R O M Â N I A
TRIBUNALUL C____-S______
R E Ș I Ț A
SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Cod operator 2896
SENTINȚA CIVILĂ NR. 890
Ședința publică din data de 14.10.2015
PREȘEDINTE: J___ P____, judecător
GREFIER: N_______ G_______
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta C________ L____ AL COMUNEI SLATINA T____ în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN C____-S______, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamant av.G___ C_______, iar pentru pârât consilier juridic Zlatar C______.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, reprezentanții ambelor părți învederează instanței faptul că nu mai au alte probe de administrat în cauză.
Nemaifiind alte cereri instanța, în temeiul art. 244 C.proc.civ. declară terminată cercetarea judecătorească și în baza art. 392 C.pr.civ., declară deschiderea dezbaterilor și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea contestației, pentru motivele arătate pe larg prin acțiune, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea acțiunii conform întâmpinării.
În temeiul art. 394 C.p.c, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXX, reclamanta C________ L____ al Comunei Slatina T____ a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură-Centrul Județean C____-S______, solicitând anularea Deciziei nr. 1194/05.02.2015 de soluționare a Contestației nr. 4494/29.12.2014 înregistrată la APIA CS sub nr. 2/P/07.01.2015, referitor la procesul verbal nr. xxxxx/08.12.2014 de constatare a neregulilor de stabilire a creanțelor bugetare de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, cu exonerarea sa de la plata debitului în cuantum de 33.716,33 lei stabilit.
În motivarea cererii, reclamanta arată că, a depus în anul 2009 la APIA- Centrul Județean C____-S______, o cerere de plată prin care a solicitat sprijin pentru plăți de agromediu pentru mai multe parcele agricole pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării angajamentului.
De asemenea arată că, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – Centrul Județean C____-S______ consideră că a încălcat angajamentul de agromediu conform constatărilor efectuate de angajații săi în anul 2010 și a formularelor de corectare S1 prin care au fost diminuate suprafețele grevate de angajamentul de agromediu pentru o suprafață totală de 9,65 ha în anul 2010, iar în anul 2014 prin procesul verbal xxxxx/08.12.2014 le-au fost calculate sume necuvenite în cuantum de xxxxx,33 lei.
Subliniază faptul că împotriva acestui proces verbal a formulat contestație și prin Decizia nr.1194/05.02.2015 de soluționare a Contestației nr. 4494/29.12.2014 înregistrată la APIA CS sub nr. 2/P/07.01.2015 contestația a fost respinsă.
Precizează că blocurile fizice considerate diminuate, au fost solicitate la plată, plătite și până în anul 2014, pârâta nu a avut nici un fel de obiecții la deținerea legală a acestora, deși efectuase controlul în anul 2010.
Reclamanta arată că prin Notificarea de respingere a contestației, pârâta
i-a respins contestația și a emis ca temeinică Decizia nr. 1194/05.02.2015, considerând că aceasta avea obligația să procedeze la încheierea procesului verbal și la recuperarea sumei la momentul când a descoperit așa zisa diminuare de suprafață.
Consideră că în mod greșit s-a reținut că nu este eligibilă suma de xxxxx,33 lei întrucât C.L Slatina T____ și-a îndeplinit obligațiile asumate în totalitate.
In drept, invocă Legea 554/2004 modificată, și OUG 66/2011.
Pârâta Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura-Centrul Județean C____-S______ a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată.
Pârâta arată că, având în vedere că dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani, consideră că susținerile reclamantului privind „pasivitatea pârâtei” care ar conduce la concluzia că „nu sunt reale constatările acesteia” sunt lipsite de temei.
Comisia formată în vederea cercetării sesizării a părocedat la verificarea propriu-zisă, verificare materializată în înscrisul numit Proces verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. xxxxx/08.12.2014 privind cererea de plată nr.CS xxxxx/15.05.2009.
