Dosar nr.XXXXXXXXXX11 (Număr în format vechi XXXXXXXXX)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
…..
DECIZIA CIVILĂ Nr.750R/2015
Ședința publică de la data de 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I____ C____
JUDECĂTOR - A____ P______
GREFIER - M_____ I______
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva Sentinței civile nr.7646/05.10.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul T____ O_____ D____.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin avocat P____ M______ cu delegație la fila 8 din dosarul de fond, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea pune în discuție calificarea căii de atac.
Intimatul prin avocat, apreciază că, este recurs, calea de atac promovată.
Curtea, după deliberare, prin raportare la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței 08.04.2011, constată că este aplicabilă în cauză Legea 85/ 2006 în varianta anterioară intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, motiv pentru care califică calea de atac ca fiind recurs.
Ca urmare a calificării căii de atac ca fiind recurs, Curtea se constituie în complet de recurs, Completul de judecată fiind constituit din Președinte I____ C____, Judecător A____ P______ și Judecător I_____ G________.
Curtea acordă intimatului cuvântul pe cereri prealabile și pe probe:
Intimatul prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatului cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. În combaterea recursului, arată că din motivele enunțate de către recurentă, rezultă că aceasta își întemeiază apelul calificat ca fiind recurs, pe dispozițiile art.138 lit. c din legea insolvenței, în mod trunchiat, se referă doar la aducerea societății în stare de insolvență, nu se referă la condiția expres prevăzută de legiuitor ca aceasta să fi avut ca rezultat obținerea unui interes personal al administratorului, din documentele dosarului nu reiese că administratorul ar fi avut un interes personal în continuarea activității, că ar fi avut beneficii, acesta a încercat redresarea societății fără a reuși, celelalte susțineri ale recurentei sunt pure teorii. În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, reține recursul spre soluționare.
C U R T E A
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, la datat de 21 iulie 2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX, creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului T____ O_____ D____ întemeiată pe art.138 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Cererea de chemare în judecată a pârâtului T____ O_____ D____, ce a avut calitatea de administrator al debitoarei, este formulată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administrator, cu ce se probează acestea. Reclamanta se rezumă doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul (reprezentat desigur de creanțele neachitate), vinovăția pârâtului, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâtul, care a produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții.
În cerere sunt citate normele legale aplicabile în cauză, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se însă și faptele săvârșite de pârât prin care acesta a încălcat normele înscrise în art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr.7646/05.10.2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța a constatat că prin acțiune creditorul nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul T____ O_____ D____ și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Creditorul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
S-a arătat că în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, s-a constatat că reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lui, în lipsa unor probe certe. De asemenea, a mai indicat tribunalul, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, s-a apreciat că în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art.138 din lege. Pentru aceste considerente cererea creditoarei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 27 octombrie 2015, a declarat apel creditoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 17 noiembrie 2015.
Prin cererea de apel, calificată recurs, recurenta – creditoare a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a administratorului S.C. „Prego Servicii și Comerț” SRL.
În motivare se arată că prin faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006. Din modul în care a fost conceput acest text de lege rezultă că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Apreciază recurenta că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c, în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă, în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Cu privire la prejudiciul cauzat, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare și prejudiciul creat și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. C.pr.civ., coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Intimatul – pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă a fost reprezentant în fața instanței de recurs.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, recurenta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Răspunderea intimatului – pârât nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Referitor la susținerea recurentei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, recurenta neputând invoca un contract în care nu este parte. Astfel, în relațiile cu terții, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva Sentinței civile nr.7646/05.10.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul T____ O_____ D____, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 decembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I____ C____ A____ P______ I_____ G________
GREFIER
M_____ I______
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
2 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic – N______ P________