasat suma de 30 lei, sumă pe care a împărțit-o cu inculpatul V___ C______.
Inculpatul L____ C____ a mai arătat faptul că după ce au sustras deșeurile fieroase, împreună cu inculpatul V___ C______ au pătruns în interiorul casei părții vătămate, casă care era în construcție de unde au sustras un flex electric pe care l-a luat inculpatul V___ C______ și dintr-o ladă frigorifică mai multe pungi cu carne pe care le-au împărțit.
V___ C______ a confirmat varianta prezentată de inculpatul L____ C____.
Declarațiile de recunoaștere ale inculpatului se coroborează cu declarațiile părții civile D___ N______ A_____, mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului, precum și cu mențiunile dovezilor de ridicare de la S.C. Cansil Feros S.R.L. Gurghiu și respectiv de predare către partea civilă a bunurilor sustrase.
Astfel, partea civilă D___ N______ A_____ a declarat faptul că în dimineața de 03 mai 2013, s-a deplasat la locuința sa situată în localitatea Gurghiu, ________________________, jud. M____, locuință care era în construcție, iar în momentul în care a intrat în curte, datorită faptului că iarba era crescută, a observat că peste nopate cineva a făcut prin curte o cărare, s-a deplasat pe cărarea respectivă și a constatat că din spatele unei magazii îi lipsea o grămadă de fier care era depozitată în acel loc. Partea civilă a mai precizat faptul că imediat s-a deplasat la centru de colectare a fierului vechi din localitate unde și-a recunoscut o parte din materialul fieros sustras, descoperind și o ușă de curățat hornul care îi aparținea, s-a reîntors la locuință și a constatat că din interiorul acesteia îi mai lipsește și carnea din lada frigorifică, un flex electric profesional, un prelungitor electric profesional și un cadru metalic de la tersasă. Totodată partea civilă a arătat faptul că o parte din materialul fieros sustras i-a fost restituit pe bază de dovadă, valoarea prejudiciului încercat și nerecuperat evaluând-o la suma de 3000 lei.
Cu ocazia cercetării locului faptei, potrivit mențiunilor procesului-verbal, la locuința părții civile situată în localitatea Gurghiu, _________________________, s-a constatat că din gardul care înconjoară proprietatea au fost dislocate câteva scânduri, iar de la gard, în interiorul curții se observă o cărare formată de două urme de încălțăminte, cărare care duce spre spatele locuinței.
Potrivit mențiunilor dovezilor de ridicare și respectiv primire, la data 09 mai au fost ridicate de la administratoarea S.C. Cansil Feros S.R.L. Gurghiu și predate părții civile D___ N______ A_____ mai multe bunuri fierose, respectiv: o bucată cheie metalică pentru apă, o bucată cadru metalic de scaun, două bucăți cercuri metalice pentru butoi, o bucată ușă metalică pentru horn.
Față de toate aceste aspecte, din analiza întregului material probator rezultă astfel, fără urmă de îndoială că inculpatul este autorul infracțiunii de furt calificat ce face obiectul prezentului dosar.
În aplicarea art. 5 Cod penal referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va ține cont în principal de faptul că noua lege penală prevede limite de pedeapsă mult mai mici decât vechiul cod penal, între 1 și 5 ani, față de 3 - 15, vechiul cod, motiv pentru care nu va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul V___ C______ a fost trimis în judecată.
Fapta inculpatului L____ C____ de a intra în noaptea de 02/03.05.2013, prin escaladarea gardului și de a sustrage, împreună cu V___ C______ din curtea și locuința în construcție a pății civile D___ N______ A_____, bunuri în valoare de 3000 de lei, în interiorul termenului de reabilitare a condamnării la pedeapsa de 1 an, 6 luni și 10 zile închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 686/28.05.2009 a Judecătoriei Bistrița, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 al. 1 ,229 al. 1 lit. b și d Cod penal, săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.
Latura obiectivă a infracțiunii constă în acțiunea de sustragere a mai multor bunuri din posesia sau detenția părții civile D___ N______ A_____, iar agravanta prevăzută art. 229 al. 1, lit. d este dată de faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea după ce a intrat prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții civile. Agravanta prevăzută de art. 229 al. 1 lit. b este dată de împrejurarea că inculpatul a pătruns în curtea locuinței părții civile, în noaptea dintre 02 și 03.05.2013, fiind de notorietate că pe timpul nopții vigilența oamenilor este scăzută dat fiind faptul că aceștia sunt retrași pentru odihnă.
Cu privire la latura subiectivă, atitudinea psihică a inculpatului față de fapta săvârșită și urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, astfel cum este ea definită de art. 16, alin. 3, lit. a Cod penal .
La individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, instanța va avea în vedere gravitatea fiecărei infracțiuni săvârșite și periculozitatea infractorului. La evaluarea acestora, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal.
