Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
993/2015 din 25 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXX plângere la HG nr.707/2006

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI, JUDEȚUL SUCEAVA

Sentința civilă nr. 993

Ședința publică din 25 martie 2015

Președinte: G_______ V____

Grefier : L_______ C_____

……


La ordine, soluționarea plângerii formulată potrivit HG nr. 707/2006 de către petenta K______ V______, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/20 (255) nr. xxxxxxx încheiat la data de 16 decembrie 2014 de organe de control din cadrul Birourilor Vamale de Frontieră Siret și Halmeu, intimată fiind Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat C_______ V_____ G_______ pentru petenta lipsă, lipsă reprezentanții intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în conformitate cu art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă se procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, ocazie cu care s-a constatat că există temeiurile de drept iar instanța sesizată este competentă.

Apărătoarea petentei solicită proba cu înscrisuri, respectiv o caracterizare a petentei care reflectă situația materială și familială a acesteia și înaintează instanței acest înscris atât în limba ucraineană cât și traducerea în limba română.

Instanța admite proba cu înscrisurile depuse.

Apărătoarea petentei solicită proba cu un martor, respectiv o persoană care călătorea împreună cu petenta pentru a relata situația de fapt și menționată în plângere.

Instanța apreciind inutilă și neconcludentă proba cu martor, respinge această probă.

Apărătoarea petentei arată că nu are alte probe de propus.

Nefiind alte probe de propus sau cereri de formulat, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

A_____ C_______ V_____ G_______ pentru petentă invocă nulitatea absolută a procesului verbal, motivat de faptul că agentul constatator nu a descris fapta contravențională, ci doar a relatat că în mașină au fost găsite 100 antene TV, dar nu a arătat nici o împrejurare care să determine gradul de pericol social al faptei pentru a se verifica dacă individualizarea sancțiunii s-a făcut în mod just, precizând că petenta tranzita cu încă 11 persoane, petenta a declarat 10 antene, celelalte aparținând celorlalte persoane și cu toate acesta a fost sancționată doar petenta. Mai arată că antenele se aflau în bagaje și nu erau ascunse sau aflate în locuri special amenajate, apreciind că era necesar ca agentul constatator să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate, potrivit art. 24 alin.3 din OG nr. 2/2001. Menționează că agentul constatator a încălcat prevederile legale, petenta fiind amendată în mod nejustificat, în condițiile în care potrivit art. 653 alin.1 din HG nr. 707/2006 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 la 8000 lei sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri, însă în speță petenta nu s-a sustras controlului vamal. În principal, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, față de situația familială a petentei, care este văduvă, nu realizează venituri și are doi copiii minori în întreținere.

Se declară dezbaterile închise și instanța rămâne în pronunțare.


Deliberând,

J U D E C Ă T O R I A,

Din lucrările dosarului, constată:

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 05 ianuarie 2015, petenta K______ V______ a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/20 (255) nr. xxxxxxx încheiat la data de 16 decembrie 2014 de organe de control din cadrul Birourilor Vamale de Frontieră Siret și Halmeu, intimată fiind Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași, sau, înlocuirea amenzii cu amertisment.

În motivarea plângerii, petenta a invocat, în virtutea dispozițiilor art. 16 al.l din OG nr.2/2001 republ., dispoziții ce reglementează condițiile formale pe care trebuie să le îndeplinească un proces verbal de contravenție, nulitatea absolută a procesului verbal contestat, motivat de faptul că agentul constatator nu a descris fapta sau faptele care ar întruni trăsăturile constitutive ale contravențiilor prevăzute de art.653 alin.2 din HG nr. 707/2006, redându-se la rubrica „descrierea faptei" doar la faptul că în autoturismul cu care circula contravenienta și care era condus de o altă persoană, s-au găsit 100 antene TV și nu s-a arătat nici o împrejurare care ar putea servi la aprecierea gradului de pericol social al faptei, pentru a se putea astfel verifica dacă individualizarea sancțiunii s-a făcut de către agentul constatator în mod just.

