Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
550/2013 din 12 februarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 12 Februarie 2013

Președinte - B_______ D______ G________

Grefier E____ C______

Sentința nr. 550/ca

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamant CRÎȘMARIUC C_____ și pe pârât P_______ P______-SERVICIUL TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Dezbaterile atât pe excepția lipsei capacitații procesuale de folosință a paratei, cât și pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta acțiune, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 12.02.2013, când:

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de contencios administrativ ,

Prin cererea inregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr 3882 din 17.04.2012, reclamantul Crășmăriuc C_____ a solicitat in contradictor cu pârâta P_______ P______ – Serviciul taxe si Impozite Locale, anularea Deciziei de impunere nr 2976/09.02.2012 si a Deciziei de soluționare a contestației nr 7024 din 16.03.012 , emise de Serviciul taxe si Impozite din cadrul Primăriei P______, obligarea la recalcularea taxelor si impozitelor pe care le datorează reclamantul pentru perioada 2010-2012 ca impozit pe mijloacele de transport si la plata daunelor morale in suma de 500 lei .

In motivare, invoca reclamantul faptul că in octombrie 2011, a decis sa achizitioneze un autoturism marca Audi, de la C_____ I____, domiciliat in ______________________. Reclamantul a convenit cu vânzătorul să plătească pretul autoturismului, să incheie in acest sens un document tipizat , dar sa aibă posibilitatea de a proba bunul pina la 01.03.2011, moment la care, daca va fi multumit, sa definitiveze documentele de vanzare.

In martie 2011 reclamantul a incercat sa ia legatura cu C_____ I____ , pentru a radia fiscal autoturismul, insa datorita unor imprejurări neimputabile, acest lucru nu a fost posibil, reclamantul aflând faptul ca fata de autoturism s a dispus măsura sechestrului, îngrădindu-i-se astfel dreptul de proprietate si __________________________ punct de vedere fiscal si rutier .

Abia la 30.08.2011, in urma unor demersuri intreprinse de parte , i s-a acordat acestuia dreptul de inmatriculare si folosire si tot la aceeasi data vanzătorul i a remis certificatul fiscal care atesta plata taxelor si impozitelor de catre acesta din urmă.

In zillele următoare, la inceputul lunii septembrie, reclamantul a intocmit documentele pentru inregistrarea fiscala a autoturismului, ocazie cu care i s a eliberat si o Decizie de impunere , decizie pe care functionarul, in mod tendentios , nu a înregistrat o și nu a datat-o.

La data de 15.02.2012 reclamantului i s a comunicat prin posta Decizia de impunere 2976 din 09.02.2012, prin care s a stabilit retroactiv un imozit pentru autoturism pentru perioada 31.10.xxxxxxxxxxxxxx11, cu toate ca pentru aceeasi perioada s a platit un imozit de aceeasi natura, de catre vanzatorul C_____ I____ , la P_______ ______________________________> Deoarece nu a fost de acord cu debitele stabilite reclamantul a formulat contestatie , aceasta fiind respinsă ca neintemeiata.

In drept , art 52 din Constitutie , art 1 si 8 din L 554/2004 .

In sutinerea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, fiind anexate in acest sens , in fotocopie , decizia de impunere contestată , decizia de soluționare a contestației, contestatie , certificat fiscal , chitante de plata a impozitului pe anul 2011 , decizie de impunere din septembrie 2011, contract de vanzare cumpărare , certificat de radiere , Rezoluție de scoatere de sub urmărire penală.

Parata P_______ Municipiului P______ –Serviciul taxe si Impozite Locale a formulat întâmpinare, invocând pe această cale excepția lipsei capacității procesuale a paratei, P_______ fiind, potrivit dispoz art 77 din L 215/2001 , o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local si dispozițiile primarului , soluționând problemele curente ale colectivității locale.

Ori, ca parte a acestei structuri, compartimentul cu atribuții în colectarea și administrarea veniturilor bugetului local, Serviciul taxe si Impozite Locale nu reprezintă o persoană juridică de drept public și nu poate sta ca parte in proces.

Pe fond, solicită pârâta respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, transferul dreptului de proprietate al autoturismului având loc la 31.10.2010, dată la care s-a întocmit și contractul sub semnătură privată între părți.

Reclamantul a depus cu întârziere documentele prevăzute de lege in cazul dobândirii bunurilor impozabile, astfel încât, in mod corect a fost emisa decizia de impunere, taxele fiind datorate începând cu momentul transferului dreptului de proprietate.

Parata a depus documentația ce a stat la baza actelor contestate.

Nu au fost adminsitrate alte probe , pe parcursul cercetării judecătorești .

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente, a înscrisurilor depuse de părți , cu prioritate asupra exceptiei invocate de parat , Tribunalul retine :

Prin decizia nr 7024 din 16.03.2012, emisă de P_______ mun P______-Serviciul Taxe si Impozite Locale, a fost respinsa contestatia formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr 2976 din 09.02.2012, titlu de creanță prin care s a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plată unui impozit pe mijloacele de transport in cuantul de 328,29 lei pentru anul 2012 precum si o restanta in cuantul de 278,60 lei si majorari de 38,89 lei.

