Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 575

Ședința publică de la 01.03.2012

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – A_____ A____

JUDECĂTOR – I____ P_________

JUDECĂTOR – C_____ M_______

GREFIER – L_____ E____ A_____

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice S_____ 4 București, împotriva sentinței comerciale nr. 6476/23.09.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul B______ G_______ S____.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat ca judecata cauzei să aibă loc și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.

C U R T E A

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 6476/23.09.2011, Tribunalul București – Secția a VII-a Comercială a respins cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice S_____ 4 București, în contradictoriu cu pârâtul B______ G_______ S____, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că prin continuarea activității societății falite, al cărei administrator statutar a fost pârâtul, acesta nu a cauzat apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe; de asemenea, a mai constatat că doar continuarea activității nu este suficientă pentru angajarea răspunderii, fiind necesar a se proba și că aceasta a fost dispusă de către pârât, în interesul său personal.

De aceea, apreciind că faptele generice invocate de creditoare nu se pot circumscrie ipotezei reglementate de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, dar și că nu a fost probată legătura de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății în stare de insolvență, prima instanță a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice S_____ 4 a declarat recurs, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii cererii și obligării intimatului la suportarea pasivului societății.

În motivare, recurenta a arătat că judecătorul-sindic a aplicat greșit legea, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că intimatul a condus activitatea societății spre declin financiar, din care nu a mai avut posibilitatea să se redreseze, a manifestat un management defectuos și, cu toate că a acumulat datorii față de bugetul de stat, a dispus continuarea activității în interes personal, fără să-și îndeplinească obligația legală de a solicita aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

Arătând că legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu derivă din atitudinea de dezinteres manifestată de către intimat, dar și că este prezumată culpa acestuia, mandatul în baza căruia a condus societatea fiind unul comercial, deci cu titlu oneros, recurenta a solicitat admiterea recursului.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Recurenta a afirmat că intimatul se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, deoarece a manifestat un management defectuos, conducând activitatea societății spre declin financiar, din care nu a mai avut posibilitatea să se redreseze și, cu toate că a acumulat datorii față de bugetul de stat, a dispus continuarea activității în interes personal, fără să-și îndeplinească obligația legală de a solicita aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, însă Curtea apreciază că nici una dintre ipotezele reglementate de textele de lege evocate mai sus nu se regăsește în cauză.

Potrivit art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Curtea subliniază că faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.

Potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în insolvență are obligația de a adresa tribunalului o cerere, pentru a fi supus dispozițiilor acelei legi, în termen de maximum 30 zile de la apariția stării de insolvență.

În condițiile în care obligația impusă de art. 27 din Legea nr. 85/2006 are ca situație premisă însăși existența stării de insolvență, nu se poate susține în mod valabil că neîndeplinirea acestei obligații legale a fost de natură să determine apariția unei stări, deja instalate.

Iar eventualul management defectuos de care ar fi dat dovadă intimatul nu este de natură, prin el însuși, să determine apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe și nici să releve incidența cazului prevăzut de art. 138 lit. c) în condițiile în care nu se probează interesul său personal în continuarea activității.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească săvârșirea de către intimat a faptei reclamate și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.

Or, considerentele expuse mai sus relevă că faptele reclamate a fi fost săvârșite de intimat nu se pot circumscrie ipotezei reglementate de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Simplele aserțiuni ale recurentei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea în concret a uneia din faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S_____ 4 BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr. 6476/23.09.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul B______ G_______ S____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.03.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A_____ A____ I____ P_________ C_____ M_______

GREFIER,

L_____ E____ A_____

Red. Jud. C.M./2 ex./30.03.2012

Judecător-sindic – M______ P____

Tribunalul București – Secția a VI-a Comercială