Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 845/2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 954/2013

Ședința publică de la 08 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A____ P______

JUDECĂTOR I_____ G________

JUDECĂTOR V_______ D_______

GREFIER M_____ I______

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta C________ DE INSOLVENȚĂ F_____ A__ in calitate de lichidator judiciar al S.C. C&C INTERMED 2000 S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 346 din data de 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul N______ C______ M____.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.p.c.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

C U R T E A:

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 346/15.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ F_____ A__ al debitoarei S.C. C&C INTERMED 2000 S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul N______ C______ M____.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a VII-a Comercială la 07.10.2011 sub nr. XXXXXXXXXX11 _______________ 2000 SRL prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA F_____ A__, desemnat prin rezolutia nr. xxxxx/25.05.2011, pronuntata in dosarul nr. xxxxx/2011 de ORC de pe langa Tribunalul Bucuresti, a solicitat deschiderea procedurii simplificate.

Prin incheierea de sedinta din 07.02.2012, Tribunalul Bucuresti Sectia A VII A Civila a admis cererea _______________ 2000 SRL prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA F_____ A__ iar in temeiul art.107 alin. 1 rap. la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, a dispus _________________________ procedura simplificată a debitorului desemnand lichidator judiciar.

Prin rapoartele de activitate depuse la dosar lichidatorul judiciar a aratat ca debitoarea nu detine bunuri in patrimoniu prin a caror valorificare sa acopere creantele creditorilor.

F___ de cele mentionate, Tribunalul Bucuresti Sectia A VII A Civila prin sentinta civila nr. 8805/11.09.2012 a dispus inchiderea procedurii si radierea debitoarei _______________ 2000 SRL din Registrul comertului.

Prin cererea formulata in cauza, lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA F_____ A__ a solicitat instantei ca pasivul debitoarei _______________ 2000 SRL sa fie suportat de catre paratul N______ C______ M____ in baza art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea 85/2006 invocand in motivarea cererii aspecte teoretice privind angajarea raspunderii personale in caz de insolventa.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a constatat ca nefiind intemeiata cererea formulata de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA F_____ A__ in contradictoriu cu paratul N______ C______ M____ in baza art.138 din Legea 85/2006 retinand in acest sens urmatoarele:

Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din legea 85/2006 în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe langă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică , precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Faptele ilicite savârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a-g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt raspunzatori civil, membrii organelor de conducere „care au cauzat” stare de insolvență prin una din faptele enumerate.

Cererea formulata a fost întemeiata pe dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, fară să facă dovada săvarșirii de către parat a faptelor respective.

Potrivit art. 138 din Legea 85/2006 .... judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: … c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati.

In conformitate cu prevederile art.1169 C.civil din 1864-neabrogate- reclamantul trebuia sa dovedeasca ca paratul au savarsit faptele mentionate mai sus.

Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamantul se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.

In cauza nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.

Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art.138 .

Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.

Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.

S-a arătat că din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de catre parat si starea de insolventa a debitoarei.

F___ aceste considerente, instanta a respins ca neintemeiata cererea formulata.

Împotriva sentinței civile nr. 346/15.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a declarat recurs lichidatorul judiciar Cabinet de Insolvență F_____ A__.

Acesta a criticat sentința pe motiv că instanța de fond își motivează opinia fără să coroboreze probele existente în dosar cu susținerile cuprinse în acțiune, apreciind greșit că în speță s-au făcut doar afirmații generice.

Arată că potrivit datelor informative de pe site-ul Ministerului de Finanțe Publice, administratorul statutar nu a mai înregistrat după anul 2007 situațiile financiare prevăzute de lege. La data deschiderii procedurii falimentului societatea debitoare era dizolvată judiciar din data de 22.10.2010 pentru nedepunerea situațiilor financiare, contractul de comodat înregistrat pentru sediul social din data de 01.08.2001 a expirat la data de 21.08.2006. Rezultă că pârâtul, în calitatea sa de administrator, a săvârșit faptele prevăzute de dispozițiile art. 303 din Legea nr. 95/2006, Legea nr. 19/2000 și art. 26,27 din Legea nr. 76/2002, în sensul că nu a virat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate bugetului de stat, respectiv C.A.S. asigurați, șomaj angajator, șomaj asigurați, sănătate asigurați, faptă pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, din documentele avute la dispoziție reiese că administratorul societății debitoare a condus în mod defectuos activitatea societății, aducând-o în stare de insolvență neachitând la timp obligațiile către bugetul statului, acumulând debite, dobânzi și penalități de întârziere.

Arată că în accepțiunea definițiilor prevăzute la art. 3 pct. 1 lit. a și lit. b din Legea nr. 85/2006 este evident că societatea se afla într-o iminentă și vădită stare de incapacitate de plăți încă din perioada 2007, iar în acest context se explică faptul de ce fostul administrator al societății debitoare nu a mai întocmit și depus bilanțuri contabile la instituțiile abilitate. De altfel, acumularea de restanțe neachitate la termen a determinat creșterea gradului de insolvabilitate a societății debitoare. Prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul statutar nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art. 138 lit. c), societatea acumulând în decursul timpului datorii semnificative care nu au putut fi achitate, dovadă fiind chiar datoriile societății către creditori.

