Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CLUJ
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
4113/2013 din 23 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX



DECIZIA CIVILĂ NR. 4113/R/2013

Ședința publică din data de 23 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S_____-C______ B____

JUDECĂTORI: I____-R______ M________

C_______ M___________

GREFIER: G_______ C______


S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M_______ V_____ G_______ împotriva sentinței civile nr. 584 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, privind și pe pârâta intimată C____ R____ SA prin administratori judiciari PARETO G___ IOURL și PRO INSOLV IPURL , având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 octombrie 2013, prin fax, s-a depus la dosar din partea reclamantului recurent o cerere de repunere în termenul de recurs.

Curtea, deliberând, respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantul recurent, ca nefondat și invocă din oficiu excepția tardivității recursului.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A


Prin Sentința civilă nr. 584 din 12.04.2013 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă cererea formulată de recla­man­tul M_______ V_____ G_______ în contradictoriu cu pârâta C.N.M.PN R____ SA prin administrator judiciar PARETO GROUP IPURL și prin administrator judiciar PRO INSOLV IPURL Baia M___, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform înscrierilor din carnetul de muncă, reclamantul a fost angajat al Minei Șuior Baia Sprie din data de 15.10.1987, iar începând din data de 01.02.1997 și până la data de 31.03.2001 a ocupat postul de dispecer subteran, cu activitate de 50% la suprafață și 50% în subteran.

Potrivit înscrierii de sub nr. crt. 63, din data de 01.04.2001 și până la data de 30.01.2007 când a fost concediat în temeiul art. 65 al. 1 Codul muncii, reclamantul a ocupat tot postul de dispecer, dar fără a se mai menționa că activitatea se desfășoară în subteran.

Prin cererea formulată reclamantul a pretins că atribuțiile sale de dispecer îndeplinite în perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxx07 erau legate direct de activitatea parcului auto și de transport fiind mai mult de 50% în subteran, motiv pentru care, în mod nelegal angajatorul a refuzat încadrarea activității sale din intervalul de timp menționat în condiții speciale de muncă potrivit art. 20 al. 1 lit. a din Legea 19/2000.

Deși reclamantul a dovedit una dintre cele două condiții cerute de art. 20 al. 1 lit. a din Legea 19/2000 pentru încadrarea locului său de muncă în condiții speciale, respectiv că a activat în cadrul unei unități miniere: M___ Șuior, din probatoriul administrat nu rezultă fără echivoc îndeplinirea condiției cumulative, aceea ca reclamantul să-și fi desfășurat activitatea de dispecer în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în întreaga perioadă 01.04.xxxxxxxxxxxxx07.

Din depozițiile martorilor audiați în cauză reiese că reclamantul monitoriza și evalua mișcările mașinilor, iar nu a vagonetelor de minereu, iar din cererea reclamantului adresată conducerii E.M. Suior la data de 10.10.2005 reiese că a acesta a fost dispecer cu atribuții de intrare în subteran pentru supravegherea bunei desfășurări a activității de transport minereu auto pe haldă suprafață.

Reținând că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 20 al. 1 lit. a din Legea 19/2000 pentru încadrarea locului său de muncă în condiții speciale, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M_______ V_____ G_______, prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței civile atacate, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului reclamantul a arătat în esență că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 20 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000 privind încadrarea activității sale în condiții speciale, iar prin respingerea acțiunii prin sentința primei instanțe, i se creează o situație de discriminare în raport cu alți colegi de-ai săi care au desfășurat aceeași activitate și cărora li se recunosc condițiile speciale.

La data de 23.10.2013 recurentul a înregistrat o cerere prin care solicită repunerea în termenul de declarare a recursului motivat de faptul că nu a i-a fost comunicată sentința primei instanțe și a fost mai mult timp plecat din localitate astfel că, neintrând în posesia considerentelor hotărârii nu a putu exercita în termen recursul.

La termenul din 23.10.2013, Curtea a invocat din oficiu, excepția tardivității formulării recursului, excepție pe care o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în conflictele individuale de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Cum hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentului la data de 19.07.2013 potrivit dovezii de comunicare de la f. 35 dosar fond, rezultă că ultima zi de depunere a recursului era 30.07.2013, astfel că recursul înregistrat prin serviciul poștal la data de 14.08.2013 a fost depus cu depășirea termenului legal de 10 zile.

Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 alin. 1 C.proc.civ. Calea de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.

Referitor la apărările formulate de recurent, potrivit cărora nu a intrat în posesia sentinței atacate cu recurs și din acest motiv nu a putut exercita calea de atac, Curtea reține că potrivit dovezii de comunicare depusă la fila 35 dosar fond, Sentința civilă nr. 584/2013 a fost comunicată recurentului reclamant la data de 19 iulie 2013 prin afișare, o astfel de comunicare fiind conformă dispozițiilor art. 92 C.pr.civ., astfel că neluarea la cunoștință despre conținutul hotărârii îi este imputabilă recurentului.

Un astfel de fapt nu constituie o împrejurare mai presus de voința părții în sensul dispozițiilor art. 103 alin. 1 C.pr.civ., care ar fi împiedicat partea să îndeplinească în termen actul de procedură și care să justifice repunerea în termenul de declarare a recursului.

Într-adevăr, în sensul dispozițiilor art. 103 alin. 1 C.pr.civ., împrejurarea mai presus de voința părții trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici înlăturată de recurent, or, neglijența recurentului în ceea ce privește verificarea corespondenței sale nu se încadrează în situația prevăzută de textul legal.

Pentru aceste considerente, constatând că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind data de 30.07.2013, prin aplicarea prevederilor art. 101 alin. 1 și 5 C.proc.civ., se va respinge ca tardiv recursul.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E


Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de reclamantul M_______ V_____ G_______ împotriva Sentinței civile nr. 584 din 12.04.2013 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013.


PREȘEDINTE JUDECATORI

S_____-C______ B____ I____-R______ M________ C_______ M___________





GREFIER

G_______ C______





Red. I.R.M/Dact. S.M

2 ex./15.11.2013

Jud. fond: G______ B_______





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025