Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
1015/2015 din 15 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1015

Ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE -M________ M_____

Grefier-D______ R____




Pe rol fiind soluționarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta __________________________ DESIGN SRL P_____, PRIN C.I.A. M____ F______ și pe pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a acordat termen pentru a se pune în discuție cererea de repunere pe rol.

Tribunalul întrucât reclamanta nu a timbrat cererea de repunere pe rol, invocă din oficiu excepția netimbrării acestei cereri și dispune anularea cererii de repunere pe rol ca fiind netimbrată.

Constată că la termenul din data de 15.09.2015, Tribunalul a invocat excepția perimării având în vedere că la data de 19.02.2015 cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și rămâne în pronunțare cu privire la excepția perimării.


T R I B U N A L U L


Asupra acțiunii de față;.

Prin cererea înregistrată la data de 14.08.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXXX pe rolul Tribunalului G_____ – Secția de contencios administrativ, reclamanta ________________________ Design SRL P_____ a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____, obligarea acesteia la restituirea sumei de 3.400 lei, reprezentând taxa timbru de mediu, achitată în vederea înmatriculării pe teritoriul României a autoturismului Marca Iveco, Tip ML75E15 și la plata dobânzii legale calculate de la data încasării sumei până la restituirea integrală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 15.09.2015 Tribunalul a invocat excepția perimării, având în vedere că la data de 19.02.2015 cauza a fost suspendată pentru lipsa părților iar la termenul de judecată din data de 15.10.2015, Tribunalul a constatat acest fapt și a rămas în pronunțare cu privire la excepția perimării.




Având în vedere că, din verificarea de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data 19.02.2015, când s-a dispus suspendarea cauzei în baza disp.art.242 alin 1 NCPC întrucât reclamata nu s-a conformat dispozițiilor instanței,în sensul că nu a depus copie certificată tradusă în limba română de pe certificatul de înmatriculare anterior într-un stat membru al UE, și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților;

Văzând că în conformitate cu disp.art.416 Noul cod de procedură civilă care prevede că orice cerere de chemare în judecată,contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar perimarea potrivit art.420 Noul C.p.c se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că,în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vedere judecării cauzei de mai mult de 6 luni, tribunalul urmează a constata perimată cauza de față.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

În temeiul disp.art.416 din NCPC, constată perimată judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta __________________________ DESIGN SRL P_____, PRIN C.I.A. M____ F______ în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____, având ca obiect „anulare act administrativ”.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Tribunalul G_____, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 15.10.2015.


PREȘEDINTE, GREFIER,

M________ M_____ D______ R____


Dact.DR/4exp/16.10.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025