Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
69/2014 din 18 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 03 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D______ M__________

Judecător M_______ G____

Grefier L____ O______



La ordine fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-intimat I.P.J. G_____ împotriva sentinței civile nr.856 din 27.11.2013, în contradictoriu cu intimatul-petent I_____ S____ V_____.

La apelul nominal a răspuns pentru intimatul-petent avocat N_____ E____-S_____, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurentul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că apelul se află la primul termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat Tribunalul acordă cuvântul în apel.

Apărătorul intimatului-petent solicită respingerea recursului ca nemotivat. Pe fond, respingerea recursului ca nefundat, fără cheltuieli de judecată.


T R I B U N A L U L,


Având nevoie de timp pentru deliberare;



D I S P U N E


Amână pronunțarea cauzei la data de 10.06.2014.

Pronunțată în ședința publică din 03.06.2014.



Președinte, Judecător,Grefier,

D.M__________ M.G____ L.O______




ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.06.2014

TRIBUNALUL

În aceeași compunere;



Mai având nevoie de timp pentru deliberare;



DISPUNE



Amână pronunțarea cauzei la data de 17.06.2014.

Pronunțată în ședința publică din 03.06.2014.



Președinte, Judecător,Grefier,

D.M__________ M.G____ L.O______





ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.06.2014

TRIBUNALUL

În aceeași compunere;


Mai având nevoie de timp pentru deliberare;



DISPUNE



Amână pronunțarea cauzei la data de 18.06.2014.

Pronunțată în ședința publică din 17.06.2014.



Președinte, Judecător,Grefier,

D.M__________ M.G____ L.O______


















Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.69

Ședința publică de la 18 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D______ M__________

Judecător M_______ G____

Grefier L____ O______



Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de apelantul-intimat I.P.J. G_____ împotriva sentinței civile nr.856 din 27.11.2013, în contradictoriu cu intimatul-petent I_____ S____ V_____.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2014, când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.06.2014, apoi la data de 17.06.2014 și la 18.06.2014.



TRIBUNALUL,


Deliberând asupra apelului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești, la data de 04.04.2013, sub nr.XXXXXXXXXXXX, petentul I_____ S____ V_____, domiciliat în mun. G_____, _______________________________, ___________________, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 03.04.2013 cu consecința exonerării de plata amenzii contravenționale și anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.

În motivarea plângerii arată că in dimineața zilei de 03.04.2013, in jurul orei 9, se deplasa pe ruta G_____ – Liești, conducând autoturismul marca Seat cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX.Duipa ieșirea din localitatea Piscu, a efectuat o manevra de depășire a unui autovehicul tractări auto ce se afla staționat pe partea dreapta a directei de deplasare, loc in care nu existau restricții de viteza sau alt gen de restricții si a fost oprit in trafic de un echipaj politie dotat cu echipament radar întocmindu-i-se un proces verbal de contravenție.

Precizează faptul ca in acel sector de drum nu exista indicator de avertizare de tipul stație R____. Agentul constatator, i-a adus la cunoștința ca in zona se afla un indicator de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h, însa menționează ca acel indicator nu a fost observat întrucât era obturata vizibilitatea de către autovehiculul de tractări auto staționat pe partea dreapta a carosabilului dar mai ales din cauza faptului ca mod obligatoriu nu a fost preavertizat cu un alt indicator de reducere a vitezei la 70 km/h. Exista ca regula genera a presemnalizarea limitărilor de viteza cu panouri indicatoare

cu viteza intermediara din rațiuni pur logice în sensul ca circulând pe un drum cu limita de viteza legala, nici un autovehicul nu poate reduce brusc viteza de deplasare 90 Km/h pana la limita de 50 de km/h fără sa existe posibilitatea unor evenimente .

Mai arată că In urma întocmirii procesului verbal de contravenție, agentul constatator a înțeles situația relatata, a acceptat-o dar a argumentat ca el doar îsi face meseria.

Solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal atacat cu consecința exonerării de plata a amenzii contravenționale și anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, pentru o perioada de 90 de zile.

În dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Prin sentința civilă nr.856 din 27.11.2013, Judecătoria Liești a a dmis plângerea și a anulat procesul-verbal contestat.

În motivare, instanța de fond reține că procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 03.04.2013, plângerea fiind formulată în termen legal la data de 04.04.2013, la Judecătoria Liești.

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr.xxxxxxx din 03.04.2013, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G_____ a sancționat petentul cu amendă în cuantum de 675 de lei, pentru depășirea limitei de viteză pe drumul DN 25.