Astfel, raportându-ne la modul concret de operare (__________________________________, pe timp de noapte) faptele săvârșite de inculpat denotă o dezinvoltură infracțională și o lipsă de respect față de ordinea socială normală dintr-o societate. De asemenea, atât cantitatea mare și diversitatea bunurilor sustrase din cât și valoarea relativ ridicată a acestora, 3000 lei, reprezintă dovezi suplimentare ale gradului ridicat de pericol social al faptelor comise de inculpat.
Pe de altă parte, instanța urmează să aibă în vedere și persoana inculpatului care anterior a săvârșit în mai multe rânduri fapte penale de același tip. Din studiul fișei de cazier judiciar se poate observa că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie față de condamnarea dispusă prin Sentința Penală nr. 686/28.05.2009 a Judecătoriei Bistrița.
În același timp, instanța va avea în vedere și faptul că inculpatul a recunoscut faptele penale săvârșite, iar cauza a fost soluționată numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, conform art. 375 alin.1 și 2 N.c.pen. în speță sunt aplicabile prevederile art. 396 al.1 lit.10 N.c.pen., potrivit cărora când judecata se desfășoară în condițiile prevăzute de prevederile legale menționate anterior limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu 1/3.
Având în vedere starea de recidivă postexecutorie în care inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, în temeiul art.43 alin.5 Cod penal limitele de pedeapsă ale infracțiunii reduse ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală se vor majora cu ½, fiind în final de 1 și respectiv, 5 ani de închisoare.
În considerarea celor expuse mai sus, instanța va condamna inculpatul L____ C____ la pedeapsa de 1 an închisoare.
Față de faptele săvârșite, instanța apreciază că inculpatul, cel puțin pentru o perioadă de timp după executarea pedepsei, este nedemn a ocupa o funcție în autoritățile publice sau care implică exercițiul autorității de stat. Pentru aceste motive, instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 5 ani, care curge conform dispozițiilor art. 68 Cod penal, a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal, și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. 1 Cod penal va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 65 alin. 3 Cod penal, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h Cod penal, sus-menționate.
În ceea ce privește latura civilă, instanța reține că persoana vătămată s-a constituit parte civilă solicitând ca inculpatul L____ C____ împreună cu V___ C______ (inculpat cu care persoana vătămată s-a împăcat) să fie obligați la despăgubiri civile reprezentând contravaloarea prejudiciilor cauzate de aceștia prin sustragerea bunurilor ce îi aparțineau, cuantificate la 3000 lei.
Într-adevăr, potrivit art. 1349 Cod civil: „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar potrivit art. 1357 Cod civil: „cel care cauzează altuia prin prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare”.
Infracțiunile săvârșire de inculpat sunt fapte ilicite săvârșite cu vinovăție. Pentru aceste considerente inculpatul urmează să fie obligat, la despăgubiri de 1500 față de partea civilă. La stabilirea acestei sume instanța a ținut cont de faptul că inculpatul nu a săvârșit fapta singur, ci împreună cu L____ C____. Faptul că partea civilă s-a împăcat cu celălalt inculpat nu îl poate prejudicia pe L____ C____ prin obligarea acestuia la plata întregii sume solicitate de partea civilă ca despăgubiri.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlul de cheltuieli judiciare efectuate de stat, din care suma de 200 de lei provine din faza de urmărire penală.
Suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru inculpatul L____ C____ (1/2 din suma de 300 lei aferentă delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 14 din 05.01.2015) se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului de Justiție în contul Baroului M____.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.228 al. 1, 229 al. 1 lit. b, d Cod penal cu art. 41 al. 1 C.p. , art.43 alin.5 Cod penal, a art. 374 și 396 alin. 10 Cod procedură penală, prin raportare la art. 5 Cod penal, condamnă inculpatul L____ C____, fiul lui P_____ și V______, născut la data de 11.05.1972 în Reghin, jud. M____, domiciliat în com. Gurghiu, ________________________ A, jud. M____, CNP xxxxxxxxxxxxx la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie în dauna părții civile D___ N______ A_____.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 3 ani, care curge conform dispozițiilor art. 68 Cod penal, a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b și h Cod penal, și anume:
- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
- dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 65 alin. 3 Cod penal, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, sus-menționate.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art 1357 Cod civil admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D___ N______ A_____ domiciliat în com. Gurghiu, _______________________ cu domiciliul procesual ales com. Gurghiu, _______________________/9, jud. M____. Obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 1500 lei, daune materiale.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlul de cheltuieli judiciare efectuate de stat, din care suma de 200 de lei provine din faza de urmărire penală.
Suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru inculpatul L____ C____,(1/2 din suma de 300 lei aferentă delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 14 din 05.01.2015) se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului de Justiție în contul Baroului M____.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei .
Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
D__ D______ R_____ M____ R__
Red. D.D
Tehnored.G.G.
2 ex./16.02.2016