Tribunalul retine faptul că atât decizia de impunere cat si decizia de solutionare a contestației formulată împotriva acesteia au fost emise de cate parata P_______ mun P______ – Serviciul Taxe si impozite Locale . Raportat la prevederile art 13 din L 554/2004 si in virtutea caracterului de plină jurisdictie a contenciosului administrativ roman, solutionarea cererii formulate in justitie impotriva deciziei de solutionare a contestatieie si a deciziei de impunere , implică o analiză a legalității si temeiniciei actului administrativ, verificare ce impune judecata in contradictor cu emitentul actului contestat , emitent ce in cauza dedusă judecătii este chiar paratul indicat in cerere .

Dispozitiile legale evocate de parat in sustinerea excepției lipsei capacitatii de folosinta nu si produc efectul peremptoriu de respingere a cererii pentru lipsa capacitatii procesuale de foloisinta a paratului, atât timp cât pârâtul a emis ambele acte contestate . Mai mult , potrivit dispozitiilor generale , reglementate de art 41 cpc, persoanele juridice fara capacitate de folosinta, pot sta in judecata daca au organe proprii de conducere, situatie ce se regăseste in prezenta cauză .

Pentru considerentele expuse, se va respinge ca neintemeiată excepția invocata de parat , a lipsei sale de capacitate de folosință.

Pe fond , retine instanta faptul ca reclamantul a achizitionat de la C_____ I____ un autoturism marca Audi A6, incheind in acest sens, la 31.10.2010, un contract tipizat, denumit „Contract de vanzare cumpărare pentru vehicul folosit”. Potrivit mentiunilor acestui inscris , părtile s au ințeles atât asupra bunului cat si cu privire la pret , neexistand nici o clauza privind posibilitatea cumpărătorului de a se razgandi , in cazul in care autoturismul nu ar corespunde exigentelor sale.

Reclamantul a invocat faptul ca acest inscris ar fi fost intocmit doar pentru a i putea fi remis autoturismul „in probă” , insă nu a inteles să producă nici un fel de probe de natură a dovedi aceasta imprejurare , context in care devin incidente dispozitiile generale in materia vanzării , prevazute de art 1294 si urmat codul civil, potrivit cărora vânzarea este considerata incheiată în momentul in care părtile s au invoit asupra lucrului și asupra prețului , chiar dacă bunul/pretul nu a fost predat .

Cu privire la momentul transferului dreptului de proprietate, instanta retine faptul ca reclamantul nu a facut dovada faptului ca vânzatorul a refuzat remiterea la momentul 31.10.2010 , a certificatul care să atesta plata impozitului datorat pentru mijlocul de transport, astfel incat , din acest motiv, prin raportare la prevederile art 264 alin 5 din l 571/2003 , in vigoare la momentul incheierii conventiei , contractul era nul si nu putea fi inregistrat la compartimentul de specialitate din cadrul primărieie P______.

In contextul in care reclamantul a avut convingerea faptului ca actul incheiat nu este unul valabil, in lipsa certifcatului mentionat, si pentru acest motiv nu se impune inregistrarea la organul fiscal a mijlocului de transport , atunci ar fi trebuit sa procedeze la intocmirea unui alt contract de vanzare cumpărare la momentul 30.08.2011 , cand vanzatorul C_____ I____ a obtinut certificatul fiscal . Ori, atât timp cat părtile contractului de vanzare cumpărare nu au procedat in aceasta manieră, este cert ca intelegerea lor , privind bunul si pretul , s a perfectat la 31.10.2010 , dată la care a operat transferul dreptului de proprietate in favoarea reclamantului din prezenta cauză.

Potrivit dispoz art 261 alin 1 si 264 alin 1 din L 571/2003 , privind Codul fiscal, orice persoana care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie inmatriculat in Romania , datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport , începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobandit.

Raportat la circumstanțele de fapt descrise in paragrafele anteriore , Tribunalul retine faptul ca reclamantul a dobandit in proprietate autoturismul la 31.10.2010, astfel incat acesta datoreaza , incepand cu 01.11.2010 impozitul pe acest mijloc de transport .

Nu prezintă relevanta in cauza imprejurarea invocata dar nedovedita de reclamant , privind plata impozitului pana la 31.08.2011 de catre vanzatorul C_____ I____, certificatul fiscal neatestând decât faptul ca acesta nu inregistreaza debite catre bugetul local, nu si imprejurarea că s a platit impozitul pentru autoturism aferent perioadei 01.11.xxxxxxxxxxxxx11. Mai mult, chiar daca sustinerile privind plata impozitului de catre C_____ Ionelar fi reale, aceasta imprejurare nu duce la exonerarea reclamantului de la plata acestui impozit , vânzătorul având posibilitatea de a cere restituirea sumei plătite incepand cu momentul instrăinării bunului .

Pentru considerentele expuse , Tribunalul apreciază că in mod legal s a stabilit in sarcina reclamantului impozitul datorat pentru mijlocul de transport pentru perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxx12 , precum si obligarea la plata majorărilor de intârziere, pentru neplata la termen a sumelor datorate cu acest titlu , astfel incat atât decizia de impunere cat si decizia de solutionare a contestatiei urmează a fi mentinute, aspectele invocate de contestator nefiind de natura a atrage anularea acestora .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge excepția lipsei capacitații procesuale de folosință a paratei .

Respinge acțiunea formulata de reclamantul Crismăriuc C_____ , CU DOMICILIUL IN P______ , __________________ nr 17 __________ 3 ________________ , in contradictor cu parata PRIMARIA P______ –SERVICIUL TAXE SI IMPOZITE LOCALE cu sediul in P______ , ___________________ si Sfant ________________.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astazi , 12.02.2013.

Președinte,

B_______ D______ G________

Grefier,

E____ C______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025