Petentul subliniază că s-a aflat în imposibilitatea respectării indicatorului rutier, întrucât era obturată vizibilitatea acestuia, de un autovehicul de tractări auto staționat pe partea dreaptă și pentru că nu a fost preavertizat cu un alt indicator de reducere a vitezei la 70 km/h.

Afirmațiile petentei sunt susținute, pe de o parte, de declarațiile martorului, care a arătat că contestatorul nu a putut observa panoul de limitare a vitezei pe acel sector de drum, întrucât era mascat de o autoutilitară parcată pentru a așeza pe platformă un autovehicul avariat. Pe de altă parte, intimata nu a amplasat un indicator rutier similar pe cealaltă parte a drumului, pentru a se asigura de avertizarea conducătorilor auto.

Potrivit art. 65 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002,

(1) Indicatoarele se instalează, de regulă, pe partea dreaptă a sensului de mers. În cazul în care condițiile locale împiedică observarea din timp a indicatoarelor de către conducătorii cărora li se adresează, ele se pot instala ori repeta pe partea stângă, în zona mediană a drumului, pe un refugiu ori spațiu interzis circulației vehiculelor, deasupra părții carosabile sau de cealaltă parte a intersecției, în loc vizibil pentru toți participanții la trafic.

Analizând planșele foto depuse la dosar de către intimată, a rezultat că panoul de limitare a vitezei a fost amplasat pe un sector de drum aflat în curbă la dreapta, prin urmare, acesta nu putea fi observat de la o distanță suficient de mare. În urma administrării probei testimoniale, contestatorul a dovedit că panoul nu a putut fi observat, întrucât o autoutilitară a fost parcată pe marginea drumului, diminuând vizibilitatea acestuia.

A rezultat de aici că sancționarea petentului – pentru o faptă de care nu este vinovat, fapta nefiind contravenție în sensul art.1, teza a II-a din O.G. nr.2/2001 – este nelegală, astfel că instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va anula actul de sancționare.

În consecință, instanța a admis plângerea contravențională formulată de petentul I_____ S____ V_____ în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Politie al Județului G_____ – Serviciul Rutier și a anulat procesul verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx din 03.04.2013, exonerând petentul de plata amenzii contravenționale.

Împotriva sentinței civile nr.856 din 27.11.2013, în termen legal a promovat apel intimatul I__ G_____, înregistrat pe rolul Tribunalului G_____ la data de 10.01.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXX.

Apelul nu a fost motivat, nici prin memoriu separat și nici oral în ședință de către intimat.

Intimatul nu a depus întâmpinare și nici înscrisuri și nu a solicitat probe.

Verificând sentința apelată, în conformitate cu dispozițiile art.476 N.c.p.c., Tribunalul reține următoarele:

Sub aspectul legalității, prima instanță a apreciat corect faptul că procesul verbal contestat nu este lovit de nulitate absolută, nefiind incidente disp. art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul reține că Judecătoria Liești a pronunțat o hotărâre care se impune a fi reformată. Astfel, instanța de fond a apreciat eronat materialul probator administrat în cauză.

Din planșele foto (fila 20 dosar fond) rezultă că autoturismul marca Seat înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX s-a deplasat cu viteza de 107 km/h, pe un sector de drum cu limitare de viteză (max.50 km/h), fără a fi parcată nicio altă autoutilitară cu platformă care să fi acoperit indicatorul de limitare a vitezei.

Astfel, depoziția martorului Negara G_____ B_____ va fi înlăturată ca nesinceră, fiind contrară celor arătate în planșa foto.

În plus, chiar în situația în care petentul nu ar fi văzut indicatorul de limitare a vitezei, tot a depășit limita legală de viteză în condițiile în care limita maximă ar fi fost de 90 km/h.

Referitor la textul de lege indicat de instanța de fond – art.65 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, Tribunalul reține că nu este incident în cauză.

În plus, din cazierul auto, rezultă că petentul nu se află la prima astfel de abatere, iar ca și conducător auto este obligat să respecte dispozițiile OUG nr.195/2002.

Pentru toate aceste considerente, văzând și disp. art.312 alin.1 C.proc.civ. rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată și în rejudecare va respinge plângerea ca nefondată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite apelul declarat de apelantul-intimat I.P.J. G_____ împotriva sentinței civile nr.856 din 27.11.2013, în contradictoriu cu intimatul-petent I_____ S____ V_____.

Schimbă în tot sentința apelată și în rejudecare respinge plângerea ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 18.06.2014.


Președinte, Judecător,Grefier,

D.M__________ M.G____ L.O______



Red.D.M.

Tehnored.L.O./4ex/20.06.2014

Fond –O_____ S_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025