Se arată că la data de 07.01.2015 la registratura instituției pârâte a fost înregistrată o contestație din partea reclamantului, prin intermediul căreia se solicita anularea Procesului verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. xxxxx/08.12.2014.
Prin decizia nr.1194/05.02.2015 contestația a fost respinsă cu motivarea tuturor aspectelor invocate de contestator, rezultând în mod neechivoc faptul că reclamantul a beneficiat de un răspuns motivat, atât în fapt, cât și în drept.
Cu privire la plățile de agro-mediu face precizarea că acestea sprijină dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și răspund cererii din ce în ce mai mare a societății pentru servicii de mediu. De asemenea, încurajează fermierii și alți administratori de terenuri să deservească societatea ca întreg prin introducerea sau continuarea aplicării metodelor de producție agricolă, compatibile cu protecția și îmbunătățirea mediului, a peisajului și caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a solului și a diversității genetice.
Pârâta arată că pe parcursul celor 5 ani de zile 2009-2013 reclamantul era obligat conf.art.39, alin.3 din Regulamentul CE nr.1698/2005 să mențină întocmai angajamentul de agro mediu astfel cum a fost declarat în primul an.
Prin încălcarea acestui angajament, sprijinul financiar acordat reclamantului în campania 2009, pe parcelele identificate cu neconformități în urma controlului pe teren și administrativ (ca urmare a corecțiilor prin formular S1), a fost calificat drept creanță bugetară rezultată din nereguli, astfel cum este ea definită la art.2, alin.1, lit.j) din OUG 66/2011 și a fost întocmit procesul verbal atacat aferent cererii din anul 2010.
Pârâta susține că, potrivit dispozițiilor legale în materie, reclamantul în calitate de solicitant și beneficiar al schemelor de sprijin pe suprafață, poartă întreaga responsabilitate asupra acțiunilor intreprinse în ceea ce privește cererea de plată cuprinzând angajamente de agromediu.
Angajamentul de agromediu are caracterul unei convenții încheiate cu instituția pârâtă, iar încălcarea acestuia, indiferent de motivul invocat, conduce automat la recuperarea sumelor încasate pentru angajament în anii precedenți.
Retragerile prin formularele de corecție S1 din cererile de plată în anul 2010 și 2011 a anumitor suprafețe de teren grevate de angajament, echivalează cu neîntreținerea acestor suprafețe și nu poate reprezenta un caz de forță majoră. De asemenea nedeterminarea suprafețelor în teren grevate de angajament duce la recuperarea sumelor acordate pe aceste parcele.
În drept, invocă dispozițiile art.205-208 din Noul Cod de Procedură Civilă, Legea 554/2004, OUG 66/2011, Legea 1/2004, OG nr.92/2003, OUG 125/21.12.2006, Ordinul 384/12.06.2009, Regulamentul CE nr.1698/2005 al Consiliului din 20.09.2005, Regulamentul CE nr.65/2011.
Reclamanta C________ L____ al Comunei Slatina T____ a formulat răspuns la întâmpinare prin care arată că nu consideră că a încălcat legislația și că pârâta avea obligația să procedeze la încheierea procesului verbal și la recuperarea sumei la momentul când a descoperit așa zisa diminuare de suprafață.
Subliniază faptul că pârâta nu precizează ce s-a întâmplat în perioada 2010-2014, ce motive au determinat-o să considere ca și legală situația lor până atunci și ce motive au determinat-o în decembrie 2014 să considere că a încălcat angajamentul de agromediu, angajament asumat în mod voluntar și în vigoare în anul 2013.
Consideră că în anul 2014 nu mai putea fi sancționată pentru cererea de plată din anul 2009.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanța reține următoarea stare de fapt:
Prin procesul verbal de constatate a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. xxxxx/08.12.2014, emis de către pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean C____-S______, s-au stabilit obligații de plată în sarcina reclamantului în sumă de xxxxx,33 lei, reprezentând plăți necuvenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală – FEADR și contribuția publică națională.