Pe fondul cauzei, petenta a arătat că la data de 16 decembrie 2014 a tranzitat prin Vama Siret, călătorind în România cu o mașină care nu este proprietatea sa și în care se mai aflau 11 persoane, toate intenționând să meargă în România, iar cu ocazia controlului vamal, pe artera de intrare în România au fost vamați de către organele de control din Vama Siret și în urma controlului efectuat au fost găsite în mașina cu care circula 100 antene TV, precizând că lucrătorul vamal care a controlat mașina le-a spus că este un număr prea mare de antene TV și că nu au voie să intre în România cu aceste antene, astfel că au fost dați jos din mașină cu tot cu bagaje și au controlați fiecare în parte în bagajele care le dețineau, petenta menționând că după ce i-a fost controlat bagajul a fost întrebată dacă are antene TV, ea răspunzând că are un număr de 10 antene din cele care le-a găsit în mașină.

În urma controlului vamal, i s-a adus la cunoștință că este sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3000 lei, deoarece s-a sustras de la vămuire și că deține un număr prea mare de antene TV, petenta precizând că antenele TV erau și ale celorlalte persoane cu care călătorea și nu înțelege de ce agentul constatator a sancționat-o doar pe ea, reținând în sarcina sa că toate antenele TV sunt ale sale, considerând că, agentul constatator nu a verificat în mod clar ale cui sunt bunurile din mașină, întrucât a declarat că are 10 antene TV și probabil ceilalți nu au recunoscut că au și ei antene TV, astfel agentul constatator a încălcat prevederile art.24 alin 3 din O.G. nr.2/2001, actualizată care prevede că "Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă".

De asemenea, petenta a arătat că înainte de a fi controlați lucrătorul vamal i-a întrebat dacă dețin produse accizabile, specificând dacă au țigări și alcool și nu s-a referit și la altfel de produse, menționând faptul că nu s-a sustras de la vămuire așa cum se reține în adeverința de reținere a bunurilor, deoarece nu avea cum să ascundă antenele, acestea fiind destul de mari pentru a putea fi ascunse, aflându-se în loc vizibil printre bagaje, așadar agentul constatator a încălcat prevederile legale, întrucât a amendat-o în mod nejustificat.

Petenta a mai arătat că potrivit Art. 653 (1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 8.000 lei: a) sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal, or, în speță, ea nu s-a sustras de la controlul vamal, deoarece bunurile se aflau în mașină, nu erau ascunse și erau în loc vizibil și nu s-au găsit într-un loc special amenajat.

Petenta a mai precizat că organul de control nu a avut în vedere la data încheierii procesului verbal, prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001: "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal." și având în vedere acest text de lege, petenta a solicitat, eventual, înlocuirea măsurii amenzii cu un avertisment, ținând cont de faptul că nu a avut intenția de a se sustrage de la controlul vamal, marfa nu era ascunsă în mașină, precum și de situația concretă familială, fiind văduvă, nu realizează venituri și are un copil minor în întreținere.

În drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 și HG nr. 707/2006.

Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic încheiat.

În fapt, s-a arătat că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, petenta fost sancționată cu amenda minimă prevăzută de actul normativ sancționator, în cuantum de 3.000 lei și cu măsura complementară de reținere în vederea confiscării a bunurilor folosite la săvârșirea contravenției, pentru încălcarea art. 653 alin.1 lit a), raportat la art.653, alin.2 din HG nr.707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, întrucât în data de 16 decembrie 2014, în jurul orei 01.00, s-a prezentat pentru control pe artera de intrare în România, autoturismul având nr. de înmatriculare CE 2767 ______________________ Vasyl, iar în urma controlului, agenții constatatori au identificat în interiorul autoturismului după banchete și după alte bagaje, un număr de 100 bucăți antene TV, cantitate care depășește de mai multe ori limita admisă la introducere în România pentru fiecare persoană, cantitate care nu poate fi considerată ca fiind destinată uzului personal și având în vedere aspectele susmenționate, echipa de control din frontieră a întocmit în sarcina contravenientei, procesul verbal de contravenție contestat în cauza de față, a cărui temeinicie este susținută de prevederile art. 612 din HG nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României, cu modificările și completările ulterioare..