Susține că prin raportare la art. 138 din legea insolvenței, administratorul este considerat culpabil fără a mai aduce alte dovezi împotriva acestuia cu excepția aceleia de a se face constatarea de către judecătorul sindic a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.

În acest context, până la proba contrarie, consideră că sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată care prevăd că obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, precum și dispozițiile art. 1540 C.civ. potrivit cărora „mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și pentru culpa comisă în executarea mandatului”, dispoziții coroborate cu cele ale art .138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Recurenta consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1340 – 1349 C.civ. respectiv:

- fapta ilicită a administratorului statutar constă în faptul că acesta a reținut de la salariați contribuțiile datorate la bugetul de stat însă nu a virat către acest buget aceste contribuții cu reținere la sursă precum și impozitele datorate, respectiv: C.A.S. asigurați, șomaj angajator, șomaj asigurați, sănătate asigurați; după anul 2007 situațiile financiare nu au mai fost depuse la Administrația Finanțelor Publice Sector 6 conform prevederilor legale; inacțiunile și operațiunile desfășurate de către administratorul statutar, în numele debitoarei astfel cum acestea au fost enumerate în cuprinsul cererii de angajare a răspunderii patrimoniale;

- prejudiciul este reprezentat de întreaga masă pasivă a debitoarei rămasă neacoperită în cuantum de xxxxx lei astfel cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor ;

- legătura de cauzalitate constă în raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a fostului administrator statutar ce derivă din fapta acestuia de conducere defectuoasă a societății, nedepunerea evidențelor contabile, lipsa de organizare și ținerea evidenței contabile cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, dezinteresul față de obligația de a depune situațiile financiare ale societății coroborat cu persistența în a ține în funcțiune societatea debitoare pe fondul acumulării de datorii financiare semnificative, faptă ce a condus la ajungerea societății în încetare de plăți.

- culpa administratorului rezultă din însăși atitudinea acestuia de nesocotire a dispozițiilor legale, răspunderea acestuia fiind reglementată de regulile referitoare la mandat. Potrivit regulilor răspunderii civile contractuale, dovedirea existenței contractului de mandat și a neîndeplinirii sau a îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor uneia dintre părți prezumă culpa debitorului obligației, respectiv a mandatarului administrator, conform art. 2019 C.civ.

În drept, recurenta a invocat prevederile ar.t 8 și urm. din Legea nr. 85/2006 și pe cele ale art. 304 pct. 9 și 304¹ C.pr.civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse, se constată că nu este fondat.

Fapta pentru care recurenta solicită antrenarea patrimoniale a intimatului pârât este cea prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, faptă constând în dispunerea continuării, în interes personal, a activității societății debitoare, activitate care duce în mod vădit spre încetarea de plăți a acesteia.

Recurenta critică sentința atacată pentru motivul că instanța de fond nu ar fi coroborat probele administrate în dosar pentru a dispune atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului.

Potrivit dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, continuarea activității societății spre starea de insolvență a debitoarei trebuie să se realizeze în mod intenționat de către administratorul statutar al acesteia. Recurenta susține că din neînregistrarea de către administratorul statutar, după anul 2007, a situațiilor financiare prevăzute de lege la organele abilitate și nevirarea către bugetul de stat a contribuțiilor cu reținere la sursă reiese continuarea în mod defectuos a activității societății debitoare de către administratorul statuar al acestei.

Însă, astfel cum a reținut și instanța de fond, pentru antrenarea răspunderii întemeiate pe prevederile art.138 lit. c din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă doar probarea continuării unei activități a societății debitoare care să conducă la încetarea de plăți a acesteia. Este necesar să se probeze și condiția prevăzută de lege a interesului personal al intimatului administrator al debitoarei cu privire la continuarea activității societății spre starea de insolvență.

Condiția interesului personal al intimatului pârât, în calitate de administrator statutar al debitoarei, de a continua o activitate defectuoasă a societății în scopul aducerii acesteia în stare de încetare de plăți nu a fost probată în cauză, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii intimatului.

Nu sunt întemeiate susținerile recurentei în sensul că răspunderii întemeiate pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 i s-ar aplica regulile referitoare la răspunderea decurgând din contractul de mandat dintre administrator și societatea debitoare. Această concluzie se impune având în vedere că răspunderea bazată pe dispozițiile menționate nu este o răspundere contractuală, derivând din contractul de mandat, ci este o răspundere de natură delictuală specială, prevăzută de dispozițiile legale.

Față de aceste considerente, se constată că hotărârea tribunalului este temeinică și legală, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta C________ DE INSOLVENȚĂ F_____ A__ in calitate de lichidator judiciar al S.C. C&C INTERMED 2000 S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 346 din data de 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul N______ C______ M____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.05.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

A____ P______ I_____ G________ V_______ D_______

GREFIER,

M_____ I______

Red. A.P./ 2 ex.

Jud. fond I__ S______

Tribunalul București – Secția a VII-a Comercială