Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
39/2016 din 20 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBBZU:2016:004.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL B____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Sentința nr.39/2016

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE V_____ B____

Grefier L______ S___________


Pe rol judecarea acțiunii în anularea Deciziei TC nr.xxxxx din 3 august 2009 emisă de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale formulată de reclamanta _____________________ SI CONSULTANȚA PRIMA _________, cu sediul social în municipiul B____, _____________________, județul B____ în contradictoriu cu pârâta A______ P_____ ROMANIA DIGITALĂ cu sediul în municipiul București , _______________________, sector 2 .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, termen acordat pentru a se pune în discuție excepția necompetenței materiale.

Având în vedere că la termenul anterior s-a invocat de către pârâta Agenția pentru Agenda Digitală a României printre alte excepții și excepția necompetenței teritoriale și materiale a Tribunalului B____ apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL


Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului,constată și reține următoarele :

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea introdusă la Judecătoria B____ la data de 27 iulie 2015 și înregistrată sub nr.xxxxx/200/2015 contestatoarea _____________________ ȘI CONSULTANȚĂ PRIMA _________,cu sediul social în municipiul B____,___________________ A,județul B____,a formulat,în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA P_____ AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI,cu sediul în municipiul București,______________________, sector 2 și SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI „M_____ ȘI ASOCIAȚII”,cu sediul în municipiul București,Splaiul Unirii nr.45,________________ C,parter,_______________ 3,contestație la executare,solicitând anularea formelor de executare începute în Dosarul de executare silită nr.804/2014,a titlului executoriu constând în Decizia nr.xxxxx din 3 august 2009,anularea Încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul nr.xxxxx/200/2014,suspendarea executării silite până la pronunțarea unei hotărâri definitive privind contestația la executare și cenzurarea cheltuielilor de executare silită.

2.Motivele de fapt și de drept avute în vedere la formularea cererii de chemare în judecată de către contestatoare

În motivarea cererii sale,contestatoarea a arătat că,în fapt,AGENȚIA P_____ AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI a solicitat începerea împotriva sa a executării silite pentru suma de 4 437,87 lei,din care:suma de 1 785,00 lei reprezintă debit conform Deciziei nr.xxxxx din 3 august 2009;suma de 2 652,97 lei reprezintă penalități de întârziere,iar suma de 1 126,56 lei reprezintă cheltuieli de executare. P_____ suma de 1 785,00 lei a fost emisă factura nr.xxxxx din 3 august 2009,însă pentru penalități nu s-a emis un titlu executoriu,care să stabilească numărul de zile de întârziere și cuantumul acestora.

Contestatoarea a învederat instanței că,urmare a comunicării Deciziei din 3 august 2009 și a facturii ASSI nr.xxxxx din 3 august 2009,a informat ASSI,cu Adresa nr.917 din 17 septembrie 2009,că nu va organiza licitații în semestrul II 2009 și în cursul anului 2010 solicitând anularea facturii menționate,însă aceasta nu a procedat în consecință,facturând un serviciu pe care contestatoarea nu l-a utilizat în acea perioadă.

Contestatoarea a precizat că,în opinia sa,creanța pusă în executare nu este o creanță fiscală,astfel cum este definită de art.141 din Codul de procedură fiscală,fiind vorba de o creanță bugetară,astfel cum este definită de art.141 alin.(1²),care prevede că executarea creanțelor bugetare rezultate din raporturi contractuale se efectuează în temeiul unei hotărâri judecătorești sau a unui alt înscris ce constituie titlu executoriu.

Fiind în prezența unei creanțe bugetare,rezultate dintr-un raport contractual,nu se recunoaște calitatea de titlu executoriu a Deciziei nr.xxxxx din 3 august 2009,deoarece HG nr. 1660/2006,modificată prin HG nr.370/2009,nu prevede o asemenea posibilitate,iar OUG nr. 78/2007 a fost abrogată prin art.68 lit.G din Legea nr.329/2009. În consecință,intimata putea formula împotriva sa o acțiune în pretenții,dar nu putea solicita executarea silită.

În ceea ce privește competența executorului judecătoresc contestatoarea a arătat că Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești „M_____ și Asociații” nu este competentă să efectueze o executare silită în circumscripția Curții de Apel Ploiești,întrucât are sediul profesional în municipiul București,ce se circumscrie Curții de Apel București.

În drept,contestatoarea a invocat dispozițiile art.651,art.711-719 și art,781 din Codul de procedură civilă.

3.Disjungerea capătului de cerere vizând anularea Deciziei nr.xxxxx din 3 august 2009,emisă de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale

Prin Încheierea din 14 septembrie 2015 pronunțată în dosarul nr.xxxxx/200/2015 Judecătoria B____ a admis excepția disjungerii capătului de cerere privind anularea Deciziei nr.xxxxx din 3 august 2009,având în vedere dispozițiile art.99 alin.(1) din Codul de procedură civilă și faptul că cele două capete de cerere sunt întemeiate pe cauze diferite.

Cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B____ la data de 17 septembrie 2015,sub nr.XXXXXXXXXXXXXX.

4.Declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului B____

Prin Sentința civilă nr.xxxxx din 12 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX Judecătoria B____ a admis excepția necompetenței sale materiale,invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B____, Secția a II-a Civilă,de contencios administrativ și fiscal.

P_____ a pronunța această sentință,instanța a reținut că obiectul prezentei cauze îl reprezintă anularea Deciziei nr.xxxxx din 3 august 2009,emisă de pârâtă,care este un act administrativ fiscal conform art.110 alin.(3) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală,reprezentând titlul de creanță în baza căruia s-au stabilit în sarcina reclamantei creanțe fiscale. Or,potrivit art.218 alin.(2) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212,la instanța de contencios administrativ competentă,potrivit legii.

Potrivit dispozițiilor art.10 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554 /2004,litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,precum și cele care privesc impozite și taxe,contribuții,datorii vamale,precum și accesorii ale acestora de până la 1 000 000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,precum și cele care privesc taxe și impozite,contribuții,datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1 000 000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Mai mult,art.95 alin.(1) din Codul de procedură fiscală stabilește că tribunalul judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

După declinarea de competență,cauza a fost înregistrată la Tribunalul B____ la data de 30 octombrie 2015,sub nr.XXXXXXXXXXXXXX.

5.Apărarea formulată de intimată

Intimata AGENȚIA P_____ AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI a formulat întâmpinare,în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei B____ și excepția tardivității formulării acțiunii,iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,invocând următoarele motive :

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei B____ cu privire la anularea Deciziei nr.xxxxx din 3 august 2009,emisă de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale,intimata a arătat că,potrivit dispozițiilor art.107 alin.(1) din Codul de procedură civilă,cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul,iar potrivit art.10 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004,litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Având în vedere că Agenția pentru Agenda Digitală a României este organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică,pentru soluționarea acestui capăt de cerere este competentă material și teritorial Curtea de Apel București.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii,intimata a arătat că reclamanta _____________________ ȘI CONSULTANȚĂ PRIMA _________ s-a înregistrat ca autoritate contractantă,motiv pentru care Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale a emis Decizia TC nr.xxxxx din 3 august 2009 și factura nr.xxxxx din 3 august 2009,pe care le-a expediat în termenul legal,în temeiul art.66 alin.(2) și art.65 alin.(1) din HG nr.1660/2006. Contestatoarea s-a adresat instituției emitente cu solicitarea de a anula Decizia TC nr.xxxxx din 3 august 2009 și a facturii nr.xxxxx din 3 august 2009 în termenul legal,însă s-a adresat tardiv instanței de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește fondul cauzei,intimata a precizat că tariful de acces în SEAP a fost impus pentru semestrul al doilea al anului 2009 prin HG nr.1660/2006,astfel cum a fost modificată prin HG nr.370/2009. Deoarece debitorul _____________________ ȘI CONSULTANȚĂ PRIMA _________ nu și-a îndeplinit obligația de plată,intimata a inițiat procedura de executare silită,prin Somația nr.815 din 5 noiembrie 2014,emisă de AADR în dosarul de executare nr.CJ 815/2014.

Decizia TC nr.xxxxx din 3 august 2009,ce constituie titlu de creanță,a fost emisă conform dispozițiilor art.85 alin.(1) lit.b) din OG nr.92/2003,reprezentând un act administrativ fiscal asimilat deciziilor de impunere în accepțiunea dispozițiilor art.88 lit.c) din același act normativ,iar la data scadenței devine titlu executoriu împotriva debitorului pentru recuperarea creanței fiscale. Dreptul intimatei de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Decizia TC nr.xxxxx din 3 august 2009 se naște la data de 1 ianuarie 2010 și se prescrie începând cu data de 1 ianuarie 2015,dacă nu a intervenit un motiv de întrerupere a termenului de prescripție.

II.Considerentele instanței asupra excepțiilor invocate de pârâtă

1.Asupra excepției de necompetență materială și teritorială a instanței

Examinând cu prioritate,în contextul dispozițiilor art.248 alin.(1) din Codul de procedură civilă,potrivit cu care „(1)Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură,precum și asupra celor de fond care fac inutilă,în tot sau în parte,administrarea de probe ori,după caz,cercetarea în fond a cauzei”,excepția de necompetență materială și teritorială a Secției a II-a civilă,de contencios administrativ și fiscal,invocată de intimata Agenția pentru Agenda Digitală a României,tribunalul constată și reține că această excepție este întemeiată,pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :

Prin Decizia nr.TC xxxxx din 3 august 2009,emisă de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale,intimata _____________________ ȘI CONSULTANȚĂ PRIMA _________ a fost obligată la plata sumei de 1 785,00 lei,reprezentând tarif de acces în SEAP semestrul II 2009,conform HG nr.370/2009,la care au fost calculate majorări de întârziere la plată (dobânzi și penalități) pentru perioada 18 septembrie 2009-12 martie 2014, în sumă de 2 652,87 lei,suma totală datorată fiind de 4 437,87 lei.