S-a reținut în sarcina reclamantului încălcarea dispozițiilor legale în materie referitoare la schemele de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, constând în aceea că suprafața parcelelor contractate în primul an de angajament a fost diminuată cu 44,64 ha.
Împotriva acestui proces-verbal de constatare , reclamantul a formulat contestație, înregistrată sub nr. 4494/29.12.2014, prin care a arătat că angajamentul de agro-mediu asumat voluntar era în vigoare până în anul 2013. D____ urmare, în anul 2014 reclamantul numai poate fi sancționat pentru cererea de plată din anul 2009. Reclamantul a mai arătat că în mod greșit s-a reținut că nu este eligibilă suma de xxxxx,33 lei, întrucât C________ L____ Slatina T____ și-a îndeplinit integral obligațiile asumate.
Prin Decizia nr. 1194/05.02.2015 emisă de către pârâtă s-a respins contestația administrativă ca neîntemeiată.
Tribunalul reține că în campania anului 2009, prin cererea de plată nr. CS xxxxx/15.05.2009, reclamantul a solicitat sprijin pentru plăți de agro-mediu pentru mai multe parcele agricole, asumându-și obligația de a menține angajamentul de agro-mediu pe toate parcelele declarate pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării acestuia, în conformitate cu disp. art. 39 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
În campaniile ulterioare , ca urmare a conflictului de suprapunere/supradeclarare, reclamantul a retras din suprafața declarată inițial suprafața de 4,99 ha. Totodată, în anul 2010, prin Raportul de control pe teren nr. RO/10/CS/xxxxxx s-a constatat încălcarea angajamentului de agro-mediu în sensul că reclamantul utilizează legal o suprafață mai mică cu 9,65 ha decât cea declarată.
Având în vedere că suprafața pentru care reclamantul a încasat plăți pentru măsura de agromediu în anul 2009 și pe care acesta s-a obligat să o mențină nemodificată timp de 5 ani de zile a fost identificată în anii următori mai mică cu 14,64 ha , în temeiul disp. art. 2 alin. 1 lit j din OUG 66/2011 și ale art. 80 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, sprijinul financiar acordat reclamantului în campania din anul 2009 , pe parcelele identificate cu neconformități în urma controlului în teren și administrativ, în sumă de xxxxx,33 lei a fost calificat creanță bugetară rezultată din nereguli , dispunându-se plata acesteia în termen de 30 de zile de la comunicarea titlului de creanță , cu aplicarea dobânzilor fiscale în cazul depășirii termenului de scadență.
Apărarea reclamantului vizează pretinsa depășire a termenului în care se puteau constata neregulile, ținând seama de faptul că angajamentul de agro-mediu a fost deschis în anul 2009, iar procesul verbal contestat a fost emis în anul 2014. Nu au fost contestate, așadar, retragerile de suprafețe din anul 2010 față de cea inițială și nici concluziile Raportului de control pe teren menționat mai sus.
Având în vedere disp. art. 45 alin. 1 din OUG 66/2011 , conform cărora dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare , instanța urmează să înlăture aceste apărări ca neîntemeiate.
Față de aceste considerente, Tribunalul, în temeiul art.18 din Legea contenciosului administrativ, va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C________ L____ al Comunei Slatina T____ în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura-Centrul Județean C____-S______, ca neîntemeiată.
În temeiul disp. art. 453 C.pr.civ. va respinge cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul C________ L____ AL COMUNEI SLATINA T____, CUI-xxxxxxx cu domiciliul în Slatina T____, _____________________, județul C____-S______ în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLAȚI SI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURA-CENTRUL JUDEȚEAN C____-S______, cu sediul în mun. Reșița, Piața Republicii, nr.28, județul C____-S______, cod de înregistrare fiscală xxxxxxxx, cont bancar RO21TREZxxxxxxxxxxxXXXXX.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul C____-S______.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015.
Red.JP/Tehnored.NG/27.11.2015
4 ex., 2 ____________________________________>