S-a mai arătat că raportat la cele constatate și reținute prin procesul verbal contestat, cât și la prevederile legale incidente susmenționate, este evidentă săvârșirea de către petentă a contravenției reținută în sarcina sa de către agenții constatatori, petenta a recunoscut de altfel fapta săvârșită, semnând și procesul verbal de contravenție, exercitându-și dreptul de a formula obiecțiuni la procesul verbal, acestea fiind înscrise în rubrica „alte mențiuni" din procesul verbal „Nu am obiecțiuni", plângerea contravențională formulată având un caracter pur formal, întrucât nu se referă la aspecte privind situația de fapt constatată cu ocazia controlului vamal, situație care nu este negată de către petentă, iar solicitarea de reindividualizare a sancțiunii nu poate fi primită întrucât, raportat la probele din dosar, nu este dată nici una din cauzele exoneratoare de răspundere arătate limitativ în art.11 din OG 2nnr. /2001.

Din punct de vedere al legalității procesului verbal, sub aspectul îndeplinirii condițiilor formale prevăzute de lege pentru validitate, s-a arătat că acesta are înscrise toate mențiunile esențiale și obligatorii impuse de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv are înscris numele, prenumele și calitatea agentului constatator, datele personale ale contravenientului, data și locul comiterii faptei, descrierea detaliată a acesteia, făcându-se referire la neregularitățile constatate și indicându-se toate aspectele de fapt ale săvârșirii contravenției, precum și semnătura agentului constatator, nefiind dat nici unul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de lege și având în vedere că în dreptul român este unanim acceptat că actul administrativ legal încheiat face credința asupra celor consemnate și constatate personal de către agentul constatator care l-a instrumentat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, în favoarea procesului verbal operează o prezumție rezonabilă și legitimă de exercitare cu bună credință a funcției, prezumție care ocrotește încrederea de care trebuie să se bucure actul autorității.

Referitor la situația de fapt constatată cu ocazia controlului vamal pe care petenta nu a contestat-o, din materialul probator administrat reiese cu certitudine faptul că petenta a intenționat să treacă prin punctul de control vamal fără a declara și având ascunse produsele respective, ceea ce dovedește intenția clară a petentei de a sustrage bunurile de la vămuire, iar față de probele din dosar, semnarea fără obiecțiuni a procesului verbal de contravenție și a adeverințelor de reținere a bunurilor de către petentă, respectiv solicitarea de înlocuirea a sancțiunii amenzii cu avertisment, echivalează cu recunoașterea faptei săvârșite (care de altfel nu a fost negată nici prin plângerea contravenționala) și cu achiesarea petentei la aspectele consemnate în procesul verbal de contravenție, aspecte care nu pot fi combătute cu nici o altă susținere contrară ulterioară, în speță fiind înlăturat orice dubiu cu privire la săvârșirea faptei și a vinovăției făptuitorului, astfel încât în mod corect în sarcina petentei a fost antrenată răspunderea contravențională pentru fapta reținută în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, fiind evident că aceasta există, a fost săvârșită cu vinovăție și constituie contravenție la regimul vamal al produselor accizabile, iar petenta nu a făcut în nici un fel dovada contrară celor descrise în procesul verbal.

Referitor la solicitarea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment, s-a arătat că aplicarea sancțiunii avertisment ar înlătura efectele pe care le-a avut în vedere legiuitorul pentru corijarea contravenienților, considerându-se că sancționarea fermă a persoanelor fizice care săvârșesc astfel de fapte este imperios necesară pentru a se asigura îndeplinirea funcției preventive și a celei represive a sancțiunii contravenționale și cu toate că fapta constatată în cauză apare ca un act de încălcare flagrantă a prevederilor imperative ale legislației incidente, prin săvârșirea acesteia aducându-se o atingere gravă valorilor sociale ocrotite de lege precum și autorității instituțiilor statului, prin solicitarea adresată instanței de judecată de a transforma sancțiunea amenzii în avertisment, contravenienta solicită clemență din partea instanței prin invocarea unor motive subiective, aceasta transformându-se de cele mai multe ori într-o pârghie permisiva folosită de contravenienți care, ulterior, după obținerea clemenței instanței, procedează în continuare la săvârșirea aceluiași tip de fapte contravenționale, sperând că nu vor fi depistați din nou.

Deși nu există indiciile unei antecedențe în materie contravențională a petentei, având în vedere cantitatea de produse sustrase de la vămuire, cantitate ce depășește limita legală admisă la trecerea peste frontieră, pentru a fi privite ca bunuri destinate uzului personal, dată fiind frecvența săvârșirii acestui tip de fapte în zona de graniță cu Ucraina, se solicită a se constata gradul de pericol social sporit al faptei săvârșite, astfel că pentru corijarea petentei se impune menținerea măsurii sancționării pecuniare dispusă prin procesul verbal contestat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă, ale Legii 86/2006 privind Codul Vamal al României, ale HG 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României, cu modificările și completările ulterior art. 225 din REGULAMENTUL (CEE) Nr. 2454/93 al COMISIEI din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

În vederea soluționării plângerii, instanța a ținut seama de înscrisurile depuse la dosar.