Decizia nr.TC xxxxx din 3 august 2009 a fost emisă de către Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale în temeiul dispozițiilor art.88 lit.c),art.120,art.136 alin.(3) și art.141 alin.(1) și (2) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală,cu modificările și completările ulterioare și în baza dispozițiilor art.66 din HG nr.1660/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică prin mijloace electronice din OUG nr.34/2006,cu modificările și completările ulterioare.

Această decizie a fost contestată inițial la Judecătoria B____,care,ulterior,și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B____-Secția a II-a Civilă,de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art.107 alin.(1) din Codul de procedură civilă,

(1)Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul,dacă legea nu dispune altfel”,

iar potrivit art.10 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004,

(1)Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,precum și cele care privesc taxe și impozite,contribuții,datorii vamale,precum și accesorii ale acestora de până la 1 000 000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,precum și cele care privesc taxe și impozite,contribuții,datorii vamale,precum și accesorii ale acestora mai mari de 1 000 000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Tribunalul reține că intimata Agenția pentru Agenda Digitală a României este succesoarea de drept a Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale și a fost înființată prin HG nr.1132/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Agenda Digitală a României,precum și de modificare a HG nr.548/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului pentru Societatea Informațională.

Potrivit dispozițiilor art.1 din HG nr.1132/2013,

(1)Agenția pentru Agenda Digitală a României,denumită în continuare AADR, este organ de specialitate al administrației publice centrale,cu personalitate juridică, înființată potrivit art.10 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative,aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.71/2013, cu modificările și completările ulterioare,ca urmare a fuziunii prin contopire a Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională,a Centrului Național „România Digitală” și a Centrului Național de Supercomputing,este finanțată integral din venituri proprii și se află în subordinea Ministerului pentru Societatea Informațională”,

iar potrivit art.2 din același act normativ,aceasta preia patrimoniul fostelor centre naționale CNMSI,CNRD și CNS,în condițiile legii.

În raport de aceste dispoziții legale,instanța apreciază că soluționarea litigiilor având ca obiect contestația împotriva deciziei emise de Agenția pentru Agenda Digitală a României (AADR) sunt în primă instanță de competența secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în raza căreia își are sediul pârâta,în speță,Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,instanță în favoarea căreia urmează să-și decline competența.

2.Asupra excepției tardivității formulării acțiunii

Constatând că Tribunalul B____,Secția a II-a Civilă,de contencios administrativ și fiscal nu este competent din punct de vedere material și teritorial să soluționeze contestația formulată de _____________________ ȘI CONSULTANȚĂ PRIMA _________ împotriva Deciziei nr.TC xxxxx din 3 august 2009,emisă de ASSI,instanța nu se va pronunța asupra excepției tardivității formulării acțiunii cu privire la anularea acestei decizii,urmând ca asupra acestei excepții să se pronunțe instanța competentă.

III.Hotărârea instanței

1.Asupra excepției de necompetență materială și teritorială

Constatând că Tribunalul B____ nu este instanța competentă material și teritorial să judece pricina,instanța va admite excepția de necompetență materială și teritorială a Secției a II-a Civilă,de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului B____,invocată de intimata Agenția pentru Agenda Digitală a României prin întâmpinare și,în temeiul art.132 alin.(1) și (3),cu referire la art.130 alin.(2) din Codul de procedură civilă și cu aplicarea art.10 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004,va declina competența de soluționare a acțiunii în anularea Deciziei TC nr.xxxxx din 3 aigust 2009,emisă de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale,formulată de reclamanta _____________________ ȘI CONSULTANȚĂ PRIMA _________,în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Agenda Digitală a României,în favoarea Curții de Apel București,Secția a VII-a contencios administrativ și fiscal,căreia urmează să-i fie trimis de îndată dosarul.

2.Calea de atac împotriva hotărârii instanței

Potrivit dispozițiilor art.132 alin.(3) din Codul de procedură civilă, ”(3)Dacă instanța se declară necompetentă,hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac...”.


P_____ ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite excepția de necompetență materială și teritorială a Secției a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului B____,invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a acțiunii în anularea Deciziei TC nr.xxxxx din 3 august 2009,emisă de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale,formulată de reclamanta _____________________ SI CONSULTANȚĂ PRIMA _________, cu sediul social în municipiul B____,___________________ A,județul B____ în contradictoriu cu pârâta A______ P_____ ROMANIA DIGITALĂ,cu sediul în municipiul București, _____________________,sector 2,în favoarea Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,căreia i se va trimite de îndată dosarul.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi 20 ianuarie 2016.


PREȘEDINTE, GREFIER,

V_____ B____ L______ S___________

Red. : V. B____

Tehnored. : V. B____

4 ex.

25 ianuarie 2016.













Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025