Din analiza materialului probator instanța a constatat că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _________/20 (255) nr. xxxxxxx încheiat la data de 16 decembrie 2014 de organe de control din cadrul Birourilor Vamale de Frontieră Siret și Halmeu, petentei i s-a aplicat amendă în sumă de 3.000 lei și s-a dispus confiscarea bunurilor nedeclarate, respectiv 100 antene TV, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 653 alin. 1 lit. a din Regulamentul Vamal aprobat prin HG nr.707/2006, reținându-se că la data de 16 decembrie 2014, în urma controlului efectuat asupra autovehiculului cu care petenta circula ca pasageră, s-au descoperit în bagajele petentei 100 antene TV, pe care petenta nu le-a declarat.

Sub aspectul legalității, procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, fapta fiind descrisă cu toate elementele necesare, cu referire la neregularitățile constatate și indicându-se toate aspectele de fapt ale săvârșirii contravenției.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului, în cauza de față faptul că a fost depistată la punctul de trecere a frontierei cu 100 antene TV, pe care nu le-a declarat la _______________________ care, față de nr. de antene, chiar dacă ar fi aparținut numai în parte petentei, are un vădit caracter comercial, convingând instanța în privința vinovăției petentei dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta nefiind contestată, de altfel de către petentă, care a solicitat prin plângere și înlocuirea amenzii cu avertisment, iar la încheierea procesului verbal nu a formulat obiecțiuni, având posibilitatea, cu acea ocazie, să menționeze că nu toate cele 100 antene TV îi aparțin.

În condițiile în care nu a declarat la ______________________ constând în 100 antene TV, în scopul sustragerii de la controlul vamal, marfa identificată având caracter comercial, petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 653 lit. a din HG nr. 707/2006, în mod legal fiindu-i încheiat procesul verbal, instanța constatând că acesta a fost încheiat și cu respectarea condițiilor de formă.

La individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de dispozițiile art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, la stabilirea gradului de pericol social al faptei având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, modul și mijloacele de săvârșire a faptei care nu prezintă un grad ridicat de pericol social, nu s-a produs nici o urmare gravă, având în vedere valoarea relativ redusă a mărfurilor, evaluată de organele vamale la 300 euro, precum și persoana petentei cu privire la care nu există indicii că ar mai fi săvârșit astfel de fapte, aflându-se, astfel, la prima abatere, a avut o atitudine parțial sinceră, instanța apreciază că amenda contravențională în cuantum de 3000 lei este disproporționată cu cele 100 antene TV, deținute de petentă, destinate comercializării și totodată, ar reduce substanțial mijloacele sale de trai ca și pe cele ale familiei.

Pentru aceste motive, instanța, în temeiul art. 7 alin.3 din OG nr. 2/2001, va admite plângerea formulată, în sensul că va înlocui cu avertisment sancțiunea amenzii în cuantum de 3.000 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție _________/20 (255) nr. xxxxxxx încheiat la data de 16 decembrie 2014 de organe de control din cadrul Birourilor Vamale de Frontieră Siret și Halmeu.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite în parte plângerea formulată potrivit HG nr. 707/2006 de către petenta K______ V______, cu domiciliul în loc. Mahala, Raion Sulița, Regiunea Cernăuți, Ucraina, cu domiciliul ales la C______ de avocat "C_______ V_____ G_______", din oraș Siret, __________________________. 5, jud. Suceava, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/20 (255) nr. xxxxxxx încheiat la data de 16 decembrie 2014 de organe de control din cadrul Birourilor Vamale de Frontieră Siret și Halmeu, intimată fiind DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul în mun. Iași, _______________________. 26, jud. Iași, și, în consecință:

Înlocuiește amenda cu „avertisment”.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Rădăuți.

Pronunțată în ședință publică la data de 25 martie 2015.

Președinte, Grefier,

G_______ V____ L_______ C_____








Red. VG/20.04.2015

Tehnored. LC/Ex.4.







Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025